818 matches
-
nu spuneți nimănui, pentru că, știți, fetele sunt atât de invidioase, dar rareori plătesc pentru hainele mele. Vedeți voi, designerii newyorkezi adoră să dăruiască haine. Adesea mă întreb dacă nu cumva designerii, pe care, personal, îi consider geniali, sunt de fapt fraieri, așa cum zic unii oameni rău intenționați. Oare nu e o dovadă de prostie faptul că-și dau creațiile pe gratis, când ar putea să le vândă? Trebuie să fie un clenci undeva, de vreme ce toți designerii posedă cel puțin patru reședințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
le facem, Adi. Ai fi vrut tu, n-ai avut curajul. Degeaba ai zis după: că câr, că mâr. N-ai avut coaie, bă! Și pe alea pe care le-ai avut le-ai pierdut. Băga-ți-ai picioarele de fraier moral și inhibat! Și băga-ți-ai și pula-ntre bucile alea la care te tot holbezi. I-e cald și fetei, uită-te cum i-a transpirat fundul! Într-adevăr, un triunghi umed Înnegrește griul pantalonilor. Când oprim, văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
zădărnicită. Și, respingător, în cel puțin unul din sensurile sale, însemna că oricine simțea astfel, nu dorea să fie aici. Tocmai când încheie acest gând, Enin vorbi din nou: - Se-ntâmplă ceva în jurul tău, spuse el, și tu nu ești fraier. Închipuiește-ți, te lași legat acolo, și te descotorosești de indivizii aceia înarmați... Tăcu. Apoi băiatul făcu ochii mari. - Am uitat să te întreb. Unde i-ai trimis pe indivizi? Gosseyn zâmbi acru. - Acolo. În zona aceea înghețată, unde am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
ale cărui brațe se încolăciseră în jurul gâtului. Urmă o avalanșă de cuvinte: - Domnule Goseyn, domnule Gosseyn, unde ai fost? Oh, mamă, mamă, el e domnul Gosseyn. Gosseyn privi cu drag spre băiatul emoționat. - Ai ceva probleme, întrebă el, cu, oh, fraierii? - Nț. Au convocat o adunare când am ajuns la bordul navei și alta aici pe planetă, unde se află guvernul: le-am spus ce-am vorbit cu tine. - ...Dacă sunt probleme, un comitet le va analiza pe toate... despre asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Nici în liceu lucrurile nu-mi păreau mai clare. Corpul meu evolua viu, neatins, îmi aparținea doar mie, ca o batistă curată. Bineînțeles că aveam o prietenă (așa spunea obiceiul pe vremea aia și, dacă nu-l respectai, treceai drept fraier și nu te primea nimeni la petreceri), o chema Dana și arăta chiar bine: degete dintr-o altă epocă, funduleț, un început promițător de sâni. La față nu se uita nimeni, nu era un concurs de frumusețe. Fata se bucura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
așteptai până luna viitoare, să ți se rotunjească suma). Ți se făcea un serviciu (deși nu-l ceruseși) și, drept urmare, banca îți oprea un comision când apăsai pe butoane, ție, colegului, mamaiei de la țară, în total vreo 400 000 de fraieri cu cataloage, cotizând sistematic din leafă: un mic procent, care dădea o mare sumă, scoasă din buzunarele oamenilor și intrată-n cele ale băncii. Nimeni nu-i întrebase vreodată dacă au chef să-l cedeze. În fiecare an, pe la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pierderea proprietății culorilor.“ „Proprietățile culorilor?“ „Strălucire, nuanță, intensitate. Proprietățile intrinseci ale culorilor. Toate astea se alterează cu timpul, în condiții de dezechilibru al particolelor.“ „Doctore, m-ai pierdut iarăși pe drum. Am înțeles că dăm bani ca să ne uităm ca fraierii la niște cópii, în loc de originale; ca șef de muzeu, trebuie să fii tâmpit să nu-ți protejezi tablourile pe care le ai. Da’ care-i povestea cu Luchian? Presupunând că lucrurile stau așa, am o mare nelămurire. Din moment ce Garoafele miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se semnează».“ „Mă rog, de-ale voastre, filomenologice. O să vedem noi imediat de ce-a dat textul cu fonturile astea. Oricum, asta-i transcrierea după decriptare. Textul care-ți apărea din prima pe mail, hai să-i zicem textul-capcană, pentru fraieri, era băgat normal, cu Times New Roman. Ăla de-l folosiți voi în draci, când scrieți romane.“ „Se editează-ntr-adevăr cu el...“, am acceptat, „Dar care-i poanta?“ „Poanta-i că, la prima decriptare, a ieșit o varză. Ia uite-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fugă chițăind prin bucătărie. „He-he...