791 matches
-
biciuim și Te lovim cu sete, Nelegiuiți, punem cununi de spini. Când pentru ură nu avem regrete, Mâhnire-s ochii Tăi, cu milă plini. Pe lemnul sfintei cruci duci grea povară, Pentru păcatul nostru simți dureri, Când Te hrănim cu fierea cea amară, Tu ne-nvelești cu blânde mângâieri. Te osândim de-o neagră veșnicie, Miel blajin purtat spre junghiere, Dar Tu ne ierți cu-aceeași dărnicie Să trăim prin moarte, înviere! Renaștere Am renăscut strângând nemărginirea în sufletul meu veșnic
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cît mai repede, altfel o să ajungi și tu la pîrnaie după ce-o să faci ceva necugetat, îi recomandă. — Teatrul Muncitoresc CFR, exclamă șoferul privind cu jind afară din goana mașinii. Mi-e dor de un spectacol adevărat. — Femeia e ca fierea, îl ia pe Roja gura pe dinainte, gîndindu-se la mottoul din Carmen, i am spus-o și Delfinei de nenumărate ori, dar făcea mereu pe proasta, se hlizea ca o găină. — Asta pentru că avea ea planul ei în cap dinainte
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Lea era furioasă. - Cheam-o pe nevasta ta, pe sora mea, a zis ea. Rahela a dus-o acolo. Rahela e cea care are ochi pentru oraș, nu eu, bărbate. Întreab-o pe nevasta ta. Vorbele mamei mele aveau gustul amar al fierii. Mă întreb dacă s-a gândit vreun pic la mine atunci. O fi chinuit-o întrebarea dacă am consimțit sau am țipat, o fi tânjit să afle dacă plângeam sau înfloream? Dar din vorbele ei nu răzbătea decât pierderea unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
așa decât în umilință. Dacă Ruben m-ar fi dus înapoi la corturile celor care m-au transformat în instrumentul morții lui Shalem, aș fi comis crime în inima mea în fiecare zi. Visele mele ar fi avut gust de fiere. Aș fi fost doar o pată pe fața pământului. Dar zeii aveau alte planuri cu mine. Ruben a venit prea târziu. Soarele strălucea deasupra zidurilor orașului când a ajuns el și atunci deja alte brațe mă luaseră de acolo. PARTEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
silit să sugă din cănită și iar vărsă, după care în sfârșit se liniști, nu pentru mult timp. - Ce-i dă copilului? întrebă Nefert, Auta cunoștea destule obiceiuri din țara Ta Kemet. Începu să rîdă: - Îi dă lapte amestecat cu fiere de bou și cu ou de struț... ca să nu plîngă! Nefert și străinul începură să râdă, în timp ce copilul urla ca la început. La ieșirea din piață le veni înainte din întîmplare un băiat care se văicărea în gura mare. Spinarea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ai tinerei generații malaxați, apărând și dispărând pe limba și pe buzele atacatorului. Asistam neputincioși. Scârbiți. Înțepeniți... Cum începuseră să fie dizolvați atâția desăvârșiți inițiați în pasta cafenie. Cum se treziseră împărțiți, ca niște cărți de joc, printre picăturile de fiere, firele de tutun și chiar și la acesta, ce se lăudase a nu consuma, firimituri de eugenie. 65 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Un fluier cu bilă al unui caraliu șef șuieră, dând semnalul ridicării blocajului. Semaforul clipi. Iar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Pe la ora 14,20-14,25 de minute, din acea iscusit camuflată după-amiază de duminică, 24 aprilie 1988, cu mintea clinchetindu- i încă de sunetul cupelor de argint, precum și de neîncrederea că pustioacelor alea de împărați li s-ar fi împrăștiat fierea dacă ar fi sorbit cumva vin roșu și din cutii ruginite de conserve ori din 387 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI L-A ARUNCAT ÎN ADÎNC, L-A ÎNCHIS ACOLO, ȘI A PECETLUIT INTRAREA DEASUPRA LUI, CA SĂ NU MAI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe scaun. Abia atunci a realizat că petrecuse atât de mult timp plănuindu-și nunta de basm, încât nu se mai gândise la realitatea situației în care intra, la bărbatul ei care avea o fostă soție hotărâtă și amară ca fierea și doi copii care fuseseră deja otrăviți cu idei preconcepute în ceea ce o privea. Alison îl iubea pe Luca cu tot sufletul, ba chiar, dacă era să fie sinceră până la capăt, era chiar puțin obsedată de el. Dar acum, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ciripit ea. Toți spărgătorii de petrecere s-au cărat acasă, a spus ea arătând cu mâna sala aproape goală. Ce naiba! E abia două dimineața! Ce pămpălăi! Haide, Susan, hai să dansezi cu mine! Dar Susan a simțit cum îi urcă fierea în gât. — Mă tem că, a bolborosit ea, dacă nu sunt dusă imediat acasă, atunci o să mă umplu de vomă nu numai pe mine, dar pe toți cei rămași în sala asta. — A, am înțeles. Julia a lăsat mâna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
