1,443 matches
-
acest caz reflexul situației de profundă criză manifestă la toate nivelele provocate de efectele Cruciadei a IV-a. Pierderea capitalei imperiului și stabilirea curții imperiale la Niceea a făcut ca intelectualitatea bizantină în refugiu să intre într-o stare de fervoare a recuperării și afirmării propriilor valori, în condițiile unui refuz explicit al acceptării oricăror interferențe cu temele culturale ale Apusului. Dominantă devine acum revendicarea identității grecești a Imperiului, și bizantinii se vor considera tot mai mult pe sine eleni. Putem
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
din necesitatea de a găsi un eșafodaj cât mai solid tezelor lor. Ba chiar studiul lui Aristotel capătă o importanță crescândă, în măsura în care în opera sa se puteau identifica principiile unei argumentații consistente și coerente. Constantinopolul veacurilor VII-IX cunoaște o nemaintâlnită fervoare în constituirea unor biblioteci clasice cât mai exhaustive, ca și în conturarea unor cercuri intelectuale în care erau supuse analizei argumentele pro și contra valorii și eficienței reprezentării. Istoria consemnează că la 814 împăratul iconoclast Leon V va însărcina pe
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
demonstrații fine, extensive, racorduri comparatistice foarte bine lucrate: avem în față o sinteză autohtonă de pionierat, cu care se poate dialoga, care incită, farmecă și sunt convins invită la ...imitații, ceea ce nu face decât să-i sublinieze de pe acum vivacitatea, fervoarea catalitică și unicitatea. După două cărți foarte bune de critică literară, după un studiu doct dedicat lui Blake și un eseu la patru mâini scris despre un stagiu de cercetare în Japonia, Cătălin Ghiță este omul care aduce spaima în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de pe Oxford Street, Londra. 108 Soane este arhitectul clădirii care găzduiește Banca Angliei. 109 Poate că discuția ar trebui inițiată de la edificiile de pionierat ale genului, adică de la Hades-ul prezent în vila de la Tivoli a împăratului Hadrian, imitat cu fervoare de mai mulți maeștri renascentiști italieni în secolul al XVI-lea. 110 Opera a fost ecranizată, în 1953, de Kenji Mizoguchi. ----------------------------------------------------------------------- MARIA DUMITRU Dreptul societăților comerciale 2 1 32 31 DEIMOGRAFIA Cuvânt înainte Introducere Introducere Topografia unui sentiment estetizat 100
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
unor inedite anterioare debutului, cu o dicție lirică mult mai relaxată și mai alertă, dar ciclul titular este unul de parabole în proză, scrise între 1970 și 1999, în manieră oarecum soresciană (Muntele, Don Quijote, Printre prieteni, Eminescu, Fericirile, nefericirile... etc.). Fervoarea cerebrală, hieratismul ascetic și laconicele ecuații lirice oracular oximoronice din care D. și-a făcut o virtuozitate certă (uneori supralicitată) cedează, în Opium (2002), primatul unei rostiri desferecate, impetuoase, celebrând viața cu umor și „înseninare” exuberantă. O lume senzuală zvâcnește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286755_a_288084]
-
împlinit douăzeci de ani, confirmă, în esență, aceste date - cum vom mai avea ocazia să observăm - și dacă ele vor alimenta, ca un filon subteran, întreaga operă, o atare psihologie nu e deloc inaptă să se înscrie în spațiul de fervori și entuziasme, de revolte și negații ale avangardei. Nu doar în virtutea unei bovarice iluzionări, deși o anume labilitate o predispune adeziunilor rapide și necenzurate, capabile să-i ofere, fie și temporar, un reper modelator, ci - mai ales - a fundamentalei neliniști
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Căci dacă trăsăturile surprinse cu pătrundere și finețe de E. Lovinescu (și atestate de toți cei care l-au cunoscut) califică o sensibilitate fragilă, gata să vibreze entuziast în fața obiectului sau evenimentului celui mai neînsemnat, întâmpinat adesea cu o imnică fervoare (a se vedea, în acest sens, primele paragrafe ale evocării din aceleași Memorii lovinesciene), ele acoperă și nostalgia, sentimentalismul „răvășit descompus”, adică un fond de anxietate răbufnind nu o dată la suprafață din miezul „contemplației visătoare”. Între asemenea coordonate, „minunata putere
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
îi solicită la maximum energiile spirituale; până într-atât, încât orice altă preocupare devine secundară și insignifiantă, toate puterile lăuntrice fiind canalizate spre focarul central unde promite să se cristalizeze ceva din figura mereu mișcătoare a poeziei. Biografia individuală, cu fervorile și aprehensiunile sale, și istoria, ea însăși frământată, plină de semne de întrebare, a limbajului liric, își împrumută reciproc luminile, într-un tensionat spațiu de rezonanță. Personalitatea poetului se conturează astfel într-o solidaritate de vase comunicante cu dinamica fenomenului
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
