3,053 matches
-
I-a scos pantofii, apoi a rulat fiecare ciorap până l-a tras de pe picior. Cu pasiune a pupat fiecare deget, apoi gleznele, mângâind cu palmele și sărutând cu pasiune a urcat pe pulpele rotunde cu pielea albă și mătăsoasă. Extazul femeii și al bărbatului atinseseră paroxismul. Într-o îmbrățișare supremă, ca un singur trup, seduși de propriul joc erotic, s-au lăsat în voia plăcerii și a dorințelor neîncercate până atunci... Târziu în seară când a sunat telefonul au realizat
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XIII de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2272 din 21 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382974_a_384303]
-
să „rezolvăm probleme”. Atunci mi-a înmugurit în suflet neliniștea de care mă feream. Acea neliniște chinuitoare, când știi că nu poți să mai faci nimic...Doar cincizeci și trei de zile fericite, cu vreo treizeci sau patruzeci de băi în scalda extazului...Le numărasem și le notasem acasă, într-un carnețel ascuns...Cu semne numai de suflețelul meu știute...După vreo trei zile de chin sufocant, la sfârșitul programului n-am mai răbdat. I-am bătut în ușă și am intrat, fără
CAP. 2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2211 din 19 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383076_a_384405]
-
-i fie încălzite de acele raze mângâietoare. Cei din jur erau uimiți de strălucirea feței și de lumina din ochii ei...La petrecerea de sfârșitul anilor de liceu, Dan a purtat-o pe acele piscuri ale fericirii, unde plutești în extaz total. Atunci...în noaptea aceea...pe o bancă, în parc...când și-au jurat iubire veșnică...i-a cedat...Apoi, au plecat să dea examene la facultate. L-a căutat la Politehnică și l-a găsit cu o altă fată
TRANDAFIRUL SIRENEI- 5 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383057_a_384386]
-
pe-amândoi...pe-amândoi... ca pe viermi...ca pe șobolani! Ah! Trebuia s-o țin lângă mine, sau să o fi trimis acasă! Hai, fii tare, Buhăiene! Ia pistolul și aleargă la apartament! Fac dragoste acum. Împușcă-i în plin extaz! Se duse din nou la seif și încercă să deschidă încuietoarea unei casete încastrată în ușa voluminoasă a seifului. Constată cu stupoare că era descuiată și când observă lipsa pistolului, îl apucă un tremur al mâinilor, ai mușchilor feței și
TRANDAFIRUL SIRENEI-12 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383110_a_384439]
-
curve, farisei și leproși). Am înteles atunci, pentru prima dată, de ce Dumnezeu nu păcătuiește, deși scrie o groază de poezii zilnice - unele din ele, chiar, deocheate rău de tot. RĂMÂI CU NOI Luca 24:29 Ne naștem în durere și extaz Nemernici, nevoiași, sărmani și goi, Sorbind al mamei zâmbet lăcrimat Dar primul strigat e „rămâi cu noi”. Când printre flori de dalbe primăveri Curtăm iubirea-n fragedul altoi, Beția vieții-o tragem cu nesaț Și uneori suflăm „rămâi cu noi
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
Faure. Într-adevăr, această lucrare vibrează de impregnările de poezie și sensibilitate care vin direct din sufletul compozitorului. Porțile frumuseții sunt deschise de farmecul unei muzici deosebite al unui Andante cantabile. Pianul ne oferă o muzică plină de încântare, visare, extaz și gingășie. Apoi se oprește, iar când revine este însoțit în canon de către flaut. Am oferit puțin din început pentru a spori interesul pentru această lucrare. Trebuie să spunem că muzica impresionistă a lui Debussy încă nu apăruse, deci nu
FILARMONICA „BANATUL”Avancronica de concert [Corola-blog/BlogPost/93020_a_94312]
-
această mărturisire din Frontispiciul „Mă grăbesc să las o urmă...”: „Destinul meu personal a vrut să fiu jurnalist, să-mi port pașii prin redacțiile unor ziare și reviste din toate timpurile pe care le-aș putea denumi de «agonie și extaz» pentru țara mea și pe care le-am cunoscut din plin. «Un ziarist este un om care vede», spunea Geo Bogza: «Numai Homer a fost un mare reporter orb. Dar noi, ăștialalți, trebuie să vedem, să vedem cu propriii noștri
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93101_a_94393]
-
lui de vis: „Noaptea se-nghesuie pe vale,/ Pârâul e o sinfonie/ Ce-mi intră-n inimă agale,/ La fel precum o muză vie” (La Băișoara). Există în această poezie o adâncime a orizontului ontologic, exemplificând trăirile cu spiritualismul și extazul, creând o coloratură omogenă între ceea ce este creat și trăit, încât poetul reușește să întruchipeze o dragoste universală cu răsunet filozofic, desprins din cazul particular și din sentimente incomunicabile. Iubirea poetului, față de aproapele său, față de spațiul în care trăiește și
