824 matches
-
ne urmarăm drumul în tăcere. Tăcere se făcuse și în față, nu se mai auzi nici un fel de eljen, și astfel ajunserăm în centru și trecurăm prin fața tribunelor. Surâzători, radioși, liderii orașului și invitații fluturau din mâini în timp ce în spatele lor fâlfâiau atinse de curenți de aer drapele roșii amestecate cu tricolorul. De pretutindeni se auzeau urale. De la noi, și nici de la universitarii unguri, nu se auzi nimic, dar eram puțini, și lipsa noastră de entuziasm trecu, desigur, neobservată. Ne împrăștiarăm îndată ce
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dar nu-mi pasă, n-o să sufăr decât eu. Nu mă mai iubești, n-ai decât să pleci și să te duci să te spânzuri. O să vină după aceea aici în frumosul tău apartament ori marele Petea, ori o să-și fâlfâie fustele prin el fatala Tamara cea loială, care e iubită fiindcă nu e iubită. Lua-v-ar dracu pe toți!" Închisei ușa biroului și mă regăsii printre cărțile și lucrările mele. Foarte bizar, bucuria eliberării de pândă parcă intensifică chiar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cum îi merge, dar pe care n-o arăta cu-adevărat nimănui. „Ce faci, Paul?“ „Sunt trist!“, zâmbea el, „Aplic rezistența prin depresie.“ După care apuca tricolorul prudent, cu tartinele degetelor înmuiate de soare și plictiseală, și începea să-l fâlfâie energic. În clipele alea, mă vedeam mărșăluind până la capătul lumii alături de el și de câteva milioane de compatrioți cinstiți și tăcuți, cu nervii la pământ, bucuroși de complicitatea secretă care ne unea împotriva sistemului și ne dădea tăria de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
comisar pe-acolo, pe care îl chema când Moldovan, când Miclovan și care alerga mereu după Gheorghe Dinică prin tripouri și abatoare. Cezar îl ura, dintr-un motiv doar de el știut. Era suficient să-i vadă pălăria și parpalacul fâlfâind pe acoperișuri, că se-apuca să țipe și să arunce cu semințe spre ecran: „Băi, băi, du-te bă dracu’!“. Inevitabil, semințele aterizau în capul țiganilor aflați cu un rând mai în față și, printr-o logică pe cât de simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
terminațiile în cupa saboților sau sub limba de cauciuc a șlapilor. Excrescențe teribile zac prin șosete sau se-odihnesc ca familiile de muncitori duminica la un grătar la iarbă verde. Sute și mii de bucățele de carne cu os își fâlfâie vârfurile prea mici sau prea groase, neașteptat de boante sau spectaculos de lungi, etalate pe tarabele de plastic, lemn sau mușama. La capăt, acolo unde privirea caută instinctiv nervura fină a metatarsienelor, înflorește un buchet de unghii murdare, tocite sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
speranță, atenție sau poate doar cu milă. Cine știe ce le trecea de fapt prin cap, ce mâini de iubiți le frământau umerii și sânii, câte inele noi le străluceau pe degete sau la ce film se refugiau în momentul ăla. În timp ce fâlfâiam o fotografie cu Eminescu bărbos, sub care tipărisem numele CREANGĂ, mă gândeam și eu la ale mele. Ce căutam acolo, bătându-mi joc de viața mea și de mințile a 30-40 de nefericiți? Ce culoare de sutien alesese Maria? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
știa vedetă (mereu se lăuda că unchi-său e ambasador) sau poate avea ceva împotriva spirtului pe care-l foloseam pe post de after-shave; scuipase și mă îmbrâncise repede, după care continuase să se bucure de unul singur. Alerga și fâlfâia din brațe, țipând la adversari cu vocea lui pițigăiată: „Sigani prosti! La mine cur pupi!“. Lucrurile s-au complicat brusc în momentul când, în afară de noi, echipa din „Ioanid“ a devenit la rândul ei nerăbdătoare să-și exprime recunoștința. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de trimestru prin clase. Era o lume curată, zglobie, îngrozitoare. Fetele purtau cordeluță, bluză cu mânecă lungă și sarafan albastru; iarna, îmbrăcau pantaloni de lână pe dedesubt. Cămășile noastre se zăreau de departe, în carouri bleu cu bleumarin; peste ele fâlfâia mândră cravata de pionier, brodată cu tricolorul (și pe-ăsta trebuia să-l iubim). Ți se-apleca de-atâta armonie. Tot cu ce vroiau ei s-a întrerupt brusc, fără avertisment: într-o zi, m-am hotărât să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
indecent care le cerceta. Nimeni nu le-acordase vreodată atenție, nu ieșeau în evidență nici dacă le-ai fi atârnat de-un far. Victime ideale, cerând să fie călcate-n picioare. Intimitatea lor se desfășura ca o pijama la geam, fâlfâind în vântul cu miros de săpun și prăjeală. Dintre victime, mă delectam mai ales cu una: Bidileanu Ovidiu. Era cel mai voios dintre colegii mei de joacă din copilărie, genul tâmpit optimist, care te pupă când te vede. Printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
