4,325 matches
-
conducător... Da, a murit... Bine că s-a dus dracului!... Bine c-am scăpat de tartor!... vorbi fără grijă și fără nici o teamă poștașul și, trăgându-i o înjurătură de mamă răposatului, își tufli șapca înapoi pe cap și plecă grăbit. Afară, în uliță, oamenii aflaseră și ei de ce vuia tot satul și toată țara de dangăte de clopot. Cu toții ieșiseră pe la porți și vorbeau cu însuflețire, de parcă era ajunul unei sărbători. Stelian se retrase înapoi în curte, luă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ar fi putut... Aș fi știut că sunt pe mâini bune... Așa... Cine știe?... Chiar când făcea aceste observații, ca o ironie, în poarta casei se înființară doi necunoscuți, care intrară în curte ca la ei acasă și se prezentară grăbit și neprotocolar drept funcționari de la spațiul locativ, însărcinați cu luarea în primire a imobilului și a tot ce se mai găsea în el. Ababei..., mormăi primul funcționar, chel și gras, scoțând din buzunar o ștampilă și niște plastilină pentru sigilii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mă mai schimb... Nu pot și nu vreau să fiu indiferent la ce e rău pe lume... Dar fii liniștită, sorella, că de data asta o să fie altfel, îți promit! Din cel de-al doilea geamantan el scoase cu mișcări grăbite o mică mapă, purtând sigla organizației regionale din Torino a Partidului Comunist Italian, pe care o desfăcu și din care dădu la iveală mai multe documente, pe care le despături în fața celorlalți. Ia uitați-vă aici, zise el triumfător, fluturând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
venit aici, Jeane, ca să discute cu noi o problemă foarte serioasă, îl puse Gheorghiu-Dej la curent pe colaboratorul său apropiat, dar încă nu s-a hotărât să ne spună despre ce e vorba. Pe coridor se văzu trecând un funcționar grăbit și Dej stătu câteva clipe în cumpănă. Te superi, tovarășe, vru el să știe, dacă o să discutăm problema dumitale la micul nostru dejun? Nando răspunse că n-avea nimic împotrivă. Bine, atunci poftește cu noi, îi ceru liderul comunist și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe ordinea de zi. Știți voi bine, ce să vă mai spun eu. E mai aproape cămașa de piele!... Am înțeles! îl asigură militărește ministrul de interne și nu mai comentă nimic. Micul dejun se sfârșise, dar nimeni nu părea grăbit să se ridice de la masă și să plece. Maurer îi ceru profesorului Constantinescu să-i împrumute bricheta și își aprinse o țigară, iar Gheorghiu-Dej îi dădu înapoi lui Drăghici dosarul cu social-democrații și căzu pe gânduri. Era momentul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
socialismului biruitor!... trâmbiță vioi activistul Ilici Vasile și, săltând de pe scaun, îi apucă lui Stelian mâna și i-o scutură îndelung, ca într-o adunare festivă cu activul de partid. Ceva mai târziu, după plecarea celor doi politruci de la raion, grăbiți să ajungă într-o comună învecinată, unde se inaugura un cazan care urma să producă țuică de stat, vicepreședintele îl conduse pe Stelian într-o cămăruță din spatele clădirii sfatului popular, care până atunci servise drept arhivă, și îi spuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o înjurătură zdravănă acestor "alții", care, cu nemernicia lor, s-ar fi făcut vinovați de complicitate cu regimul. Când își sfârși de fumat țigara, Fănel Trifu îi scutură din nou mâna și, urându-i mult noroc, o luă din loc grăbit, împreună cu camarazii lui, și dispăru în pădure. Când se văzu iarăși singur, pe cărarea care ducea la cabană, Virgil avu brusc sentimentul că strania întâlnire nici nu se petrecuse aievea, ci fusese doar o năzărire de-a lui... 10 ... Până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tremurat și pocit, de om căruia numai la scris nu-i stătuse în viața lui mintea. Auzind de rezultatul inventarului, secretarul Girolteanu sări de pe scaun cu ochii sclipind de satisfacție și își aprinse o țigară, din care începu să pufăie grăbit. Ați făcut o treabă clasa-ntâia, domnule Stelică! se porni el să vorbească, scuturându-i mâna în chip de mulțumire. Mama lui de Marangoci! înjură el râzând. Așa-i trebuie! Afară, și la pârnaie cu el!... Dar dorința secretarului de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lui Stelian, care îi atrase cu glas scăzut atenția că Teodorescu era, totuși, numele său. Ei, ce mai contează! dădu Ilici Vasile distrat din mână și înșfăcă repede de pe masă o sticlă cu apă minerală, din care începu să gâlgâie grăbit, ca să-și răcorească organul vorbirii, uscat din cauza discursului prea pasionat. Fane, vino-ncoace!... Unde ești, cioară?... zbieră Tarbacea furios după omul de serviciu, întorcându-și capul spre ușă. Fane, lua-te-ar dracii!... urlă din nou politrucul comunal, de astă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
