1,020 matches
-
discursului sentimental; ceilalți se felicită pentru dezvoltarea unui erotism irezistibil, a orgiei libidinale în plină efervescență. Un hedonism bine temperattc " Un hedonism bine temperat" Dacă este de netăgăduit că societatea de hiperconsum este însoțită de o pornografie exacerbată, de practici frenetice, de vagabondaj libidinal, toată problema constă în a ști până unde și în ce proporții. Avem realmente de-a face cu un formidabil seism, așa cum pare să indice evoluția paroxistică a hard-ului? Să-i trezim la realitate pe heralzii
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
recursului la stupefiante. Satisfacția beției, consumul masiv de droguri, stările de transă în timpul petrecerilor tehno: oricât de evidente ar fi, aceste fapte nu autorizează ridicarea lui Dionysos la rangul de mit emblematic al epocii noastre. Departe de a cultiva extazele frenetice, aceasta demonizează chiar stupefiantele și duce, printr-o cruciadă planetară, un război ideologic și polițist total. Dionysos aducea bucurie și bogății, anunțând Epoca de aur: astăzi, drogurile sunt asociate cu infernul dependenței și al morții, cu închisoarea și crima. Există
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
distructiv și consum responsabil" Procesul intentat civilizației fericirii consumeriste depășește cu mult cadrul mizeriilor subiective. Iată că acum degradarea ecosferei amenință cu un adevărat cataclism viitorul omenirii. Orientată către satisfacții și interese imediate, indiferentă la consecințele pe termen lung, continuarea frenetică a producției și a satisfacțiilor materiale este denunțată, cu fiecare zi tot mai mult, ca o întreprindere necugetată care provoacă poluarea mediului, distrugerea biodiversității, încălzirea climei. „Arde casa!”: dacă nu facem nimic, în curând vom fi incapabili să asigurăm un
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
etică sau cetățenească. Societatea de hiperconsum este oare minată din interior de aceste noi atitudini? Este ea martora aspirațiilor și a comportamentelor care amenință expansiunea consumeristă? Nu se poate tăgădui că aceste grupuri de cumpărători reprezintă o disidență față de modelul frenetic al supraconsumului. Ei vor să consume „diferit”, refuză să cumpere pentru a arunca, denunță excesele packaging-ului, sunt preocupați de o dezvoltare durabilă, critică permanenta căutare a noului, ignoră marile mărci în favoarea unor produse mai ieftine. Totuși, suntem nevoiți să observăm
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
cărora el va avea parte de o nouă experiență la fel de tulburătoare: nebunia. Alte tenebre, un alt chip al lui Gorgo. Lussa, fiica întunericului, va avea rolul de a-i lua mințile și de a dezlănțui în Heracles, prin dansul ei frenetic, acompaniat de flaut și asociat ororii unei vânători sălbatice, furia demenței criminale. Corul nu se înșală în această privință: „E Gorgo, fiica nopții, înconjurată de viperele ei cu o sută de limbi șuierătoare, e Lussa, a cărei privire te împietrește
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
face să retrăiască în închipuire. Astfel, în Hana Gatami, cutreierările lui shite nu mai sunt cele ale unei fantome, ci ale unui spirit cuprins de nebunie, bântuit de „inaccesibila imagine” pe care femeia caută să o reînvie prin dansul ei frenetic, imaginea bărbatului iubit și pierdut pe care încearcă în zadar să și-o amintească, tot așa cum în zadar încearcă să prindă în mâini imaginea lunii oglindită în apă. Câtă frumusețe sfâșietoare e în această neputință, în această singurătate în care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
situațiilor financiare cu scopul de a induce supraevaluarea pe burse a acțiunilor, ca și balonul imobiliar de după balonul „dot-com”, ventilarea de profituri uriașe în contul managerilor de bănci și de fonduri de risc, speculațiile pe seama fondurilor de pensii alături de universul frenetic al derivativelor, mișcările de avalanșă ale „turmei electronice” și multe alte fenomene de proporții globale trasează tabloul unei piețe ridicol de timide și ineficiente, care a capitulat în fața iraționalului. Cazul particular, întâlnit în tranziția postcomunistă al „curățării pieței”, adică achiziționarea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
partener, singurul partener posibil fiind propriul ei zbucium, care este și partenerul fiului ei avortat, Arhontele, cel care clădește pe fundul universului firmamentul și Începe să genereze Puteri, Îngeri, ceruri „și toate lucrurile pămîntești” (et terrena omnia). Înspăimîntată de activitatea frenetică a dezordonatului ei fiu, Sophia se refugiază În Ogdoadă. Oarecum diferit este scenariul În cadrul doctrinei pe care Irineu o atribuie ofiților (din grecescul ophis, „șarpe”) et alii. Sophia este o „putere de stînga”, a cărei existență decurge dintr-un accident
