1,201 matches
-
indirect realizat prin pluralul pronumelui personal, forma scurtă de dativ, poate fi reluat sau anticipat printr-un complement multiplu analitic: „Le-a oferit Monei și lui Adrei un album de pictură naivă.” Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" 1. Flexiunea este orientată doar de principiul recțiunii. Este modalitatea cea mai frecventă în dezvoltarea și marcarea identității complementului indirect, simplu sau multiplu (infrapropozițional), expresie mai ales a destinatarului acțiunii verbale (în diferitele sale variante, determinate lexical) sau a „subiectului” unei stări
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul și a zice...” (I. Creangă, 109) „Îmi pare că cineva îmi scutură zilele mele frumoase, ce n-au semănat niciodată una cu alta.” (A.E. Baconsky, 55) • prin flexiune; verbul regent impune celui de-al doilea pronume cazul dativ: „Fetele de la ghilit, care văzuse asta numa-și dau ghiont una alteia.” (I. Creangă, 43), „Capul meu nu-l vor purta / decât lăncile plopilor, care-n nopți de septembrie-și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în mare măsură de regent. Aceasta face ca marca identității specifice a unei funcții sintactice (complement direct, indirect, de agent) să fie implicită în chiar modul specific de manifestare a relației de dependență în care își are originea. În consecință, flexiunea sau topica sau elementele relaționale (ca atare și nu în individualitatea lor concretă) sunt concomitent mărci ale relației de dependență și ale identității funcțional-sintactice a unui termen (grup de termeni) lexical(i). Întrucât circumstanțialele sunt, pentru autonomia și integritatea structurală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Întrucât circumstanțialele sunt, pentru autonomia și integritatea structurală a enunțului, cel mai adesea, aleatorii (fapt care atenuează constrângerile formale impuse de regent), între realizarea relației de dependență și marcarea identității funcționale a termenilor determinanți raportul nu mai este de suprapunere. Flexiunea și topica nu mai intervin decât cu totul incidental în realizarea relației de dependență. Elementele relaționale exprimă ca atare relația de dependență (mai exact, o realizează) dar marca identității specifice a fiecărui circumstanțial este preponderent semantică; ea se implică în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
109), „Era duminică și lumea, câtă fusese și câtă nu fusese la biserică, năvălise în crâșmă.” (C. Hogaș, 41) Marcarea identității specifice a atributuluitc "Marcarea identit\]ii specifice a atributului" Relația de dependență atributivă se manifestă în planul expresiei prin flexiune, elemente de relație și articol. Flexiunea Flexiunea se subordonează fie principiului acordului, fie principiului recțiunii, în funcție de unitățile lexico-gramaticale prin care se realizează atributul. Acordul orientează flexiunea când atributul se realizează prin adjectiv calificativ, adjectiv pronominal și prin participiu; acordul în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fusese și câtă nu fusese la biserică, năvălise în crâșmă.” (C. Hogaș, 41) Marcarea identității specifice a atributuluitc "Marcarea identit\]ii specifice a atributului" Relația de dependență atributivă se manifestă în planul expresiei prin flexiune, elemente de relație și articol. Flexiunea Flexiunea se subordonează fie principiului acordului, fie principiului recțiunii, în funcție de unitățile lexico-gramaticale prin care se realizează atributul. Acordul orientează flexiunea când atributul se realizează prin adjectiv calificativ, adjectiv pronominal și prin participiu; acordul în gen și număr al acestor unități
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și câtă nu fusese la biserică, năvălise în crâșmă.” (C. Hogaș, 41) Marcarea identității specifice a atributuluitc "Marcarea identit\]ii specifice a atributului" Relația de dependență atributivă se manifestă în planul expresiei prin flexiune, elemente de relație și articol. Flexiunea Flexiunea se subordonează fie principiului acordului, fie principiului recțiunii, în funcție de unitățile lexico-gramaticale prin care se realizează atributul. Acordul orientează flexiunea când atributul se realizează prin adjectiv calificativ, adjectiv pronominal și prin participiu; acordul în gen și număr al acestor unități lexico-gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ii specifice a atributului" Relația de dependență atributivă se manifestă în planul expresiei prin flexiune, elemente de relație și articol. Flexiunea Flexiunea se subordonează fie principiului acordului, fie principiului recțiunii, în funcție de unitățile lexico-gramaticale prin care se realizează atributul. Acordul orientează flexiunea când atributul se realizează prin adjectiv calificativ, adjectiv pronominal și prin participiu; acordul în gen și număr al acestor unități lexico-gramaticale cu substantivul (pronumele) regent se impune ca marcă distinctivă a identității lor sintactice de atribut: „Și cum vin cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cum vin cu drum de fier / Toate cântecele pier Zboară păsările toate / De neagra străinătate.” (M. Eminescu, I, 182) „Când era-nspre sara zilei a treia, buzduganul, căzând, se izbi de o poartă de aramă.” (M. Eminescu, P.L., 5) Recțiunea orientează flexiunea când atributul se realizează prin substantiv sau pronume. Regentul impune termenului-atribut cazurile: • nominativ 43: „Este un conifer cu lemn foarte prețios, întâlnit foarte mult în munții Alpi...” (Flori, 9), „Și câte și mai câte nu cânta Mihai lăutarul din gură
