851 matches
-
cumințenie („Ce copil înțelept, doamnă!”). Pe strada Sfinții Constantin și Elena erau șapte băieți. Eu, singura fată. Pohta ce-am pohtit s-a împlinit. Am devenit căpetenie de haiduci. Trăgeam excelent cu arcul și arbaleta. Eram Robin Hooda, Tierry la Fronda de Raionul Grivița și de Chitila. În sfârșit, devenisem ce-mi doream: o fetiță năzdrăvană. Cartierul meu general era în caisul din curte. Acolo dormeam, citeam, făceam schițele noilor bătălii, chemam aghiotanții să cugetăm despre strategii de luptă. Cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
găsești coechipier pentru secție, surâde bătrânul meu. La birou, îmi admir minute în șir, în oglinda spartă de la closet, mutra intelectuală nebărbierită, peste care nici după bărbierit nu dădeam cu aftershave, lăsând-o să se asprească - tot un fel de frondă împotriva semenilor. Ieșind, dau în afumătoarea cu niște fete sau femei vulgare și fanate, care ieri îmi păreau simpatice. La fel le-am găsit și pe cele de la barul studențesc al lui Vali, prea mari pentru mesele fragile, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pregătit să pricep că tocmai această capacitate a lor de a rămâne copii mari le asigura nemurirea. Deoarece, rămânând copii, nu descopereau moartea. Luam din legende coaja, fără să ajung la miez. Apoi, am trecut și printr-o etapă de frondă. Mă uimiseră îndrăznelile unor autori moderni, ca Gide sau Anouilh, care n-au ezitat să-l facă pe Prometeu fabricant de chibrituri, iar pe Orfeu cântăreț ambulant și m-am lăsat luat de val. Din fericire, nevoia mea de romantism
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
N. Prelipceanu ne asigură, pe un ton aproape vesel, că noiembrie și decembrie sunt lunile cele mai rele pentru navigația în Marea Neagră. Am simțit și la alții o neliniște, ascunsă rău de glume forțate. Pe măsură ce se întețesc valurile, însă, această frondă dispare. Puțini mai au tăria să braveze. Febra îmbarcării a lăsat locul îngrijorărilor. Câțiva ne-am strâns în "marele salon", din instinct. Alții s-au retras în cabine, să stea întinși, pentru a suporta mai bine tangajul, ori încearcă, la
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
care "se descurcă" sau "reușesc" în orice condiții, am ajuns să cochetez cu ideea că eșecurile ne pot defini tot atât de bine ca reușitele, ceea ce unui american i se pare o enormitate. Am încercat, de câte ori m-am surprins prea înclinat spre frondă, să mi-o temperez, zicăndu-mi că n-are rost să mă înverșunez împ triva a ceea ce eu nu pot face, dar caracterul nu e o bucată de plastilină pe care o modelezi cum dorești. Și, pe urmă, la vârsta mea
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
mă găsesc. Ultima oară când am stat la New York câteva zile, am avut, țin minte, impulsuri puerile de "barbar" care dă cu tifla unei "Rome" supertehnicizate, la fel de plină de păcate ca Roma antică, dar mai vitală. Acum, mă ispitește altă frondă. Îmi place să văd în New York o "Romă" locuită de "barbari", unde noi, cei din "Lumea Veche", descoperim mirați, descumpăniți, iritați, că istoria s-a răsucit, că acești "barbari", tineri, viguroși, fără tradiții, extraordinar de eficienți și nesuferit de puternici
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
umane sunt deosebite de la individ la individ, putem să ne gândim asupra unei intervenții directe, dar oricum ai lua-o, ar însemna transformarea lui în mașinărie, care funcționează după ce program îi dai să execute. Preaonorabilul, remarcă mulțumit că spiritul de frondă al focului, indiferent cine se afla în spatele lui, nu atinse-se o cotă alarmantă, din moment ce acesta încă vorbea de o intervenție a lor, a tuturor. - Dar oare până acum omul nu era o mașinărie care executa programe? întrebă retoric Poha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
informal în cîteva cercuri de boemă artistică și teatrală din perioada neutralității, a rămas un anonim pînă în 1922, cînd Tudor Arghezi îi publică trei proze în paginile Cugetului românesc. „Preavangardismul” nostru de dinaintea Primului Război Mondial se reduce la firave pusee de frondă postsimbolistă, vag antiacademistă și la cîteva timide manifestări de simpatie declarativă față de cubism și futurism (simple consemnări publicistice, vag popularizatoare). Nimic comparabil - ca forță, virulență și articulare - cu formismul polonez sau cu activismul maghiar din aceeași perioadă (spre exemplu). Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scriitorii și artiștii simpatizanți, disocierile între decadentism și simbolism, contactul cu colecțiile revistelor franceze postsimboliste Akademos și La Plume, cu literatura unor autori „revoluționari” precum Whitman și Gorki (expresiv evocate în memoriile Claudiei Millian-Minulescu) mărturisesc despre un intens „spirit de frondă la adresa vechii literaturi”. Elogiul ataraxiei artistice din articolul „Dhvani” - publicat de O. Densusianu în numărul 3 al Revistei celor l’alți - face notă discordantă în raport cu entuziasmul rebel al manifestului din primul număr. Iar medalioanele însoțite de traduceri dedicate lui Albert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sterilă”. Paginile literare ale publicațiilor estetizante găzduiesc debuturile viitorilor avangardiști Jacques G. Costin (Seara, 1914) și F. Brunea (Versuri și proză, 1915). B. Fundoianu și I. Călugăru, ambii proveniți din medii hasidice bucovinene, frecventează în timpul războiului cercul lui Bogdan-Pitești. Revistele Fronda și Absolutio sînt scoase de tineri moderniști evrei cu simpatii umanitariste (E. Relgis și, respectiv, I. Ludo), Simbolul îi are printre lideri pe S. Samyro și Marcel Iancu, iar citata Versuri și proză e condusă de un „duo” alcătuit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adaptîndu-și stilul la linia „populară” a publicației), și de acolo, la Seara lui Bogdan-Pitești. Perioada ocupației germane nu îl va scuti de atitudini „colaboraționiste”, mai discrete totuși decît în cazul unor Arghezi, Galaction sau Ioan Slavici. Treptat, estetismul său de frondă, marcat de voința individualizării și a originalității, renunță la iconoclastie în favoarea iconografiei. Cu același fantezism rafinat, autorul se va întoarce după război „lîngă pămînt”. Etapei fauve îi va lua locul un neobizantinism expresionist, cultivînd stilizarea temelor tradiționale, „htonice”, folclorice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unei estetici moderniste - e adevărat. Ele ilustrează epuizarea unei paradigme și a unui limbaj, tatonarea și experimentarea altor limbaje, alternative, infuzia emancipator-demofilă de elemente „marginale” și „plebee”, alternative în raport cu aroganța narcisiacă, devitalizată a Artei. Tendințe moderniste ieșene. Versuri și proză, Fronda, Absolutio. Despre revistele simboliste și postsimboliste efemere din România de dinaintea Primului Război Mondial există numeroase referințe și cîteva abordări monografice de sinteză. Cea mai atentă și mai amănunțită explorare îi aparține istoricului literar clujean Leon Baconsky: „Micile publicații simboliste ale momentului 1912
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau directorul I.M. Rașcu, e de remarcat prezența mai multor viitori scriitori de rezonanță: Hortensia Papadat-Bengescu, T. Arghezi, Perpessicius, B. Fundoianu, A. Maniu, G. Bacovia, F. Aderca, Ion Pillat, Cezar Petrescu, Filip Brauner-Brunea. Cea mai radicală publicație ieșeană este efemera Fronda (3 numere, ca și la Revista celor l’alți și Insula: aprilie-iunie 1912), realizată de un grup de adolescenți ieșeni ascunși sub varii pseudonime; anonimatul nu a scăpat cronicarului de la Versuri și proză, care îi numește „cavaleri ai Misterului”. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
soră, Constanța, Ion N. Theodorescu era căsătorit și cu care avusese, ca ierodiacon, o legătură soldată cu un fiu (Eleazar, viitorul fotograf de artă Eli Lotar, apropiat suprarealiștilor români, francezi și spanioli, prieten cu B. Fondane). Editorialul primului număr al Frondei este un poem în manieră „argheziană” („Psalmii unui analist“) iar prima notă de la rubrica „Frondări“ sancționează „tactica negustorească” de minimalizare a lui Arghezi de către Ovid Densusianu. Acesta făcuse unele ironii la adresa „lărgirii cercului de colaboratori” ai Vieții românești, devenită favorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rămîie singur”. Un program „novator” nebulos al revistei poate fi desprins din textul intitulat „Architectura mentis“ și din „neronianul” „Qualis artifex pereo!“ de la rubrica „Prin ganguri de idei“ a primului număr. Textele sînt însă aproape ilizibile. O publicație ieșeană ulterioară Frondei și care și-a făcut, asemenea ei, un stindard din susținerea „curentului nou” și din poezia lui Tudor Arghezi a fost Absolutio (director: I. Ludo), apărută în 6 numere (1 decembrie 1913-15 mai 1914, 1 februarie-15 mai 1916), al cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nou la noi“, I. Ludo face un istoric al estetismului european și al simbolismului decadent de la noi, recapitulează activitatea micilor publicații estetizante (Literatorul, Linia dreaptă, Vieața nouă, Revista celor l’alți, Versuri și proză, Farul, Simbolul, Insula, Grădina Hesperidelor și Fronda) și, desigur, face elogiul lui Arghezi... Orientare simbolistă „sintetică”, fără accente polemice, recenzii de I. Ludo și Geri Spina, traduceri din Wilde, D’Annunzio, Baudelaire, colaborări ale lui Arghezi, G. Bacovia, Emil Isac, N. Davidescu ș.a. Făcînd, în „Curentul nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să punem aceste excese doar pe seama influenței pamfletare a lui Arghezi și a lui N.D. Cocea, a apropierii de socialiști și a aversiunii față de liberali; după cum ar fi naiv să le considerăm doar drept o expresie a tinereții iubitoare de frondă (deși, în anii ’30, cînd avangarda era lăsată în urmă, iar imperativele - politice și literare deopotrivă - erau altele, modernistul