723 matches
-
în parafrază din 1931, si sa o conducă mai departe. Ceea ce, la începutul deceniului al patrulea, era doar sugerat, devine acum explicit, deși unele formule mai tulbură, uneori, chiar și acum, sensurile voite de autor. Arthur Rimbaud este o imagine iconica pentru noua poezie. Barbu nu îl socotește cel mai mare, ci cel mai insolit, i.e., original. Să nu uităm că individualitatea este ceea ce el prețuiește cel mai mult: "Folclor sau poezie violent individuală"66. Investigând metodă artistică a poetului francez
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
germinative ale cultului personalității dejiste. Gh. Gheorghiu-Dej apare în calitate de lider al mișcării muncitorești în două instanțe fotografice (Roller, 1952, pp. 627, 628), iar alte două portrete îl depictează ca ocupantul funcției de secretar general al PMR (pp. 751, 773). Cultul iconic al personalității vizuale a liderului trebuie suplimentat cu cultul textual al personalității intelectuale a conducătorului partidului. Pe lângă cele patru portrete în care este imortalizat Gheorghiu-Dej în rolurile de revoluționar, respectiv om de stat, trebuie menționată colecția impresionantă de citate reproduse
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
contemporană a României relevă faptul că Nicolae Ceaușescu este citat de nu mai puțin de 45 de ori (!) cu diverse expuneri, cuvântări, rapoarte și aprecieri. Cultul textual al personalității intelectuale a lui Nicolae Ceaușescu este la fel de vibrant ca și cultul iconic al personalității sale vizuale. Cultul nominal atinge și el cote impresionante: numele "Nicolae Ceaușescu" apare de 128 de ori în cele 271 de pagini ale manualului. Dimensiunea cantitativă a cultului personalității, relevată de ocurența iconică, frecvența citării și incidența nominală
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
la fel de vibrant ca și cultul iconic al personalității sale vizuale. Cultul nominal atinge și el cote impresionante: numele "Nicolae Ceaușescu" apare de 128 de ori în cele 271 de pagini ale manualului. Dimensiunea cantitativă a cultului personalității, relevată de ocurența iconică, frecvența citării și incidența nominală, este completată de dimensiunea calitativă a cultului, care poate fi numită epitetica ceaușistă. În calitate de documente oficiale, manualele de istorie arborează, de regulă, o sobrietate analitică și un mai rezervat patos poetic comparativ cu producțiile literare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
colective; și ii) sub-dimensiunea toponimiei instituționale, dată de numele cu relevanță istorică atribuite instituțiilor publice, ca de exemplu muzeelor, teatrelor, școlilor, spitalelor etc. în care este materializat nominal panteonul național al figurilor istorice românești; d) dimensiunea stilizată artistic și imortalizată iconic, dată de totalitatea operelor de artă (literar-poetice, picturale, muzicale, teatrale, cinematografice) care vehiculează sensuri și reprezentări ale trecutului românesc. Inclusiv în literatura didactică românească poate fi reperată, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, o "revoluție iconică" izvorâtă din introducerea imaginilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
stilizată artistic și imortalizată iconic, dată de totalitatea operelor de artă (literar-poetice, picturale, muzicale, teatrale, cinematografice) care vehiculează sensuri și reprezentări ale trecutului românesc. Inclusiv în literatura didactică românească poate fi reperată, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, o "revoluție iconică" izvorâtă din introducerea imaginilor în corpul textual. Componenta grafică a manualelor școlare formează, fără îndoială, un subunivers vizual al discursului despre trecut, parte integrantă a câmpului general definit de semantica trecutului românesc secretată de literatura didactică națională. Ca și celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
