725 matches
-
nervii mei - mereu în alarmă". Pântecul protector al mamei e căutat într-o poezie cu vibrații de Duhovniceasca argheziana: În pântecul pântecului mamei mele m-aș fi ascuns / să nu aflu cine pășește spre cine" (Devastatoare mașini). Poeta aparține stirpei existențialiștilor care-și privesc corpul înregistrându-i reacțiile, procesele, sub sticlă rece a microscopului: "În fiecare seară, cu degetele lor mărunte și harnice / fetele adună celulele moarte ale creierului meu / și le căra într-o prelata pe scara de incendiu / spre
Vulnerant omnes, ultima necat by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17676_a_19001]
-
bună interbelică, care a reușit să scape de represiunea comunistă și a ajuns, după Revoluție, miliardara, în postura de a controla existentele celor din jur, un venerabil colonel de miliție, acum pensionar (dar și "patron"), cu relații - inca - "sus", șoferi existențialiști (sic!), care visează să pună capăt unei vieți de relativă sclavie, servitori devotați trup și suflet stăpânei, un medic înclinat spre metafizica, traversând crize mistice (să se datoreze asta faptului că e însurat cu o profesoară de geografie ale cărei
Romanul arivistului post-decembrist by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18137_a_19462]
-
lui Mircea Eliade) și realismul de factură balzaciana, cartea lui Paul Eugen Banciu se frânge tocmai la nivelul personajelor, al căror discurs pare, în multe rânduri, inadecvat condiției lor și situației în care sunt puse. Astfel șoferul din Matache declară existențialist "cred că am intrat pe toboganul vieții, cănd anii sunt zile, zilele ceasuri, iar ceasurile secunde", iar în altă parte, " Nu poți muri decât ca om liber, chiar dacă libertatea aia o trăiești o singură clipă. La sfarsit!", în timp ce colonelul pensionat
Romanul arivistului post-decembrist by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/18137_a_19462]
-
Literaturii Române, București, 2002, 142 pag. La mauvaise conscience Romanul lui Nicolae Goja, Clopotul cu două limbi, realizează, într-un proiect îndrăzneț, o formulă care aduce între aceleași coperți cele două limbi ale prozei românești actuale: scrisul dur, de influență existențialistă (colorat vag optzecist) și stilul mai relaxat, cu pliuri și jocuri narative al postmodernismului (colorat vag nouăzecist). Narațiunea aceasta este un miriapod dintr-o specie cu zece mii de picioare, trăiește în locuri întunecoase și se hrănește cu resturi de realitate
Peisaj post-apocaliptic () [Corola-journal/Journalistic/14349_a_15674]
-
atîta vreme cît instituția publică rămîne exclusiv un „furnizor de servicii” repertoriale, o parte din ce în ce mai consistentă a mișcării teatrale independente, deja coagulată pe baza conținuturilor critice de discurs teatral, pare în mod natural condamnată la libertate (cum ar fi zis existențialiștii): asumîndu-și și dezvoltîndu-și propriile strategii prin care teatrul provoacă participația, reacția, reflexivitatea efectivă în raport cu lumea din care s-a născut și către care se întoarce. Actorul coautor, echipa de proiect și atingerea umană M-aș întoarce însă la prima constatare
Atingerea umană - sau despre maturizarea teatrului de implicare socială () [Corola-website/Science/295631_a_296960]
-
a distins de asemenea între halucinația primară și cea secundară, dar termenii săi sunt extrem de tehnici și se adresează numai specialiștilor. Marea majoritate a comentatorilor îl asociază pe filosofiei existențialismului, pe de o parte pentru că își trage seva din filosofia existențialistă, din textele unor precursori ca Friedrich Nietzsche sau Soeren Kierkegaard, iar pe de altă parte, pentru că tema libertății individuale străbate întreaga sa operă. În "Filozofie" (3 volume, 1932), Jaspers trece în revistă istoria filozofiei și realizează o introducere a temelor
Karl Jaspers () [Corola-website/Science/299056_a_300385]
-
lui Robert John Fowles și al lui Gladys May Richards. După ce a urmat cursurile Universității din Edinburgh, în 1950 a obținut o diplomă de "master of arts" în literaturile franceză și germană la Oxford. Atunci avea să-i descopere pe existențialiștii francezi și pe promotorii Noului Român. A predat literatura franceză la New College, Oxford, a fost profesor de limbă și literatura engleză la Universitatea din Poitiers, apoi la Colegiul Anargyrios de pe insula grecească Spetsai (experiență evocata în românul "Magicianul"), pentru ca
