6,153 matches
-
amazoanelor. Din colțul amazoanelor-fruntaș se auzeau râsete, fetele aveau o dispoziție neasemuit de bună, de parcă ar fi pornit în aventura vieții lor. După nici jumătate de oră, acestea se ridicară și, în frunte cu prințesa, o luară la pas spre grajduri. Draconarius, calul prințesei, era pregătit de drum încă de la prima oră. Cei doi lupi se tot învârteau în jurul calului, de parcă nu ar mai fi avut stare. Talestri se apropie de Draconarius, îl bătu pe spinare și, din două mișcări, se
LA DRUM de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1256 din 09 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365465_a_366794]
-
îi spună atât de multe cuvinte, dar îi era frică să nu-i strecoare teama și îndoielile ei în sufletul prințesei, care părea neînfricată și foarte încrezătoare. -Mergi cu zeii, se auzi glasul șoptit al reginei. Burnesha se îndreptă spre grajduri pentru a-și pregăti caii de alt drum. Trebuia să ajungă în lagărul ei. Diossippe rămase lângă poartă încă mult timp, până nu se mai văzu în zare silueta prințesei. Referință Bibliografică: La drum / Aga Lucia Selenity : Confluențe Literare, ISSN
LA DRUM de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1256 din 09 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365465_a_366794]
-
ei; dar acum când nu mai este, pe cine să mai întreb? Ce curaj pe ea! Nici nu pot să-mi dau seama nici până în clipa asta, că după ce s-a prăpădit, de-abia am îndrăznit și am intrat în fundul grajdului unde-l aruncasem în fântâna blestemată pe nenorocitul de Costică, iar când am privit, că era în plină zi, nu se mai observa nici-o urmă de groapă. Deasupra a pus o grămadă de nisip în care înfigea morcovi, sfeclă, ridichii
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA A TREIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 960 din 17 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364923_a_366252]
-
ei; dar acum când nu mai este, pe cine să mai întreb? Ce curaj pe ea! Nici nu pot să-mi dau seama nici până în clipa asta, că după ce s-a prăpădit, de-abia am îndrăznit și am intrat în fundul grajdului unde-l aruncasem în fântâna blestemată pe nenorocitul de Costică, iar când am privit, că era în plină zi, nu se mai observa nici-o urmă de groapă. Deasupra a pus o grămadă de nisip în care înfigea morcovi, sfeclă, ridichii
ULTIMA SPOVEDANIE (PARTEA A TREIA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 960 din 17 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364923_a_366252]
-
pot defini. Eu văd oamenii ca pe niste nefericiți pe care viața îi testează cu multe examene. Unii le trecem, alții nu, dar până la urmă tot neștiutori rămânem. Eu nu am avut decât o mamă amărâtă, am trăit într-un grajd dărăpănat, iar despre școală nu am învățat decât cinci clase. Educația despre care vorbiți uneori nu se prinde nici de săraci și nici de bogați, fiecare cu norocul lui. Cred că nimeni nu se naște hoț, criminal sau sfânt. Viața
CRIME IN NUMELE IUBIRII de SILVIA KATZ în ediţia nr. 1328 din 20 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/364782_a_366111]
-
pă-mântul. Când cădea prima zăpadă, cei care aveau oi mai puține le coborau în sat și le iernau în grădinile din spatele caselor; cei cu mai multe, se îngrijeau și le iernau tot în acele locuri, unde-și făcuseră colibe și grajduri de bârne, chiar căsoaie și saivane unii, pentru a-și feri oile noaptea de lighioane și, unde, evident, aduceau fân din alte locuri de coasă sau livezi pentru hrana oilor și a măgarilor. Primăvara, după ce da colțu’ ierbii, cei care
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (V) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2097 din 27 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366260_a_367589]
-
mosor, la Bărnoaia cu mine! Locul numit În Vale era teren de vărzărie, dar și de porumbi, fiind destul de mare. Se afla aproape de Boia, în spatele morii lui Costandin Ion Frântu, zis Cebuc; astăzi, în locul morii lui Cebuc se află un grajd al cărui proprietar este Sase, ginerele lui Tămădău. Terenul a aparținut lui nea Ilă, iar astăzi el este moștenit de către verișorul meu, necăsătorit, care stăpânește și casa părintească vecină cu a noastră. Acest teren este și el vecin cu un
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (III) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366405_a_367734]
-
cei doi unchi și tatăl meu. Drumul spre livada noastră de pruni de La Cimitir trecea prin fața gospodăriei lui Dumitru Ureche, zis Mitu lu’ Niculcea care țânea pe fata lui Cam sau Cămulete, vecinul lui moșu’ Hobza în Câmpuri. Casa și grajdul lui Mitu lu’ Niculcea du pă Mal erau mai sus de drum, pe un dâmb, și mai sunt și astăzi, dar stăpânite de nevastă-sa, căci Mitu „s-a dus demult la Bărnoaia”. De câte ori treceam pe acolo, de su’ șop