m-oi face / Un mic dăscălaș / La cel sfânt locaș. / Și pe la icoane / Oi duce plocoane, / Și m-oi închina / Și le-oi săruta / De luni care pică / Până duminică. / Iar când te-oi zări / Astfel ți-oi grăi: "Sfântă iconică, / Fă-te păsărică, / Ca să ne iubim, / Să ne drăgostim / La nouri, la soare, / În frunzi, la răcoare, / La stele, la lună / În veci împreună!""286 Drămuind talgerele norocului, cucul se lasă îmblânzit de puterea cântului omenesc, realizându-se, astfel, o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de fiecare profesor în parte. În acest sens, sunt analizate următoarele aspecte: • relația minte-corp; • înfățișarea fizică, genul, rasa, cultura, etnia și dizabilitatea profesorului; • imaginea de sine; • proxemica în sala de clasă. Emanuela Campisi și Asli Özyürek (2013) menționează utilizarea gesturilor iconice care reproduc o serie de caracteristici ale obiectelor, acțiunilor sau evenimentelor descrise drept o strategie importantă în predarea și consolidarea noilor cunoștințe, constituind ,,ancore" în lecțiile demonstrative. Ancorarea discursului didactic la nivelul observațiilor și al descrierilor, utilizând gesturi ilustrative și
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
grad de comparație sau, În tot cazul, predominarea gradului pozitiv: În comparație cu limbajul cotidian, considerat indicial prin excelență (prezența deicticelor, a ostensiunii, a implicitului situațional etc., Bühler, definind limba naturală ca spațiu al „arătării” „monstrare”, discursul științific utilizează o bogată componentă iconică (cu o scară foarte nuanțată a simularității) și simbolică (Rovența-Frumușani, 1995, p. 71). Dacă extragem adjectivele din acest text pur științific (cotidian, indicial, situațional, naturală, științific, bogată, iconică, foarte nuanțată, simbolică), doar unul singur (foarte nuanțată) este la superlativ, celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
naturală ca spațiu al „arătării” „monstrare”, discursul științific utilizează o bogată componentă iconică (cu o scară foarte nuanțată a simularității) și simbolică (Rovența-Frumușani, 1995, p. 71). Dacă extragem adjectivele din acest text pur științific (cotidian, indicial, situațional, naturală, științific, bogată, iconică, foarte nuanțată, simbolică), doar unul singur (foarte nuanțată) este la superlativ, celelalte fiind la pozitiv sau pur și simplu refuzând comparativul. Dat fiind faptul că, așa cum spuneam, În stilul științific predomină funcția cognitiv-referențială, aici vom găsi puține adjective calificative sau
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
două metode: Analiza de conținut, în diversele ei variante, inclusiv după modelul denumit „analiza aserțiunilor evaluative” al lui Osgood, model pertinent pentru determinarea intensității evaluative cu care un text, o emisiune se pronunță asupra unor fapte și reprezentări verbale sau iconice ale acestora. Prin aplicarea acestui model care face apel la semnificațiile variabile pe care le au termenii (semnele dintr-un text, ca o emisiune de televiziune) pot fi evaluate intensitatea pozitivității violenței (să spunem, folosirea violenței pentru a pedepsi și
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
instructiv educative și corecționale. 3. Imaginația, ca proces psihic specific uman, cât și necesitatea educării acestui proces: proces analog cu gândirea, căci operează cu imagini mintale de combinare sau construcție imagistică; proces ce tinde spre producerea noului (reconstituiri intuitive, planuri iconice sau proiecte posibile); tipuri de imaginație întâlnite și formate ca urmare a unui antrenament susținut. 4. Rolul basmului în educarea imaginației debilului mintal și posibilitățile lui de a-l înțelege și reflecta: își lărgește posibilitatea de cunoaștere și transformare a
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