colegi. Din păcate, pe holuri și la secretariat, nu întâlni nici o figură cunoscută. Doar profesorul Barbilian își făcu o scurtă și intempestivă apariție, pe când aștepta la secretariat. Profesorul, cu înfățișarea lui de ins distins și superior, năvăli pe ușă foarte grăbit și foarte supărat că una dintre secretare, mai tânără și mai puțin experimentată, îi încurcase rău niște liste cu studenții restanțieri, pe care urma să-i examineze chiar în acea dimineață și pe care avea de gând să-i trântească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lua și pe tine cu noi. Da, sigur, se învioră el. Vin și eu. Atunci pe curând! zise bruneta, cu glas vioi. Bianca Demian mă cheamă! și, zărindu-și prietenul cel înalt și blond apropiindu-se pe coridor, îl părăsi grăbită. În după-amiaza aceleiași zile Victor o porni, nu fără mari emoții, înspre spitalul unde se afla internată Felicia. Bineînțeles, nu cu mâna goală, ci cu un buchet mare de flori pe care-l cumpărase în drum de la o florărie. În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
până acasă și, dacă se poate, să mă prezinți părinților tăi! îi ceru el în mod imperativ, așa cum nu mai făcuse până atunci. Fata se arătă și mai surprinsă, pradă unei tulburări evidente. O, nu cred că se poate, veni grăbit și parcă panicat răspunsul ei. Acum nu e momentul. Și de ce nu?! se miră el, căutându-i privirea și continuând să o țină strâns de mână lângă el. Doar ne cunoaștem destul de bine! Așa îți închipui tu, articulă ea moale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Nu vă faceți griji, doamnă, îi veni Victor în ajutor. Eu am dorit numai sa vă cunosc și să vă asigur de întregul meu respect pentru tot ce ați făcut pentru Felicia... Atât, deocamdată... Cu căsătoria nu suntem așa de grăbiți... Nu suntem grăbiți deloc, întări Felicia. Să nici nu mai vorbim despre asta!... Te pricepi să vorbești, tinere, nimic de zis! remarcă domnul Măgureanu. Dar ascultă..., continuă bătrânul, schimbând tonul și fixându-l pe deasupra ochelarilor cu niște ochi atenți. Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aproape de ei, își aprinse o țigară din care trase adânc în piept și-i învălui pe amândoi cu o privire conspirativă: E lată, mă băieți, ascultați-mă pe mine!... E lată rău de tot!!... le strecură el și o șterse grăbit, lăsându-i și mai nedumeriți decât înainte. Ăsta a picat în freză, când s-a sculat! trase Dobrescu, mucalit, concluzia. Curând însă aflară de la alți colegi despre ce era vorba. Mircea Cartojan, care avea un unchi în armată și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să se prelingă două lacrimi. Dâre negre sapă crevase adânci în pomeții mult prea roșii. Fotoliul iese din încăpere în aceeași plutire ușoară cum intrase. Încăperea este cuprinsă de o liniște totală. După scurt timp, pe coridor se aud pași grăbiți, apoi alți pași șovăitori și în fine, niște clinchete din ce în ce mai aproape. Ușa se deschide : La masă ! Cu ce vă servim ? Vă propun ceva ușor, așa cum o cere pregătirea pentru intervenție : somon cu orez sau pui cu piure, la alegere. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de lumină. Din masa groasă de ceață țâșnește sunetul strident al unei sirene. Salvare ? Pompieri ? Sunetul pătrunde ca un sfredel în urechile lui Victor, făcându-l să tresară cuprins de panică : "Salvarea ! Vor să o ducă pe Dora..." Un trecător grăbit se lovește de el după care rostește un cuvânt grosier care îl aduce la realitate. Nu știa ce oră este și când își consultă ceasul constată că este ora patru. "Oare să fie doar cu puțin mai mult de douăzeci și patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