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VIII) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366415_a_367744]
-
se plimba toată ziua legat cu un lanț pe o sârmă întinsă de la un capăt la altul al locului cultivat cu porumbi. Înspre Valea Viei avea o colibă unde se adă- postea de ploaie, iar în partea cealaltă era un grajd de bârne unde, la fel, se adăpostea când vremea era rea. Noaptea era lăsat liber, nu pleca de capul lui, fiindcă era cineva tot timpul cu el acolo, de cele mai multe ori - taică-meu, cum, am mai spus. Cei care păzeam
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VIII) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366415_a_367744]
-
când vremea era rea. Noaptea era lăsat liber, nu pleca de capul lui, fiindcă era cineva tot timpul cu el acolo, de cele mai multe ori - taică-meu, cum, am mai spus. Cei care păzeam porumbii, făceam focul în două locuri - la grajd și în partea cealaltă a locului, spre Valea Viei, lângă coliba câinelui. De obicei, paznicii porumbilor dormeau noaptea, din când în când mai dădeau ocol locului să-l verifice, apoi se culcau la loc. Când câinele începea să latre și
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VIII) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366415_a_367744]
-
eu aveam sarcina de a da de mâncare scroafei și purceilor. De fiecare dată când ai mei plecau la muncă și-mi lăsau în grijă treburile casei, maică-mea îmi spunea: - Să nu cumva să uiți să-nchiz’ câin’le în grajd cân’ dai mâncare la scroafă, ai înțăles? Ea zicea, ea auzea, eu făceam taman pe dos, fiindcă mă distra bătălia scroafei cu Floricel... Dacă stăteam la masă în casă jos și ușa era deschisă, chit că de fiecare dată eram
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VI) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2100 din 30 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366414_a_367743]
-
pământul. Când cădea prima zăpadă, cei care aveau oi mai puține le coborau în sat și le iernau în grădinile din spatele caselor; cei cu mai multe, se îngrijeau și le iernau tot în acele locuri, unde-și făcuseră colibe și grajduri de bârne, chiar căsoaie și saivane unii, pentru a-și feri oile noaptea de lighioane și, unde, evident, aduceau fân din alte locuri de coasă sau livezi pentru hrana oilor și a măgarilor. Primăvara, după ce da colțu’ ierbii, cei care
VLĂDUŢ de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/366407_a_367736]
-
cum se spune, și ai lui s-au hotărât să scape de „belea”. Atunci, tot așa, s-au dus toți trei la „polog”, de astă dată, adică la strâns fânul, în Gruiul Pleșciorii, un loc în pantă, unde aveau un grajd din bârne; altădată, acolo, bunicii lui Marian din partea tatălui își țineau oile iarna. Luându-se cu treaba, la un moment dat Mărian și Oara au constatat că băiatul dispăruse, nu mai era pe nicăieri în jurul lor. Imediat, amândoi bunicii au
NIȘTE COPII BUCLUCAȘI de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366410_a_367739]
-
Sebastian! ... Unde ești? La un moment dat, copilul le-a răspuns de undeva de departe, în spatele lor: - Aișea, aișea sus sunt! Atunci, auzindu-l, s-au oprit din alergat și, când s-au întors, au înlemnit: copilul era în vârful grajdului, călare pe coama acoperișului de șiță. Bunicul lui a alergat atunci într-un suflet spre grajd, strigând și dând din mâini: - Stăi acolo-șa, Sebastian, nu te mișca, viu eu acuș’ să te dau jos. Până să ajungă la el, copilul
NIȘTE COPII BUCLUCAȘI de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366410_a_367739]
-
lor: - Aișea, aișea sus sunt! Atunci, auzindu-l, s-au oprit din alergat și, când s-au întors, au înlemnit: copilul era în vârful grajdului, călare pe coama acoperișului de șiță. Bunicul lui a alergat atunci într-un suflet spre grajd, strigând și dând din mâini: - Stăi acolo-șa, Sebastian, nu te mișca, viu eu acuș’ să te dau jos. Până să ajungă la el, copilul era deja jos, în fața grajdului. Construcția avea streașina acoperișului pe partea de la deal, destul de aproape de pământ
NIȘTE COPII BUCLUCAȘI de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366410_a_367739]
-
de șiță. Bunicul lui a alergat atunci într-un suflet spre grajd, strigând și dând din mâini: - Stăi acolo-șa, Sebastian, nu te mișca, viu eu acuș’ să te dau jos. Până să ajungă la el, copilul era deja jos, în fața grajdului. Construcția avea streașina acoperișului pe partea de la deal, destul de aproape de pământ. În schimb, în partea cealaltă, cea de la vale, se căsca o prăpastie adâncă, plină cu jgheaburi ascuțite. Năzdrăvanul de Sebastian luase un prepeleac, îl sprijinise cu capătul gros de
NIȘTE COPII BUCLUCAȘI de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366410_a_367739]
-
