1,019 matches
-
să-i ard una înfumuratei de Josephine și să fug până la New York ca să-l omor pe Luke. Mi-am dat brusc seama că era o tâmpenie să stau închisă la Cloisters și să îndur asemenea dureri și umilințe. Josephine a foșnit vreo câteva hârtii pe care le avea în mână. O priveam suferind în tăcere. Te rog, nu face asta, te rog! — Aș vrea să-ți scrii povestea vieții, mi-a spus ea întinzându-mi o coală de hârtie. Iată punctele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
prăpastieitc "Salutări de pe marginea prăpastiei" E ziua nunții mele. Mai sunt două ore până când se presupune că va trebui să mă îndrept către altar. Prietena mea cea mai bună, Beatrice, mă ajută să-mi trag rochia peste cap. În timp ce rochia foșnește în jurul meu, Beatrice zâmbește, apoi îmi încheie șirul nu prea lung de năsturei delicați de la spate. Slavă Domnului c-o am pe Bea, mă gândesc pentru a mia oară pe ziua asta. Amândouă ne uităm la mireasa din oglindă. Tipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Nu e nevoie să mă conduci. Ba, tocmai am chef să ies la aer, să mă plimb, nu înseamnă că neapărat te și conduc. Nu m-ar deranja deloc să mă conduci, aș vrea oricum să-mi dai adresa ta. Foșneau în spate lucruri aruncate și strânse și iar aruncate. Trecură pe la hotel, să-și ia călătorul valiza. S-au sărutat, ca vechi camarazi de școală, în dreptul ușii deschise a vagonului. Ira i-a întins o îngustă fâșie de hârtie roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
văzuse încă, transpira, inima se zbătea, vinovată, picioarele se muiaseră, brațele atârnau, mutra speriată nu îi tulburase pe judecători. Lucrau de zor, se auzea, din nou, murmurul vocilor, surdina refrenului voios. „Jigo, jig, jigodia. Jigo Jigo, s-o întinzi.“ Foile foșneau, sucite răsucite, refrenul susura, ațâțat. Străinul rămăsese țintuit, cu scaun cu tot, în rama ușii. Il priveau acum cu toții, disprețuitor, stăruitor, plictisiți,neobosiți. Ba da, ba da, obosiți! Dintr-odată și-au șters, ca la comandă, frunțile, sprâncenele fosforescente, măștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pauză și mă forțez să zâmbesc cât mai natural. Ei... să nu te mai țin. Probabil că vrei să vorbești cu invitații. Da, spune Lucy după o pauză. Da, așa e. Îmi aruncă încă o privire suspicioasă, după care fuge foșnind spre maică‑sa și curând se strânge un grup în jurul lor, care se uită din când în când spre mine. Una dintre domnișoarele de onoare fuge spre alt grup de oaspeți, care se uită și ei la mine. Apoi alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
jocurile copilèriei, evocând pèpuși, trusè medicalè pentru pèpuși, sèritul de-a coardă și nelipsitul de-a v-ați ascunselea, zèpada începe sè se topeascè, dispèrând că prin farmec sub puterea teribilè a soarelui de varè, fècând sè se iveascè iarbă, foșnind uscat și aspru în soarele înèbușitor și fluturi galbeni amețiți de cèldurè și polen, Cele cinci fetițe, adunate în curtea surorilor Cristina și Adela, se joacè vesele, ignorând cèldura neîndurètoare de afarè, mi le imaginez schimbând impresii despre comportamentul pèpușilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
lungă. Totuși nu ieșiseră prea rău la capăt. Terminaseră un ciclu de viață și intrau pe orbita altuia. Dar intrau împreună, legați prin aceeași prietenie. Și acesta era lucrul cel mai important. Călcau în același ritm. Frunzele căzute pe alee foșneau la intervale regulate. Înaintau, braț la braț, pe sub zidul împrejmuitor din cărămidă roșie, ca de cetate. Două siluete cu mantii albastre prinse în argintul viu al funigeilor. Și, într-un fel nebănuit de ei, împlineau de fapt vechiul blazon comtal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
acolo singură, numai ea cu gândurile ei, preț de douăzeci de minute. Piscina era pustie, iar femeia a zâmbit imaginându-se în calitate de doamnă a conacului, făcându-și exercițiile zilnice în bazinul personal, din care avea să iasă apoi ca să treacă foșnind în sala de masă, unde avea să mănânce o tocăniță perfect preparată, servită de un majordom pe care să-l cheme Babinger sau ceva de genul ăsta. Adevărul era însă că, spre deosebire de Julia, în realitate, Susan ar fi detestat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
