1,669 matches
-
de nervi. Cu cât mă apropiam de Hudson, cu atât mai sumbru devenea peisajul, din ce în ce mai populat de depozite și pescăruși. Partea asta a orașului era o cu totul altă lume decât Fifth Avenue. Clădirile erau mai mici și mai înghesuite, ghemuindu-se pe trotuar de parcă le era frică să nu fie lovite. Era mai rece aici și aerul era altfel, mai rarefiat. Cu cât mergeam mai spre vest, cu atât îmi creștea neliniștea; era imposibil să fie o biserică aici. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Side. —Oh, am crezut că vrei să spui... Ei bine, altă dată? Cândva în curând? —Hmmm. Auzisem ce pățise Luke. Se simțise foarte bine până când Gaz se oferise să-i „stimuleze secreția de endorfine“. La scurt timp după, Luke era ghemuit în poziție fetală pe podeaua de la baie, neștiind prea bine dacă avea să leșine sau să verse. Pun și ventuze, a zis Gaz. Un alt tratament chinezesc. Încălzesc niște păhărele și ți le lipesc pe spate. Ajută la eliminarea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Ai fost așa de norocoasă. Da, am zis. Am fost. Nu m-a sfâșiat când am spus-o. N-am simțit nici un val de amărăciune, mi-am zis doar, da, am fost așa norocoasă. —Contracție la orizont! Jacqui s-a ghemuit pe treptele unei case de cărămidă în timp ce o cuprindea un nou spasm. Oh, Doamne, oh, Doamne, oh, Doamne. Respiră, am îndemnat-o. Vizualizează. Oh, Iisuse, vino înapoi! Jacqui căzuse de pe treaptă și se rostogolise pe trotuar. A scâncit de durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
case de cărămidă în timp ce o cuprindea un nou spasm. Oh, Doamne, oh, Doamne, oh, Doamne. Respiră, am îndemnat-o. Vizualizează. Oh, Iisuse, vino înapoi! Jacqui căzuse de pe treaptă și se rostogolise pe trotuar. A scâncit de durere și m-am ghemuit lângă ea, lăsând-o să-mi strângă glezna ca într-o menghină. Cu coada ochiului am observat că atrăseserăm atenția unei mașini de poliție. A tras pe dreapta - la naiba - și doi polițai, cu emițătoarele pornite, au coborât și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o tachineze în legătură cu îmbrăcămintea ei înzorzonată, lucru de care ea râdea din toată inima. În ziua aceea, totuși, nici lui nu-i ardea de râs. Luă cartea din mâinile ei fără să scoată o vorbă și se așeză cu picioarele ghemuite sub el, pe pragul camerei, ca s-o frunzărească. A stat cu nasul vârât în carte mai bine de un ceas, în vreme ce noi cătam la el în tăcere; apoi a închis-o și a rămas dus pe gânduri. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tot timpul să-mi văd soția deoarece, potrivit datinii, nu trebuia să ies din casă mai devreme de șapte zile. Când m-am trezit, mireasa era în picioare în patio, rezemată de fântână, uitându-se apatică la mama, care stătea ghemuită la doi pași de ea, ocupată să frece până la strălucire o tavă mare de aramă înainte de începerea celui de al doilea ospăț de nuntă, care avea loc în seara aceea și la care, după datină, doar femeile erau poftite, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care o recunoscu: a cocoșilor sălbatici. În jur domnea o liniște adâncă. Se gândi la Velunda. Îi despărțeau timpul și depărtarea, îi uneau nostalgia și dorința. Deodată, în fundul peșterii, calul începu să lovească nerăbdător pământul cu copitele. Silueta lui Lurr, ghemuit în prag, se profila întunecată pe zăpada ce sclipea în soarele dimineții. Rădăcinile copacilor căzuți desenau pe cer o lume răsturnată. Valerius se ridică. Răsuflarea i se prefăcea în abur în aerul dimineții de decembrie, în timp ce își masa mușchii amorțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a balteus-ului, fu tras în spate, înainte ca barbarii să-l ucidă. Fu dus în spatele liniilor, la adăpost, de un soldat din coloana sa. — Mă duc să-l îngrijesc, izbucni Valerius. Plec. Titus îl opri: — Nu te mișca. Valerius se ghemui la loc și văzu cum quazii, în încercarea de a-i lua prin surprindere pe romani atacând din lateral, încercau să treacă de valurile de pământ. Nimeriră însă în castrapila. Urlară din nou, de data asta de durere, cu gleznele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
