835 matches
-
de sudoare pe frunte. Ateneul era - și mai este - unul dintre multele colțuri ale Barcelonei unde secolul al XIX-lea Încă nu-și primise vestea pensionării. Scara din piatră urca dinspre o curte interioară de palat pînă la o rețea fantomatică de galerii și saloane de lectură unde invenții precum telefonul, graba sau ceasul de mînă erau anacronisme futuriste. Portarul, ori poate că era doar o statuie În uniformă, abia dacă a clipit la sosirea mea. M-am strecurat pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
plăceau intrigile cu crime și alcovuri. Casa roșie relata viața chinuită a unui individ misterios care spărgea magazine de jucării și muzee pentru a fura păpuși și marionete, cărora ulterior le scotea ochii, și le ducea În sălașul lui, o fantomatică seră abandonată de pe malurile Senei. Într-o noapte, cînd dădea buzna Într-o clădire somptuoasă de pe bulevardul Foix pentru a decima colecția privată de păpuși a unui magnat Îmbogățit prin tertipuri tulburi pe vremea revoluției industriale, fiica acestuia, o domnișoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
închiseseră de mult. Deodată, a auzit pe cineva adresându-i-se în șoaptă. — Hei, tinere! E încă devreme. Nu vii cu mine? Vocea venea dinspre un gang întunecat dintre cinema și magazin. Privind într-acolo, a zărit în gang silueta fantomatică a unei femei. Era femeia cu bandajul în jurul gâtului. — Sfinte Dumnezeule! strigă ea, surprinsă. Ame-chan de la hotel! Gaston clipi trist. Deși fusese dat afară din hotel, în toiul nopții, din cauza acestei femei, nu-i purta deloc pică. În inima pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la vremea Înțelegerii, cum s-ar fi numit? Erau rodul tăcerii; al unei minciuni prin omisiune: cineva știa cine era tatăl lor, și tocmai asta nu trebuia să se spună, așa fusese pactul, cam diavolesc. Copiii aduși de o barză fantomatică, o umbră de pasăre, erau totuși copiii mamelor care-i născuseră, asta neîndoielnic. Și ai unor bărbați bine știuți doar Într-un cerc restrîns. Thomas, față de urmașii săi, nu era nici măcar un anonim, un necunoscut ocupă un spațiu, traversează timpul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
-i zise: — Domingo, mi se pare că domnișorul a înnebunit... Spune niște lucruri foarte ciudate... chestii din cărți..., că nu există... Ce știu eu! Ce e, domnișorule? - îi spuse Domingo, intrând -. Ce-ați pățit? — Ah, Domingo - răspunse Augusto cu glas fantomatic -, n-am ce face: simt o groază nebună să mă culc!... Păi nu vă culcați. — Nu, nu, trebuie neapărat; nu mă pot ține pe picioare. Eu cred că domnișorul trebuie să facă o plimbare după cină. Ați mâncat mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să asculte ce-i spunea instinctul, e adevărat c-a apucat să-și ridice amenințător piciorul, dar, în ultima clipă, s-a stăpânit, poate speriat de tăcerea minerală care-l înconjura, de simplitatea grosolană a construcției, de tonul alburiu și fantomatic al podelei și pereților, sau poate, pur și simplu, pentru că bănuia că stăpânul s-ar supăra pe el dacă și-ar găsi spurcat de un pișat infam regatul, tronul și altarul focului, creuzetul unde argila visează de fiecare dată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Unde este panoul secundar de control al aterizării? A... aici. (Pipăi câteva comutatoare.) Butonul de blocare în spate..? aici. Nu era prea departe... Mâna i se încleștă pe o lampă electrică. Acționă declicul. Țâșni lumina, difuză, care dezvălui șapte siluete fantomatice. Profitând de această firavă lucire, Dallas și Lambert se dotară cu propriile lămpi electrice. Cele trei lanterne împreună dădeau destulă lumină pentru continuarea activității. ― Ce s-a întâmplat? De ce nu a preluat generatorul secundar? Și care a fost cauza acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
o sală de dimensiuni foarte mari. Dacă erau controale, aparate de măsură, sau instrumente în această secțiune, erau cu siguranță ascunse îndărătul pereților cenușii. Inele de metal încingeau solul, pereții, tavanul dând senzația aflării în interiorul unei cuști toracice umane. Lumina fantomatică strecurată din exterior dansa lasciv printre particulele de praf în suspensie. Dallas se uită la ofițerul său executant. ― Ce crezi? ― Nu știu. Un antrepozit, poate. Dacă n-o fi o parte dintr-un sas mult mai complicat. Da, este trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