“, a rânjit Mihnea, „De-aia există programe de decriptare! Ăsta nici măcar nu era un cod, ci doar un corp simbolic. E pus acolo la plesneală. Îi zice Verdana, l-am găsit imediat, îl are orice fraier în Word. Problema era că nu mai ieșea nimic de sub el. Mi-a luat câteva nopți și vreo două damigene cu vin, ca să-l sparg. Până la urmă, a apărut ce vezi aici. Așa, cu fonturile astea de poponar. Apropo, amicu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cupă; dacă ziceai de-asta că nu e „bună“, luai palme sau erai făcut „pârțar“. La sfârșit, când toată lumea mustea de sex și insolație, băgau două-trei slow-uri, de control, sub privirile profesorilor. Mulțimea se despica în zeci de perechi, fraierii și singuraticii fugeau la câte-un pahar de suc, părăsind scena. Se făcea dintr-odată loc și puteai să vezi în jur: costumele de baie se legănau ude și pipăite. Se dansa strâns, la sentiment, cu mâinile pe talia fetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
energie să spună ceva. Se vindeau munți, uzine, gări, cartiere întregi: sector după sector, bucată cu bucată. Securitatea dirija toate afacerile, profitabil, capitalist, fără să scoată un sunet. Blocatarii se ocupau de rest, ca o mică armată civilă, stârnită împotriva fraierilor din apartamente, din oraș și, mai departe, din țară. După ce oamenii erau măcinați, aduși la capătul puterilor, deveneau maleabili, se lucra mai ușor cu ei; puteau fi și angajați în Asociație, unii o cereau singuri, năuciți de dorință. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ce-mi trecuse prin minte: impostura, dublajul, contradicțiile scrisorilor. Mihnea a pufnit, cu superioritatea matematicianului care știe mai bine. I-aș fi șters-o de pe față, îmbrâncindu-l prietenește. „Acum e rândul meu. Unu: cine și cui îi scrie? Un fraier din facultate, unei pipițe din altă facultate, care i-a sucit mințile.“ „Ce facultate?“ „Robane, ți-au scăpat niște chestii. «Gunoierul intelectual», care vine nu știu câte ore la serviciu (puține, oricum), e unul dintre noi, lucrează la Universitate.“ „Nu-nu-s eu!“, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o măgărie din orice. „Așa s-ar zice, dacă citești Scrisoarea V. Bubuia avioane pe cer.“ „Bubuia virtual. Ți-l imaginezi tu lucrând circuite și detonând dispozitive cibernetice? Ăsta-i un puișor într-ale electronicii. Câte parale dai pe-un fraier căruia i-au spart unii serverul și i-au intrat în mail?“ Nu suna prea convingător. Putea să fie exact pe dos, puișorul să controleze situația. „Bun,“, am acceptat, „Dar ce-i cu fata aia a lui, de unde-o luăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le vezi.“ „Dacă așa stau lucrurile, aș vrea și eu să-l cunosc. Am impresia că-i la fel de tembel ca omul nostru din scrisori.“ „Și mai e ceva. Poate tâmpitul nu-i cine credem; poate nu noi îl urmărim pe fraierul din scrisori, ci el se uită la noi. Și mai și râde, în timp ce ne examinează lejer. Pe lângă chestia cu gunoierul intelectual, ți-au mai scăpat niște chestii.“ „Ce chestii?“ „Datele fabricate. Astea chiar ar trebui să-ți dea de gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în când să apese podeaua; nu reușeau, fusese legat și de glezne. „Ce-i, mă?“, l-a descurajat Mihnea, „Ai sindromul picioarelor neliniștite?“ Din nou nici un răspuns. „Să-l așteptăm și pe?...“, am propus, fără să-i rostesc numele. „Pe fraier?“, a protestat Mihnea, „Nu se merită. Ăla nu știe nici cum îl cheamă.“ Tânărul Lupu rămăsese în Neptun, urma să vină cu un autobuz, ca să nu dea de bănuit. Cât despre Maria, o rugasem să aștepte afară în mașină. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dintre firele țesăturii, buzele au început să se miște. Apoi scaunul să trepideze ușor, cu tot cu prizonier. Dar nu de spaimă. În loc să implore iertare, scriitorul a mârâit prin fanta sacului: „Vă agitați de pomană! Degeaba ați descoperit toată schema! Sunteți doi fraieri, doi amărâți. Mi-e o milă de voi...“ Mihnea a dat să-l pocnească. L-am oprit cu un semn, îndemnându-l să stea deoparte. S-a tras spre ușă, nervos, cu sacoșa bălăbănindu-se. „Serios?“, l-am încurajat, „Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
faptele lor. Seize the Day (Trăiește-ți clipa), al patrulea roman al lui Bellow, scris pe când locuia la New York, conține unul dintre cele mai reușite portrete ale unui șlemil. Cuvântul idiș desemnează un personaj nefericit, nenorocos, stângaci, credul, pe scurt, fraier. Evreul new-yorkez Wilhelm Adler, antieroul mai degrabă decât protagonistul scurtului roman, a devenit Tommy Wilhelm, dar noul nume nu a fost suficient pentru a conferi o nouă identitate și pentru a-i permite personajului să răzbată în lumea filmului. Fascinația
