800 matches
-
un contur alb, lichid, ce se deșiră an cu an, zi cu zi. Sânii tăi, Mamă, cresc în mine, în cruce, în icoană; buzele tale lasă dâră de pământ în fotografie, cărnoase, mușcate, crăpate, descompuse; o tușă de praf, un grăunte de nisip tremurând, sărutul tău, Mamă. Și avea palme alungite și subțiri, i se vedeau venele suprapuse ca o rețea electrică, și gâtul la fel, alb, alungit, drept, parcă pentru a privi peste creștetul meu, și umerii, și genunchii la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu beculețe ca de Crăciun, trenul se împrăștia în vene, în inimă degeaba i s-a așternut peron. Nu fi trist, puiule! Pe toți ne înghite întunericul și ne scuipă sub brazdă. Deschide fereastra, privește, fiecare mușuroi ascunde câte un grăunte de singurătate. Hai, sari! Posibil, peste tine va coborî roua, vei încolți, vei face muguri. Este vremea omizilor, curaj, puiule, cimitirul nu-ți garantează dreptul la proprietate, curaj! De ce închizi ochii, de ce vrei să-ți dormi moartea, dacă viața ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de umbră: Plec acolo unde cerul crește singur, m-am săturat să car în spate proptele pentru livezile zmeilor. Plec, nu vreau să împart cu nimeni șotronul. Acolo, Dumnezeu îmi va deschide ușă în icoană. Credința, fie și cât un grăunte, mută munții din loc. Petru își imagina mânăstirea ca pe o însumare de spirite, ocean de rugăciune, grabnic ajutătoare, mijlocitoare, ardere de tot, jertfă pentru o mântuire comună. A bătut de trei ori în poartă și i-a deschis răzvrătirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la față, poate era bronzat, nu era, l-a văzut cînd s-a apropiat, iar ochii nu păreau albaștri; poate, priviți de aproape, erau precum ai Antoniei, albaștri spre verde. Rusoaica era acolo, Înlăuntrul adolescentului de pe trotuar, minusculă, cît un grăunte, alergînd prin venele acestuia, prin creier, prin vintre, prin sexul ce căuta primele Împreunări; Antonia privea prin ochii urmașului ei neștiut America, nimic din stepele rusești, din zăpezile de acolo, unde ea, de fapt, nu călcase niciodată; cele două mari
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
arheologie umană. Lutul ascunde și arată trecerea ființei prin timp și prin spații, semnele degetelor, zgârieturile unghiilor, cenușa și tăciunii rugurilor stinse, oasele proprii și străine, drumurile care veșnic se bifurcă, distanțându-se și pierzându-se unele de altele. Acest grăunte ce răsare la suprafață e o amintire, această depresiune urma rămasă de la un trup culcat. Creierul a întrebat și a cerut, mâna a răspuns și a făcut. Marta a spus-o în alt fel, Deja ai învățat cum se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
șopârle, ca de îndată să dispară. N-avea nici gânduri nici senzații, era doar cea mai mare dintre bucățile de lut, un bulgăre uscat pe care o ușoară apăsare a degetelor ar fi de ajuns s-o facă fărâme, un grăunte căzut din spic și purtat de hazardul unei furnici, o piatră unde din când în când se adăpostea o ființă vie, un scarabeu, sau o șopârlă, sau o iluzie. Găsit păru că răsare de nicăieri, nu e aici și deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
cinci trupuri tot așezate, drepte toate ca și cum un cârlig de fier le traversa craniul și le ținea înșurubate în piatră. Peretele netede din fundul peșterii se afla la zece palme de orbitele adâncite, unde globii oculari fuseseră reduse la un grăunte de praf. Ce e asta, murmură Cipriano Algor, ce coșmar e ăsta, cine sunt oamenii ăștia. Se apropie mai mult, plimbă încet lanterna peste capetele întunecate și scofâlcite, ăsta e bărbat, asta e femeie, alt bărbat, altă femeie, încă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
anii 1964‐ 1965, redactor șef și director al revistei „Via ța românească” între anii 1965‐1973. Este cunoscut și ca prozator, memorialist și tr aducător. ALMA MATER În sângele femeii ce ne‐a purtat în pântec S‐ a întrupat minunea grăuntelui de viață, și din a ei durere zbucni întâiul cântec și din a ei privire, întâia dimineață. Din jertfa ei trupească purtăm în noi o parte Cum poartă grâu, într‐însa, o mână de plămadă, și‐ o ducem fără știre
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
