1,212 matches
-
cărarea parțial ascunsă de vegetație? Rațiunea înseamnă analiză, judecâtă, cântărire a fiecărei situații, dar când faci asta îți închizi practic niște uși, nu-ți dai voie să experimentezi și altceva, pentru că nu știi niciodată ce lume minunată se ascunde în spatele frunzișului ce-ți acoperă cărarea. Rațiunea urmează aceleași mecanisme învățate, cunoscute, experimentate. Pășind mereu și mereu prin același porți, urmând zi de zi același scenariu, realizezi că te afunzi într-o rutină, e ca și cum ai pune viața pe “pilot automat” și
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
o boltă naltă, De vârfuri ce se-mpletesc Și în umbră stăpânesc, 98 {EminescuOpVI 99} Și în vecinică răcoare Undele scânteietoare. Dintr-un mal la celalalt A căzut un trunchiu înnalt, Mi-a căzut de-a curmezișul De îi spânzură frunzișul, Punte lungă de-un copac Peste-o liniște de lac; Punte lungă, punte mare De mi-o poți trece călare. Ștefan Vodă tinerel Trece puntea singurel, Cu pieptarul de oțel, Cu cușma neagră de miel, Drag i-e codrului de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe-a undelor bătae Varsă lumina văpae, Pe șiroaie limpezi, lungi, Sboară razele ca dungi. Iar Mușatin stând culcat Se așterne pe cîntat: Codri, codri, dragul meu, Parcă ți-aș fi spus-o eu Să suni din frunză mereu; Cu frunzișul fremătos Povestești așa frumos " De m-adormi în iarbă jos. Codrul i se închina Și din ramuri clătina: " Hoi Mușatin, măi Mușatin, Voios ramurile-mi clatin " Și voios ți-aș cuvânta " Să trăiești Măria ta!... " Hai Mușat, să ne-nțelegem
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Și cu flori m-a coperi. {EminescuOpVI 125} DOINĂ, DOINĂ, GREU ÎMI CAZI Doină, doină greu îmi cazi Din pădurea cea de brazi, Și cu jale îmi răsuni Din huceagul de aluni, Și m-adormi, m-adormi cu drag Pin frunzișul cel de fag. Cine sună-n cetine, Doinițe prietene, Diu, diu, diu, de-a codrului Că doina-i care-o cântai - Tragănă-se tragănă Frunza-n codru leagănă. DOINA (CE STĂ VÎNTUL SĂ TOT BATĂ) Ce stă vântul să tot
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un film despre junglă am mai văzut o asemenea liniște în fața morții. Arborii creșteau imenși, dar trăiau numai cei care izbuteau să-și facă loc cu crengile pentru a ajunge la lumină. Ceilalți mureau deoarece, deasupra, copacii victorioși își uneau frunzișurile și nu mai permiteau nici unei raze să coboare. Pentru ca să apară un copac trebuia să moară unul din cei vii. Și cu ce necruțătoare simplitate se întîmpla asta! Fără bocete și fără spaime. În golul fiecărei morți reîncepea, liniștită, viața. A
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Dar pe Hagar nu-l interesau. El se concentra asupra primului animal. Urangutanul cu pată albă nu se îndepărtase. Stătea atârnat într-o mână, legănându-se în aer, cu capul înclinat într-o parte, privindu-i. Animalele mai tinere din frunziș dispăruseră. Cel cu pată albă rămase pe loc și îi privea fix. Zece metri. Hagar întinse microfonul în față. Turiștii își scoteau aparatele de fotografiat. Urangutanul se uita direct la Hagar și scoase un sunet ciudat, ca o tuse. — Dwaas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
șaizeci de centimetri și scoase aproape imediat strigătul jos și tânguitor al macacului cu coadă de porc. Echipele de filmare erau electrizate. Microfoanele erau îndreptate ca niște țevi de pușcă spre animalul care se deplasa rapid. Auziră alte tânguieli din frunzișul îndepărtat. Era evident că acolo era un grup măricel. Germanii îl recunoscură primii. — Nein, nein, nein! Cameramanul se îndepărtă iritat de cameră. — Es ist ein macaque. După scurt timp, prin frunzișul de deasupra treceau vreo zece macaci, legănându-se printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
animalul care se deplasa rapid. Auziră alte tânguieli din frunzișul îndepărtat. Era evident că acolo era un grup măricel. Germanii îl recunoscură primii. — Nein, nein, nein! Cameramanul se îndepărtă iritat de cameră. — Es ist ein macaque. După scurt timp, prin frunzișul de deasupra treceau vreo zece macaci, legănându-se printre crengi și îndreptându-se spre nord. Unul dintre englezi se întoarse spre Hagar. — Unde este cimpanzeul? — Urangutanul, spuse Hagar. — N-are a face. Unde este? Avea o voce nerăbdătoare. — N-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