James la ea. — Deci, cum a mers prânzul? a întrebat-o Susan cu ochii măriți de curiozitate. Momentan, propriile ei probleme fuseseră date uitării. — Spune-ne! —Deborah! Sunt așa de încântată că ai reușit să ajungi! Julia s-a îndreptat foșnind și cu mâna manichiurată întinsă către femeia în cauză. Deborah i-a strâns-o, dar Julia a sesizat că strângerea de mână era la fel de moale și de lipsită de viață ca și data trecută - caracteristici care se asociau deseori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Oamenii râdeau zgomotos, dar când Julia a pășit înăuntru cu toții au tăcut reverențios, urmărind cu priviri lascive fiecare mișcare a femeii învăluite în rochia Ghost, din satin crem, care se mula pe fiecare curbură a trupului. Julia s-a îndreptat foșnind către James, care s-a întors și era pe cale să-i spună ceva când ea a ridicat, pe furiș, un deget în dreptul buzelor, cerându-i să tacă. —E liber? l-a întrebat ea indicând, cu mâna, un scaun de bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
totul În mașina de spălat vase. — Atunci, eu mă duc până la budă. — Bine, spuse Janey, subliniind asta În mod surprinzător. Sunt În formă În clipa de față. O să vezi despre ce vorbesc. De Îndată ce m-am așezat pe toaletă, am auzit foșnit de pene și zgomot de piciorușe, căci porumbeii manevrau deja, așezându-se În poziție. Urmară o serie de uguituri și croncănituri, care, treptat, sporiră În intensitate și viteză. Ieșitura pe care Își făcuseră cuib fusese montată, inițial, În scopul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
parcă de bolta de un albastru rece. Privind fix la cerul înalt, aveam senzația că priveliștea era dureros de frumoasă. O adiere de vânt a străbătut pajiștea și a trecut apoi prin părul ei înainte de a dispărea în pădure. Copacii foșneau și din depărtare s-a auzit un lătrat atât de slab de parcă venea din altă lume. În rest, tăcere deplină. Nici un sunet, nici o ființă în calea noastră. La un moment dat am zărit doar două păsărele roșii, speriate, țâșnind dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în speranța că-mi domolesc setea, dar sunetele pe care le scoteam răsunau incredibil de tare în tăcerea desăvârșită a nopții. Ca și când sunetele ar fi constituit semnalul, Naoko s-a ridicat și a venit la capul patului. Halatul ei a foșnit ușor. A îngenuncheat lângă perna mea, fixându-mă cu privirile. Am privit-o și eu, dar ochii ei nu-mi spuneau nimic. Ciudat de transparenți, arătau ca două ferestre spre lumea de dincolo. Am pătruns în adânc, dar n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
un pulver și-l Întinsese peste colivie. Și acum tînĂrul stătea În picioare, ascultînd cu gura Întredeschisă. Cineva tot Încerca ușa din față, care era Încuiată cu cheia și avea și zăvorul tras. Cum stătea așa, auzea frunzele de dafin foșnind În vînt, claxonul unui taxi care trecea pe stradă și vocile copiilor care se jucau pe un teren viran. Și apoi auzi din nou cheia care se Învîrtea În gaură. Auzi cum se deschide ușa, cum se izbește de zăvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
spuse tata. — Mai bine să intrăm, atunci. MĂ simțeam ciudat, văzÎnd atîtea locuri noi. BĂnuiesc că de fapt arătau ca și locurile de pe la noi, numai că nu le simțeam eu la fel. Presupun că fiecare petic de pădure cu frunzele foșnind În vînt arată la fel ca oricare altul, numai că dacă vezi o pădure de fagi din tren nu ești mai fericit - te face să-ți fie și mai dor de pădurile lîngă care ai crescut tu. Însă pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
o să stau ca pe ace până când îmi scrie și el unul, semn că ține la mine. Primul lucru pe care îl văd când intru înapoi în casă e spatele lui Baby. Poartă o rochie de mătase, croită foarte larg, care foșnește pe sânii ei aproape inexistenți. E atât de decupată la spate, că lasă să i se vadă fundul, cum se întâmpla mai deunăzi cu pantalonii aceia cu talie joasă. Aproape toată coloana îi este descoperită și, tipa fiind atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
foc. Una se lovi intangibil în neant, iar cealaltă scrijeli rănind undeva un plop singuratic. Lângă doi ochi triști, un copac rostește-n gând o rugăciune. Se sprijină dezmembrat pe furia ierbii. Un vânt de la miazăzi își mână hoardele ce foșnesc amenințătoare. Caii lor înspumați cenușii se aud horcăind de dincolo de zările risipite-n întuneric. Din copitele lor scânteietoare se aruncă piatră, molimă și moarte. În ei fierbe furia lumii. Paznicul nopții se retrăsese sub o pânză de păianjen. Legat la