admirare - Nu ești un cântec însăși - cel mai dulce, Cel mai frumos, ce a fugit v-odată Din arfa unui bard? O, fecioară, Vin lângă mine, să mă uit în ochi-ți, Să uit de lume, ah! să pot uita Fierea cu care ei m-au adăpat În lume. Cine-ar fi știut Că-n fundul mării tu trăești, copilă, Ca un mărgăritar, topit din visul Mării întregi, Și nu te temi că aurul din plete-ți Se va topi în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pulbere și spuză Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză, Vremi veni-vor când nepoții n-or pricepe pe părinți - Cât de naltă vi-i mărirea tot așa de-adînc-căderea. Pic cu pic secând păharul cu a degradărei fiere, Îmbăta-se-vor nebunii - despera-vor cei cuminți. {EminescuOpIV 140} Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare Prizărite, tremurânde trec - o lungă acusare, - Târând sufletul lor veșted pe-al corupției noroiu. Voi nu i-ați lăsat în voia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce doarme în grădină, Căci eu mă simt copilă, de-ai fi și tu copil! Nu mintea ta, nu ochii, ce fulgeră-n tăcere, Nu astea mă înghiață de-mi vine ca să mor. "Mă doare - nu știu... glasul amestecat cu fiere, "Căci sufletu-ți e-o rană, suflările-ți mă dor. "Ce vrei? Îmi pare-n ochi-ți că văd o veche vină. În vorbă amintirea a unei crude munci, În inimă e-o parte cu totului străină - "De-ai fost
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Trec gândurile mele a sufletului gol, Întind ale lor aripi spre negre depărtări... Tu numai ești în visu-mi luceafărul pe mări. Cu aspra nepăsare tu sufletu-mi aduci Pe cele două brațe întinse-a sfintei cruci Și buzele-nsetate cu fiere mi le uzi; Când ruga mea fierbinte nu vrei să o auzi, Mă faci părtaș în lume durerilor lui Crist... O marmură, aibi milă de sufletul meu trist! {EminescuOpIV 433} Dar te cobori, divino, pătrunsă de-al meu glas, Mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
își dădu cu părerea proaspătul pasager. Omar nu mințise. Mâța părea croită din catifea și avea ochii trandafirii, înstelați cu doi stropi de miere. Se puse în spate când mașina porni și de- acolo îl săgeta cu pupilele ei ca fierea. — Cum o cheamă? Sau e un motan? continuă Omar să întrebe. Nu, e o fată, Eleonor, merge totdeauna cu mine... Eu mă duc înspre centru, unde vrei să te las? — Chiar în centru e bine... — Da’ de unde vii? — Din Iran
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mai glumească, pentru cei care ascultau: Dar mai e până te însori, băiete, n- ai nici șaptișpe ani! Și, pe urmă, nu tu ești primul care îl vrea! Aștepta un afgan care se tocmise și care îi număra pașii dintre fiere și flacără, fiindcă preferatul lui avea două nuanțe: era simplu și pașnic ca o câmpie, desăvârșit ca un joc. Ce îți place într-atât? îi șoptise bunicu-său dintr-o parte. Sub tălpile lui dogorea bucuria culorilor din roșul vâscos precum
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
noi, ce crezi dumneata? Dimineața, cum mă duc, deschid fereastra. "Ei, cum ați dormit, fraților? îi întreb. Bine? Nu v-a fost frig?" Ei, nimic. Mă spăl, îmi iau halatu, îmi vine ajutoru. Îl întreb: "Cum crezi, Vasile, că stă fierea-n ăsta?" Mortu pare cumsecade. Mă uit la buzele lui. Câte muieri o fi pupat? Pe munile țepene are inele. Încă Vasile îmi spune cîteodată: "Mă nea Fane, ce-ar fi dacă am opri noi verighetele astea? La ce-i
