KorAP: Find »[drukola/base=ficțional & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...93 >

2,319 matches

Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587

acolo unde schimbările referinței pronominale și controlul auctorial asupra lumii ficționale sînt îmbinate. Între anumite limite, este posibil ca un narator auctorial să-și modifice realitatea ficțională pe care o narează. Naratorii auctoriali victorieni din romanele-foiletoane cruțau ocazional un personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare ca reacție la rugămințile cititorilor, schimbînd destinul acestuia în ultimul moment. Un narator la persoana întîi care încearcă un lucru asemănător periclitează baza ficțională a propriei poziții. Din moment ce el însuși este parte a lumii ficționale, o

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
care o narează. Naratorii auctoriali victorieni din romanele-foiletoane cruțau ocazional un personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare ca reacție la rugămințile cititorilor, schimbînd destinul acestuia în ultimul moment. Un narator la persoana întîi care încearcă un lucru asemănător periclitează baza ficțională a propriei poziții. Din moment ce el însuși este parte a lumii ficționale, o ființă întrupată în lumea personajelor, orice încercare de a schimba realitatea narată este echivalentă cu ironizarea fundamentului propriei existențe. Paradoxul acestei situații pare să-i stimuleze pe autorii

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare ca reacție la rugămințile cititorilor, schimbînd destinul acestuia în ultimul moment. Un narator la persoana întîi care încearcă un lucru asemănător periclitează baza ficțională a propriei poziții. Din moment ce el însuși este parte a lumii ficționale, o ființă întrupată în lumea personajelor, orice încercare de a schimba realitatea narată este echivalentă cu ironizarea fundamentului propriei existențe. Paradoxul acestei situații pare să-i stimuleze pe autorii moderni care, în spiritul lui Vonnegut, preferă să meargă în răspăr

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
lumii interioare poate uneori să fie observată chiar și într-o situație narativă auctorială, deși doar cu condiția ca naratorul auctorial să se limiteze într-un astfel de fragment la relatarea gîndurilor și la descrierea stărilor sufletești ale unui personaj ficțional. Următorul fragment din romanul Femei îndrăgostite al lui Lawrence arată sentimentele lui Gudrun pentru Gerald, care doarme alături de ea într-un han montan de undeva din Tirol: "O dragul meu, dragul meu, jocul nu face nici măcar de tine. Tu ești

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
și de motivația actului narativ. Ele sînt decisive pentru problema "credibilității" lucrurilor care au fost narate. Opoziția "perspectivă", pe de altă parte, presupune controlul procesului aperceptiv pe care cititorul îl realizează pentru a obține o imagine perceptuală concretă a realității ficționale. Pe lîngă această reglare a percepției realității ficționale și a orientării spațio-temporale a cititorului în această lume, conceptul "perspectivă" influențează, de asemenea, alegerea anumitor zone și întîmplări din lumea ficțională în vederea prezentării. Opoziția "perspectivă" face distincția între perspectiva internă și

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
pentru problema "credibilității" lucrurilor care au fost narate. Opoziția "perspectivă", pe de altă parte, presupune controlul procesului aperceptiv pe care cititorul îl realizează pentru a obține o imagine perceptuală concretă a realității ficționale. Pe lîngă această reglare a percepției realității ficționale și a orientării spațio-temporale a cititorului în această lume, conceptul "perspectivă" influențează, de asemenea, alegerea anumitor zone și întîmplări din lumea ficțională în vederea prezentării. Opoziția "perspectivă" face distincția între perspectiva internă și cea externă. Perspectiva internă predomină atunci cînd punctul

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
realizează pentru a obține o imagine perceptuală concretă a realității ficționale. Pe lîngă această reglare a percepției realității ficționale și a orientării spațio-temporale a cititorului în această lume, conceptul "perspectivă" influențează, de asemenea, alegerea anumitor zone și întîmplări din lumea ficțională în vederea prezentării. Opoziția "perspectivă" face distincția între perspectiva internă și cea externă. Perspectiva internă predomină atunci cînd punctul de vedere din care lumea narată este percepută sau reprezentată se găsește în interiorul personajului principal sau în centrul întîmplărilor. În consecință, perspectiva

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
înclinația cititorului particular. Un cititor își poate orienta imaginea proprie asupra întîmplărilor narate fie în funcție de un punct de vedere imaginar de pe scena întîmplărilor, fie în funcție de vocea naratorului auctorial care încă e audibilă aici. În primul caz, acesta își imaginează întîmplările ficționale dintr-o perspectivă internă, iar în cel de-al doilea dintr-una externă. În esență, opoziția perspectivă internă perspectivă externă servește la descrierea modului în care înțelegerea cititorului legată de lucrurile narate este reglată prin intermediul categoriilor de percepție spațiale și