academici și preocupată numai de entități abstracte nu este neapărat o narațiune, pentru că descrierea unor lumi fictive sau acțiunii în sine nu constituie criterii suficiente pentru a defini narativitatea. li se adauge actorul uman care nu funcționează numai ca semn iconic, ci și ca întruchipare metaforică sau alegorică. Sunt enumerate în Narrative and Drama și alte trăsături specifice care generează narativitatea dramei cum ar fi existența lumilor ficționale, a personajelor și a intrigii, elemente din lumea ficțională a spectacolului cu efect
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
divizată de emblema Sfântului Gheorghe. De o parte și de alta a imaginii, legenda continuă cu anii 1401 și 2001, iar în exergă, cu SUCEAVA-IAȘI. Reprezentarea aversului este cuprinsă de bandă circulară marginală. În centrul reversului (fig. 24rv) este imaginea iconică a Sfintei Parascheva, cu inscripția C-POL (Constantinopol n.n.) / IAȘI plasată de o parte și de alta a acesteia, cuprinsă de legenda circulară 360 DE ANI DE LA ADUCEREA LA IAȘI A MOAȘTELOR SF. PARASCHEVA 1641-2001. În medalistica românească actuală, dominată
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
impresionează prin conciziunea și claritatea mesajului transmis prin legende, prin imaginea puternic reliefată a Catedralei Mitropolitane, văzută dintr-o inspirată perspectivă sudică, care-i accentuează nota de măreție, de edificiu simbol, cât și prin certe calități artistice în redarea imaginii iconice a Sfintei Parascheva (prezentă pentru prima dată pe o medalie și având o notă specifică de expresivitate, care îl pune pe contemplator în contact vizual cu sacralitatea). Reflectarea medalistică actuală a Bisericii „Trei Ierarhi”, o ilustrăm cu o realizare din
Alma Mater Iassiensis în imagini medalistice by Andone Cumpătescu () [Corola-publishinghouse/Science/812_a_1787]
-
divizată de emblemă Sfanțului Gheorghe. De o parte și de alta a imaginii, legenda continua cu anii 1401 și 2001, iar în exerga, cu SUCEAVA-IASI. Reprezentarea aversului este cuprinsă de bandă circulară marginala. În centrul reversului (fig. 24rv) este imaginea iconica a Sfintei Parascheva, cu inscripția C-POL (Constantinopol n.n.) / IAȘI plasată de o parte și de alta a acesteia, cuprinsă de legenda circulară 360 DE ANI DE LA ADUCEREA LA IAȘI A MOAȘTELOR SF. PARASCHEVA 1641-2001. În medalistica românească actuala, dominată
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
impresionează prin conciziunea și claritatea mesajului transmis prin legende, prin imaginea puternic reliefata a Catedralei Mitropolitane, văzută dintr-o inspirată perspectiva sudică, care-i accentuează notă de măreție, de edificiu simbol, cât și prin certe calități artistice în redarea imaginii iconice a Sfintei Parascheva (prezenta pentru prima dată pe o medalie și având o notă specifică de expresivitate, care îl pune pe contemplator în contact vizual cu sacralitatea). Reflectarea medalistica actuala a Bisericii „Trei Ierarhi”, o ilustram cu o realizare din
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
fără dânsul"471. Limbaj de mediere, raportat la constrângeri sociale, politice și culturale, limbajul publicistic reflectă și configurează o ordine socială, constituindu-se în mijloc de înțelegere a socialului și a răspunsurilor grupurilor și indivizilor la sistemul social. De pe funcția iconică, de reprezentare a societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, publicistica eminesciană deplasează accentul pe dimensiunea evaluativă, critică, a evenimentelor de pe scena politică, și pe componenta prescriptivă, de propunere a unor soluții pentru problemele sociale și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
biciclistă (Cristina Drăghici), ieșită în calea Trecătorului (Răzvan Vasilescu), drept una având gura cam slobodă. "Cum te cheamă, fato" ? "Mai du-te în p... mă-tii", răsună pe ecran. "Cum te cheamă?", se arcuiește și întrebarea din final. "Ana"". Numele iconic al sacrificiului, în cazul de față vom vedea al unui alt simbol: înălțarea, comuniunea, participarea. Referințele înalte, venind de departe, dintr-un autentic fond ideatic al unui cineast intelectual, cu impresionante propensiuni către reflexivitate, sunt înfipte în corpul vai, atât