merită: să moară. Soldații făcură câțiva pași, dar se opriră. Nu se atinseră de săbii. Exasperat, Vitellius privi scena aceea în care toți păreau împietriți. Soldații stăteau în picioare, lângă Velunda și Valerius. Nimeni nu-i îndeplinea poruncile. Listarius se ghemuise la picioarele Velundei. Deodată, lângă trupul lipsit de viață, ieșit parcă din frasin, se ivi Ausper. Îngrozit, împăratul observă că nimeni nu-și dădea seama de prezența bătrânului mag. Acesta se îndreptă spre Vitellius și se opri foarte aproape de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aflase că fratele său îi fusese vândut lui Manteus și rămăsese închis în Ludi. Antonius se dusese la el împreună cu Errius, ca să-l consoleze. Manteus îi însoțise de-a lungul unei scări ce părea să coboare în infern. Valerius stătea ghemuit într-un colț, într-o încăpere îngustă ce mirosea a moarte. Trupul îi fusese chinuit, iar fața îi era umflată. Când Antonius se apropiase de el, îi aruncase o privire teribilă, fără să-i adreseze un cuvânt. Tăcut, își lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
plătiți de Vitellius, iar armata lui avea să fie înfrântă de soldații vitellieni care împânzeau orașul? Privi nisipul, pe care câteva dansatoare presărau petale de trandafiri și unde, peste puțină vreme, el, secutor-ul Valerius, avea să-și verse sângele. Se ghemui, așteptând finalul ceremoniei preliminare, al cărei fast i se părea grotesc. Își simțea nervii întinși din cauza așteptării, nu a fricii. Câteva ajutoare așezau buchete de trandafiri roșii pe gardul ce despărțea arena de treptele amfiteatrului, împodobit cu bucăți de pânză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
palat, revărsându-se în încăperi și pe coridoare. — Listarius! strigă Vitellius. Dar băiatul dispăruse. Cu o lovitură de umăr, Vitellius deschise ușa cămăruței. Cu ochii înlăcrimați, privi la mobilele puține, apoi închise ușa. Împinse patul în fața ei, iar el se ghemui într-un colț, acoperindu-și capul cu mantia neagră. Rămase în așteptare, gemând. Errius Sartorius și soldații săi dărâmară ușa. Vitellius înălță capul, simțind că i se taie respirația, și își duse mâna la inimă. Mantia alunecă, descoperindu-i chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dar, grupul înaintă către arborele de guave. Sampath avusese dintotdeauna o slăbiciune pentru doamna de pe eticheta flaconului cu ulei de cocos pentru păr. Petrecuse o perioadă de timp destul de considerabilă gândindu-se la zâmbetul ei misterios de pe raftul din baie. Ghemuindu-se pe grătarul de lemn mucegăit în timp ce făcea baie cu apă din găleată, trecuse printr-o serie de întâlniri imaginare cu ea, cu conversații, certuri și împăcări complet imaginare. Îl întâmpina scăldată în mirosul de ulei, cu un zâmbet la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
pe Vron șoptindu-mi. Vron pe un scaun de oțel cu câte un sân plin în fiecare mână. Vron stând cu spatele arcuit și picioarele ridicate pe un covor mițos. Vron întinsă pe aripa unei Hyene cu botul lăsat Vron ghemuită deasupra unei oglinzi Am dat pagina — Uite, am auzit șoapta lui Vron. Ultimul poster dublu o arată pe Vron în genunchi, cu bucile împortjartierate, săltate spre aparat, lărgindu-și gaura ocupată cu degete sângerii Abia acum am recunoscut-o: Veronica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mi-a prins una bună de tot cu genunchiul ei osos. Am luat-o chiar la rădăcina sculei mele sculate, care pulsa dureros. Fui, hai c-a fost tare, mi-am spus eu pe când mă izbeam cu spatele de podea. Ghemuit și cu respirația tăiată, am rămas nemișcat cu lumina atârnându-mi pe față. Simțeam cum mă înverzesc încet începând de la degetele picioarelor. În cele din urmă, m-am târât până la cealaltă ușă ca un crocodil sleit și am răcnit îndelung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
spectacol -, dar fața blocată și fără buze spunea lucruri ultime, de final. Noi sesizam mugetul greu al lanțului care tăia aerul, și șuieratul de oțel topit când fierul spărgea botul și spinările mașinilor prinse în blocaj, care urlau și se ghemuiau ca niște animale ce se zvârcoleau îndurerate în grajd sub izbitura de bici. Ne-am apropiat. Prin cacofonia bubuitoare se strecura acum chițăitul, ciripitul excitat al sirenelor, și iată doi polițiști dolofani care traversau strada în fugă. Și-au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe mine... Și-atunci... de ce spaima, de ce rușinea? Știi că nu mă voi simți bine până când nu voi fi iar în nădragii mei. Ar trebui să fiu în chiloții mei, nu într-a ei. Dar uite-o, acum s-a ghemuit cu câte un sân în fiecare mână. Nu-l poți învăța pe un câine bătrân șmecherii noi. Dar Selina are licență pe bătrânele mele șale. Coruptă în adevăratul sens