1,275 matches
-
de vinovăție”. Fata de Împărat se simte vinovată, ea fiind urmărită pretutindeni de un al treilea ochi. Pentru a putea Înțelege mai bine binomul privire posesiune trebuie să ne adresăm fenomenologiei. Cel care a instaurat jaloanele metodologice ale unei ontologii fenomenologice a fost Sartre. In cartea sa fundamentală” Letre et le neant” filozoful francez analizează fenomenele ființei și ființa fenomenelor. Conceptele filozofice În jurul cărora gravitează marile Întrebări existențiale sunt 1etre pour soi, 2la temporalite, 3la transcendance, 4le pour-autrui, le corps, 5Ies
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
a avut-o cu Wittgenstein, în casa lui Schlick, în decembrie 1929: „Fizica - spunea Wittgenstein - vrea să stabilească regularități; ea nu se interesează de ceea ce este posibil. De aceea, chiar și atunci când este complet dezvoltată, fizica nu dă o descriere fenomenologică a stărilor de lucruri. În fenomenologie este vorba întotdeauna doar de posibilități, adică de sens, nu de adevăr și de falsitate.“62 Unei cunoștințe din ultimii ani ai vieții, care l-a întrebat de ce a revenit la filozofie în 1929
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
putea spune: propoziția este acel lucru asupra căruia pot fi aplicate funcțiile de adevăr.“68 Multe analize sunt consacrate unor distincții conceptuale cum sunt cele dintre enunțuri care descriu date senzoriale și propoziții care descriu stări reale, dintre enunțurile limbajului „fenomenologic“ și ale limbajului comun, dintre propoziții cu sens și nonsensuri, modalităților de a stabili sensul unei propoziții care descrie realitatea. Sensul unei propoziții este dat de modul cum se decide asupra adevărului sau falsității ei. Înțelegem propoziția dacă știm acest
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
experienței comune. Asumarea tacită sau elaborarea sistematică a unor asemenea reprezentări constituie un punct de întâlnire pentru orientări și tradiții filozofice atât de diferite cum sunt cele inaugurate de Platon și Aristotel, de Descartes, Kant și idealismul german, pentru orientări fenomenologice, hermeneutice, analitice sau naturaliste care solicită, în epoci mai recente, atenția celor interesați de filozofie. De diversele înfățișări pe care le-a luat ambiția filozofică s-au distanțat doar gânditori cu înclinații sceptice. Și anume, în moduri dintre cele mai
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
personaj literar, fiind o constantă a literaturii franceze, prezența în fiziologiile și românele secolului al XIX-lea. Că tip literar distinct, femeia pariziana devine un nucleu contagios, care implică redimensionări în câmpul estetic și reinterpretări în universul românesc. Din perspectiva fenomenologica, Pariziana este un eveniment, deoarece transcende stereotipul femeii tradiționale ca model novator de simțire, de gândire și de acțiune. Pariziana este artist în tot ce o înconjoară, acest personaj se esențializează că mitopo(i)etică a aparentei, care își găsește
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
XIX-lea) și de un spațiu (Parisul). Dimensiunea socială corespunde interpretării ontologice a Parizienei în cadrul societății secolului al XIX-lea: - dimensiunea mitică interpretării etiologice a imaginii sale idealizate, - dimensiunea romanesca interpretării sale estetice în scrierile artistice, - dimensiunea teatrală reflectă interpretarea fenomenologica. Exegeza personajului și a operei, descompusa și recompusa, urmează un demers hermeneutic dublu: analitic și sintetic. Interpretarea exploatează virtualitățile sugerate de personaj, text, context și intertext. Analiza femeii pariziene ne-a oferit posibilitatea recitirii prozei franceze și reinterpretării personajului feminin
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