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
și extern) în (Det) N1 de N2 reprezintă în continuare o preocupare constantă în studiile dedicate tiparului. În cazul acordului intern (în interiorul grupului nominal), lucrurile sunt mai clare. În româna actuală, N1 și N2 se acordă de obicei în număr: fraierii de contribuabili (AC, 11, martie 2008, p.3), niște jafuri de plăci de rețea (forum.softpedia.com, 2004), niște porcării de seriale (www.port.ro, 2008), niște splendori de piese și de actori (www.ziua.net, 2008), KGB-iștii de
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
să nu regrete alegerea făcută. Mirel Bănică Noiembrie 2005 17 noiembrie 2005 Cine mai scrie astăzi pe dosul unor cărți poștale de 1.500 de lei? Numai „fraierii“, cei care respectă trecutul. Și nu poți contesta faptul că scriem de la fraier către fraier. Doi fraieri de lux, iată ce suntem. Astăzi am mușcat mâna care mă hrănește: i-am scris doamnei M., șefa mea de la SNSPA o scrisoare de răspuns la articolul din „Revista 22“ ,,Ofensiva și ofensa“, unde doamna ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
regrete alegerea făcută. Mirel Bănică Noiembrie 2005 17 noiembrie 2005 Cine mai scrie astăzi pe dosul unor cărți poștale de 1.500 de lei? Numai „fraierii“, cei care respectă trecutul. Și nu poți contesta faptul că scriem de la fraier către fraier. Doi fraieri de lux, iată ce suntem. Astăzi am mușcat mâna care mă hrănește: i-am scris doamnei M., șefa mea de la SNSPA o scrisoare de răspuns la articolul din „Revista 22“ ,,Ofensiva și ofensa“, unde doamna ne acuză indirect
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
făcută. Mirel Bănică Noiembrie 2005 17 noiembrie 2005 Cine mai scrie astăzi pe dosul unor cărți poștale de 1.500 de lei? Numai „fraierii“, cei care respectă trecutul. Și nu poți contesta faptul că scriem de la fraier către fraier. Doi fraieri de lux, iată ce suntem. Astăzi am mușcat mâna care mă hrănește: i-am scris doamnei M., șefa mea de la SNSPA o scrisoare de răspuns la articolul din „Revista 22“ ,,Ofensiva și ofensa“, unde doamna ne acuză indirect pe noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
Doar așa vom supraviețui! Dacă ajungem la o sută, le publicăm împreună, iar Poșta Română se va privatiza și ne va da un premiu. Cadență! Mirel 21 noiembrie 2005 București: - stații de măsurarea poluării inutile; - pumni în barbă; - scuipat în fața „fraierului“; - televiziuni private; - private privatizate cu țigănci la intrare ce întreabă autoritar „te piși sau te caci?“; - posturi pirat de manele; - excremente de câine (am început să-i hrănim occidental, cu boabe chimice). Căcățelul canin se lipește de trotuar, ca la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
urc în metroul parizian cu „Le Monde“ în mână sunt diferit față de ceilalți. La fel și dacă aș urca decorat cu Legiunea de Onoare. Așa, în România, dacă stau cu ochii în „România Liberă“ sau port Steaua României, tot un fraier dintre mase rămân. Cred că băieții și fetele din marketing ar trebui să se gândească de două ori înainte când aruncă în discursul public termeni din bucătăria lor. Pentru că sunt termeni-goi și nu vor crea fond pe loc. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2169_a_3494]
-
o tabletă. Este o tăcere tulburată delicat de charanga "dată la minimum", la rugămintea mea. Între timp intră un bețivan, foarte familiar cu toată lumea. Mă bate pe spate, îmi strînge mîna și se adresează interlocutorului meu. Ce faci, ai găsit fraierul? Îi vînd gogoși, spune discret amicul meu. Nu mă enervez. Dar vreau să-mi iau revanșa. Auzi, dacă ai stat în pușcărie, nu ai vrea să-mi faci rost de niște pistoale? Șmecherul se sperie de-a binelea. De ce? De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
banii sunt o justificare suficientă pentru orice tip de licență. Cred, așadar, că își pot permite ceea ce alții, mai peticiți, nu își pot permite. Au, de partea lor, toate îndreptățirile. Pot impune direcții de opinie, pot dirija intriga politică, pot fraieri pe proști, pot grădinări destine. Și, din păcate, li se îngăduie s-o facă. Comportamentul lor capătă, cu timpul, o tentă demiurgică. Ambianța imediată devine neîncăpătoare pentru eul lor dilatat până la nebuloasă. „Modelul“ lor existențial este ceea ce li se pare
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]