metri deasupra lor. — Gods vloek het. Asshole wijkie. Vloek. Scoase camera de pe trepied și încercă să-l filmeze. Imaginea era neagră. Nimic. Trecu pe vedere nocturnă. Nu văzu nimic altceva, decât niște dungi verzi, când animalul apărea sau dispărea din frunzișul verde. Urangutanul se deplasa în sus și în lateral. — Vloek het. Moeder fucker. Frumos mai vorbește. Dar vocea era din ce în ce mai slabă. Gorevici realiză că trebuia să ia o decizie, și repede. Puse jos camera video și întinse mâna după carabină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
urcioare, vase și alte accesorii de casă și grădină. Cele șase păpuși, care vor sta să se usuce sub briză, protejate de umbra dudului negru și atinse din când în când de soarele care se insinuează și se deplasează în frunziș, sunt avangarda unei noi ocupații, a sute de figuri identice care, în batalioane strânse, vor acoperi planșele lungi, o mie două sute de figuri, de șase ori două sute după socotelile făcute la momentul respectiv, dar socoteala era greșită, bucuria victoriei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
un copil care, în liniștea nopții, tremurând de frică și de emoție, înaintează pe pipăite pe coridorul întunecat să descopere ce jucării și daruri visate i-au fost puse în pantof. Cipriano Algor se încălță, deschise ușa bucătăriei și ieși. Frunzișul compact al dudului negru reținea cu fermitate noaptea, nu-i va da drumul prea curând, prima rază a zorilor va mai întârzia cel puțin jumătate de oră. Se uită spre cușcă și își roti ochii de jur împrejur, mirat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un film despre junglă am mai văzut o asemenea liniște în fața morții. Arborii creșteau imenși, dar trăiau numai cei care izbuteau să-și facă loc cu crengile pentru a ajunge la lumină. Ceilalți mureau deoarece, deasupra, copacii victorioși își uneau frunzișurile și nu mai permiteau nici unei raze să coboare. Pentru ca să apară un copac trebuia să moară unul din cei vii. Și cu ce necruțătoare simplitate se întâmpla asta! Fără bocete și fără spaime. În golul fiecărei morți reîncepea, liniștită, viața. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Sondelor“ „...Toate drumurile României o văd roșind noaptea și ziua (...). Automobilul futuriștilor români, care mă duce, e un fluture crepuscular vrăjit. Tactilismul lunecos al goanei noastre. Ca un demon zburător prin văzduhu-i natal. Roșu negru. (...) În preajmă se învoaltă din frunziș frumoasele românce cu o ederă de pasiune voioasă pe fustă și pe mînecile umflate de fum alb. (...) Cu sărituri mediteraneiene, artiștii futuriști români rup rîndurile. Sculptorița Pătrașcu cu mîini încîntate sculptează de-a dreptul în jăratec. (Irina) Codreanu elansează ideal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din grădină Vrea să-și scoată la lumină Florile să i le picteze toamna Cu toate culorile. Dar ce spui de vrăbiuțe, A-ntrebat un alt elev, Vor mai ciripi voioase Când stropi de ploaie le lovesc? Pe crenguțe dezgolite De frunziș, stând zgribulite Își vor plânge puii care Nu au pene pe-aripioare! Strigă Viorel mai tare: Nu, tu toamnă visătoare N-ai ce căuta aici, Nici la țară, la bunici. Vrei grădina să ne-o strici, Pentr-un buzunar de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai puțină apă ca de obicei, fac eforturi disperate să reziste drepți în fața soarelui nemilos. Seceta foarte mare le-a uscat până și voința de a rămâne verzi. Par aduși de spate, asemeni unor bătrâni apăsați de greutatea anilor mulți. Frunzișul arborilor nu mai este la fel de stufos ca la începutul primăverii iar culoarea de un verde sănătos s-a transformat într-un galben bolnăvicios. Indecis dacă să se bucure sau să se întristeze este lacul din apropiere. În luciul său, razele
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
