856 matches
-
apoi, întorcând capul într-o parte, și-a zărit fiul îndreptându-se spre ea cu un mers încet, în cerc, pașii lui tăcuți se învârteau în jurul ei, o privea cu reproș, fără să clipească, dar fără o vorbă și ea gesticula disperată, cu sfâșieri de inimă atât de intense, încât răspundeau în întreg trupul, în picioare, în brațe, în măruntaie, în creieri, dar el continua s-o privească rece, cu o liniște de moarte Îdintr-odată spațiul aducând a încăpere în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
iar pașii lui cufundându-se în acel spațiu de umbre care cobora cu totul peste ei, orașul ăsta care îi înghite și în care nu poți fi decât singur, privindu-l cum se uită cu ochi de gheață, reîncepe să gesticuleze și să-i vorbească totodată, să strige la ea, să i se căineze, ei, cea bătrână și aflată în apropierea morții, încât n-are nici un drept să se uite cu reproș la propria mamă, dar nici una din vorbele ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ei nu se aude, spațiul e gol de cuvinte - și gândește: nu poate fi asta, mai curând o suferință pentru că eu am avut dreptate, dar cum poți suferi atât de mult? -, încât renunță să mai vorbească, renunță și să mai gesticuleze, rămâne nemișcată în timp ce pașii lui se învârt în continuare în cerc, nici nu-l mai urmărește, întorcând capul după el, așteaptă doar să-i apară din dreapta, îl zărește cu coada ochiului drept, trece prin față, dispare spre stânga, îl zărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
speteaza scaunului pe care își așezase haina, cu o mână umflată și acoperită de păr întinsă, cu degetele ca niște cârnăciori, peste un vraf de dosare din fața sa, privindu-l cu aceiași ochi mici și rotunzi, dar fără să mai gesticuleze ca data trecută și fără să mai umble de colo-colo, revoltat de câte îi sunt date să audă și cu câte treburi imposibil de rezolvat vin oamenii la el, ci spunându-i cu un glas prea subțire pentru trupul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pe lângă mine, el și Aurora Mocanu, și au încercat un timp să danseze, dar s-au oprit înainte de a se sfârși melodia și s-au întors la locul lor, lăsându-i în camera cu lumină portocalie pe Andrei Vlădescu, care gesticula exagerat, și pe Lia, așezată lângă el pe divanul mare, ascultându-l și împotrivindu-se tot timpul. „Nu cred, nu cred să fie așa“, repeta întruna. Rodica Dumitrescu ieșise pentru o clipă. Iuliu Sofronie spunea măscări. Vlad Dumitrescu se prăbușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
animale, păsări, oameni, mici scenete. Îl ruga să imite vorba înceată a bunicului. Îl ruga s-o imite pe maică-sa, o vreme el s-a împotrivit, a fost suficient să cedeze o dată. Îl privea cum merge, strigă, vorbește repede, gesticulează nervos și dezlânat. Ea hohotea gâlgâit. Într-o zi a înțeles ceva ce a uimit-o și n-a mai râs: purtările maică-sii erau stupide. N-a spus ce gândește, era convinsă că taică-său nu asta voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
niște bocanci militari cât niște rachete de tenis În picioarele de mamut. Părea să aibă vreo treizeci și cinci de ani, deși toată musculatura aceea și pielea bronzată ar fi putut la fel de bine să ascundă zece ani sau să adauge vreo cinci. Gesticula și Îmi făcea semne disperate din mâini să mă ridic de pe covor. M-am ridicat, fără să-mi pot desprinde privirea de la el, iar el s-a apucat imediat să mă evalueze. — EI BINE! CE VEDEM NOI AICI? a urlat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În preajmăă, am pornit‑o prin bar În căutarea lui. L‑am găsit sprijinindu‑se În mâna dreaptă și stând de vorbă cu un bărbat mai În vârstă, de vreo cincizeci de ani, Îmbrăcat Într‑un costum foarte elegant. Christian gesticula extrem de agitat, vânturându‑și mâinile prin aer, cu un aer Între amuzat și iritat la maximum, În vreme ce bărbatul grizonat Îl privea respectuos. Eram Încă prea departe de ei ca să aud ce discutau, dar trebuie să mă fi uitat cam fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
zăngănitul mașinilor de fabricat lumînări, aflate În cealaltă parte a Încăperii, era suficient de zgomotoasă ca, dacă doreai să vorbești cu vecinul, să trebuiască să ridici vocea dincolo de pragul normal. Lui Duncan Îi venea mai ușor să zîmbească și să gesticuleze. Uneori lucra ore Întregi fără să scoată un cuvînt. Len, Însă, nu putea să tacă. Văzînd că nu se poate distra cu Duncan, Începu să strîngă bucăți de ceară rămase; Duncan Îl urmări cum Începe să le preseze modelîndu-le și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