relativității și omenescului oricărei întreprinderi, în certitudinea universalei incertitudini și a ridicolului oricărui elixir-formulă - toate formulele trebuie ca șerpii să năpârlească - în, mai ales, singura morală și religie a poemului”. Acestui cult poetul îi va sluji întreaga viață, cu o fervoare și dăruire unice în epocă, oficiindu-l ca un autentic spirit romantic. Interpretarea pe care el o dă „religiei poemului” e foarte departe însă, cum vom vedea, de perspectiva tradițională asupra poeziei. * Lectura textelor cu caracter programatic publicate de Ilarie
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
peisaj mașinist spre care eul e gata să se deschidă cedează în fața tensiunii vizionare, a reveriei și visului. Mai ușor de identificat acum în datele lui concrete, „pulsul epocii” va căpăta atunci înfățișări mai degrabă fantasmatice, regăsindu-se deopotrivă în fervorile „iluminatului” și angoasele făpturii hăituite. Însă la 75 H.P., Punct și Integral, Voronca privește spectacolul timpului său doar cu ochii uimiți și încântați ai descoperitorului de aspecte inedite și strălucitoare ale universului. Adeziunea lui e fără fisură, entuziasmul - întreg; și
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de la o anumită impersonalitate inițială (în primele manifeste, tipărite în revistele 75 H.P., Punct și Integral - în linia detașării „obiective” promovate de orientările constructiviste) către o asumare tot mai evidentă a propozițiilor programatice, transformate într-un discurs confesiv oscilând între fervoarea și entuziasmul adeziunii la idealul novator avangardist și neliniștea, angoasa, nesiguranța unui spirit pentru care totul devine de o realitate dureroasă. „Certitudinea universale incertitudini” - despre care vorbea undeva - colorează în profunzime textele-manifest, conferindu-le o inconfundabilă notă de dramatism al
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
universului exterior în ecuația dinamică a cuvintelor. Obligate la o continuă relaționare pe temeiul unei anterioare rupturi față de „logica” realului, obiectele (cuvintele) se poate crede că vor transmite prin „riscul” și „aventura totală” în care angajează ființa imaginantă, ceva din fervoarea și neliniștile existențiale ale subiectului. Dacă poezia trebuie să aibă un mesaj, o „misiune proorocitoare”, ele constau desigur în această tehnică a neliniștirii, implicând solidaritatea cu o umanitate ea însăși angoasată, aflată - cum zice poetul, afirmându-și larga comprehensiune umanitaristă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
și conferind textului o dinamică aparte. „Obiectul” se pulverizează astfel spre toate orizonturile, își descoperă înrudiri insolite și ecouri în tot ce există: extremă a unei atitudini romantice, afirmare și - mai mult decât atât - provocare a universalei analogii, cu o fervoare ce nu mai e a retoricii exterioare, ci a însuși procesului combinatoriu, al genezei textului liric. Eliberarea de „formulă” e garantată aici tocmai de dezmărginirea spațiului asociativ: orice aspect al obiectului e considerat apt să dea naștere unui soi de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
o unică „temă”, - a iubirii, a ființei iubite, - în căutarea unei foarte libere „definiții” lirice. De un portret propriu-zis nu poate fi totuși vorba, căci, abia închegate, liniile, culoarea, reliefurile se descompun într-un spațiu el însuși reverberant, dinamizat de fervoarea afectiv-imaginativă; spațiu festiv și feeric („obrazul tău desface lungi câmpuri de secară / în ora ce se-alungă cu haite de lumini”, „anotimpu-n sticlă și-a neclintit mânerul”, „cuvintele în aer se sparg precum oglinzi”, „cristalele de aer stau limpezi în
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
să constituie Invitația la bal și cu Colomba, noul poem sugerează un fel de sinteză, definitorie de acum înainte pentru toată creația poetului: viziunii caleidoscopice a universului citadin constrâns de disciplina relativ austeră a modelului plasticii constructiviste i se imprimă fervoarea imnică, un suflu discursiv cu accente, pe alocuri, whitmaniene, ce-și găsește aici spațiul amplu, cel mai adecvat, de expresie. Înfățișările feerice ori sumbre ale metropolei moderne (în ocurență, Parisul) interferează insolit cu „oaze” naturale, descoperite cu încântare în miezul
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
un moment al regăsirii de sine într-o universală comuniune. Este una dintre paginile de referință ale operei lui Voronca și, fără îndoială, din întreaga poezie românească. Nouă „temă cu variațiuni”, ea cumulează „proustian” o spectaculoasă serie asociativă, definitorie pentru fervoarea estompată elegiac a acestui poem al laudei cvasiliturgice a lucrurilor: CEAI arșiță cu buruieni și coacăze răcoare în căldură binecuvântare de rubin voia și împărăția ta facă-se culoarea ta e a cărnii trecute în spin ................................................. CEAI care desfeți limba
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ceea ce contează, în fond, e tocmai (sau numai) spectacolul acestei izbucniri. „Înțelesul” nu mai trebuie căutat în coerența mai mult sau mai puțin rigidă a „ideii” sau a evenimentului ca referent precis, interpretat eventual într-o ordine alegorică, ci în fervoarea trăirii plurale a semnelor lumii, mobilizate într-un perpetuum mobile al fanteziei, ce le descompune și recompune în structuri insolite în virtutea voinței de eliberare din orice tipar, de deschidere spre o totalitate a cosmosului, - nu contemplată de la distanță, ci implicând