al cuvântului, vulgară cât cuprinde, creatură aparținând întru totul secolului douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu noul tip de oameni care produc bani, alergători iscusiți în costumele lor de mare efect, care se joacă cu mărunțișul și cheile banilor în timp ce aleargă grohăind în urma ta. * M-am cocoțat pe un closet din Air Kiwi cu picioarele ghemuite sub mine și am început să caut prin buzunare după bani sau după ceva ce le-ar fi putut ține locul. Mă gândesc deja să-mi vând ceasul, portmoneul și chiloții, un rinichi de care m-aș putea lipsi, aurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prinși într-o dispută eternă, fără început sau sfârșit, iar lipsa ei de noimă sau concluzie îi spulbera lui Vultur-în-Zbor capacitatea de a gândi limpede. încă un lucru: Vultur-în-Zbor era legat fedeleș. Zăcea între cei doi abisinieni, iar ei erau ghemuiți în jurul unui foc. Păreau să nu dea atenție prezenței lui și nu-i răspundeau atunci când le vorbea. într-adevăr, o ghicitoare foarte simpatică. Khallit și Mallit așezaseră între ei o monedă de aur. Din când în când dădeau cu banul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
buzunarele hainei boțite. Stătea pe ramura căzută a unui conifer necunoscut. îi simțea asprimea sub el. Dădu morocănos cu piciorul într-un con, aruncând ocheade mânioase înspre creatura invizibilă, ca și cum ar fi vrut s-o ardă cu privirea. Tăcut și ghemuit în spatele unui pâlc de copaci, Vultur-în-Zbor își asculta călăuza vorbind în gol și, aparent, primind răspunsuri. î„Vocea“ gorfului poate fi auzită doar de ființa căreia i se adresează.) își zise: Virgil Jones, ascunzi mai multe decât s-ar părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de condamnarea celor două lăcașuri de pierzanie. Astfel, în acel moment la intrarea în Elbaroom stătea un cvartet ciudat: Virgil Jones, prăpădit rău de tot, târându-se pe urmele lui Vultur-în-Zbor, care-și mijea ochii prin ceață, bărbatul numit Piatră, ghemuit pe drumul pietruit, și femeia cea palidă, călare pe măgarul ei ascultător. Ochii Elfridei îi întâlniră pe cei ai lui Vultur-în-Zbor. își trase sufletul. Stop. TREIZECI ȘI TREI Cât durează un interludiu al ființării? Sincopa temporală trecuse - sau așa li s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ca niște spirale, până se împleteau cu totul. Iar el nu a putut să nu răspundă. în timpul nopții Florence Nightingale l-a adormit încă o dată cu cântecul ei Media a stat iar goală și tăcută în spatele lor, în timp ce Iocasta s-a ghemuit la picioarele lor. Cântecul era susurător, plin de ape limpezi și izvoare repezi, proaspete și liniștitoare. Virgil dormit mai bine. — Există oameni, spuse Lee Kok Fook, care sunt blestemați să fie diferiți de ceilalți. Când sunt filozofi, văd doar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și a stat așa, țeapănă, înaintea lui. O găină cotcodăci o singură dată. Afară: agitația frenetică a autorului jurnalului, ce căuta o ușă pe care știa că nu poate nici s-o găsească, nici s-o deschidă. Iar curva ascunsă, ghemuită lângă măgar, în spatele unui copac, privea. Dar nu l-a rupt filă cu filă, se gândi Vultur-în-Zbor. — Cincizeci și patru, spuse Liv cu o voce monotonă, banală. Spunea că există o legătură între noi. Vârsta lui veșnică și, numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
rămăsese. Bărbatul ridică ochii spre Valkiria impunătoare, care-l fixa cu toată forța urii ei, strânsă de-a lungul secolelor, iar trupul i se cutremură incontrolabil și el își împrăștie sămânța sterilă pe așternuturi, amărât și neajutorat. Virgil Jones adormise ghemuit pe stâncă. Vultur-în-Zbor se chircise și el într-un ghem fetal, lipit de peretele casei negre. Când se treziră, umezeala li se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise - un țipăt pe jumătate speriat, pe jumătate exaltat, ce venea dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ca să îi audă ce spun, iar în spatele lui, Charles de Groot și James Rattray-Potter. Mai multă lume se îmbrâncea în spatele lor, dar astea erau fețele pe care le-am văzut, cele pe care credeam că le-ar fi văzut Bill. Ghemuit lângă mine, încă aplecat peste pieptul lui Bill, era celălalt om din grupul lui Fine. Apoi, trupurile începură să se retragă, lipindu-se de pereți, iar cineva strigă de afară: — A sosit ambulanța, dați-vă la o parte... Cu toate că locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]