vale, se căsca o prăpastie adâncă, plină cu jgheaburi ascuțite. Năzdrăvanul de Sebastian luase un prepeleac, îl sprijinise cu capătul gros de pământ și cu cel subțire - de acoperiș, pe partea de la deal, și se suise până în vârf, încălecând coama grajdului. Luat la întrebări de ce făcuse așa ceva, copilul le-a răspuns senin: - Păi, voi mi-aț’ zâs sî nu mî sui în copași, nu șî pi acoperișuri! Asta era prea de tot, îi freca un țânc așa cum voia el!... Nu l-au
NIȘTE COPII BUCLUCAȘI de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366410_a_367739]
-
de acasă, ba, de multe ori nici atunci, căci un vecin de încredere este rugat să îngrijească animalele rămase în gospodărie cât oamenii sunt plecați, iar pentru asta el trebuie să aibă acces neîngrădit prin toate locurile - bucătărie, curte, pimniță, grajd, grădină... De multe ori, când era cald, mâncam în casă jos, adică în bucătărie, cu ușa deschisă. Ei bine, Bălan nu trecea de prag, chiar dacă era lihnit de foame, ci aștepta cuminte până termi¬nam noi de mâncat pentru ca, după
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
înțelegătoare, spunându-și parcă în sinea lui: ,, De, ce să-i fac, e copil și el, se joacă...”. Sebastian era tare neastâmpărat când era mic, se cățăra peste tot, prin copaci mai ales, dar și prin poduri, pe acoperișuri de grajduri chiar. Odată, în Treboilea, s-a suit într-un nuc din afara grădinii în care trebăluiau ai mei. La un moment dat, s-a auzit o bufnitură înfun- dată și imediat Bălan a început să latre cu putere: copilul căzuse din
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
lui, în fine, un loc special amenajat pentru el unde să doarmă. Dacă-i apucau noaptea în curte, dormeau fie în gârlici, adică la intrarea în pimniță, așa se spune pe la noi pivniței, fie su’ șop, adică acea parte a grajdului deschisă către curte și închisă în partea cealaltă cu o portiță prin care se intră în grădinița de zarzavat din spatele casei. Doar în nopțile foarte geroase de iarnă li se permitea să doarmă în grajd cu vitele, într-un colț
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
șop, adică acea parte a grajdului deschisă către curte și închisă în partea cealaltă cu o portiță prin care se intră în grădinița de zarzavat din spatele casei. Doar în nopțile foarte geroase de iarnă li se permitea să doarmă în grajd cu vitele, într-un colț, sub iesele, adică - ați ghicit! - iesle. În rest, stăteau în fața casei, indiferent de vreme. Așa cum am spus - în ultimii ani de viață, doar Bălan a avut parte de o cușcă a lui. Câinele ăsta inteligent
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
cei doi unchi și tatăl meu. Drumul spre livada noastră de pruni de La Cimitir trecea prin fața gospodăriei lui Dumitru Ureche, zis Mitu lu’ Niculcea care țânea pe fata lui Cam sau Cămulete, vecinul lui moșu’ Hobza în Câmpuri. Casa și grajdul lui Mitu lu’ ... Citește mai mult VIIIMai bine de trei ani n-am mai avut câine... Porumbii din Gruiu Pleșciorii au fost păziți în tot acest timp de către Ursei, un câine roșu ca focul și rău nevoie mare, pe care
MARIAN PĂTRAȘCU [Corola-blog/BlogPost/366422_a_367751]
-
cei doi unchi și tatăl meu. Drumul spre livada noastră de pruni de La Cimitir trecea prin fața gospodăriei lui Dumitru Ureche, zis Mitu lu’ Niculcea care țânea pe fata lui Cam sau Cămulete, vecinul lui moșu’ Hobza în Câmpuri. Casa și grajdul lui Mitu lu’ ... VI. OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VII), de Marian Pătrașcu , publicat în Ediția nr. 2107 din 07 octombrie 2016. VII Pe la începutul primăverii anului urmă- tor, țin minte că era lapoviță și tocmai murise Gheorghe Gheorghiu-Dej, mă întorceam
MARIAN PĂTRAȘCU [Corola-blog/BlogPost/366422_a_367751]
-
se mai domoliră și Bidel, cu o voce joasă mărturisi secretul cel mare. Toți înghețară de spaimă, fiecare cu gândurile lui... Noaptea, ajutat de fiul său vitreg, mai mic cu doi ani decât el, Bidel transportă comoara acasă și, în grajd, o priviră cu toții, inclusiv caprele, însă ele fără să rămână cu gura căscată. Bine informată asupra dimensiunilor, Pachița, nevastă-sa, cea care ocazional mai spăla și morți, afirmă că: „ăl dă murise, musai avea cam cinci metri lungime”, iar osul
OSUL de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366656_a_367985]
-
feluri, unele mici și cenușii iar altele mai mari și cu penele frumos colorate. Printre ele, a recunoscut pupăza, vrăbiile și patru rândunici. Astă-toamnă, pe când se afla la bunicul la țară, a văzut, pe înserat, vrăbiuțele adăpostindu-se la streașina grajdului. Acolo își au și cuiburile i-a explicat bunica". Iarna, găinile din ograda bunicilor își împart mâncarea cu vrăbiuțele flămânde, comunicând în limba lor păsărească. Mai văzuse vrăbiuțe și în parcul de la Far unde se adunau la fărâmiturile aruncate de
VIS DE IARNĂ de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 713 din 13 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365742_a_367071]