care au ceva tandru”(p.34). Altă obsesie a compatriotului nostru: spectralul. Și-n Mașinăria...și-n Nina (cealată piesă a volumului de care ne ocupăm) parantezele abundă În eroi reali, ori imaginari, care stresează personajele principale cu aparițiile lor fantomatice:„O față monstruoasă se lipește de unul din ochiurile glasvandului. Imaginea unui spectru”(p.17); „Cu lampa de petrol Într-o mînă bătrîna bonă are și ea ceva dintr-un spectru”(p.18); sau „Ana Petrovna apare În pragul ușii
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
iar cei deja ajunși se uitau nedumeriți în jur. Oare ce se auzise? Nu dură mult și se auzi din nou. De data asta, mai tare. Oare putea fi...? După câteva secunde, capătul din dreapta al tunelului începu să fie iluminat fantomatic de către ceva ascuns. Trebuia să fie... Lumina devenea din ce în ce mai puternică în tunel și, cu ea, și sunetul hornului. Venea din depărtare ca o stea și aducea cu el tot atâtea speranțe cât ne puteam închipui. Era un tren! Un tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de altă dată... Cine știe?! Am adormit târziu. Visul m-a aruncat, undeva, pe o stradă Întunecoasă ce ducea spre o fundătură sumbră. În urma mea auzeam zgomotele ritmice a unui baston ce pipăia... Am Întors capul și am zărit chipul fantomatic al unui orb care căuta o ieșire... M-am trezit Înspăimântată rătăcind cu privirea prin odaia În care - lumina difuză a veiozei se răsfrângea cu blândețe asupra lucrurilor din jur. Înăuntru ființei mele se cuibărise teama ! Dimineața, m-am trezit
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
interesant, deci povestea are un sâmbure de adevăr. Chiar se vede turla bisericii din apă? Așa povestește legenda, dar să nu-ți închipui că turla iese din valuri. Numai dacă te duci spre mijlocul lacului, poți să distingi o umbră fantomatică în adânc. Au fost unii care s-au aventurat cu bărcile până acolo încercând să o vadă, dar se spune că nu au mai putut veni înapoi la mal. Lacul e blestemat, sufletele celor înecați nu vor să-i lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o vom petrece numai așa, vreau s-o vezi și să cunoști ce poate să facă. Uite că vine! îl trase iarăși pe inspector mai aproape de el, ridicând totodată toiagul înainte. La nu mai mult de douăzeci de metri, siluetele fantomatice ale copacilor începeau să se estompeze. Ceva trecea prin fața lor interpunându-se între ei și aceștia. Cristian pricepu că vâlva cobora repede panta muntelui. Porniră și ei după ea. De data asta era mult mai mică, un bulgăre de negură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nocturn destul de sonor. În depărtare, cerul se lumină pentru câteva clipe. Tunetul se rostogoli înfundat peste munți, făcând greierii să tacă. Alte fulgere scăpărau din ce în ce mai des în timp ce tunetele bubuiau tot mai aproape. În străfulgerările de lumină, peisajul din jur apărea fantomatic, dispărând apoi în beznă. Picături mari de ploaie prinseră să cadă mai întâi rar, apoi din ce în ce mai repede. Răpăitul ploii acoperea orice alt sunet. Inima lui Cristian prinse a bubui cu putere. Singura lui modalitate de a ghici apropierea bestiei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
eu. Încet, ochii i se obișnuiau cu întunericul și începu și el să distingă câte ceva în jur. Luna strălucea deasupra lor dar razele ei abia puteau pătrunde prin frunzișul des. Vedea silueta întunecată a lui Calistrat lângă el și formele fantomatice ale trunchiurilor copa cilor. Își amintea locul unde se aflase vâlva mai înainte și privea țintă într-acolo însă nu reușea nici măcar s-o zărească. În timp ce teama îi încolțea iarăși în suflet, își dorea din toată inima să fi rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
între gard și prăpastie nu era mai lată de două palme și se întindea tot așa în fața lui. Prin valurile de ceață i se părea că zărește o siluetă întunecată. Era o structură masivă aruncată de-a curmezișul ravenei. Linii fantomatice desprinse de sub aceasta se pierdeau în adânc. Ținându-se cu mâinile de plasa metalică, își făcu curaj și porni mai departe. În scurtă vreme ajunse la capătul împrejmuirii. Ultimul stâlp de gard era chiar la capătul unui pod de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mi punea deoparte mesajul, cu mult tact și calm. Începusem și eu să mă întreb dacă Romică avea să o ducă la Felix sau nu, deși înțelesesem din discuțiile dintre soră-mea cu taică-meu că sus-numitul era o prezență fantomatică. După ce a pierdut o primăvară și-o vară așteptându-l pe Romică, reținut de diferite probleme dintre cele mai serioase - părinți bolnavi, copii sinucigași, nevastă isterică și geloasă -, mama s-a hotărât brusc să nu mai creadă în existența lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