motan. L-a depozitat pe dulap, apoi a deschis un sertar mare, lung, cum se făceau pe vremuri, pentru plăpumi și așternuturi. A scos de-acolo un tub cartonat, vișiniu, lunguieț; puteai să altoiești câinii cu el. Ni l-a fâlfâit sub nas. „Asta-i drăcia!“ Jubila. „Pot să-ntreb și eu ceva?“, mi-a luat-o Maria înainte, „Cum a ajuns «drăcia» la tine?“ Acum jubilarea devenise triumf. Mihnea își savura momentul. „Să zicem că mai vorbesc din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un elev mirat, dar sârguincios. Vocea era groasă, corpul masiv. „Sunt comisarul Rapotan. Adrian Rapotan. Și-adjunctul meu, Penciu.“ Din praf a mai ieșit un corp, micuț, rotund, agitat. „Să trăiți! Penciu Emil, crimă organizată.“ Acum îi zăream pe-amândoi (fâlfâiau și niște legitimații), parcă erau Pat și Pataschon, în haine de funcționar. Cineva le croise costumele pe întuneric, greșiseră dulapurile sau făcuseră schimb între ei: cel mare avea mânecile doar până la cot, ziceai că îi fuseseră suflecate cu forța. Celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dificultate și pleca bombănind, cu batista la nas și catalogul sub braț. Uneori, reprezentația scăpa complet de sub control. Fugeam de la ore în Herăstrău, unde goleam câte-un „Brifcor“ sub sălciile de pe mal. Cezar se dezbrăca imediat și sărea în apă, fâlfâind din chiloții lui albi, tetra, gigantici. Scria limpede pe pancartă: „Scăldatul interzis!“ Nu treceau nici două minute, și venea patrula: „Ce faceți domne aici?“ „Bem și noi un suc.“ Cezar apărea din lac, vesel, cu apa bolborosind din chiloți. „Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
amfiteatrul Odobescu. Vara, mirosul de transpirație, ieșit din petele bluzelor sau direct de sub părul crescut sănătos la subțiori, se ridica până-n tavan, făcând aerul irespirabil. Gleznele groase, încălțate în orice, de-orice culoare, tropăiau de fericire când venea profesorul. Brațele fâlfâiau energic, anunțând răspunsul înaintea întrebării. Te simțeai ciudat, extraterestru. Cam așa au mers treburile vreo 22 de ani. Eu vroiam altceva. Modelul meu fusese construit matematic, o machetă a posibilităților pe care-o confundam voios și intenționat cu realitatea. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
gangsteri. Mașinile arătau boțite, încercările repetate și etern nereușite de parcare își spuneau cuvântul. Avocatele purtau pantaloni negri și pantofi sau cizme cu toc înalt; trei dintre ele ieșeau cu părul despletit, celelalte trei îl purtau strâns în coadă. Șuvițele fâlfâiau în vânt, blonde, roșii sau vopsite în două culori. Era o combinație reușită, de Charlie’s Angels și Nistru Chișinău. Când urcau sau coborau din bloc, parcă aveau montate potcoave: trosneau și clămpăneau pe scară niște zgomote imposibil de confundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
premiu și mă pregăteam să încasez cecul. Festivitatea se desfășura tot iarna și tot la Ateneu, sala fremăta de sacouri, rochii și pipe, nu puteai să arunci un ac. Nu eram singurul invitat, se mai decernau vreo 18 diplome. Afișele fâlfâiau în noapte, prinse cu sfori de coloane: „Premiile culturale de excelență...“; urma anul și numele revistei care le acorda. Rotonda arăta festiv, luminată din toate părțile, din tavan fuseseră coborâte niște lămpi pe cablu, ca OZN-urile. Tavanul tocmai beneficiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pendulă miniaturală, maro, stil chinezesc, secolul 19. O văzusem și-n „H“, dar pe-albastru. În dulap, câteva cărți și niște reviste „Almanahul Flacăra“. Cineva aranjase totul cu gust și perseverență, ca înainte să ieși la pensie. Până și perdeluțele fâlfâiau cuminți pe calorifere. „Ce naiba e-aicea la voi?“, mi-a șoptit Mihnea. „Muzeul Satului?“ „Ușor.“, l-am potolit. „Eu am adus violetele.“ „Aoleu, dom’ profesor, m-ai terminat cu asta! Dacă știam, îți împrumutam și eu niște mărar din grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dar pururea și pretutindenea, în Europa ca și-n cele mai depărtate zone, au inspirat respectul numelui englez și, chiar acolo unde nimic nu se respectă, au inspirat un fel de sfioasă teamă de orice petec de pământ pe care fâlfâie o treanță cu colorile engleze. Acesta e obiceiul englez, e bunul obicei. Și dacă în locurile acelea unde sentimentul pentru onoarea și demnitatea acestei monarhii ar trebui să fie mai viu ar exista o urmă numai din acea mândrie și
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