rîdeau cînd doamna Alexander apăru cu bărbatul cel blond. — Ei bine, doamnelor, spuse ea cu indulgență, cu vocea ei bine-crescută, edwardiană, ce Înseamnă toate astea? Fetele se hliziră. — Nimic, doamnă Alexander. Apoi fotograful probabil că le făcuse cu ochiul sau gesticulase În vreun fel, că izbucniră din nou În rîs. Doamna Alexander așteptă, dar Își dădu seama că nu i se va permite să participe la glumă. Neavînd ce face, Își Îndreptă atenția spre Duncan. — Ce mai faci, Duncan? Duncan Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
puse pieptănul la loc, surprinse privirea lui Duncan și se aplecă. Ia ghici ce-o să fac diseară, zise el, aruncînd o privire În josul bancului. Își coborî vocea, apoi zise: Duc o fată la Wimbledon Common. Așa de mari le are. Gesticulă cu ambele mîini, apoi Își dădu ochii peste cap și fluieră. Of, măiculiță! Are șaptesprezece ani. Mai are și o soră. Soră-sa-i o frumusețe, da-i mai puțin ca lumea mai sus de talie. Ce zici? Ai ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ceaiul. MÎna nu-i mai tremura. Își scutură firimiturile din poală, se ridică În picioare și ajută la strînsul farfuriilor. Și-acum ce-o să faci? o Întrebă Mickey În timp ce mergeau pe Harrow Road. Kay Își reluă rolul de debutantă și gesticulă frivol. — Oh, vai, am o grămadă de lucruri de făcut. — Chiar așa? — Bineînțeles. — Nu te cred. Mai gîndește-te la ce ți-am spus - adică să vii să stai la mine. Vrei? Sau ieși din casă! Am merge să bem ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cîndva În timpul războiului, fusese pusă o bucată de pînză lăcuită; cîteva rămășițe din pînză și bucățele de lac rămăseseră lipite de sticlă, deformînd vederea. Totuși, putea vedea clar vîrful capului lui Fraser și umerii lui largi, ridicîndu-se și aplicîndu-se În timp ce gesticula și dădea din umeri. Mai vedea și curbura obrazului roz al lui Viv și vîrful urechii ei, precum și degetele răsfirate pe manșeta brațului dus la piept. Își apropie fruntea pînă cînd aceasta atinse sticla lăcuită. Ce ușor le era bărbaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
făcut-o, spuse ea. Mă bucur că te simți ca un copil. Aș fi preferat să n-o facă, zise Helen. Azi am fost groaznică. Mai rău decît un copil. Am fost... Nu fu În stare să-și termine fraza. Gesticulă de parcă ar fi vrut să Îndepărteze amintirea propriului comportament. N-are importanță, spuse Julia blînd. Își ridică paharul. Iată cum: Bing-bang. Noroc. Și toate chestiile astea idioate pe care le spune lumea de obicei mă fac să mă simt de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mînai. Fața lui arăta gălbejită În lumina asta. Avea părul dat pe spate, turtit cu ulei, iar liniile ascuțite, fine ale frunții și obrajilor păreau umbre găunoase. De parcă ar fi fost un strigoi. Așteptă ca Duncan să coboare lanterna, apoi gesticulă precipitat În direcția zăvorului. — Deschide-l! Duncan ridică fereastra. MÎinile Încă Îi tremurau și fereastra se poticnea ridicîndu-se, iar geamul se zgîlțîia În ramă. O manevra Încet, de frică să nu facă zgomot. — Ce s-a-ntîmplat? Întrebă el după ce ridică fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
s-o port decît În instanță. CÎnd te gîndești, aduce puțin cu un ștreang - i-ar putea da idei judecătorului. Ăștia se tem că aș putea să mă omor. Dar, Frank, nu asta faci? De ce naiba ai pledat vinovat? — Charles... (Gesticulă cu un aer obosit.) Trebuia, n-aveam ce altceva să zic. — E absurd. N-ai avut nimic de-a face cu decesele. — Ba am avut. Charles, am avut. — Tu ai pornit incendiul? Spune-mi, nu ne aude nimeni - chiar ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să mă stăpînesc.) O fi pledat Frank vinovat, dar asta nu Înseamnă că a comis Într-adevăr crimele acelea Îngrozitoare. Toată povestea asta e o farsă, una sinistră. — Domnule Prentice... Cabrera se ridică În picioare și se Îndepărtă de birou, gesticulînd la perete de parcă ar fi subliniat o propoziție pe tablă În fața unei clase de elevi săraci cu duhul. — Dați-mi voie să vă reamintesc că cinci oameni au ars de vii, uciși În cel mai crud mod cu putință. Fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