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la mine.” (I. Creangă, 70) Dintre cele două relații de dependență concentrate în dependența atributiv-circumstanțială, manifestări concrete în planul expresiei are mai ales dependența față de nume. Când atributul circumstanțial are dezvoltare infrapropozițională, dependența nominală se manifestă în planul expresiei prin flexiune, orientată de principiul acordului; termenul atribut circumstanțial se acordă în gen și număr cu regentul substantival (pronominal): „El! luptătorul pentru libertate, să ajungă la bătrânețe subdirector a ce? a unui stabiliment oficial de robie - pușcăria locală!” (I.L. Caragiale, III, 203
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a complementului predicativtc "Marcarea identit\]ii specifice a complementului predicativ" Întemeindu-se pe o relație de dublă dependență, identitatea sintactică a complementului predicativ este marcată de prezența simultană a unor modalități de manifestare în planul expresiei a dependenței față de nume (flexiunea) și a unor modalități de manifestare în planul expresiei a dependenței față de verb (topica). În funcție de planul semantic sau de structura complementului predicativ, mai intervin elementele de relație și articolul. Dintre cele două variante, complementul predicativ nominal se caracterizează prin identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
modalități de manifestare în planul expresiei a dependenței față de verb (topica). În funcție de planul semantic sau de structura complementului predicativ, mai intervin elementele de relație și articolul. Dintre cele două variante, complementul predicativ nominal se caracterizează prin identitatea cea mai marcată. Flexiunea Flexiunea este orientată de acord și, mai rar, de recțiune. Când se realizează prin nume (pronume) sau prin participiu (în structuri simple, multiple infrapropoziționale sau analitice), complementul predicativ (mai ales nominal, dar și verbal) se acordă în gen și număr
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de manifestare în planul expresiei a dependenței față de verb (topica). În funcție de planul semantic sau de structura complementului predicativ, mai intervin elementele de relație și articolul. Dintre cele două variante, complementul predicativ nominal se caracterizează prin identitatea cea mai marcată. Flexiunea Flexiunea este orientată de acord și, mai rar, de recțiune. Când se realizează prin nume (pronume) sau prin participiu (în structuri simple, multiple infrapropoziționale sau analitice), complementul predicativ (mai ales nominal, dar și verbal) se acordă în gen și număr cu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce, adică, m-aș gâtui cu îmboldirile propriei mele firi (...) și aș trece în ochii... celor proști drept ceea ce nu sunt?” (C. Hogaș, 304) Topica Expresie a celei de a doua direcții în desfășurarea relației de dependență, topica se asociază flexiunii (orientată de acord) în fixarea identității sintactice a complementului predicativ, varianta nominală. Spre deosebire de atribut, cu care are în comun modificarea formei, pentru a se acorda în gen și număr cu un termen regent nominal, complementul predicativ urmează unui verb predicativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regent. În enunțul: „Tâmpla bate liniștită, ca o umbră viorie”. (M. Eminescu, I, 79), adjectivul liniștită, acordat în gen și număr cu substantivul tâmpla, regentul său nominal se situează, în plan sintagmatic imediat după verbul bate, regentul său verbal. Prin flexiune (cerută de realizarea prin adjectiv) se opune circumstanțialului modal: „Răsare luna liniștit și tremurând din apă.” (M. Eminescu, I, 179), iar prin poziție, atributului: „S-apar-o zână liniștită / Cu ochi mari, cu umeri goi.” (M. Eminescu, I, 228) și atributului circumstanțial
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
hotărât dacă este determinat de un atribut: „Și iată cum în sfânta zi de Duminica mare mă trezii stăpânul în regulă al unei iepe mici și slabe...” (C. Hogaș, 144) Când se realizează prin adjectiv, poziția postverbală, coordonată cu desfășurarea flexiunii sale în baza acordului cu un termen nominal (pronominal) (subiect sau complement), se constituie în marcă distinctivă a complementului predicativ. Adesea, însă, adjectivul ocupă o poziție în imediata vecinătate a substantivului, asemeni atributului. Cu funcția de complement predicativ, adjectivul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe scurt, în sensul că etc.: „Ei se confundă și între dânșii, în sensul că fiecare poate să creadă că e unul din ceilalți trei...” (T.Arghezi, IX, 75) Variabile sunt mărcile derivând din funcția sintactică reluată de termenul secund: flexiunea și elementele relaționale. Înscrierea lor între modalitățile de manifestare în planul expresiei a relației de apoziție se concretizează prin unele modificări în funcționare. Flexiunea este orientată de acord. Spre deosebire de relațiile de dependență și interdependență, unde se circumscrie numai categoriilor gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trei...” (T.Arghezi, IX, 75) Variabile sunt mărcile derivând din funcția sintactică reluată de termenul secund: flexiunea și elementele relaționale. Înscrierea lor între modalitățile de manifestare în planul expresiei a relației de apoziție se concretizează prin unele modificări în funcționare. Flexiunea este orientată de acord. Spre deosebire de relațiile de dependență și interdependență, unde se circumscrie numai categoriilor gramaticale de gen, număr și persoană, în relația de apoziție acordul atrage în sfera sa de acțiune și categoria gramaticală a cazului. Acordul în caz