în praf fin de lumină: floarea de crin devine infimă umbră de stea și polenul iese în evidență. Asistăm la o subtilă reacție între evanescența purtătoare de viață și Viața însăși, generatoare de efemer... un simplu praf de stea, un grăunte de polen, generează o floare; o singură petală de puritate, de crin, este o oglindă pe Cer. Acest haiku răstoarnă ordinea imanentă unde Frumusețea își este suficientă ei însăși. Nu e nevoie de a o defini. Ea transpare, suverană, unică
COMENTARII LA POEME by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83883_a_85208]
-
invazia brutală a dimineții). Și exploziei de sunete ale gureșelor din clanul păsăresc. Dornice de a ciuguli bob cu bob, noua zi. Și fiecare lume o conținea pe cealaltă, așa cum concentratele de hrană cuprind întreaga clasă de vitamine într-un grăunte. E Raiul, Mamă? Nu, e impresia Iadului despre sine. Două Mame, două Mioare călătoreau dinspre interior spre exterior și invers și pentru care toate de ce-urile au primit răspuns, Mamă, mi-e frică să intru pe această poartă! Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
conspectam. Ștergeam imaginile neconcludente din trecutul meu, stereotipe, fără culoare, fără vâsle în apa repede a vieții. Adăugam puțin, foarte puțin, aproape ca o atingere de sărut, ca o umbră de înger, ca o idee cu formă de iubire, un grăunte, ca germenii de nemurire, ca să văd ce poate ieși din strădania mea. Rezultatul era ca ozonul de munte. Simțeam în nări libertatea. Nu știu care, de a fi om închis, de a fi liber închis, de a fi viu liber sau mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în clipa aceea gângania miriapodă va fi martora unui eveniment cosmic cu conotații mistice, la care și ierarhiile zeităților Cerului și ale Pământului, Elfii și Îngerii Deva, Serafimi și Zânele, urdoarea ochilor, adormiții veacurilor ce așteptau să se nască umilul grăunte în care dormea pentru o zbatere de vreme, iute cât o clipire, roata Destinului! Răsărea soarele. Deosebit decât celelalte răsărituri, pentru că era muzical. Și, ca în orice orchestră, în acea zi fuseseră selectați interpreți de elită aleși din diferite colțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe măsură ce uraganul de sentimente devenea din ce în mai puternic. Mă atrăgea și mă amenința să mă copleșească, să mă pierd în el, să devină într-atât de puternic, încât propria mea ființă să fie nimic mai mult decât un grăunte de nisip în imensitatea oceanului. Încercam, pe măsură ce mă concentram la activitatea celor de afară, să mă sustrag puterii cu care vârtejul de emoții mă domina. Devenea din ce în mai puternic, din ce în mai aproape cu fiecare secundă. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
22. Filip s-a dus și a spus lui Andrei, apoi Andrei și Filip au spus lui Isus. 23. Drept răspuns, Isus le-a zis: "A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului. 24. Adevărat, adevărat, vă spun, că dacă grăuntele de grîu, care a căzut pe pămînt, nu moare, rămîne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă. 25. Cine își iubește viața, o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică. 26
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85101_a_85888]
-
cornul lunii celei noi, surditatea pământului doarme somn faraonic, totul cade în ea ca într-o gaură neagră și se prinde în capcane ce n-au dezlegare. atotputernică, noaptea devoră totul și pe sine cu fierbințeală. nouă ne sucombă, insesizabil, grăuntele de somn în care am sperat ca într-o izbăvire. lucrurile se fisurează, în timp ce, nevăzut, se primenesc, cască în noi buzele rănilor ca pe niște răsărituri prea timpurii, prea verzi pentru a putea fi tămăduitoare. osmoză când vei auzi tânguirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
îmbătați de verde. nicicând pielea mea ignorantă nu va mai hohoti la atingerea lunii, aievea apelor ce-și plâng sarea pierdută. nicicând nu voi mai vedea lumea cu privirea biciuită de ploile acide ale nerăbdării. nicicând nu voi mai fi grăuntele abia încolțit ce-și leapădă învelișul, golaș și imberb înfruntând, fără frică, durerea. arhanghelul gabriel în visul dinspre dimineață arhanghelul gabriel mi-a rostit numele. ședea la capul meu și-mi rostuia o sabie de lumină în creștet. dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