Blanche Stroeve. A tresărit și apoi s-a uitat lung la soțul ei. Ochii lui erau ațintiți în podea. Nu știam de ce părea atât de încurcat. În obrajii ei apăru puțină culoare, apoi fața i se făcu albă ca varul, fantomatică. Simțeam că tot sângele i s-a scurs de pe întreaga suprafață a trupului. Până și mâinile îi păliseră. O străbătu un fior. Tăcerea din atelier păru să capete materialitate, așa că deveni o prezență aproape palpabilă. Eram uluit. — Dirk, adu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Nu părea să fie nici o șansă pentru micul dejun în viitorul apropiat, așa că am pornit să mă plimb pe faleză. Chinezii erau deja în plină activitate în magazinele lor. Cerul avea încă paloarea zorilor și în lagună era o tăcere fantomatică. La vreo cincisprezece kilometri depărtare, insula Murea, ca o fortăreață înaltă din legendele Sf. Graal, își păstra misterul. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Zilele care trecuseră de când plecasem din Wellington, Noua Zeelandă păreau extraordinare și cu totul ieșite din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a lunii. Înfricoșat peste măsură, Anton făcu lumină în antreu și, întorcându-se în poziția pe care o cunoștea atât de bine, adică cu fața spre oglindă, păli. Un șuvoi de sudoare rece îl năpădi pe loc, văzând o siluetă fantomatică, lugubră și diformă, în locul prietenului său de suflet, ce până nu demult era atât de prezent acolo. Totul îi juca pe dinaintea ochilor. Silueta era una cu totul neomenească, supradimensionată și mișcătoare, adică tremurătoare, întocmai așa cum apare imaginea cuiva pe linele
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
de fum, a unui imperiu care a dat fiori creștinătății. Zăresc și niște blocuri urâte, de tip cazarmă. Și cam atât. S-a înserat. Vântul e rece, tăios. Puntea s-a golit. Am rămas eu și încă doi curioși, umbre fantomatice în ceața serii. Ceilalți au renunțat, au coborât în cabine. Privind spuma care se revarsă în două "dune" albe de la proră, pe măsură ce vaporul despică apa, întunecată acum, încerc să-mi închipui cum va fi arătat călătoria lui Ovidiu spre Tomis
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
departe. Ploaie putredă. Una din acele ploi de toamnă care-ți răscolesc reumatismele * și care, în Europa, sunt un stimulent pentru "intelectualizarea" oboselii. Ceața s-a îngroșat, a coborât, vâscoasă, acaparatoare, până la jumătatea zgârie-norilor. Pietonii, zgribuliți sub umbrele, au devenit fantomatici... Emerson ne asigura, chiar din Boston, că sufletele americanilor sunt apăsate, de dimineața până seara, de umbra Judecății de Apoi. Oare cum se împacă asta cu siguranța arătată în afaceri? Sau de aceea sunt, oare, americanii atât de vulnerabili când
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ce a fost, tot ce va fi. Dar uneori luam și pe Hacik, și atunci lăsam patefonul acasă. În inimă i se chinuiau toate dorurile, și de pe arcușul lui acceptam toate romanțele. Așa, la lumina lunii, misterios, părea o apariție fantomatică. În clipele acele orice aș fi crezut posibil. Într-o seară am plecat cu barca fără să avem lună. Alte impresii, alte tristeți, întunericul în straturi groase învăluia pământ și apă. Seninul apărea sumbru, presărând frică. Pe țărm toată lumea dormea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
vreun zgomot de automobil dinspre drumul de la Cavarna care să anunțe venirea comandantului, o discuție în toate chipurile asupra cauzei întîrzierii, uneori glume care nu exprimau decât nervi, în timp ce Hacik, nenorocit, nu-și mai găsea loc, iar comandantul lua aspecte fantomatice, mereu alta îi era înfățișarea. Pe la ora unu ne-am dus la noi, căci bătea vântul rece, și a, rămas Hacik să pândească și să ne cheme. După alt timp am adormit cu toții pe câte un colț al patului. Pe la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
sila povestea profesorului. Și nici nu eram primul căruia îi servea clișeele aceasta de duzină. În plus, mai era și compartimentul acela. Nu-mi dădeam seama exact cum, dar decorul se schimba, de parcă ne aflam pe o scenă unde mașiniști fantomatici, dar eficienți, își făceau de minune treaba. Mai precis, decorul se schimba după dispoziția profesorului... Își continuă povestea, parcă voind să mă împiedice să-mi analizez mai atent impresia. E suficient să spun că Dave 2 devenise o prezență constantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]