acoperișul imens. — Va să zică, În afară de menajeră și de soțul ei, nu mai era nimeni aici? — Nu chiar. (Hennessy Își puse iar pălăria pe cap, coborîndu-și borul pe ochi.) Întîmplător, toată lumea era aici. — Toată lumea? Te referi la personal? — Nu, mă refer la... (Gesticulă cu mîinile lui lăptoase În direcția orașului din vale.) Le tout Estrella de Mar. Era ziua reginei. Familia Hollinger dădea mereu petrecere pentru membrii clubului. Așa contribuiau ei la viața comunității - chestia asta are o nuanță de noblesse oblige, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
micuț. De fapt, aproape că le-ar fi ajuns un sicriu de copil. Aș fi vrut să fie și fratele dumneavoastră aici, domnule Prentice. Bibi Îi era foarte dragă. — Mă bucur s-aud asta. Totuși, e o despărțire frumoasă. (Am gesticulat către cei aproximativ cincizeci de Îndoliați care stăteau lîngă mormîntul deschis.) Au venit atîția oameni. — Desigur, aprobă Blanche. Bibi Jansen era extrem de populară, și nu doar printre cei tineri. Într-un fel, e păcat că s-a dus să locuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
să vă vadă. — De ce nu vrea? Nu pot să cred. Toată povestea asta devine absurdă. — Am aceeași senzație. Eram cu el adineauri. A spus-o foarte clar. — Dar de ce? Pentru Dumnezeu... ieri mi-ați spus că e de-acord. Danvila gesticulă În direcția unei statui aflate Într-o firidă din apropiere, chemîndu-l pe cavalerul din alabastru să-i fie martor. Am vorbit cu fratele dumneavoastră și ieri, și alaltăieri. PÎnă acum n-a zis că nu vrea. Regretele mele, domnule Prentice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
scaun, Întrebîndu-mă cum să-i alung temerile. De fapt, nu cred că a vrut să mă omoare. Dacă voia, nu mai stăteam eu acum aici. — Asta-i o aiureală, domnule Prentice..., respinse Cabrera cu calm ipoteza mea de amator și gesticulă În direcția balconului. Poate a fost deranjat sau văzut de jos În lumina de la far. Ați fost norocos o dată, dar ar fi prea mult să vă așteptați și-a doua oară la așa noroc. Doctor Hamilton, vorbiți dumneavoastră cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
britanici Încărcați de suvenire din Estrella de Mar - miniaturi ale bustului lui Apollo Belvedere, abajururi art deco și Înregistrări video cu puneri În scenă după Stoppard și Rattigan. Crawford, pe care nu-l atinsese snobismul, le făcu cu mîna turiștilor, gesticulînd Încurajator la vederea obiectelor pe care le cărau. CÎnd primi verde, viră strîns spre dreapta pentru a depăși autobuzul, ratînd la mustață bara de protecție a unui camion ce venea din sens opus, și se așternu la drum pe Calle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mă refer la toate activitățile care nu sînt neapărat ilegale, dar care ne provoacă și ne zgîndăre nevoia de emoții puternice, ne animă sistemul nervos și fac să ne zbîrnîie sinapsele moleșite de prea mult timp liber și inactivitate. Sanger gesticula spre cerul serii ca un conferențiar de la planetarium indicînd locul nașterii unei stele. — Uitați-vă În jur, continuă el. Populația din Estrella de Mar deja a primit asta cu brațele deschise. — Și Bobby Crawford e noul Mesia? ( Am băut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
bine ce și cum. Bibi avea nevoie să zboare mai sus de noi, să-și viseze visurile ei amfetaminice, să iasă pe plajă la asfințit și să-i conducă pe toți În noaptea de praf alb. Își coborî privirea și gesticulă către apa mării, cerînd valurilor să fie martore la vorbele sale.) Sanger și Alice Hollinger au făcut din ea o fată În casă. — Polițiștii au găsit-o În cada lui Hollinger. Presupun că nu era o probă de film... — Charles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
spus. Vă duc acasă. Cel mai bine-ar fi să stea cu dumneavoastră de-acum Înainte... 26 Ultima petrecere Lăsînd ușa dormitorului Întredeschisă, Sanger mai rămase cîteva clipe s-o privească pe tînăra adormită, Înainte de a se Întoarce la mine. Gesticulă cu tăvița renală și cu seringa hipodermică pe care le ținea În mînă, de parcă se pregătea să-mi ofere o doză de sedativ; atingîndu-și petele Închise la culoare de pe haină, Își aminti că nu era sîngele lui. Obrajii și fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]