CRONICĂ DE CARTE – GAVRIL MOISA: “ARHIPELAGUL IUBIRII” de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383187_a_384516]
-
o eliberare de toată tensiunea acumulată în acele zile a pus stăpânire pe noi. Inima mi s‑a umplut brusc de căldură și din ochi îmi curgeau lacrimi de fericire. Am privit‑o pe colega mea. Și ea era în extaz. De ce ne bucurăm, mi‑a trecut pentru o secundă prin gând? Am alungat acest gând și am continuat să trăiesc acea stare unică de bucurie, amestecată cu hohote de râs și cu lacrimi. Mă simțeam de parcă aș fi avut în
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
iar urma acestor conjuncții pe bolta cerească alcătuia vârfurile unui pentagon perfect. Steaua cvintuplă. Așa cum descoperiseră vechii babilonieni. Acum, sunetul acela șuierător, numele invocat de Antilia și de ceilalți, căpăta un sens. Ishtar, zeița iubirii care le dăruia adepților ei extazul cărnii. Încetul cu Încetul, un plan prinse contur În mintea lui, ca atunci când, pe scena pustie a unui teatru, actorii Își fac pe rând intrarea spre a da viață reprezentației. Steaua zorilor, divina Ishtar care le cerea preoteselor sale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nicăieri și nu garantează nimeni. Bravo, flori, felicitări! Ei, și cu-asta ce-am făcut? Fără parola fiecărui cont, totul e, scuză-mă, simplă loțiune Diana la picior de pirat șchiop... Cugetare: pe cât de lung e drumul de la agonie la extaz, pe atât de scurtă e ruta inversă. Revenit cu coada Între picioare și cu picioarele pe pământ, mă uitam a pagubă la jalnicele hârtii de pe masă. Deșertăciunea are multe fețe, Într-adevăr. Las’ că nici Eveline nu deborda de entuziasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
face o humă cleioasă și nu se mai distinge ochiul de inimă, limba de ureche, venele de mațe și pămîntul și-i Însușește bucată cu bucată. Pietrele mute le sorb tulburatele limfe, În filtrele ierburilor se separă substanțele lor de extaz și durere. Și iată-i dimineața umezind frunzele și suind apoi În particule fine de aer, pătrunzînd fără formă, fără gust, fără miros, În nările calde ale vietăților mici care se iubesc prin cimitire. CÎnd rostești numele unui mort, imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sub mîna mea, nu mai știu să-i desenez ridurile de expresie, nu mai știu unde să-i pun acel punct care o făcea pe vremuri atît de interesantă. „și deodată apare agentul de circulație / pedantul scrobitul impecabilul lapsus al extazului / și cînd te gîndești că ridicolul a fost la Început un ritual...“ Cine mai repetă aceste vorbe, cine le mai leagă de stările lui, singură eu, cea care le-am gîndit Într-o noapte de febră părîndu-mi-se geniale. Ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să-și scoată capetele de sub rădăcinile jilave, acolo În luminișul răcoros, unde hoitul cîinelui se umflă În voie de mai bine de o săptămînă, scăldat În miasmele dulci ale zemurilor lui eliberate. Blana se desface, pielea pleznește ușor susurînd În extazul muștelor necrofile care-și continuă ospețele lor, nunțile lor, nașterile și botezurile lor, precum În cer așa și pre pămînt. O petrecere adevărată! Și peste toate cele văzute și cele nevăzute ale acestui colț de lume, tronează impasibilă și suverană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
motiv vag. Ca și cum s-ar fi simțit mai viu în albastrul întunecat al oceanului. În apropierea rechinilor se înălța propriul sentiment vital, devenind un bărbat echilibrat și fericit. Rechinii, ca și oamenii trec prin viață cu multe cicatrice. Frica și extazul se amestecau în mod erotic în venele lor. Acum, bând cafeaua, îi zumzăia prin cap un vers: „Numai cel care plonjează în adânc poate să găsească perle“. Când Beppo tocmai se pregătea să plătească și să plece, ochii lui au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a început să spună rugăciunea clar și nefiresc de convingător. Pe deasupra, mai făcea și crucea într-un fel aparte, cu pioșienie, cu ochii închiși, aplecându-se ca un actor și dându-și apoi capul pe spate pentru a privi în extaz icoana atârnată pe peretele clasei. S-au auzit imediat niște chicote, căci toți bănuiau că Egorov glumește. Bănuiala a devenit certitudine când chicotele izolate s-au contropit într-un hohot de râs general. Iag și-a întrerupt rugăciunea și ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