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și creații (orale și materiale) simbolismul spațio-temporal, astfel încât imaginea lumii ajunge să fie construită sistemic, după o "hartă" a planului terestru (teritoriu cunoscut − teritorii străine) și pe mai multe registre desfășurate pe verticală (celest - teluric - "lumea de dincolo"). Funcția simbolică (iconică) a imaginației se manifestă în figurarea sacrului (de la Geneză la Apocalipsă), iar funcția "onirică" (pe care o putem asimila cu fantezia, ludică sau tenebroasă) este creativă mai ales în registrul popular al imaginarului, acolo unde credința creștină întâlnește moștenirea pre-creștină
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
acest sens (imaginea cu care o comunitate își reprezintă convențional un alt tip etnic; imaginea despre "celălalt"). Pe de altă parte, imaginea plastică reprezintă și ea ideea; poate fi conceptualizantă sau/și simbolică, în funcție de complexitatea și de semnificația sub-componentelor sale iconice (ca și cea literară, de altfel). În al patrulea rând, imaginarul integrează și mentalitățile (Al.-Fl. Platon 8-67), iar împreună se sprijină pe categoria cea mai cuprinzătoare, dar și neclară: mentalul colectiv; el nu cunoaște regulă, sens particular și semnificație
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
său, Imaginarul medieval? Mai întâi, am putea spune că reprezentarea este un tip de interfață de ordin mental între realitate și imaginar. Ea e produsă de imaginația "icastică" (sau mimetică, pentru că ea are ca referință mai ales perceptibilul), de imaginația "iconică" (sau simbolică - prefigurează sacrul definit de dogmă, "non-perceptibilul non-fantezist", divinul) sau de fantezie (imaginația "onirică", ars combinatoria, arta hibridului, a fantasticului popular creștin etc.); ea poate fi condusă către unitățile funcționale de bază ale sistemului: imaginea (mentală sau materială; simplă
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
tipuri de funcții imaginative − le definesc ținând cont de accepțiunea lor din perioada medievală, dar înscrise într-o veche tradiție antică (Ferraris 10-12) -, și anume: a. imaginația "icastică" sau mimetică (referința ei o constituie perceptibilul, dat sau posibil); b. imaginația "iconică" sau simbolică (figurează și ceea ce nu e perceptibil, dar nu e nici fantezist, adică divinul și sacrul interpretat dogmatic); c. fantezia sau imaginația "onirică" ("artă" a combinațiilor insolite, fantastice sau fabuloase; pentru perioada la care ne referim, evul mediu românesc
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
expune diferite proiecții afective ale subiectului (colectiv sau individual). Conceptul de imagine poate fi pus în relație cu aspectele specifice pe care le capătă în concordanță cu anumiți factori (timp, spiritualitate, mentalități, civilizație etc.). Putem vorbi astfel despre o imagine "iconică" (simbolică), predominantă în iconografia ortodoxă, și una "icastică" (mimetică), ce apare în iconografia medievală occidentală începând cu secolul XIV și se dezvoltă spectaculos în arta religioasă catolică. Dincolo de înțelegerea sa ca reprezentare abstractă, figurativă sau figurală (literară, spre exemplu), dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și cu psihismul individului familiile codificate de reprezentări mentale sau de "obiectivări" (proiecții figurative) într-o realitate psihică externă, acolo unde capătă noi trăsături după "materializarea" lor în diferite forme. Comun ambelor tipuri de imagine despre care vorbeam (icastică și iconică) este faptul că definiția lor particulară include în mod obligatoriu în raport cu referentul atât ideea de asemănare, cât și ideea de diferență, pentru că ea poate fi și efectul unei experiențe de ordin optic, dar și, într-un alt plan, al unei
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]