includere într-o categorie sau în altă a operei quasimodiene, cea amintită a lui Anceschi este mai utilă decât celelalte: criticul a grupat scriitorii în funcție de prezență în operele lor a unor caracteristici punctuale care, privite în ansamblu, pot oferi tabloul fenomenologic al întregului curent. Analistul informează că există o categorie de poeți care, chiar cu riscul de a se lasă fermecați de o lume idilica, fantastică, muzicală, cufundata în amintire sau în îndepărtatul trecut al originilor, folosesc puterea evocatoare a cuvântului
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
intertextuale: * euforice; * disforice. SANGSUE Daniel (1994) La Parodie, Paris: Hachette, Collection "Contours littéraires". * parodia; * miturile literaturii. SPIRIDON Monica [1989] (2000) Melancolia descendenței figuri și forme ale memoriei generice în literatură, București: Cartea Românească (ediția a doua : Melancolia descendenței : o perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice în literatură, Iași: Polirom). * arhi-realitatea; * meta-realitatea; * repetiția/diferirea. STALLONI Yves [2005] (2008) Les Genres Littéraires, Paris: Armand Colin, Collection "128" (aceleași date și pentru prima ediție). * genuri literare. VAILLANT Alain (1992) La poésie. Initiation aux méthodologies d
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2001. 31 Monica Spiridon (Profesor la Catedra de Comunicare și Relatii Publice a Facultății de Litere, Universitatea din București) Melancolia descendenței figuri și forme ale memoriei generice în literatură, București: Cartea Românească, 1989 (ediția a doua : Melancolia descendenței : o perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice în literatură, Iași: Polirom, 2000) rezultă cel puțin două idei: 1.funcția mnezică a intertextualității și 2.sincronizarea criticii și teoriei literare din România cu cele de pe alte meridiane (dacă nu este chiar cu un pas/zece
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
trăită și istoria textuală. Cîteva dintre temele majore ale narațiunii conțin axiomatic acest principiu fundamental: limitarea fatală a posibilităților de cuprindere, în timp și spațiu, a oricărei perspective umane date, ficționalizarea faptului istoric real prin reprezentarea lui textuală și divergența fenomenologică între aparență și realitate. Toate apar, mai mult ori mai puțin explicit, în frămîntările inaugurale și finale ale personajului-narator, Pym, precum și în evoluția neobișnuită a mărturiei sale narrative, de la voluptatea teoreticului și detaliului științific pentru întărirea autenticității -, în prima parte
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
atît faptele vor avea mai acut marca veridicității. Cu alte cuvinte, dacă aparența, reprezentarea sau "umbra" ființării sînt mai puțin pregnante, realitatea, evenimențialul sau ființarea propriu-zisă au șanse de a fi sesizabile dincolo de cadrele butaforice, oferite de obicei percepției. Premisa "fenomenologică" a hibridului auctorial Pym-Poe este că percepția umană transfigurează universul faptic și, în cele din urmă, îl reconceptualizează ficțional. Realitatea dispare așadar în interiorul semioticii implacabile a aparenței. Să încercăm să observăm validitatea acestei prezumții introductive pe parcursul aventurilor marinărești ale erou-lui
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
profesionist complet, radical schimbat în comparație cu novicele de la bordul lui Ariel. Distingem aici natura de "cunoaștere în trepte" a experiențelor lui Pym. Succesiunea stadiilor sale de inițiere trasează o ascensiune cognitivă graduală. Mai mult, avant la lettre, ea instaurează un principiu fenomenologic introdus de Maurice Merleau Ponty abia în secolul XX -, principiul "procesului de corecție" sau "al așezării în perspectivă". Naratorul lui Poe are obsesia obiectivității și face orice pentru a o atinge. Citit atent, întregul roman nu reprezintă altceva decît un
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