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înaintea noastră să nu lase aurul pe degetele răposaților. Să le fie de bine! Și uite-așa îmi trece ziulica! Am învățat: le scot ficatu afară, mă uit: "Ăsta a băut mult", îizic Iu Vasile. La cîte-o baborniță-i găsesc fierea, o arunc într-un lighean: "Na! De-acu n-o să mai fii a dracului! Cel puțin te faci înger, n-o să te mai viseze rudele." Și-mi mai pică §i cîte-o fetișcană. O, p-astea să le vezi! Abia le-a-mbobocit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mie îmi place cu dreptate să fie... Codoșul s-a însuflețit: - Bine, am să dau ecsivă la caramangii că n-ai murit și că-i chemi la prăduială... S-a dus și-a spus printre oamenii lui. A auzit Bozoncea. Fiere era. Îi jură pieirea și ucenicului și ălui bătrân. Aflase Nicu-Piele, aflase Sandu. Clătinau din cap: - S-a făcut râios, vrea să treacă peste Stăpân... Și-n mintea lor se gândeau că parcă s-ar fi dus după Paraschiv, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să moară pe câțiva bărbați din simplul motiv că au fost excluși, uciși pe loc de bila neagră”. Cine ar putea crede că subita moarte a exclușilor s-ar datora unui atac de melancolie („bilă neagră”) sau unei crize de fiere se Înșală. E vorba despre o bilă neagră tale quale, semn al respingerii unui candidat la intrarea În faimosul club. Iar ceea ce urmează este o descriere ca la carte a cluburilor ce sporesc an de an În elegantul cartier din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cât În el se află rafinamentul epuizat al tuturor lucrurilor, al literaturii, al artei, al florii, al parfumurilor, al mobilelor, al pietrelor etc.” Sunt gândurile lui Huysmans dintr-o scrisoare adresată unui prieten. Tot ceea ce melancolicul funcționar, chinuit de ficat, fiere, stomac, de o viață precară și ștearsă nu poate trăi aievea se transferă eroului său. Impactul romanului după apariție (1884) e inimaginabil. Aproape că nu există tânăr șic la Paris care să nu se Închipuie un Jean Floressas des Esseintes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
pe nas.): Ce nas frumos ai! PARASCHIV (Cu gândul aiurea.): Am crezut că mor... MACABEUS: Tu? Să mori tu? PARASCHIV: Când am văzut focul... (PARASCHIV nu realizează sensul în care decurg mângâierile lui MACABEUS.) Era negru... În jur... Era ca fierea, da... MACABEUS: Ai un nas frumos... Și o frunte înaltă, zău așa... Unde spui că ți-ai dat tu doctoratul? PARASCHIV: La Göteburg... MACABEUS (Meditativ.): La Göteburg, da, la Göteburg. Ai o bărbie rotundă, o bărbie rotundă... PARASCHIV (Cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
coasă; Nu știu coasă or discoasă Or strică niște mătasă, Că la lacrimi știu că varsă. Câte lacrimi o vărsat Aș face fîntînă-n sat, Fântână cu trei isvoară Să bee dușmani să moară, Să bea și dușmanca mea, Să plesnească fierea-n ea. 7 Mândră, mândră, draga mea, Când trec p-îngă casa ta Plînge-mi ochiul de-a stânga; Când trec, mândră, p-îngă voi Plîngu-mi ochii d-amîndoi. 134 {EminescuOpVI 135} {EminescuOpVI 136} {EminescuOpVI 137} 8 Turturea privighitoare, Ce-mi cânți sara pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Mâncam turtă coaptă-n vatră 20 Ș'o rădeam pe răzătoare, Mi-era fața ca o floare. Dar de când m-am măritat Mănânc pîne și beau vin La inimă pun venin; 25 Mănânc pîne și beau bere La inimă numai fiere. Ochi, plângeți și lăcrămați Că voi sunteți vinovați Că n-ați cătat ce luați. 131 Frunzuliță, peliniță, Ce-am auzit eu, bădiță, C-asară ședeai pe prag Și te pieptănai pe cap. 5 Și ședea-nnaintea ta Soră-ta și maică-ta
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să se întoarcă imediat în țară, «ca să se poată delecta cu mâncările gătite cu sarea scoasă din ocnă de Nae Ionescu».“ * Să ți se umple viața, trupul, de insectele în care ți se vor fi transformat cuvintele, ca iarba și fierea nevomitată să se preschimbe în scrierea levitației, fără noroc, fără vină, cu înălțarea retezată la publicare. * Trăim, din nefericire, într-o lume de după neant. Cel ce a părăsit neantul a făcut-o cu scopul sinistru de a fi cineva. * Pergamentul
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
au însă de ispășit un mileniu de refulări atroce; umilința a zeci de generații batjocorite se cere defulată isteric. Țăranul în zdrențe și analfabet, dar mârâind cu înțelepciune vreme de o istorie întreagă, nu putea să nu adune în el fierea veleitarismului pe care l-a transmis urmașilor lui scriitori; în genele noastre urlă ca din gură de hidră setea de a fi confirmați, de a ne departaja cu o determinare absolută de suflul nefericit al „prostimii“, apucătura maniacă de a
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]