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
vorbeam... Parcă-ai dat cu bobii! Arendașul își compusese surâsul de circumstanță și-i sărută mâna. Bărbații se retraseră cu explicația că fiind vorba de afaceri... Îl pofti să șează pe fotoliul ce-l ocupase Raul, lângă căminul în care foșneau cu flăcări leneșe două buturugi uriașe. Se așeză și ea pe celălalt fotoliu, murmurând feciorelnic: ― Așa... Acum putem vorbi liniștiți! Platamonu cunoștea ceremonialul. Excesul de gentilețe înseamnă că are mare nevoie de bani. Încercă să previe primejdia și începu să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rotunde, care urmează unul pe altul insuportabil de egal, de negrăbit, se strecoară fâșâitul subțire al respirației sale precipitate. Și, în sfârșit, brusc, liniște. Atât de liniște, încât se aude boazeria casei trosnind și se aude cum neobrăzata de babă foșnește ceva în baie. Douăsprezece - dacă în zece minute nu pleacă, poate să nici nu mai plece. Până să reușească să ajungă în centru, orașul are să se închidă. Mai bine s-ar duce la ușă și ar ciocăni, ar fi posibil
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aibă timp să iasă. Nu că ar fi avut cine știe ce de făcut, singurul program al zilei, cununia religioasă a lui Țuțu, este abia diseară, dar o enervează să și piardă chiar așa, chiar fără niciun rost, timpul. Parcă totuși ceva foșnește în baie ? Parcă... Se întoarce și ia scrumiera de pe măsuță. Măsuța de servit ceaiul, rămasă aici, în colțul acesta întunecos de hall. Măsuța de ceai, încă întreagă ; întregi și rotilele, și tava de servit, și marche tăria vieil-or, care o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
învelească în el. I-ai și făcut acest compliment, dar nu atunci, ci altă dată, atunci vorbeai puțin și, ca să n-o sperii și pentru că nu mai aveai glas, îți îngropaseși fața în părul ei cu parfum amețitor, amețitor îi foșnea și rochia cu frou-frou, ai luat-o în brațe, i-ai atins buimăcit lenjeria fierbinte, în timp ce ea te dădea la o parte și-ți spunea, perfect stăpână pe ea, să o lași să și facă pieptănătura. Erai mult prea intimidat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de apă. Și, de aproape, mult prea de aproape, încât tresar, bătăile neașteptate ale pendulei. Da, nu mai este mult și soneria are să înceapă să sune fără întrerupere, la intrare, întind mâna spre pomiera de bronz și anvelopele mătăsoase îmi foșnesc sub degete, Tavernier à Paris scrie în mijlocul cadranului, cum să te împaci cu gândul că un drum până la Paris a ajuns o imposibilă aventură ? Cum să pot înțelege că o cortină de foc mă desparte de mâna colegială care, pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pumnișorul strâns. Șoptindu-i ceva duios la ureche, Papa încearcă să i-l sustragă pe neobservate, dar fetița ignoră drăgălășeniile, ca și când n-ar mai vedea, n ar mai auzi. Poate că, la urma urmei, nici nu vede decât hârtia care foșnește atât de plăcut când o strângi. Plăcut poate să-i pară și că gesturile ei animă lumea din jur. Așa că le arată tuturor plicul terfelit, cu fețișoara luminată de mulțumire, așa cum călăul ar întrerupe o clipă cazna martirului, arătând mulțimii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
apuci de cap, pentru că imediat și-l trage înapoi cu o grimasă, nu ai voie să-i scoți spelcile... Când te ține Muti în brațe, în locul unui piept drept și ocrotitor simți neplăcute rotunjimi moi prin taftaua care tot timpul foșnește uscat, de parcă s-ar rupe. — Dacă nu vrei să stai locului, coboară imediat, își pierde Sophie răbdarea. Iar Yvonne nu așteaptă să i-o spună de două ori. Papa întinde brațul și Yvonne aleargă pe piciorușele ei subțiri și i
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ca pe vremea când eram prea înghesuiți acasă, toți într-o cameră, și veneam aici să învăț, stau pe banca din fundu’ curții, sub uriașul plop. — Liniștește-te odată și stai și tu, îi spun. Frunzele lucioase, tari ale plopului foșnesc deasupra noastră, lovindu-se între ele, lovindu-se de marginea zidului. În fața băncii e aceeași masă de bucătărie pe care îmi sprijineam altădată cărțile și caietul - acum numai coatele. Îmi proptesc fața în pumni. Zidul zgrunțuros, alb și înalt înconjoară
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]