norilor firavi, se contură iar, ca apoi să se mistuie În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcînd mătănii, ținîndu-se cu mîinile de cap, cuprinși de extaz. PÎnă și cîțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii păgîne la care fuseseră martori. Atunci Petru Închise ochii și glăsui În ebraică (asta fiind vorbirea firească Între sfinți, să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpînitor, carele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încît văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, cînd vacarmul mulțimii Încetase, iar scîrțîitul carului Încremenise, și cînd În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar În nări avea mireasma trandafirilor, În acel ceas, aflat iarăși În negura grotei, În mormîntul veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la popotă: „Domnilor, tînărul Esterhazy a dormit buștean astă-noapte, fără suflare, de parcă-l așteapta Însurătoarea, nu execuția. Vă dau cuvîntul meu de ofițer! Domnilor, să-i aducem omagiul nostru!“ Atunci se auzi (el auzi) clinchetul cristalin al paharelor. Cin! Cin! Extazul morții, ca și autocontrolul Îl vor ține Încordat toată dimineața, Își va păstra sîngele rece prin rugăciune, cu Îndîrjire, cu dinții Încleștați, ÎnfrînÎndu-și viscerele și sistemul simpatic, În ciuda pornirii lor trădătoare, căci Își călise În timp bravura, instruindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe o insulă pustie, având certitudinea că n-o să vadă ceea ce am scris alți ochi decât ai mei. O vreme, Strickland nu zise nimic, dar ochii îi străluceau într-un chip straniu, de parcă ar fi văzut ceva care îi aprindea extazul în suflet. — Uneori m-am gândit la o insulă pierdută în mijlocul unei mări fără margini, unde aș putea trăi într-o vale ascunsă, printre copaci ciudați, în tăcere. Acolo cred că aș putea găsi ceea ce visez. De fapt n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-i simtă răsuflarea fierbinte pe obraji. Și tot mai fugea în tăcere, iar el o urmărea tot fără o vorbă. Și când în cele din urmă o prindea în brațe, oare ce fiori străbăteau inima ei? De spaimă ori de extaz? Blanche Stroeve căzuse pradă poftei sălbatice. Poate că-l mai ura încă pe Strickland, dar îi era foame de el și tot ceea ce alcătuise până atunci viața ei ajunsese să nu mai conteze. Încetase să mai fie o femeie complexă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mele aș descrie desfășurarea și progresul idilei lor tragice, dar nu știu absolut nimic despre cele trei luni cât au trăit împreună. Nu știu cum se împăcau sau ce vorbeau între ei. La urma urmei ziua are douăzeci și patru de ore și culmile extazului nu pot fi atinse decât la intervale foarte rare. Nu pot decât să-mi închipui cum își petreceau restul timpului. Atâta vreme cât era lumină și cât rezista Blanche presupun că Strickland picta, și asta trebuie s-o fi iritat cumplit când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cu o oarecare dezamăgire mărturisesc că îi trata cam așa cum îi tratează toată lumea. N-am impresia că-l cunoștea pe El Greco. Avea o mare admirație pentru Velásquez, dar lipsită de orice bucurie. Îl încânta Chardin, iar Rembrandt îl ducea la extaz. Descria impresia pe care i-o făcea Rembrandt printr-o grosolănie pe care n-o pot repeta. Singurul pictor care-l interesa în mod cu totul neașteptat era Brueghel cel Bătrân. Pe vremea aceea știam prea puțin despre el, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Arrigo. Era În picioare lângă balustradă, cu obișnuitul său aer sceptic, ca și când ar fi venit acolo doar ca să vadă mai bine. Între timp, Brandan, În loc să plece pe prima poartă, cum făcuse prima oară, se oprise Îndărătul amvonului, binecuvântând mulțimea În extaz. Astfel, se apropia Încetul cu Încetul de locul unde poposise Arrigo și, când ajunse lângă acesta, poetul avu senzația limpede că, deși continua să tot schițeze În aer semnul crucii, călugărul vorbise ceva cu filosoful. Câteva vorbe schimbate În grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se opri În prag, să o admire pe femeia care, ghemuită pe o pernă, cânta la lăută. Aplecată deasupra instrumentului, Amara parcă mângâia corzile cu degetele ei subțiri, cu o mișcare prelungă. Parcă respira vibrațiile cutiei armonice, adâncită În miraculosul extaz al unor sunete pe care poate că nu le putea auzi. Lumina lumânării se asorta cu albul imaculat al părului ei, transformându-l Într-o cascadă de argint. Privirea lui Dante zăbovi cu aviditate pe chipul ei desăvârșit, În timp ce simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]