1,824 matches
-
noastră, Orhideea. Într-o dimineață, în timp ce îmi periam părul, aud cântând pe stradă un cerșetor: Să renunți înseamnă să îți accepți soarta. Să renunți înseamnă să creezi pacea. Să renunți înseamnă să câștigi, Să renunți înseamnă să ai totul. Mă holbez la cerșetor în timp ce el trece prin dreptul ferestrei mele. Își ridică spre mine castronul gol. Degetele îi sunt la fel de uscate precum niște crengi lipsite de sevă. — Terci, îmi zice. — Nu mai avem orez, îi răspund eu. Am săpat după argilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
-mi sunt rigide și nu știu ce să fac cu mâinile. Cu cât mă gândesc mai mult la a mă calma, cu atât mi se înrăutățește starea de spirit. Trupul începe să-mi tremure. Ca să-mi abat atenția în altă parte, mă holbez la operele de artă care înconjoară cadrul ușii. O caligrafie în aur pe plăci negre de lemn redă patru ideograme gigantice: nor, absorbție, stea și glorie. Fata care a leșinat se întoarce. Arată la fel de palidă ca o păpușă de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
trece prin minte. Când mă satur, îmi pun jos bețișoarele și iau desertul, un chec dulce făcut din fasole roșie și susan negru. An-te-hai se apropie, ca și cum ar ști că am ceva să-i spun. Nu-mi place să se holbeze oamenii la mine când mănânc, îi zic. E vreo modalitate prin care pot să scap de ei? Nu, doamnă, mă tem că nu. — Stăpânele celorlaltor palate sunt servite la fel? — Da. — De aceeași bucătărie? — Nu, de propriile lor bucătării. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mi se albește și simt cum îmi cad dinții. Nu! țip eu. Yoo-hoo-loos îmi cad din mână și se împrăștie pe jos. Psalmodierea încetează și sute de capete se întorc spre mine. Sunt incapabilă să mă mișc, în timp ce concubinele se holbează la mine. Maxilarele lor fără dinți se deschid grav. Părul le este atât de rar, încât par chele. N-am mai văzut nicicând femei cu o înfățișare atât de gravă. Au spinările cocoșate, iar membrele lor îmi amintesc de copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Am făcut dragoste cu Fiul Cerului. Mai mult, asta se întâmplă în continuare. În timp ce respir adânc aerul proaspăt, îmi atrage atenția acoperișul galben al Palatului Seninătății Binevoitoare. Îmi amintesc de concubinele în vârstă și de felul în care s-au holbat la mine ca niște vulturi înfometați. O poveste de-a lui An-te-hai nu vrea cu nici un chip să-mi iasă din minte: soarta unei concubine favorite din dinastia Ming după moartea Împăratului. A fost atrasă într-o cursă pusă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
spune că aveți un sheemai. Ce înseamnă asta? îl întreb neliniștită. Între mine și doctor se află perdeaua despărțitoare. Cum sunt întinsă pe pat, nu pot să-i zăresc chipul, ci doar umbra proiectată pe perdea de lumina lumânărilor. Mă holbez la mâna lui, care e dincoace de perdea. E așezată pe încheietura mâinii mele, pe care degetul său arătător și cel mijlociu o apasă ușor. Este o mână cu aspect delicat și cu degete uimitor de lungi, mirosind vag a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
nu vor să mă lase în pace! Su Shun e uimit să mă vadă. Ochii lui se îngustează. Își tot întoarce capul încoace și încolo, de la Majestatea Sa la mine. Știu că l-am ofensat prin simpla mea prezență. Se holbează la mine și-mi strigă din priviri: „Du-te la broderiile tale!“. Numai că sunt obligată să-i dau lui Hsien Feng un răspuns. Sper ca Su Shun să presupună că împăratul are motivele sale să aibă încredere în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