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Ce-i drept, în tinerețe, revolta împotriva creștinismului se hrănea din credințele sale vitaliste, din spiritul său anarhic. Scria în 1936: „Fără vibrațiile unui delir ascuns și stăpânit, totul mi se pare incolor, searbăd, deprimant. Îmi plac religiile păgâne, narcotizante, frenetice, cu excesul lor de voluptate și de groază, cu oracole, orgii; beție, în fine. Creștinismul nu oferă nimic: proză divină” (9 ianuarie 1936 Ă 425). Chit că a eșuat, iată ce fel de religie construia Cioran în tinerețea sa. Și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care își etalează suferințele devenite capricii. Apoi, el îndură totul, cum preciza într-un loc, cu umor și scepticism. Dar a fost o vreme când Cioran juca rolul celui care crede. Cum i se pare, din depărtarea înțelepciunii, acel moment frenetic și disperat din tinerețe?! Una dintre cărți, Le Démiurge, îi apare în italiană, dar la o editură pe care, spune el, o detestă. Îi amintește de „ideile” lui Ă cuvântul îl pune el însuși între ghilimele Ă de altădată. Apoi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înțelepciune deplină decât acolo unde orice strop de viață a fost lichidat” (III, 167). Să revenim, însă, la Nietzsche. Iată: „Pe măsură ce îmbătrânesc, mă situez tot mai la antipodul ideilor lui Nietzsche, sub toate aspectele. Tot mai puțin îmi plac gânditorii frenetici. Li-i prefer pe cei înțelepți și sceptici Ă «neinspirații» prin excelență, cei pe care nici o durere nu-i ațâță și nu-i tulbură. Îmi plac gânditorii ce evocă vulcani stinși” (I, 115). Departe de Cioran o astfel de împlinire
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
313). Crede, oricum, că “împăcarea cu moartea” ar trebui să fie „țelul suprem al omului” (I, 327) din moment ce este marele atribut al înțelepților. Cât despre opțiunea pentru anonimat, ea se naște din prezența morții, care relativizează totul. Dincolo de această confruntare frenetică în vederea atingerii indiferenței (întemeiată, cum am văzut, pe un paradox: drumul către ea instituie vitalitatea), o altă indiferență face obiectul explorărilor cioraniene. E vorba despre indiferența față de tot ceea ce consacră în istorie, în imediat. Citează la un moment dat dintr-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se află calul? Mina: (delimitează spațiul cu brațele) Aici. Ilie: (chicotind) Bun... Și cum stă? Cu capul sau cu fundul la noi? Mina: Cu capul, evident. Ilie: De acord. (de aici încolo scena trebuie să cîștige valori paroxistice; amîndoi sînt frenetici în tot ce fac) Mina: (mîngîind cu afecțiune spațiul în care au așezat... calul) Dar nici prea mic. Nu-i prea mare. Ilie: Nu. E potrivit. (rîsul, pînă la grotesc, rămîne dominanta acestei scene) Și ce-ai să faci tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a timpului calendaristic. Vasilca sau Siva practicată numai de țigani, originară, de fapt, din nord-vestul Indiei amintește de Siva, divinitatea hindusă, împodobită cu un colier de șerpi, cu trei ochi simbolizând soarele, luna și pământul, regele dansului a cărui sarabandă frenetică este premergătoare distrugerii universului. Ca stăpân al dansului (Nataraja), Siva era reprezentată pe un piedestal de lotus, înconjurat de un semicerc de flăcări, cu un picior ridicat gata să zdrobească un demon. Mișcarea sa fără încetare simbolizează forța creatoare a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
stinsă și-ncremenită-n țâțe". Ceea ce dă originalitate pastelului, deși muzica versurilor pleacă de la modele, este tocmai arderea ca soroc al creșterii în care respiră satul cu toată viața lui desfășurată calendaristic. La Ion Horea, focul nu este o jubilație, o stare frenetică de trezire (ca la Lucian Blaga, în "Focuri de primăvară"D. Micu), ci o ardere calmă, menită să se desfășoare veșnic așa. El este forța numenală, originea și substanța permanentă a lumii materiale și a sufletului" (Heraclit). Într-adevăr, Ion
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dincolo de moarte. În acest context, viața devine un adevărat infern: Omul șade ca o pasăre pe față/ nu deosebește omul/ Își ia dușmanu-n spate și-mpușcă pasărea vrășmașă". Există și aici, ca și în primul volum, o laudă a trăirilor frenetice, dragostea stă sub semnul primăverii și al nunții: În sat azi noapte o fecioară/ Trecu între femeile creștine/ Potop de laudă a fost pe trupul ei". Motivul vânătorii este reluat în 1973 în "Fals tratat de vânătoare". Poetul este mai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