democrat Ion Vinea se va apropia de criticul sburătorist). Avem de-a face în fapt cu bine-cunoscuta ostilitate a artiștilor moderni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a apărut în două numere, între 4 și 11 octombrie 1915. Efemera publicație s-a bucurat de mai puțină atenție din partea cercetătorilor decît micile reviste literare Art Nouveau apărute în perioada 1908-1912: minulescienele Revista celor l’alți și Insula, ieșenele Fronda și Versuri și proză, Grădina Hesperidelor și „revista de poezie” Simbolul. Ultima, pentru faptul că a găzduit modestul debut simbolist al viitorului Tristan Tzara (S. Samyro), alături de cîteva poeme în proză nonconformiste ale lui Adrian Maniu, de grafica lui Marcel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pentru Tzara avea să fie o „anticipare” a Zürich-ului, un preludiu la aventura dadaistă. Pe a doua pagină a primului număr nu se precizează nimic în ce privește conducerea, sumarul sau periodicitatea — un „mister” similar celui de care se înconjurase, în 1912, Fronda ieșeană a tinerilor Eugen Relgis și A. Schreiber. În nota explicativă din Ion Vinea. Opere IV, ed. cit., p. 361, Elena Zaharia-Filipaș afirmă că finanțatori ar fi fost, ca și în cazul Simbolului, Marcel Iancu și Tzara. Abia în numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un viitor condițional. Textul celui dintîi este un poem meditativ și melancolic, figurația romantică fiind răsturnată într-un banal cotidian „dezvrăjit”; mult mai hedonist, poemul lui Tzara conține un îndemn persuasiv la atitudini „scandaloase”... Există și alte asemenea anticipări ale frondei dadaiste: „Sînt plictisit sînt arătura de toamnă la țară/ Și literatura e viermele ce roade drumul subteran/ Prin care o să curgă apa ca să dea roade la vară” („Poemă mondenă“). Și, tot aici, șarjarea ironică a literaturii și convențiilor provincial-patriarhale, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de a crea artă. Părăsind Parisul, șeful protestează împotriva falșilor «dada», ce lansează prin cafenele și bulevarde cuvinte de spirit foarte reușite, dar foarte doveditoare ale ereziei în care au căzut”. Autorul articolului, care se grăbește să vadă în epuizarea frondei dadaiste „un sfîrșit de atitudine: acela de revoluționar în artă, în literatură și în știință”, privește „ereziile” inovatoare în perspectiva mai largă a istoriei modernității. Inaderența temperamentală față de Dadaism (pe care îl acceptase în principiu, fără însă a-l lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Propaganda pornită acum trei ani prin Contimporanul a cîștigat artei moderne energii noui. Apariția revistei 75 HP amintește ca tehnică tipografică edițiile eroice și cari au revoluționat meșteșugul timpului ale primelor publicații dadaiste și futuriste din preajma marelui război. Spiritul de frondă și de bravură al acestor incendiare și artistice pamflete îl regăsim cu bucurie în paginile juvenile ale proaspătului nostru confrate. Primul număr aduce ca gen nou: pictopoezia d-lor Brauner și Voronca. Proză interesantă de Marinetti. Se remarcă opoziția ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
neavangardiste” își au tîlcul lor: Ion Minulescu, de pildă, publică poeme cu tentă burlescă și mesaj antitradiționalist, uneori blasfemiatoriu („Dragoste falită“, „Idilă“), afine antisentimentalismului și antipaseismului futurist. Victor Eftimiu este prezent - în prima fază a revistei - cu două poeme de frondă socializantă, la fel expresionistul social Aron Cotruș, iar Al. O. Teodoreanu colaborează în nr. 70 cu o amuzantă „caligramă” în limba franceză, punînd pe rime indicațiile fizice ale unor amanți în timpul actului sexual [Sonet pointu (tiré de „La légende des
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românească a vorbit practic la unison (și pe drept cuvînt) despre echilibrul dintre „tradiție”/clasicitate și inovația radicală la Contimporanul: un estetism radicalizat în direcția unui avangardism ecumenic, sedus uneori de sublimarea vechimii autohtone (arhaicitate, artă populară, bizantinism), alteori, de fronda socială colorată modern. Printre exegeții cei mai avizați ai fenomenului s-au numărat Ion Pop, Matei Călinescu, Simion Mioc, Marin Mincu, fără a omite contribuțiile teoretice cu valoare mai generală ale lui Adrian Marino. Frecvent citați în acest sens sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangarde românești: „Fără să atace, fără invective și înjurături, programul Contimporanului era să cîștige prin persuasiune. Convingerea era că inteligența și scepticismul românului nu se pot brusca fără pericol. Cuvîntul de ordine nu era spada, ci creațiunea. (...) Mișcarea de nobilă frondă de la Contimporanul și-a găsit drum propriu și zilnic numele scriitorilor și artiștilor tineri se înscria în paginile sale. Crezul nu era strîmt, nici fanatic. În orbita acelorași idei s-au născut, apoi, alte reviste, mai efemere, mai combative, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]