putea să îl manipuleze pe împăratul Hsien Feng în a spune ceea ce nu vrea cu adevărat să spună. Trec câteva ore, și așteptarea continuă. În curte se servește masa. Sute de oameni stau pe vine, luând orez din castroane și holbându-se în gol. Tung Chih e plictisit și nervos. Știu că a făcut tot ce a putut ca să fie ascultător, însă până la urmă se satură. Când îi spun că trebuie să stea, își iese din fire și lovește castroanele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Shun este din nou el însuși. Își scoate căciula cu pene de păun și o pune jos în fața sa. Cine mă va urma? rostește el, vrând să iasă din sală. Restul membrilor din Regență se uită unul la altul. Se holbează la căciula lui Su Shun de parcă i-ar vedea nestematele și perlele decorative pentru prima oară. Prințul Yee, vărul primar al împăratului Hsien Feng, reacționează. El aleargă țipând după Su Shun: — Mare Consilier, vă rog! Nu are nici un rost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să-mi ocupa serile, am devenit fără astâmpăr și iritabilă. Existau alte lucruri la care aș fi putut să recurg - cititul, scrierea unui poem sau pictatul. Dar eram pur și simplu incapabilă să mă concentrez. Mergeam la culcare și mă holbam la tavan. În liniștea adâncă a nopții, chipul lui Yung Lu și felul în care se mișca pe cal îmi tot treceau prin fața ochilor, și mă întrebam cum ar fi fost să călăresc alături de el. — Vreți un masaj pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ideea despre sine? Asta e ceva cumplit. Eu, mă?! face omul ducîndu-și mâna la piept ca pentru a-ți atrage atenția asupra ființei sale, ca și când ai putea fi orb și nu l-ai vedea. Eu să fac chestia asta? se holbează la tine cu ochii în flăcări. Dacă această identificare a noastră cu o idee nu ne-ar duce adesea și la o neasemuită trufie, ar trebui să ne admirăm de dimineața și până seara. Dar curând această identificare devine intolerabilă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
piept pe gură, s-ar fi prăvălit În țărână și ar mai fi bătut de câteva ori. Pe Ploconul din anul care urmase, Tușa povestise Întâmplarea așa: Străinul, călare pe bicicletă, se proptea cu pieptul de trunchiul salcâmului; ochii se holbau Îngroziți la inima ce țâșnise pe gură; de capătul subțire al barierei Închise atârnau doi copii; În spatele a toate, mare, cu ochii ferestrelor sparți și găuriți, cu streașina strâmbată de ploi și de soare, rânjea casa. În alt rând, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ne gândim că-l ajunseseră bătrânețile - se apropia de treizeci de ani - și el era tot șeful vânătorilor. Nu avea o Înfățișare prea plăcută: picioare scurte, mâini lungi, frunte Îngustă și teșită - la fel ca a ta, dobitocule care te holbezi la geam -, un nas lătăreț, lăbărțat pe un bot ieșit În afară și cu buzoaie groase. Nu mă Întrebați de unde știu toate astea: mi-ar lua ani Întregi să vă explic pe Îndelete. Numai să vă Înșir cărțile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unde am un pat ce ține la tăvăleală...” Petrecăreții, Însă, nu se puteau dezlipi de scaune. Încercau să le vâre fetelor palmele pe sub fuste, dar ele se fereau ca-n joacă și mâinile păroase cădeau obosite pe masă. Soldații se holbau la ferestre. Spre zori, șefii adormiseră care pe unde i se aplecase capul. Țiganii Își strânseră În liniște sculele și plecară tiptil. Cele două fete n-aveau cu ce ajunge la ora aia la ele În sat. Ieșiră să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Dunăre a satului și se duce la școală. Înainte să ajungă, trece negreșit pe la poștă. El și dirigintele sunt prieteni vechi și e foarte firesc să mă ducă gândul că ăla Îi dă voie să-mi dezlipească plicurile. Ce te holbezi așa? N-ar fi nici prima și nu va fi nici ultima oară. Când eram copil, aveam un vecin, Mișu; tată-său era poștaș și bețiv. I se Întâmpla de multe ori să vină acasă cu tolba. Mișu, ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Cu mult Înainte să se ia la pumni cu profesoara Lizica, venea fierbând de la o clasă a șaptea și exploda În cancelarie după ce arunca pe masă catalogul. Tremura de furie și de neputință: „E o vacă acolo, domnule, care se holbează toată ora la mine. Nu mai pot să vorbesc, oameni buni, după ce mă Întâlnesc cu privirea ei tâmpită! Trebuie să Închid ochii sau să-i plimb pe fereastră și pereți. Când o Întreb de ce se zgâiește la mine, se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lighioana de pe umerii nevestei - care le mâncase oile, caprele și porcii. El izbutise să Îmblânzească dihania care nu făcea nimic fără să-i poruncească, atât de tare o stăpânea cu vorba și cu mintea. Băieții, Însă, nu la șarpe de holbau; știau ei că pe Valea Puțului se afla un balaur față de care ăl de pe scenă părea o biată râmă. Lor li