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stat mai bine, transformările numelor fiind determinate de nevoia de a găsi posibilități de scriere cu alfabet rusesc, școlile În limba română lipsind totalmente la Începutul secolului al XX-lea, sau de nevoia de a adapta numele românești după normele flexiunii nominale ale limbii ruse, atunci cînd nu era vorba despre intervenția directă a administrației. Astfel au devenit: Anastasiu = Anastasiev, Andronache = Andronachevici, Bădărău = Bodarev, Barbul = Barbo, Cantacuzino = Cantacuzen, Ciobanu = Ceban, Ciolan = Celan, Ciohodar = Ciuhudari, Feodosiu = Feodosiev, Grecu = Greculov, Gusti = Gustea, HÎncu
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
care ofensa deopotrivă urechea unui român și urechea unui rus, - jargon alcătuit dintr-un monstruos amestec de cuvinte rusești și românești, În doze variabile, cu singura deosebire că atunci cînd Își Închipuiau că vorbesc rusește, acel lexic era Împodobit cu flexiuni rusești, iar În cazul contrar cu cele românești. De altfel și rușii pripășiți În Basarabia foarte ușor Își Însușeau În acest mediu accentul și stilul local, vestit sub denumirea de dialect basarabean. La revenirea din Siberia, Vania Îl Întîlnește pe
A FI SAU A NU FI by GHEORGHE C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/830_a_1715]
-
mai ales de pleoapa superioară, pleoapa inferioară având mai curând un rol static (drenarea lacrimilor și formarea unei chingi de contenție pentru globul ocular). Ele au un rol estetic important, de aceea cicatricile trebuie să se confunde cu pliurile de flexiune. Se va acorda o atenție deosebită marginii libere, pentru a se evita orice colobom, oricât de mic, care ar putea produce o tulburare funcțională (epiforă) și, de asemenea, una estetică. Anestezia în chirurgia plastică orbito-palpebrală trebuie să se supună anumitor
Tumorile de unghi intern al ochiului Clinică şi tratament by Lucian Nelu POPA () [Corola-publishinghouse/Science/101001_a_102293]
-
au ca referință constantă și ireductibilă umanul, aproximat din perspectiva unui model puternic vascularizat etic. Este de remarcat performanța în registrul stilistic, tonul „flegmatic, sceptic, agresiv-blazat” (Cornel Robu), fraza ce „are nerv, tăietură ironică, brutalitate, sarcasm, dar și capricii lirice, flexiuni miloase, neașteptate erupții de energie sentimentală” (Mircea Opriță). Vremea Mânzului Sec (1991), roman scris înainte de 1989, marchează trecerea lui P. la literatura non-SF. Semnând o prezentare pe coperta a patra, Ov. S. Crohmălniceanu vorbește de „o resuscitare originală a romanului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288927_a_290256]
-
în limba română actuala și, pentru a stabili elemente care îmbogățesc permanent clasa, a fost analizat un corpus de texte reprezentativ pentru limba de azi. Pentru a observa tendința vorbitorilor de a încadra o serie de adjective invariabile într-o flexiune regulată, au fost întocmite și aplicate două anchete, ale căror rezultate sunt prezentate mai jos. 2. INVENTAR ȘI DIFERENȚE DINTRE DOOM1 ȘI DOOM2 ÎN CE PRIVESTE ADJECTIVELE INVARIABILE Analiza prin comparație a edițiilor I și a II-a ale DOOM
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
verde-veronez (< it. verde veronese); ● cu etimologie incertă, pot avea un model german: alb-ivoriu (< germ. Elfenbein Weiss), alb-lăptos (< germ. Weiss Milch). Se remarcă în limba română actuala, mai ales în varianta orală, tendința de a cuprinde numele de culori într-o flexiune regulată, atunci când finală o permite. Astfel, în urma realizării unei anchete, am constatat că, deși formă invariabila predomina, sunt rare cazurile în care un adjectiv invariabil propus nu are și cel puțin o formă variabilă sau adaptată grafic. Forme exclusiv invariabile
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
tipul vopsea roșie-carmină, în care folosirea formei de feminin a substantivului carmin nu poate fi justificată decât prin interpretarea lui de către vorbitor drept adjectiv nume de culoare. În cazul compunerii de tip adjectiv + adjectiv, formația nou creată este, sub aspectul flexiunii, oscilanta, existând exprimări cu primul element variabil (Dacie albastră-electric), cu al doilea element variabil (pijamale alb-murdare) sau cu ambele elemente variabile (Dacie albastră-electrică, pijamale albe-murdare). După tiparul numelor de culori compuse, au apărut și creații metaforice tot compuse, în care
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]