5,886 matches
-
ți-ai schimbat atitudinea. Înainte mă priveai cu dispreț, iar acum cu atâta respect!" Tremurând, cumnata i-a răspuns: "Sunteți acum un înalt demnitar și foarte bogat. Cum să mai am curajul să mă port ca odinioară?" Su Qin a exclamat: "Când ești la nevoie, nici părinții nu se mai uită la tine, iar când ai un rang înalt și bani, toți se tem de tine." Vorba "de la dispreț la respect" se referă la oamenii care-și schimbă atitudinea față de ceilalți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
ușa camerei cu cheia. Mătușă bătrână, nu cu brâul de lână, ci cu umbrele de soare și pălării cu voaletă, Eufrosina poseda un simț aparte al pericolului, știa prea bine ce înseamnă copiii într-o casă de profesori tineri și exclama deseori „les barbares!“. Pe atunci, în chip bizar, bunicul meu era un băiețel. Iar băiețeii, dintotdeauna, au fost înzestrați și ei cu un simț special (nu olfactiv, precis) dacă apar în secret bomboane de ciocolată, prăjituri sau fursecuri sub propriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
liniște, tolănit pe patul uriaș, ca un velier, al mătușii septuagenare, iar la sfârșit, cuprins de plictis, a prins câteva muște care se tot izbeau de fereastră și le-a închis în borcan. Tanti Frosa a năvălit în salon după-amiaza, exclamând: „Fulvioaro, blestematele au mâncat tot! P-ormă au murit...“. Fulvia (nepoata ei și mama lui Mircea Chiril) a râs cu un ochi, iar cu celălalt s-a uitat tăios la copilul care desena un cocoș. 2. Armata lui de artilerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
De fapt, domnul a cîștigat, Îi replică tăios femeia de la tarabă. A ghicit aproape exact, cu o diferență de cîteva grame. E ca și cum ar fi nimerit drept la țintă! adăugă ea, cu o exaltare nervoasă. — Patru funți și opt uncii! exclamă grăsana. Ei bine, ai grijă, domnule, un cozonac ca ăsta cade greu ca plumbul. — Ba din contră, e făcut cu ouă adevărate. Grăsana rîse batjocoritor și porni spre taraba unde se vindeau articole de Îmbrăcăminte. Arthur Rowe simți din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Îngădui să plece; un soi de delegație venea să-i dea o mînă de ajutor domnului Sinclair, În frunte cu bătrîna cu pălăria pleoștită. — Mă tem că vă aduc o veste proastă, spuse ea zîmbind sfios. — Și dumneata vrei cozonacul! exclamă Rowe. Femeia de la tarabă rosti, zîmbind cu un aer protector: — Trebuie neapărat să-mi dați Înapoi cozonacul! Vedeți - s-a produs o greșeală. Nu cîntărește cît ați spus dumneavoastră. Apoi, Își aruncă privirea asupra unui bilețel și adăugă: — Avea dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Întîlnit În tren. Mi-a spus că a avut un necaz, În legătură cu niște scrisori. N-ar fi trebuit să veniți așa, neanunțat. — Îmi pare rău. Văd că n-aveți nevoie de clienți, așa că vă spun la revedere. — Ia te uită! exclamă domnul Rennit. Nu te pierde cu firea, omule! SÎnt foarte ocupat, și apoi, felul dumitale de a te prezenta... Dar dacă mi-ai spune pe scurt ce dorești... Aidoma unuia care se ocupă de lucruri prea puțin onorabile - cărți pornografice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fost jale la Purley. Nu atît din pricina bombelor - n-au fost prea multe - cît din pricina așteptării Încordate. Ne-am primit, firește, și noi partea de bombe și de mine... — Casa În care locuiam a fost distrusă aseară. — Nu mai spune! exclamă domnul Rennit fără prea mult interes, deschizînd fișetul cu dosare și Întinzînd mîna după sticlă. Săptămîna trecută... la Purley... cu vreo sută de metri mai Încolo... Vorbea ca un om care discută afaceri. — Un păhărel o să ne facă bine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
romantic. Ți-a cerut să-i dai În schimb un gaj, o sumă frumușică, să zicem douăzeci de lire - lăsîndu-ți firește cozonacul, pînă se va Întoarce de la bancă... — Vorbele dumitale mă pun pe gînduri... — O, stratagema le-ar fi reușit! exclamă domnul Rennit. Avea un talent extraordinar de a reduce totul la nivelul vieții de fiecare zi. PÎnă și bombardamentele aeriene nu erau pentru el decît Întîmplări petrecute În cartierul Purley. — Sau să ne gîndim la o altă posibilitate, urmă domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