orice preț și, de aceea, dialată evenimențialul sub lupa microscopului, pînă la revelarea nervurilor invizibile, cu care faptele sînt legate în motivația lor cea mai obscură. El este pregătit pentru surprizele percepției, conștiința sa autocorectoare fiind permanent deschisă unei reprezentări fenomenologice ("așezări în perspectivă") aproape științifice. Un foarte bun exemplu al acestei disponibilități fenomenologice rămîne episodul petrecut pe Grampus, după intrarea vasului în derivă, doar aparent o licență grotescă de tip poesc. În realitate, avem aici schema procesului de corecție dezvoltat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nervurilor invizibile, cu care faptele sînt legate în motivația lor cea mai obscură. El este pregătit pentru surprizele percepției, conștiința sa autocorectoare fiind permanent deschisă unei reprezentări fenomenologice ("așezări în perspectivă") aproape științifice. Un foarte bun exemplu al acestei disponibilități fenomenologice rămîne episodul petrecut pe Grampus, după intrarea vasului în derivă, doar aparent o licență grotescă de tip poesc. În realitate, avem aici schema procesului de corecție dezvoltat la nivelul întregii cărți. Devastați de foame, supraviețuitorii catastrofei de pe Grampus zăresc în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
el la vremea respectivă. Crede mai întîi că marinarii, vag vizibili la bordul navei ce se apropie, fac, prietenește, semne cu mîna, și dezvoltă un întreg scenariu entuziast pe tema iminentei salvări. Apoi, pe măsură ce perspectiva asupra realității se îmbunătățește, "autocorecția" fenomenologică îl aruncă în cea mai cruntă disperare: pe corabia în cauză sînt numai cadavre intrate în putrefacție și legănate de vînt, iar ceea ce părea un zîmbet binevoitor este doar maxilarul unui matelot, dezvelit lugubru de procesul mumificării. Aventura finală însă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
discipol pe care nu ezită să-l impună în ierarhia universitară freiburgheză. Heidegger învață enorm, în primii ani, de la maestru, sprijinindu-și activitatea academică, preponderent, pe cercetarea husserliană ("ține cursuri de introducere în fenomenologie, în fenomenologia religiei și în lectura fenomenologică a Eticii nicomahice a lui Aristotel"; totodată, "conduce un grup de studiu al Logische Untersuchungen a lui Husserl", p.104). Totuși, mai curînd inexplicabil (după cum admite George Steiner), Heidegger începe să respingă autoritatea profesorului (mai întîi, în intimitate, în scrisori
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fi putut oricum, din start, să degenerze în "tezism". În plus, asistăm, în acest excelent volum, la un experiment psihologic interesant, traversat de majoritatea cărților despre America. E vorba de mișcarea inevitabilă dinspre realitate spre ficțiune, dinspre concret către literar. Fenomenologic vorbind, America rămîne un cons truct ficțional prin însăși istoria ei, încurajînd preluările mitologizante din tradițiile europene. Intrarea Lumii Noi în conștiința locuitorilor vechiului continent este un proces fundamental mediat de creațiile alegorice ale aventurie rilor (din categoria lui John
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu un iz aproape mistic a eroilor centrali. Incursiunile "tălmăcitoare" ale detectivului sugerează acribia, dar și finețea oricărui exercițiu interpretativ. 1Q84 poate fi, de aceea, caracterizat, în ansamblul său, drept "literatură despre Literatură". E o investigație postmodernă, hipnotizantă, a circuitelor fenomenologice din actul artistic, devenit, iată, subiect de roman. Entuzi asmul "încifrator" al lui Murakami reactualizează marile epopei alegorice ale mitologiei, unde fiecare gest auctorial reprezenta o mișcare înspre lumea tropilor, o rotație către zona translucidă a semioticii. În pofida faptului că
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sunt căutate în propria structură, iar masca sfinxului distanțat ironic în superioritate ascunde o inimă care a fost întotdeauna pentru el "slăbiciunea spiritului"" (p. 41); "Eminescu intuiește cauza rupturii între personalitatea scriitorului patruzecioptist și epocă. Altfel spus, printr-o reducție fenomenologică, Eminescu ajunge la esența spiritului predecesorului și a psihologiei sale de inadaptat superior. Drama psihologică a personajului heliadesc se rezolvă printr-un proces de dizolvare a eului într-un model mai înalt, până la pierderea identității reale" (p. 61); Dubla motivare