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
o narațiune, necesită un efort suplimentar, de care nu este nevoie în narațiunea acțiunilor succesive, pentru a depăși înclinația inerentă către temporalitate a narațiunii 271. În timp ce ordonarea temporală a întîmplărilor este o condiție necesară a actului narației, perspectivizarea unui spațiu ficțional nu are loc după legile proprii aceasta necesită un efort suplimentar. Reprezentarea narativă a spațiului are într-adevăr tendință "naturală", altfel spus condiționată generic, către aperspectivism, la fel cum reprezentarea cinematografică a spațiului prezintă o tendință "naturală" către perspectivism 272

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
un anumit cadru sînt prezentate fie foarte detaliat, fie schematic. Importanța teoriei omisiunii a lui Hemingway pentru narațiune devine evidentă doar în lumina nedeterminării specifice genului care corespunde textului literar 276. Disponibilitatea cititorului de a accepta structura schematică a lumii ficționale este probabil legată de faptul că selecția și reducerea informațiilor pe care le avem la dispoziție este parte a proceselor noastre perceptive de zi cu zi. Aldous Huxley discută acest aspect în cartea Porțile percepției 277. În ultima vreme psihologia

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
se va putea găsi niciodată un răspuns definitiv pentru întrebarea aceasta, din moment ce legile care guvernează conștiința creatoare nu pot fi stabilite în mod absolut. Este posibil, totuși, să descriem și să analizăm rezultatele procesului literar de selecție sau ale schematizării ficționale a realității, așa cum este aceasta reflectată în textul narativ 279. 5.2.1. Două modele ale prezentării spațiului în narațiune Schematizarea și selecția "conținutului" spațiului ficțional sînt cel mai evidente în descrierile interioarelor clar delimitate care funcționează drept cadru pentru

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
totuși, să descriem și să analizăm rezultatele procesului literar de selecție sau ale schematizării ficționale a realității, așa cum este aceasta reflectată în textul narativ 279. 5.2.1. Două modele ale prezentării spațiului în narațiune Schematizarea și selecția "conținutului" spațiului ficțional sînt cel mai evidente în descrierile interioarelor clar delimitate care funcționează drept cadru pentru întîmplările ficționale. O primă încercare de a sorta în linii mari aceste descrieri spațiale din ficțiune în funcție de gradul lor de schematizare perspectivală are ca rezultat două

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
realității, așa cum este aceasta reflectată în textul narativ 279. 5.2.1. Două modele ale prezentării spațiului în narațiune Schematizarea și selecția "conținutului" spațiului ficțional sînt cel mai evidente în descrierile interioarelor clar delimitate care funcționează drept cadru pentru întîmplările ficționale. O primă încercare de a sorta în linii mari aceste descrieri spațiale din ficțiune în funcție de gradul lor de schematizare perspectivală are ca rezultat două tipuri de descriere: textele cu prezentare spațială în mod distinct perspectivală și textele cu prezentare spațială

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
o prezentare aperspectivală, cititorul nu va reuși să construiască o imagine spațială "cu ajutoul propriilor "imagini tactile"". Diferențele sînt revelate într-o comparație a pasajelor citate din romanele Turnurile din Barchester și Casa Buddenbrook. Un transfer al cititorului în realitatea ficțională, cum consideră Hamburger că s-ar întîmpla în narațiunea la persoana a treia ("ficțiunea epică"), este posibil doar atunci cînd prezentarea spațială are loc în mod perspectival. În cazul unei prezentări spațiale aperspectivale, orientarea din interiorul camerei rămîne nedeterminată și

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
se găsesc în eforturile lui Flaubert, Spielhagen, James și ale altor cîțiva scriitori cu direcție asemănătoare de a face romanul obiectiv, impersonal, scenic 286. Perspectivismul se potrivește cu această intenție pentru că încurajează iluzia cititorului că i se prezintă o realitate ficțională în mod direct și viu. Cauzele non-literare ar trebui probabil căutate în impresionismul care s-a dezvoltat la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Teoreticianul E.H. Gombrich arată că atît în percepția artistică, cît și în cea practică a lumii exterioare

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
fi examinate mai amănunțit, dată fiind semnificația lor generală: problema perspectivală de la nivelul prezentării vieții interioare și problema demarcației dintre comentariile naratorului și perspectiva personajelor individuale. 5.4.1. Prezentarea lumii interioare Faptul că prezentarea lumii interioare a unui personaj ficțional poate crea iluzia nemedierii este o trăsătură specifică genului epic. În termenii lui Hamburger: Ficțiunea epică este singurul loc determinat epistemologic în care poate fi reprezentată eu-originaritatea (sau subiectivitatea) unei persoane a treia ca persoană a treia"299. Prezentarea lumii