John Fowles () [Corola-website/Science/299189_a_300518]
-
o « viziune carnavalescă asupra lumii » și resuscitează forme literare antice precum dialogul socratic și satira menipee. Grație libertății maxime a personajelor sale de a alege binele sau răul, necondiționate de istorie, ereditate sau condiție socială, Dostoievski este considerat un gânditor existențialist, la fel ca Søren Kierkegaard, Friedrich Nietzsche sau Jean-Paul Sartre. În eseul "Existențialismul este un umanism", Sartre consideră afirmația lui Dostoievski din "Frații Karamazov" « Dacă Dumnezeu nu există, totul va fi permis » punctul de plecare al crizei existențiale. În vidul
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Buddha. Incendierea Templului de aur capătă astfel o valoare simbolică, se transformă într-un sacrificiu al frumuseții pe care omul modern, în absoluta lui alienare, nu o mai poate percepe corect. Apărut în perioada când în Europa făceau vogă romanele existențialiste, Templul de aur propune un destin apropiat de cel al eroilor unor scriitori ca Jean Paul Sartre sau Albert Camus, eroi tragici, dar și destine exemplare, dostoievskiene, din lumea celor umiliți și obidiți. Cruzimea viziunii rămâne în continuare trăsătura cea
Yukio Mishima () [Corola-website/Science/298874_a_300203]
-
a căror înaltă, pură chemare se decantează dintr-o ființă trudită și noduroasă; viziunea este tot ce poate fi mai opus idilei și calofiliei; pe treptele tot mai profunde ale unui realism fără concesii, cu note izbitoare amintind curajoasa tușă existențialistă, arta lui tinde spre performanțele de simplificare și esențializare ale artei primitive în ceea ce are mai autentic»; «și nelipsind a observa că, pe măsură ce viziunea poetului coboară eta¬pele tot mai cutremurătoare ale acestui infern care este Transilvania suferinței tragice, din
Ioan Alexandru (scriitor) () [Corola-website/Science/297731_a_299060]
-
idolatrado hijo Sisí"”, roman în care abordează viața burgheziei de provincie, într-un oraș ce seamănă cu Valladolid-ul său natal. A publicat de asemenea nuvela „"El Loco"”. Alte romane ale lui Delibes sunt : „"La hoja roja"” (1959), operă de caracter existențialist, în care un fotograf, aflat în pragul pensionării, își rememorează viața; „"Las ratas"” (1962), operă având la bază o serie de anecdote autobiografice, în care se evocă atmosfera unui sat castilian dispărut; și în primul rând „"Cinco horas con Mario
Miguel Delibes () [Corola-website/Science/308226_a_309555]
-
un lung monolog a lui Carmen, o burgheză de dreapta și mentalitate foarte închisă, susținut în fața cadavrului lui Mario, profesor de liceu cu viziuni de stânga, din cauza cărora a petrecut mult timp în închisoare pe vremea lui Franco. Dincolo de conținutul existențialist, romanul constituie și o satirizare a clasei mijlocii apărute în urma măsurilor economice ale lui Franco. Pe de altă parte, există un grup de romane dedicat unei pasiuni a scriitorului, vânătoarea, unite prin personajul unui asistent de liceu pasionat de acest
Miguel Delibes () [Corola-website/Science/308226_a_309555]
-
El ajunge să deteste condiția coruptă a vieții moderne și contemplează „"Eternul Nu"” al refuzului, ajunge la „"Centrul Indiferenței"” și până la urmă îmbrățișează „"Eternul Da"”. Această călătorie de la refuz la neparticipare la voliție va fi descris mai târziu ca trezire existențialistă. Având în vedere natura enigmatică a lui „"Sartor Resartus"”, nu este de mirare că la început nu s-a bucurat de mult succes. Popularitatea ei a crescut în următorii ani, fiind publicată sub formă de carte la Boston în 1836
Thomas Carlyle () [Corola-website/Science/308249_a_309578]
-
de Dieu," "La Chapelle ardente" și "Le Quatuor en fa dièse". "La Chapelle Ardente" este reprezentată la Teatrul Le Vieux-Colombier în regia lui Gaston Baty. Reprezentată în 1949, piesa "Un Homme de Dieu" va fi considerată primul monument al teatrului existențialist. În 1926 participă activ la reuniunile cenaclului „Union pour la Vérité” al lui Paul Desjardins și la Decadele de la Pontigny (transformate după război în întîlnirile de la Cerisy-La-Salle). În 1928 publică "Journal métaphysique" (trad. în românește de Dorin Ștefănescu, Timișoara, Ed.