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Baudrillard prezintă procesul complex prin care lumea naturală a fost înlocuită în mod gradual cu lumea tehnologiei și cu semne autoreferențiale. Astfel, schița istorică a succesiunii simulacrelor, care culminează o dată cu societatea contemporană, procură o teorie în același timp istorică și fenomenologică, prin intermediul căreia se încearcă argumentarea modalității în care simulacrele au ajuns să domine întreaga viață socială și discursivă. Criticii autorului francez au observat în mod corect influența pe care atât metoda arheologică, cât și teoria epistemelor dezvoltate în Les mots
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unor narațiuni-avertisment, ce reflectă coșmarurile pe care Necunoscutul le poate genera" (2002: 145). Cu alte cuvinte, autorul este, concomitent, sedus de ideea unui viitor necunoscut, care, exact în momentul imaginării sale, produce, în virtutea noutății absolute și a violării de paradigmă fenomenologică, aprehensiune. Dacă adaug la aceasta observația ulterioară a lui Graham, conform căreia acest tipar narativ este înclinat "să ducă aceste coșmaruri la extrem schimbarea apocaliptică, implicând distrugerea fie a întregii planete, fie doar a unui stil de viață special" (2002
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
un pesimism care nu întîrziase să dea un aer crepuscular producțiilor literaților" (1991: 32). Omul costinian posedă, de aceea, "o acută conștiință a răului pricinuit de cumplitele vremi (subl. în text)" (Curticăpeanu, 1975: 42). Printr-un straniu fenomen de contaminare fenomenologică, materia epic-descriptivă împrumută ceva din tușele distopice în care se înfățișează istoria, astfel încât naratorul alunecă, de cel puțin două ori, în evocări vii ale apocalipticului, respectiv cruzimii. În definitiv, este perfect plauzibil ca intuiția lui Eugen Negrici, legată de "expresivitatea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Tensiunea, acumulată până la refuz în paginile precedente, atinge contururi stranii. Zgomotele monotone îl tulbură pe anxios: nemaisuportând bătăile ceasornicului, "[o]mul nostru puse mâna pe limba ce se legăna și-i stinse mișcarea". Exteriorul se mută, brusc, în interior; teroarea fenomenologică a obiectelor se transferă la nivel somatic. Astfel, trupul lui Zibal este cuprins de o senzație mistuitoare de sete: "Spălă un păhăruț [...] și voi să-și toarne rachiu [...]; dar gâtul șipului începu să clănțănească tare pe buzele paharului. A doua
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a vieților umane obișnuite. După cum, într-un autentic film de teroare, cea mai gravă eroare a regizorului rezidă în materializarea monstruoasă, pe ecran, a spaimelor eroului, într-o proză terifiantă, efectul estetic este micșorat de cantonarea acțiunii într-un plan fenomenologic bine definit, fie el plauzibil sau neverosimil. Autorii care știu să evite această capcană de construcție se bucură de cel mai mare succes. Desigur, noi, interpreții activi ai dramei ficționale, intuim cum stau lucrurile, mai ales atunci când naratorul ni se
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
metamorfoză a senzualului în trivial; o subită maculare a universului intim, de a cărui puritate, cu doar câteva clipe înainte, femeia fusese atât de sigură: "Mireasma care plutea încă în aerul iatacului era acum acră, respingătoare. Sanctuarul fusese profanat". Necroza fenomenologică se generalizează prin enumerarea substantivală: "Toate obiectele de pe mese, de pe etajere, de pe gueridoane, toate perinele divanului, mototolite de spasmul dragostei, ofereau acum o priveliște anostă, dezgustătoare. Pretutindeni se încuibase mirosul de cojoc umed și de iuft. Și pentru totdeauna". Pentru
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]