am instalat electrozii. Vizita iese din salon. Dora mai poate observa doar spatele câtorva siluete în alb care îl urmează, docile, pe profesor. Ritualurile vieții de spital își urmează cursul obișnuit pentru oamenii în alb : ordine, gesturi profesionale, alergătură, corvezi, grăbita pauză de cafea adeseori întreruptă de sonerie, dialoguri, mici dispute sau înțelegeri tacite, bârfe la adresa șefilor, a colegilor și bolnavilor, gărzile, oboseala zilnică... În vremea asta, singurătatea și incertitudinile îi bântuie pe cei care sunt sclavii nimicniciei suferințelor în paturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." Un zvon de glasuri se aude de undeva din capătul nesfârșitului coridor. Și încă odată, mai slab, mai stins, mai disperat : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." În sfârșit, se aud pași grăbiți și zgomotul unei uși deschise undeva în apropiere. Un ultim, mai mult ghicit, apel disperat : "Nu mă lăsați singur !... Nu mă părăsiți !..." Câteva momente de liniște de mormânt se instalează, momente în care în patul de lângă Dora se desfășoară o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
acolo unde alții nu le văd. Zgomotele spitalului care se trezește din somn : deplasarea paturilor celor care vor intra la blocul operator, pregătirea micului dejun care degajă deja un parfum de cafea care îl estompează pe cel de dezinfectant, pași grăbiți, uși deschise, femeia care scoate ploștile și schimbă cerșafurile, infirmiera care verifică tensiunea și temperatura, au trezit-o pe Dora care readormise cu povestea pisicii roșcate în gând. Un somn vâscos, greu, ca un coșmar din care o smulge vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
poate de important pe niște probleme de strictă actualitate. Prin urmare, mi-am continuat pașii în același ritm, ceea ce mi-a înlesnit respectarea orei de întâlnire la minut. Odată ajuns la destinație, că povestea a și început să curgă la fel de grăbit, mai întâi cu niște considerațiuni de ordin general. * * * Află, domnule Știrbu, că nu pentru niște întâmplări cu torționari dintre cei veritabili te-am apelat. Că aiștia puțini au mai rămas, un număr nesemnificativ, s-ar putea spune, din toată fauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
lung, stând, cu un pas în față, în mijlocul gloatei, cu aerul mirat al profesionistului care nu înțelege ce caută un pirpiriu de două parale în această afacere de mafioți greu încercați în luptele de cartier. Și-a revenit repede și, grăbit, sigur de ceea ce vede în fața ochilor, a întrebat: "Care-i treaba, sfrijitule? Te-a blestemat careva, ca să-ți plângi de milă?"... Când credeam că totul s-a sfârșit, că acesta este apusul jenant al gloriei mele, Marele Bronz mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
între ei niște vorbe haioase, probabil, pentru că unul dintre ei, cel care ținea extrema dreaptă, chiar a pufnit în râs, ceea ce l-a făcut pe halatistul central să strâmbe din moaca lui peste care parcă trecuse de curând o grapă grăbită... Să vedem ce are de spus și această femeie care... Dar doamna, nimic. Pentru că mesenii negri cu papion alb așteptau totuși un răspuns, doamna a rotit ușor capul, ca pe o turelă de tanc, pentru a putea fi vizionată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
au istovit ceilalți. Arată ca dracul. Cred că nici prostituatele de la Crucea de Piatră nu s-ar lăsa atinse de el. E o plăcere să-l privești. În comparație cu el este imposibil să nu te simți om"... O ninetistă face cruci grăbite. Pitu cade în mirare și admirație: "Să n-am parte! Onuț era prieten cu pixul, oameni buni!"... Eu privesc spre nea Onuț. Oho! Mi se pare mie sau chiar zâmbește? Mare pișicher, nea Onuț! Nici mort nu tace... "Plotonierul majur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Nici eu nu știam de moda asta. Burtă Mare vede întunericul de pe casa scărilor și țipă: "Atenție la picioare! Am pățit-o de câteva ori pe-aici!"... N-apucă să termine și sunt deja în culmea fericirii. Unul dintre pălărioșii grăbiți se rostogolise deja pe trepte. Prietenii mei de hârjoană își făcuseră treaba cu sârma-capcană. Simt că râde și nea Onuț. O pățise și el, cândva. Pălărioșii își schimbă strategia. Merg în șir indian, cu Burtă Multă pe post de detector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
atât de multe, o lume mai bună, sau una exclusiv pentru ea. Era ora 9, văzuse ceasul de la mână. Cu sau fără o zi, două, trei firea ei calmă și liniștită nu ar fi lăsat-o să se simtă niciodată grăbită. Și chiar acest fapt de a nu se grăbi îi crea sentimentul că nu se făcea nimic, că trăia un haos. În aer se putea mirosi teroarea. Casa ei îi oferea adăpost aparent, căci nu era în siguranță, dar toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]