se opriseră noduri În gât la vederea unduirilor femeii. Când se Întorcea cu spatele, Își lipeau ochii de liniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe la șapte și mă Întorceam aproape de miezul nopții cu vreun autobuz hărtănit care se retrăgea la garaj. Șoferii de pe acel traseu mă cunoșteau, opreau și mă lăsau să urc la ei În cabină unde, la Început, Îmi plăcea să mă holbez la luminițele colorate ale bordului. După ce plecam de la școală, mă opream Într-o piață vestită a orașului, stăteam cam trei sferturi de oră la coadă și-mi cumpăram covrigi calzi. După asta coboram pe bulevard, unde se Înșirau cinci săli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de schimb, i-a făcut țăndări pușca de trunchiul unui stejar, l-a lăsat să zacă, inconștient, În buruieni, a descărcat lemnele În curtea cui le comandase, și-a Încasat onorariul și a dispărut de la domiciliu; Icu Poștașu, În vreme ce se holba la avionul de stropit aterizat pe o miriște, a observat câteva nituri retezate În coada hărăbăii, bucurându-se apoi de recunoștința piloților care, după ce au remediat defecțiunea și contra unei damigene de zece litri de vin roșu, l-au plimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Shogen și Genba vizitară, pentru a doua oară, cartierul general al lui Katsuie. Ceea ce avea Shogen asupra lui în acea dimineață era, cu siguranță, valoros. Genba aflase deja informațiile lui Shogen, dar Katsuie, care acum le auzea pentru prima oară, holbă ochii cât cepele, în timp ce i se zbârlea tot părul de pe trup. Shogen vorbea cu multă emoție: — În ultimele câteva zile, Hideyoshi a fost la Nagahama. Acum două zile, în șaptesprezece, a pornit, pe neașteptate, de-acolo, în fruntea unei forțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nepoții, au fost consemnate în procesul verbal pentru a rămâne pentru posteritate: „Măi băieți, chiar nu-nțelegeți că nu trebuie să vă mai scremeți atât pentru fiecare chestie de-asta? Cât vreți să mai stăm? Și tu Bocule nu te holba așa ca la poarta nouă? Ia vezi să nu scot iar cureaua. Dați-i drumul, dobitocilor! La muncă! Chiar dacă nu avem temeiul legal s-o facem, o s-o facem fiindcă așa vreau eu, și nici o mamă, chiar dacă ar fi chiar
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
de Sus, fiindcă El este prea departe, pentru români, ci de la cei cinci metri ai balconului de la Parlament. Și uite așa acest Parlament de rahat, a reușit să ajungă tocmai de Crăciun, pe prima pagină a ziarelor din toată lumea. Se holba Boc, fără să înțeleagă pe loc ce se întâmplase. Pentru el, ca și pentru cei de o teapă cu el, se pare că România este o țară pe hârtie, în care nu există mai nimic din carne și sânge, decât
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
trezi pe ea, deși patul ei era la depărtare de al meu. Sora mea era extrem de sensibilă. M-am Împiedicat, desigur, de una din cărțile ei și am văzut-o Întorcându-se pe o parte, deranjată de zgomot. M-am holbat câteva clipe la chipul ei simțindu-mă de parcă m-aș fi uitat Într-o oglindă. Deși era cu doi ani mai mare, diferențele dintre mine și Maria puteau fi numărate pe degetele de la o mână. Era cu doi centimetri mai
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
punându-mi o mână pe spate si sărutându-mă scurt. Odată, pe când aveam paisprezece ani, mă plimbam la școală cu o foarte bună prietenă, Eliza. Într-o zi, m-a apucat de umăr și mi-a spus: ― Tipul ăla se holbează la tine. M-am Întors și am văzut un băiat cam de vârsta mea, Îmbrăcat sport, cu cel mai adorabil zâmbet. Nici acum nu sunt sută la sută sigură că se uita la mine, dar În acel moment a Început
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
El oftă și se uită În ochii mei. L-am privit impasibilă. ― Nu neg. Nu am fost sincer cu tine și Îmi pare rău! ― Serios? E cam târziu pentru asta, având În vedere că mi-ai distrus viața. El se holbă la mine de parcă nu aș fi fost În toate mințile. ― Uite, Alisia, eu nu... ― Din cauza accidentului nu mai pot dansa, iar accidentul a fost din vina ta, l-am Întrerupt. Nici nu știu de ce Îți spun asta, din moment ce cu siguranță
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]