la domnul Rennit - nu tenebrosul Jones și scepticul său patron, ci acești doi tineri erau aliații de care avea el nevoie. — După ce mi-a ghicit norocul, doamna Bellairs mi-a indicat greutatea cozonacului - de altfel nu chiar greutatea corectă. — Extraordinar! exclamă tînărul, cu Însuflețire. — Mi se pare absurd, zise fata, și adăugă, folosind aproape aceleași cuvinte ca și domnul Rennit: A fost probabil o simplă neînțelegere. — Neînțelegere? „Zexe!“ rosti tînărul, Înfășurînd În ghilimele vechea expresie argotică. Apoi, Întorcîndu-și spre Rowe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a doua oară un ziar. Nu trece niciodată pe trotuarul celălalt, ai băgat de seamă. Mi se pare mie că ești urmărit... — Îl cunosc, zise Rowe. E un detectiv particular. L-am plătit să se țină după mine. — Pe Jupiter! exclamă tînărul Hilfe (pînă și exclamațiile lui erau din epoca victoriană). Văd că iei lucrurile În serios. Acum, fiindcă sîntem aliați, sper că nu ne-ascunzi ceva. — Am omis să vă spun un lucru, spuse Rowe șovăitor. — Așa? făcu Hilfe, apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
societății. — Da’ de unde? protestă Hilfe. În zilele noastre, Îi Întîlnești pe toate drumurile. Am cunoscut personal pe puțin șase criminali. Unul era ministru, altul specialist În boli de inimă, altul director de bancă, altul agent de asigurări... — Încetează, te rog! exclamă domnișoara Hilfe. — Deosebirea este că În zilele noastre crima a devenit rentabilă, continuă tînărul. Iar cînd un lucru e rentabil, Începe să fie și respectabil. Moașa care se Îmbogățește din raclaje devine ginecolog, iar hoțul bogat devine director de bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Totuși, rezultatul se dovedi favorabil: doamna Bellairs veni personal să-i Întîmpine În vestibulul strîmt și ticsit cu obiecte. Purta pe cap o tocă și era Îmbrăcată Într-o rochie Liberty, de mătase cenușie. — A, un prieten al reverendului Topling! exclamă ea, Întinzînd mîinile spre el Într-un gest ce părea a le spune „Bine-ați venit!“ amîndurora. — Mă numesc Hilfe. Hilfe de la Fondul pentru ajutorarea mamelor libere. Iar dumnealui e domnul Rowe. Rowe se aștepta ca doamna Bellairs să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nu sînt prea bune În ultima vreme. Știți, spiritele nu pot fi constrînse. Nu putem făgădui nimic unui nou-venit, adăugă ea, zîmbind. Rowe nu pricepea despre ce e vorba. Între timp, Hilfe ieșise din salon, Împreună cu domnul Cost. — A, conspiratorii! exclamă doamna Bellairs. Domnul Cost pune Întotdeauna la cale experiențe noi! — Spuneți că rezultatele sînt proaste uneori? lansă Rowe un balon de Încercare. Într-o Încăpere alăturată sună telefonul. — Cine-o fi dobitocul? izbucni doamna Bellairs. Toți prietenii mei știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de asemenea că va ieși ceva Îngrozitor, dar Îi e cu neputință să știe ce anume... Doamna Bellairs repetă: — Luați loc, vă rog ca să putem stinge lumina... — Regret, dar trebuie să plec, zise Rowe. — A, nu poți pleca tocmai acum! exclamă doamna Bellairs. Nu-i așa, domnule Hilfe? Rowe se uită la Hilfe, dar În ochii spălăciți ai acestuia nu văzu decît o privire inexpresivă. — Sigur că nu poate să plece, adeveri el. Vom rămîne amîndoi. Doar pentru asta am venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ținîndu-se de mîini, se uitau la el: rupsese cercul magic! Numai doamna Bellairs, cu ochii Închiși și cu capul plecat, răsuflînd adînc, părea să nu fi observat nimic. — Grozav număr! zise Hilfe, Încercînd să descrețească frunțile celorlalți, dar domnul Newey exclamă: — Cost! Uitați-vă la Cost! Rowe Își privi vecinul, o dată cu ceilalți. Domnul Cost se prăbușise cu capul pe masa lustruită, fără să-i mai pese de nimic. — Chemați repede un doctor! strigă Hilfe. — SÎnt medic, zise doctorul Forester, smulgîndu-și mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fost asasinat. Fața lui nobilă era aplecată asupra cadavrului, pe care-l palpa cu o mînă lungă și delicată: cînd și-o retrase, mîna era plină de sînge, ca o gînganie frumoasă care se hrănește cu stîrvuri. E cu neputință! exclamă domnul Newey. Ușa era Încuiată. — Din păcate, explicația e cît se poate de simplă, răspunse doctorul Forester. Făptașul este unul dintre noi. — Bine, dar ne țineam toți de... protestă Hilfe. În clipa asta, toți ceilalți se uitară la Rowe. — Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Îți dai seama ce fericită ești?“ Îl Îngrozea gîndul că un copil se poate schimba Într-atît și se Întreba cum s-ar simți un mort dacă ar asista, neputincios, la o asemenea trecere de la candoare la păcătoșenie. „E ca-ntru-un balamuc!“ exclamă maică-sa. „A, nu, Într-un balamuc e mai multă liniște, Îi răspunse el. O știu din propria mea experiență, căci am fost internat cîtva timp Într-o casă de nebuni. Toți se purtau frumos cu mine acolo, m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