Gabriel Marcel () [Corola-website/Science/304585_a_305914]
-
1945, Sartre inițiază apariția revistei literare și politice "Les Temps Modernes", redactând manifestul-program împreună cu prietenul său Maurice Merleau-Ponty. În 1946 ține la Sorbona o celebră conferință intitulată „Existențialismul este un umanism” ("vezi "Legături externe""), în care expune filozofia și morala existențialistă, punând capăt unor speculații naive asupra acestei doctrine filozofice. În acei ani Sartre înclină tot mai mult către o ideologie de stânga sau de inspirație marxistă și manifestă - cu deosebire în 1951-54 - o simpatie față de comunism ca societate alternativă, și
Jean-Paul Sartre () [Corola-website/Science/298016_a_299345]
-
sale infinite, fără ajutor, nici salvare posibilă, fără alt scop decât acela pe care și-l va da el însuși, fără alt destin decât acela care și-l va crea singur. Această cunoștință intuitivă a situației sale este ceea ce numesc existențialiștii disperare: conștiința seacă și lucidă a condiției umane. Tot astfel cum angoasa nu se distinge de sensul responsabilității, disperarea devine una cu voința de acțiune. Cu disperarea începe adevăratul optimism, acela al omului care nu așteaptă nimic, care știe că
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
Programul literar a fost expus (vezi Jean-Paul Sartre, Les Temps modernes, Prezentare, editorial) în manifestul revistei ""Les Temps Modernes"" apărută în 1945, creată de un grup de scriitori în jurul lui Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir și Maurice Merleau-Ponty. Corespunzând filozofiei existențialiste, ideea fundamentală este aceea a responsabilității scriitorului față de societatea căreia îi aparține. Scopul îndepărtat ar fi eliberarea scriitorului de complexul inutilității artei sale și, indirect, eliberarea omenirii de disperarea în fața destinului său. Se preconizează un om total, "total angajat și
Existențialism () [Corola-website/Science/298018_a_299347]
-
operelor sale este lăsată în grija cititorului, deoarece "această sarcină trebuie să fie astfel încât ea să fie dificilă, deoarece numai ceea ce e dificil inspiră inimile nobile". Ulterior, specialiștii l-au interpretat pe Kierkegaard în mod diferit, printre care, drept un existențialist, neo-ortodoxist, postmodernist, umanist și individualist. Traversând granițele filosofiei, ale teologiei, psihologiei și literaturii, el este o figură influentă în gândirea contemporană. Se naște la 5 mai 1813, în Copenhaga, ca al șaptelea fiu al lui Michael Pedersen Kierkegaard și al
Søren Kierkegaard () [Corola-website/Science/298030_a_299359]
-
membru corespondent al Institulului Franței (Institut de France). I se propune o catedră la Sorbona, avansare pe care o refuză, preferând să rămână în mediul intelectual al Universității din Nancy, unde avea relații prietenești cu mulți cercetători. Opunându-se curentului existențialist și tendințelor stângiste ale intelectualității din Franța postbelică, Raymond Ruyer ajunge să fie mult mai apreciat în cercurile științifice și universitare de peste hotare decât în Franța. Publicistul Raymond Aron îl sfătuiește să scrie lucrări de popularizare în care să-și
Raymond Ruyer () [Corola-website/Science/312707_a_314036]
-