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
gîndurile oricărui alt personaj în afară de el însuși pentru cititor, probabil făcînd referire la modalitățile de comunicare și la afirmațiile corespunzătoare ale acestei persoane sau făcînd deducții referitoare la lumea ei interioară pornind de la gesturile, expresiile faciale și de la reacțiile personajului ficțional. Atunci cînd predomină perspectiva internă, o astfel de motivație nu este necesară. Monologul interior, stilul indirect liber și situația narativă personală, adică formele modului-reflector și ale perspectivei interne, sugerează nemedierea, adică iluzia viziunii directe în spațiul gîndurilor personajului. Literatura în

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
cu privire la o problemă hermeneutică legată de interpretare. Atunci cînd perspectiva internă și cea externă sînt îmbinate în aceeași operă, este de regulă dificil sau chiar imposibil pentru cititor să decidă dacă un anumit pasaj ilustrează perspectiva internă a unui personaj ficțional sau perspectiva externă a unui narator auctorial. Așteptările și pretențiile cititorului s-au schimbat decisiv în ceea ce privește focalizarea perspectivală a reprezentării în decursul ultimului secol. Dimensiunea istorică nu poate fi ignorată, prin urmare, atunci cînd tratăm această problemă. De asemenea, nu

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
de către Flaubert a acestei tehnici i-a permis consiliului de apărare să combată acuzația direcționată împotriva lui Flaubert prin explicarea faptului că gîndurile și fanteziile sînt ale Emmei, nu ale autorului. Acesta a apelat la distincția dintre viziunile unui personaj ficțional și cele ale unui romancier sau, mai degrabă, dintre perspectiva internă și cea externă. Jauss formulează situația după cum urmează: "propozițiile cenzurate nu reprezintă o observație obiectivă a naratorului pe care cititorul să o poată crede, ci o opinie subiectivă a

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
util acuzării 317. Pe de altă parte, procurorul nu a folosit cel mai important argument care ar fi putut fi adus în discuția despre statutul literar al romanului ca factor restrictiv, și anume insuficienta evoluție a personajelor principale ca persoane ficționale independente. Aici se găsește adevărata slăbiciune a romanului: doar foarte rar încearcă Lawrence "să desprindă propriile prejudecăți și predispoziții de cele ale personajelor sale" prin persoana naratorului 318. Stilul narativ al lui Lawrence din romanul Amantul doamnei Chatterley vizează în

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
consecventă atunci cînd pune un narator nepersonalizat să prezinte o întîmplare ca și cum ar fi fost el însuși prezent ca martor invizibil. Prezentarea lumii interioare în romanul victorian reflectă o tendință similară. Punctul de vedere este uneori limitat la un personaj ficțional, însă niciodată pentru multă vreme. În opera lui Dickens, în special personajele sortite să moară pe scenă sînt prezentate prin intermediul unei perspective interne personale mai detaliate 326. Unul dintre cele mai cunoscute exemple este descrierea bolii lui Paul Dombey și

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
își face apariția ne-a condus la folosirea termenului de prezentare scenică pentru a desemna de asemenea acele părți nedialogate ale romanelor, în special ale celor moderne, în care acțiunea este prezentată așa cum se reflectă ea în conștiința unui personaj ficțional. Prin urmare trebuie să reținem că prezentarea scenică include două fenomene diferite capabile de a evoca iluzia nemedierii, și anume scena cu dialog de mari proporții și aluzii impersonale scurte la context și la acțiunea adiacentă, precum și reflectarea evenimentelor fictive

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
reținem că prezentarea scenică include două fenomene diferite capabile de a evoca iluzia nemedierii, și anume scena cu dialog de mari proporții și aluzii impersonale scurte la context și la acțiunea adiacentă, precum și reflectarea evenimentelor fictive în conștiința unui personaj ficțional. În sensul dintîi, prezentarea scenică poate apărea în situația narativă la persoana întîi și la fel de bine în situația narativă auctorială, cînd autorul se retrage și cursul întîmplărilor este plasat în prim-plan. Pe de altă parte, prezentarea scenică văzută ca

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
în situația narativă la persoana întîi și la fel de bine în situația narativă auctorială, cînd autorul se retrage și cursul întîmplărilor este plasat în prim-plan. Pe de altă parte, prezentarea scenică văzută ca o reflectare a întîmplărilor în conștiința personajului ficțional ține de domeniul situațiilor narative personale 343. Diversitatea terminologică derutantă și parțial contradictorie din această zonă derivă în mod special din dificultatea de a distinge relatarea sau telling de prezentarea scenică sau showing. Din acest motiv, opoziția mod va fi

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
trăsături care să poată fi în mod distinctiv auctoriale sau personale. Problemele de demarcație apar și aici foarte frecvent. De exemplu, este neclar cîteodată dacă o anumită descriere este menită să reprezinte o percepție a personajului-reflector, adică a unui personaj ficțional sau o parte a relatării auctoriale a personajului-narator. În acest sens, citirea operelor lui Hemingway cere o atenție specială. Această subtilitate reprezintă cu siguranță unul dintre motivele pentru diversitatea punctelor de vedere asupra semnificației unora dintre povestirile lui Hemingway. 6

Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]