său vizual; și asta a fost totul. Un funcționar strânse cenușa Într-o cutie mică, un paralelipiped din brad alb, și i-o Înmână fratelui cel mare al Annabellei. Porniră spre Crécy conducând Încet. Pe aleea Primăriei, soarele strălucea prin frunzișul castanilor. Cu douăzeci și cinci de ani În urmă, după ore, Michel și Annabelle se plimbaseră pe această alee. Vreo cincisprezece persoane se adunaseră În grădina familiei. Fratele cel mic venise din Statele Unite pentru Înmormântare; era slab, nervos, vizibil stresat, Îmbrăcat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
dinți și am coborât printre acei copaci care se Întindeau În toate părțile. Era mult mai cald decât pe pământul nostru, așa că m-am bucurat să mă afund printre copacii deși (deloc nu aduceau cu cei de acasă!), la umbra frunzișului. Poteca Încă se Întindea În fața mea și nu știam cine o făcuse și de ce. Și dacă o făcuse cineva care știa că, odată, o să-i fie de trebuință lui Krog? Pfuuh... Nici pomeneală! O făcuseră oamenii care trăiau printre copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
trunchiuri căzute de copac, m-am făcut una cu mușchiul de pe jos, m-am cufundat În băltoace pline de zoaie și, după o vreme, i-am zărit. Așteptau. Pitiți pe după copaci, ghemuiți de-a lungul unei viroage sau Îngropați În frunziș uscat. Tot atunci am auzit și apa. Într-adevăr, era volburoasă din cale afară. - Hai, c-am văzut cum să ajungem la apă, i-am spus Runei după ce m-am Întors. Trebuie să ne strecurăm printr-un mărăciniș cocoțat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai avem că ți-ai frânt pășitorul, măi Enkim, oftă Runa, gâfâind, și ne oprirăm În capătul viroagei. Eram lac de sudoare, amândoi. Runa s-a trântit pe pământ ca să-și recapete răsuflarea, iar eu mi-am acoperit creștetul cu frunziș și am scos capul numai puțin, cât să-i văd pe urmăritorii care ne pândeau. Tată, Tată, habar n-aveau că eram În viroaga aia! Vuietul apei se auzea și el tot mai tare, așa că, până la urmă, aveam și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nopțile erau mai gălăgioase decât zilele. Dintre trunchiurile copacilor se ridicau lăstari plini de țepi, pe pământ creșteau frunze băloase și mari, șerpi abia ghiciți țâșneau din bălți puturoase, iar păsări galbene și albastre chirăiau precum babele, cuibărindu-se prin frunzișul ce părea să nască niște nori numai ai săi. Eu deschideam drumul, Logon mă urma la doi-trei pași, iar Runa mergea Îndărătul lui cu Unu În brațe, fluturând dintr-o blăniță ca să alunge țânțarii. Enkim Încheia șirul și tot fluiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de acolo și rămâne tot întreg chiar și după ce aerul a încetat de mult să vibreze. ─ Și eu am citit ceva care seamănă cu povestea asta. Ceva din Chaucer, care se cheamă Casa faimei. E un templu suspendat în văzduh, frunzișul murmură necontenit printre pilaștri și pe frontoane, iar înăuntru se păstrează pentru vecie fiecare șoaptă, fiecare cuvânt, fiecare discurs, fiecare geamăt care-a scăpat vreodată de pe buzele unei ființe omenești. Și-atunci ar trebui să ne recunoaștem unii pe alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cauciuc se așeză în genunchi, cu părul bătut de vântul ușor; vicarul tot planta ceva în straturi. Uitându-mă în sus, la mulțimea de crengi, am simțit cum mi se învârte capul de amețeală, în timp ce lumina soarelui se revărsa prin frunziș. Pentru o clipă, m-am simțit ca în pădurea aceea fermecată, la marginea Atenei, după care, mirosul țigării lui Sophie, fuioare de fum ridicându-se printre crengi și răsucindu-se în lumină, mă aduseră în locul și în timpurile noastre. — Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Departe-i vara - în lemnul saunei doar mirosul de brad Ninge și plouă - prin cenușiul zorilor cântec de cocoș Valuri clipocind - cum duce apa-n vale tot cerul senin Și în vitrine culoarea noroiului - model de sezon Cerul mohorât - prin frunzișul rărit cânt vesel de scatii Bat clopotele - zbor de porumbei și ciori peste cupole Albul peste alb - din zăpada mieilor răsar ghiocei Tresar apele - mâțișorii salciei plesnesc pe ramuri Vârtejuri de vânt ridicând nisipul spre cer - sosesc graurii Dimineață de
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]