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
sugestia unei atmosfere întreținute de o anumită ambianță obiectuală), cât spectacolul asociativ, surpriza relației insolite. Cu formula rimbaldiană aplicată cândva de Voronca însuși lui Tudor Arghezi, se poate spune că și el este, prin excelență, un „alchimist al imaginii”. Încât fervorii romantice a comunicării cu toate nivelele cosmosului i se asociază în egală măsură bucuria construirii imaginii, cu o „arte de ingegno” manieristă. Tocmai în aceasta stă însă și pericolul sufocării discursului liric, supraâncărcat metaforic, deviat sistematic de la „normă” până la limitele
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
poetic „rotund”, echilibrat, cristalizat în precise structuri „definitive”. Dar el corespunde perfect unei definiții a poeziei concordante cu „starea de spirit” avangardistă, pentru care - cum am subliniat pe parcurs - înaintea oricărei coagulări „perfecte” a expresiei, contează impulsul vital dinamic, „neliniștea”, fervoarea vizionară, capacitatea de a provoca întâlniri revelatoare între obiecte cât mai distanțate între ele. Voronca le realizează spectaculos și în Incantații, volum care duce cel mai departe experiența imagismului din toate scrierile sale, reușind să transmită frazei lirice acea stare
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
spațiul său elemente de memorialistică, devine elogiu sau invectivă. „Radiografia” limbajului liric (unul din eseurile sale poartă acest titlu) este în egală măsură demers introspectiv, pretext pentru incursiuni autobiografice, de evocări și portrete literare, conturate în linii mereu „deplasate” de fervoarea afectivă (e cazul și al altor texte din volumul publicat în 1930, precum Despre miracol, Între mine și mine, De profundis etc.). Până și o simplă recenzie la cartea unui confrate, - bunăoară „Poeme în aer liber” de Stephan Roll - transformă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
textual-scriptural: almanahul, atlasul, harta, albumul, catalogul, jurnalul, registrul, mașina de scris, - adică tot ce îngăduie înregistrarea, pe retina spectatorului sau pe hârtie, a evenimentului devenit insolit, oferit ca știre și informație mai mult sau mai puțin inedite, palpitante, generatoare de fervori sau neliniști pe măsura agitatului „ritm al vremii”. Exemplele mișună, oferindu-se la fiecare pagină. Cum s-a putut observa deja din câteva concretizări răzlețe, modelul structurant al itinerariului dinamic face ca spațiul imaginar să se sustragă unor frontiere precis
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Este, altfel spus, un univers disponibil, în care descoperirea echivalează cu invenția. A surprinde lumea sub semnul deschiderii, ca spectacol ce se oferă privirii exaltate în înfățișările lui cele mai dinamice, e un act larg concurat și chiar depășit de fervoarea imaginării ei. Vederea trebuie să sfârșească în viziune: în „geamul viziunii” e nevoie să bată mereu cineva - altminteri viața își pierde orice înțeles. Or, universul lui Ilarie Voronca este tot atât o lume surprinsă în deschiderile ei cât o lume
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
căreia le aparțin almanahul, atlasul, harta, albumul, jurnalul, registrul, catalogul - adică elemente care, paralel cu înregistrarea lumii pe retină, îngăduie imprimarea pe hârtie, a obiectului / evenimentului devenit insolit, oferit ca informație mai mult sau mai puțin inedită, palpitantă, generatoare de fervori și neliniști. Și pentru universul-vitrină, și pentru replica lui tipografică ilustrările sunt la îndemână, între cele două nivele de reprezentare apărând nu o dată semnificative interferențe. În Invitație la bal, de pildă, o singură poezie concentrează câteva din acest repere de
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
precum Cocoșul sălbatec e doar o descriere a unei cosmice pregătiri pentru evenimentul festiv: „zăpezile dăruie brocarte / herghelia cuvintelor flutură coame / se aprind lămpile păsărilor în boschete / ferigile își pun colierele de miresme”... Practic, nimic din recuzita scenei nu scapă fervorii combinatorii, iar aceasta dezvoltă, pe o direcție neobarocă și manieristă, gustul pentru rapidele schimbări de decor, pentru artificiul rafinat și o anume „galanterie” care, - aceasta din urmă - „introduce în abundenta imagistică a poetului o nuanță de desuetudine: panglicile, fundele, beteala
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
lumea ca pe o sărbătoare sau se înfățișează ca invitând-o, provocând-o, înălțând-o la condiția festivă. Poet al metamorfozelor, Voronca imaginează acest proces ca pe o progresivă generalizare a euforiei specifice cronotopului sărbătoresc, a stărilor de entuziasm și fervoare afectivă, de exuberanță și jubilație. Într-o poezie situată majoritar sub semnul ochiului transfigurator (care, am zice eminescian, în lăuntru se deșteaptă), el își structurează, cum am observat, acest spațiu imaginar în „figuri” ce corespund, în mare măsură, acelei „practici
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]