chipurile lor. Într-o bună zi fusese acostat În Piccadilly Circus de un individ cărunt, Îmbrăcat cam fistichiu - cu o haină la două rînduri și cu o floare la butonieră - afîșÎnd o prospețime cam derizorie. Ia uite-l pe Boojie! exclamase individul, și-l tîrÎse spre barul hotelului Piccadilly, În vreme ce Rowe Încerca În zadar să lege neverosimila figură a acestui necunoscut de imaginea vreunui coleg „dintr-a patra“ - În costum negru, de duminică, sau chiloți de fotbal, pătați cu noroi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
prima oară de cînd intrase, apoi adăugă: — Mi-am omorît și eu nevasta. Aș fi putut s-o rețin, s-o lovesc... Nu mai știi ce vorbești, Henry! protestă maică-sa. Ce-o să creadă domnul? — Mamă, e Arthur Rowe! — Ah! exclamă doamna Wilcox, și În aceeași clipă dinspre stradă se auziră scrîșnete de roți și larmă de pași. — Cum Îndrăznește?! Își urmă doamna Wilcox gîndul. — Mamă dragă, e cel mai vechi prieten al meu! zise Henry. Cineva urca scările. — De ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Toți colegii au venit, domnule Wilcox, În afară de cei care sînt de serviciu. Și cei din brigada auxiliară de pompieri au trimis o delegație. A sosit și o echipă de salvare, plus patru sanitari și o fanfară a poliției. E minunat! exclamă doamna Wilcox. O, dacă Doris ar putea să vadă toate astea! — SÎnt convins că vede, o asigură grăsanul. — După aceea, aș dori să veniți cu toții aici, spuse doamna Wilcox, schițînd un gest În direcția paharelor. — SÎntem cam mulți, doamnă. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Wilcox, schițînd un gest În direcția paharelor. — SÎntem cam mulți, doamnă. Poate c-ar fi mai bine să-i invitați doar pe șefii de sector. De altfel, cei din echipa de salvare nici nu se așteaptă ca... — Hai odată, Henry! exclamă doamna Wilcox. Nu-i putem lăsa să aștepte pe oamenii aceia inimoși! Trebuie să porți pe brațe uniforma. Ah, dragul meu, nu-mi place deloc ținuta ta. Toți au să fie cu ochii pe tine... Nu pricep de ce nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
numai „flori“, rosti el cu scîrbă. — Nu vă plac florile? — Ba da, florile Își au și ele rostul lor, nu se poate fără ele. Mă tem că nu cunosc nimic altceva din grădinărit decît florile. — Trucurile lor sînt de vină! exclamă anticarul, iar În ochii lui blînzi se aprinse o sclipire șireată. Totul se reduce pentru ei la un mecanism... — Mecanism? — Da, statuile din care țîșnește apă, și peșterile alea, adică ce-și Închipuie dumnealor că ar putea fi luat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a se sinucide), Își putea permite să se amuze de ciudățeniile existenței umane. Regretul, mînia, ura - toate aceste sentimente Îi ascunseseră prea Îndelungată vreme aspectele hazlii ale vieții. Rowe deschise o ușă ce dădea Într-un salonaș. — Asta-i bună! exclamă el. În fața lui se afla Anna Hilfe! — Și dumneata Îl aștepți pe domnul Travers? o Întrebă el. Te interesează arhitectura de peisaj? — Am venit să te văd, răspunse ea. În sfîrșit, o putea privi În voie! Mărunțică și firavă, Anna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
E foarte simplu: pleacă! — Dar dumneata? — O să plec și eu. Nici eu nu țin să dau de bucluc. Dacă-ți sînt dușmani și dacă te-au făcut să suferi, voi rămîne, ca să stau de vorbă cu domnul Travers. — A, nu! exclamă ea. Ei nu sunt dușmanii mei - aceasta nu e țara mea. Cine sînt ei? Nu pricep nimic. E vorba de niște compatrioți de-ai dumitale, sau de-ai mei? — Pretutindeni sînt la fel, oricare le-ar fi naționalitatea, răspunse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
avea, poate, o mie de vicii, dar fără Îndoială că nu și pe acesta atît de la Îndemîna tuturor! — Eram convins că nu ești dintr-ai lor, dar atunci... atunci Înseamnă că ei au vrut să ne prindă pe amîndoi... A! exclamă ea, ca și cum ar fi lovit-o. — Știau c-o să pierdem vremea stînd de vorbă, explicîndu-ne... Vor să ne prindă pe amîndoi, deși poliția nu te caută pe dumneata. Vino cu mine, plecăm chiar acum! — Bine! — Dacă nu cumva o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]