română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski. Alți reprezentanți sunt Ștefan Petică, Ion Minulescu și, mai ales, George Bacovia, care folosește poezia simbolistă drept pretext, pentru a crea o poezie metafizică, cu nuanțe expresioniste sau existențialiste. Primele idei care prefigurează simbolismul la români și care încearcă să-l teoretizeze apar odată cu Macedonski și sunt puse în circulație prin revista poetului, “Literatorul”. Chiar înainte de reconstituirea simbolismului ca școală, în Franța, apar în această revistă, încă din primul
Literatura română simbolistă () [Corola-website/Science/312375_a_313704]
-
cu o armă de calibrul .22. În cazul armelor cu risc mic, permisul se eliberează pe baza datelor furnizate de aplicant. Membrii unui club de tir sunt considerați persoane fără risc.[14][13] Auvinen s-a descris ca fiind "un existențialist cinic, umanist antiuman, socialdarwinist antisocial,idealist realist și ateu" pe pagina sa de pe YouTube (ușer Sturmgeist 89).[15][16] Conform colegilor era liniștit și rezervat dar nu un singuratic. Unii colegi afirmă că ar fi fost persecutat la școala de către
Masacrul de la Jokela () [Corola-website/Science/310051_a_311380]
-
dramatic în romanale și în poeziile sale. Principalele sale piese sunt "Jacob e o Anjo" (Iacob și Îngerul) și "Benilde". Augustina Bessa-Luís e considerată o importanță scriitoare portugheză contemporană. Personalitate a anilor '50, este în afara oricărei școli sau tendințe neorealiste, existențialiste, prezențialiste, queirosiene sau camiliene. Ea este a doua revelație, după Fernando Pessoa, al doilea miracol portughez al secolului, si va fi recunoscută ca atare abia atunci când, distanțându-se în timp, vom putea măsură reală să dimensiune: cea mai originală contribuție
Literatura portugheză () [Corola-website/Science/308701_a_310030]
-
scriitoare portugheză. În 2004 a câștigat Premiul Camões. Din românul "„Aș Terras do Risco”" scris de ea, este inspirat filmul "„O Convento”" realizat de Manoel de Oliveira în 1995. Personalitate a anilor '50, este în afara oricărei școli sau tendințe neorealiste, existențialiste, prezențialiste, queirosiene sau camiliene. Ea este a doua revelație, după Fernando Pessoa, al doilea miracol portughez al secolului, si va fi recunoscută ca atare abia atunci când, distanțându-se în timp, vom putea măsură reală să dimensiune: cea mai originală contribuție
Agustina Bessa-Luís () [Corola-website/Science/314344_a_315673]
-
1954, cu unele perioade de libertate, trece prin lagărele de la Vaslui și Târgu Jiu, prin închisorile de la Brașov, Poarta Alba și Capul Midia, printr-un domiciliu obligatoriu într-un „sat nou“, popular, din Bărăgan. În 1955, sub acuzațiile de „filosof existențialist“ (promotor al mișcărilor „de tip naționalist”) și „negare a importanței mișcării muncitorești“ prin accentul pus pe civilizația română sătească, este condamnat de Tribunalul Militar București la zece ani de temniță grea. Este eliberat la 1 octombrie 1962, după ispășiri în
Ernest Bernea () [Corola-website/Science/314495_a_315824]
-
Păltiniș" și "Epistolar", mărturii ale acestui parcurs formativ, au în epoca un ecou important în rândul publicului cultivat. Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în opera (alienarea, contingenta, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită că existențialista și agnostica („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. "Ușa interzisă"). Ideile sale și-au primit influență cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea "Despre limită" o fenomenologie existențiala
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]