nilor prăbușiți afară, mergea anevoios. Abia aștepta să termine treaba asta, să ajungă la capătul galeriei și să se apuce el de forat. Voia din tot sufletul să vadă cu ochii lui filonul, să înlăture cu mâna lui ganga din jurul grăunților de aur. Parcă vedea cu ochii minții cristalele strălucind în perete, întinzându-se în sus sau înainte așteptându-l numai pe el să le extragă. Numai de-ar ajunge odată acolo! Simțea că nu mai poate răbda. Luase hotărârea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
seara nu mai găsim mare lucru, ori poate chiar deloc. V-am spus că nu ne îmbogățim din asta, abia adunăm cât să ne ducem zilele de azi pe mâine. În timp ce vorbea, deschise cu dexteritate punguța și lăsă să cadă grăunții de aur înăuntru. Cu o mișcare scurtă, strecură săculețul înapoi la brâu și se apucă din nou să tragă din lulea. Cristi putea să jure că moșneagul nu scosese de la chimir aceeași punguță pe care o văzuse el de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
locurile acestea se aflau în stăpânirea unui uriaș. Numai lui îi era îngăduit să strângă aurul care se găsea din belșug în munți. Atât de mult aur era pe aici, încât i se dusese vestea până departe, cum că găseai grăunți din metalul prețios împrăștiați până și în praful drumurilor. Negru, pentru că acesta era numele uriașului despre care ți-am vorbit, era putred de bogat. Oamenii care locuiau aici, erau ținuți în robie și munceau din greu să adune aurul pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
colbul de pe drumuri. El nu lăsa pe nimeni să se apropie și își păzea cu strășnicie hotarele. Dacă prindea de veste că cineva intrase pe pământurile lui, imediat apărea acolo și îl alunga, iar de afla cumva că ascunsese vreun grăunte de aur cu gând să-l ia pentru el însuși, pe dată îl scurta de cap. Avea un paloș uriaș pe care îl purta cu dânsul oriunde se ducea. Nici noaptea în somn nu se despărțea de cumplitul paloș, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În afară de sălbăticiunile pădurii, mai sunt o grămadă de animale cu două picioare care abia așteaptă să ne prade de avutul nostru. În timp ce vorbea, trăgea tacticos din pipă și își mângâia chimirul lat unde stătea punguța de piele în care adunau grăunții galbeni culeși din nisipul aurifer. Peste vară scoteau undeva la vreo patruzeci de săcușori din aceia, adică peste un kilogram de aur, poate ceva mai mult câteodată. Toamna târziu, imediat ce cădea prima brumă, chiar înainte să-și strângă tot calabalâcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
niciodată atât de supărat. Mi-a pus în vedere să uit de comoară și să îmi iau gândul la ea. La fel îți spun și eu ție, să nu care cumva să te împingă păcatul să iei de acolo vreun grăunte de metal prețios. Din cauza lui s-au petrecut toate nenorocirile, aurul acela e blestemat și trebuie să rămână acolo pentru totdeauna. A doua zi, am cunoscut-o pe domnița tăcerii de atunci, bunica dinspre mamă a Ilenei, Zamfira o chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
inspectorul de poliție Cristian Toma din Iași și familia sa, Simion Pop, șeful secției de poliție din orășelul din Munții Apuseni, mafioții basarabeni Vlad Mihailovici și Boris Godunov, țapinarii de la firma "Pinforest", zlătarii care caută, în fiecare an, câte un grăunte de aur prin pâraiele de munte și misterioasele personaje ale lumii de dincolo, Calistrat, paznicul, Ileana, domnița, zeii de la Stânca Adevărului, care "contemplă frumusețea lumii din jur" și, mai ales, vâlva muntelui, care păzește aurul din măruntaiele stâncilor. În primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să faci, mergi liniștită mai departe. nouă în al cincilea loc: semințele de petunie magică, dăruite de prințul tău, shangdi di liwu, se desfac, în pământul tău, printre două coji ies colții fragezi, puri, vernil, cu o putere fenomenală împing grăunții de pământ negru de deasupra, scot capul, pe care și-l desfac, ca pe o poveste mov, în această lume de răz boaie, carne tăiată și așteptări ale purificării. nouă deasupra: tot ce ai făcut tu se duce în suflețelul
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
de confecționat mici trepte de viață pe care să mă pot urca, de producție a unui minim de combustibil pentru inima mea extenuată, un lung anotimp secetos am cărat saci grei de nisip în care am sperat să sclipească un grăunte măcar am purtat un război obositor în care nu am cucerit teritorii dar mi-am pierdut alergatul sprinten de la v-ați ascunselea mi-am tocit genele lungi. cu tot efortul meu, o eră întreagă nimic nu s-a mișcat în
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]