solară, dar și cu fierberi lăuntrice. Când cele două laturi ale poeziei se întâlnesc într-un poem, poezia devine profundă și sentimentul este discret. Nostalgic, poetul regretă că nu s-a născut și nu a murit pe mare. "Exaltă-mă, frenetică Veneră,/ al mării pântec lin boltindu-și șoldul,/ Delfinei coapse-a tale, de himeră/ Până la țărm rostogolind imboldul." Poetul îi mărturisește iubitei că nu o va face nemuritoare într-un sonet, precum Shakespeare pe iubita lui: "doar nu sunt Shakespeare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lumii". Îi lipsește lui Nichita Stănescu o anume "seninătate" pe care o descoperim în lirica blagiană. "De la Dionisos la Ieronim" (tema iubirii) Există, în creația lui Nichita Stănescu, atitudini de viață guvernate la început de un elan adolescentin, o vibrație frenetică în contact cu universul, care crește, se compune într-o fascinație de paradis, desprins din privirea iubitei, din gestul, din gândurile ei. Este perioada viziunii sentimentelor, când iubirea se naște ca o stare de iluminare, de incantație: "Părul tău e
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
despre unele sfaturi pe care am a le da" în care își consiliază semenii " Dau sfat:/ Către medicii, către fiziologiști, către anatomiști/ mai întâi/ să se îndoiască de faptul că/ inima/ e centrul sentimentelor/ și creierul/ locul gândirii.". O stare frenetică, sau un "ce" nostalgic cuprinde poemele de dragoste ale lui Nichita Stănescu. În "Dulcele stil clasic", nostalgia poartă cu sine ah-ul cântecelor lăutărești și iată-l pe tânărul Nichita sublim și original: "N-ai să vii și n-ai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu cana bărbaților pe piept,/ și-aprins de la țigară și dominat cu gura". Poemul "Nisipurile" se adâncește treptat într-un univers torențial, pentru ca apoi, în versuri tulburătoare, tonul să devină apocaliptic. Imaginile sunt expresioniste, nisipul se extinde cosmic. O stare frenetică de curgere prin an creează poetului o neliniște, pentru că, așa cum moartea constituie sfârșitul unui ciclu, și înflorirea, ajunsă la apogeu, marchează declinul, deci începutul morții: Iarăși cădem într-un blestem de înflorire,/ iarăși alunecă părinții înapoi". Natura intră într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
soldații", viața lor personală e "praf și pulbere", nu au lacrimi pentru că ei "au șters lucrurile de lacrimi și plâng cu lacrimile lucrurilor". Destinul lui Alexa Visarion se confundă cu propriile lui fapte, cu propria lui trăire, cu lăuntrul său frenetic și îndărătnic pe care cu aleasă generozitate l-a oferit oamenilor și care s-a întors la el în chip de demnitate și destinație după măsura prețuirii pe care și-a dat-o el însuși. Coleg de generație, mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
întâlnesc din nou. Natura ființei lui e sărbătorească, prezența lui translucidă. Văd într-o clipă mândria gândului care se naște și umilitatea față de propriul gând, văd elanul sanguin al gândului rostit și suspendarea interogativă care-l menține într-o irezolvare frenetică. În prezența acestui om, deîndată devii apt de propria ta prezență, adică de experiența propriilor tale contradicții, te recapeți în lumina dureroasă și fericită a renunțării la tine. Așa mi-l închipui pe pedagogul platonician, care nu predă tâlcuri în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
aripi se leagănă încă Ranevskaia și Gaev, dublura Firs, antediluvianul servitor fidel Charlotta Ivanovna, guvernanta fără casă și identitate (jucați, amândoi, de Ilie Gheorghe, într-un joc de măști între un mesager al memoriei și o umbră a despământenirii), jocul frenetic, fascinant, al mâinilor lui Lopahin (o ironie absolută replica lui Petea către acesta, la sfârșitul actului patru: "Nu mai da din mâini."). Toate, puse în mișcare cu gesturi mici aceleași cu care Firs îi aranjează perna stăpânei abia întoarse, încărcând
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
rândul închis în casă, măcinândumi tinerețea, chinu indumă, veșnic nemulțumit de ceea ce scriam. Nu mai eram la prima carte și cunoșteam toate etapele creației; căci după neliniștea preliminarie, după izolarea aproape totală față de tot ce mă înconjoară, urma o poftă frenetică de scris, care se stingea însă după primele zile de lucru. Către sfârșitul cărții, munca devenea strivitoare. Nu mai simțeam nicio bucurie în fața manuscrisului, și clipa când trebuia să mă așez la masă mă deprima. Dar, în același timp, farmecul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Comentează, în 60 - 100 de cuvinte (șase-zece rânduri), următoarea secvență din textul dat: Nu mai eram la prima carte și cunoșteam toate etapele creației; căci după neliniștea preliminarie după izolarea aproape totală față de tot ce mă înconjoară, urma o poftă frenetică de scris, care se stingea însă după primele zile de lucru. Către sfârșitul cărții, munca devenea strivitoare. Nu mai simțeam nicio bucurie în fața manuscrisului, și clipa când trebuia să mă așez la masă mă deprima. Dar, în același timp, farmecul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]