1881] ["CESTIUNEA DUNĂRII... "] Cestiunea Dunării preocupă aproape esclusiv jurnalistica noastră, și nu fără cuvânt. Nu numai interesul practic al navigațiunii pe Dunăre e în joc, deși acesta ar fi îndeajuns pentru ca să justifice preocupațiunile. Deja pe Dunărea de Jos bandiera română fâlfâie pe câteva sute de vase cari fac concurență "Societății privilegiate". Nu români sunt aceia cari pun bandiera română, de vreme ce poporul nostru, originar din munți, n-a avut contact cu marea și cu Dunărea decât în epoca sa eroică, în epoca
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
regulat, cu nările foarte largi, o gură zâmbitoare, pe ale cărei buze voluptoase abia le ascunde o mustață subțire, ochi căprui cu o căutătură plină de dulceață și de fineță, în sfârșit o barbă castanie rară și transparentă, ce-i fâlfâie ușor pe piept: iată trăsurile acelei figuri ce-nsuflă îndată un simpatic respect și pe care o susține cu oareșice mândrie portul drept al trupului și gugiumanul de samur, așezat cu semeție pe cap. Costumul lui, imitat de pe hainele sale favorite
VACARESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
unele accente critice sau tragi-comice, că „balcoanele oferă spectacolul unei vanități omenești demne de Înregistrat: membre ale sexului slab, femei, fete și fetițe stau pe balcoane Înghemuite și Îmbrobodite așteptând trecerea cortegiului. Iașul apare În toată splendoarea provinciei: steagurile care fâlfâie pe case te-ar face să crezi că Iașul găzduiește o serie Întreagă de suverani; sunt steaguri franceze, belgiene, bulgare, germane și... române. Vremea aerisirii covoarelor a venit Înainte de sâmbăta Paștelui: gospodinele le-au atârnat pe balcoane. E provincia care
CAROL I ŞI INAUGURAREA PALATULUI UNIVERSITAR DIN IAŞI (1897). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by I. NISTOR () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1283]
-
să vină cineva care să-l știe [...] Prezența tineretului - incomparabil mai rezistent (moralicește, căci sunt mai toți tuberculoși), mai blând și mai vertebrat decât bătrânii - și a pastorului au ivit în camera aceasta o atmosferă de grandoare, de medievalism hieratic; fâlfâie invizibile mantăi purpurii, lucesc fulgerătoare tăișuri de Damasc. Fiecare gest dezvăluie un donchihotism mocnit. Nu știu cum, dar sosirea mea, respingător de slab și impresionant de palid, duhnind a ger, dârdâind până și-n priviri, însoțit de o aureolă de grevist al
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
lipsiți de scrupule, fac un remake, intitulat Ridicarea drapelului american pe castelul Morro, fortăreața simbol care străjuia intrarea în portul Havana. De astă dată, contrafacerea era și mai grosolană : „Castelul Morro” nu era decât o pictură pe carton în fața căreia fâlfâia bucățica de cârpă. Și totuși, imaginea a făcut furori în America. III. Propaganda și filmul de ficțiune În deceniul 1900-1910, odată cu cristalizarea conceptului de film de ficțiune, cu actori, scenariu, decoruri, modalitaea documentarului „înscenat” cu intenția de a păcăli publiul
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
iar adjectivul atipica funcționează doar ca adjunct. Sintagma gripa aviară cunoaște o evoluție similară. Forma aviara își va pierde, probabil, semnificația și, implicit, valoarea substantivală, odată cu dispariția din realitatea actuală a bolii respective: Aviara revine în forță (JN, 2007) Aviara fâlfâie la frontieră ("Ziua", 2007). Mai ales, titlurile articolelor de ziar sau de pe internet preiau formula prescurtată: Aviara umană a trecut Bosforul; Aviara a la Flutur; Adio, aviara!; Aviara în București; Aviara sub lacăt; Aviara dă târcoale României etc21. Gradul de
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
intitulat Spre biruință, Goga Își afirma, În condițiile neprielnice ale restrîngerii teritoriului României la spațiul Moldovei, Încrederea că nu sîntem Înfrînți. Ne-am cheltuit, dar nu ne-am istovit. Puterea n-a secat Încă și credința rămîne În picioare [...] speranța fîlfîie proaspătă și Întinerită peste steagurile ciuruite de gloanțe. Urmărind În primul rînd formarea unui moral sănătos al ostașilor, care să-i conducă spre victorie, Goga nu va uita nici o clipă că idealul său suprem era unirea tuturor românilor, care se
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
1919. Palatul Parlamentului 38 maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Șeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat și foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roșu-verde-alb. Faptul acesta nu l a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut... Dându-și capela pe ceafă și scărpinîndu-se după ureche și-a zis: Zis și făcut. Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au
Corpul voluntarilor ardeleni la Hârlău 1917-1918 by Miron Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/686_a_1342]