755 matches
-
cel internațional. În mediul internațional nedemocratic al secolului al XIX-lea, egoismul se transformase în naționalism și condusese inevitabil la război. Cît despre cauzele subiective ale războiului identificate de idealism, vechea diplomație este una dintre cele mai importante. Potrivit criticii idealiste, această diplomație avea cîteva defecte majore. În primul rînd, în multe țări diplomații iau decizii pe deasupra capetelor propriului popor. Or politica externă ar trebui să fie democratizată și să răspundă voinței poporului suveran. În al doilea rînd, primatul politicii externe
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
unui astfel de sistem era ca el să fie făcut public, pentru a crea timpul necesar ca din dezbaterile raționale să rezulte ajustări ale opțiunilor politice. Cu toate acestea, politica internațională din perioada interbelică nu părea să se conformeze viziunii idealiste asupra lumii. Criza economică mondială (1929-1933) a pus capăt sistemului monetar internațional al acelei vremi (eta-lonul-aur) și a dus la prăbușirea cooperării economice internaționale. În loc să fie un regim al comerțului liber, sistemul economic internațional se caracteriza prin: protecționism, adică o
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
politică ce subordona economia scopurilor politicii externe a țării respective. Încercările individuale de a exporta problemele economice cu ajutorul politicilor de genul "aruncă în curtea vecinului" au dus la o continuă agravare a crizei economice internaționale. Punerea în discuție a viziunii idealiste asupra lumii, conferințele de dezarmare, ca cea de la Geneva din anii 1933-34, n-au folosit la nimic. Cînd Italia a invadat Etiopia în 1935, Liga Națiunilor nu s-a dovedit capabilă să asigure securitatea nici măcar pentru cel mai vechi membru
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
distanțat realismul de experiența istorică și a îndreptat cunoașterea culturii diplomatice spre o teorie a științei sociale "guvernată de legi obiective, înrădăcinate în natura umană". CONCLUZIE Contextul istoric de la München și conciliatorismul au făcut ca realismul, în opoziție cu perspectivele idealiste dominante în perioada interbelică, să exercite o enormă atracție. Carr și Morgenthau au contribuit la subminarea principiilor de bază care consacraseră idealismul (sau utopismul cum îl numea Carr). Morgenthau a avut o contribuție decisivă la asigurarea ascendenței realismului în nou-apăruta
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
state este superioară celei care instituie legea deasupra și împotriva faptelor." (Bull 1966b: 71-3) Bull a făcut următorul compromis. Vorbind despre o societate, adică o arie largă a acordului posibil datorită ca-racteristicilor specifice ale lumii internaționale, el a acceptat poziția idealistă în privința rolului major al normelor în chestiunile internaționale. Însă, derivînd normele din autorizarea reală a statelor și din puterea lor, Bull a confirmat în esență abordarea materialistă a puterii din cadrul realismului. Astfel, deși anarhia rămîne indiscutabil o trăsătură fundamentală a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de acord cu intervenția în afara granițelor, "pentru a face lumea (nici mai mult, nici mai puțin) sigură pentru democrație", așa cum nota sarcastic Kennan (1967: 323) în memoriile sale. Aceasta a creat o contradicție între o politică externă privită din interior (idealistă) și una privită din exterior (mai pragmatică) (Loth 1983: 32; Yergin 1978: 57, 68). Roosevelt a murit pe 12 aprilie 1945, înainte să rezolve în vreun fel această ambiguitate. Atmosfera plină de speranță de la Yalta a fost curînd urmată de
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
geopolitice împotriva Uniunii Sovietice, Truman a declarat un război ideologic comunismului. Kennan s-a arătat consternat (1967: 320 și urm.) cînd a auzit despre discursul lui Truman. Deși un discurs al fermității, acesta avea același caracter universalist ca și perspectiva idealistă a lui Wilson, din moment ce oferea un cec în alb oricărei mișcări din lume care se proclama anti-comunistă. Mai departe, el a criticat perspectiva anticomunistă, și nu antisovietică, precum și aspectul militar al doctrinei, orientat împotriva a ceea ce era în primul rînd
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de principii, norme și proceduri de luare a deciziilor în jurul cărora converg așteptările actorului într-o arie dată de soluții" (Krasner 1982a: 185). În prima versiune a lucrării Power and Interde-pendence, Keohane și Nye (1977) au încercat să integreze gîndirea idealistă și cea realistă într-o redefinire a puterii în cadrul unei abordări mai generale, în care sînt luate în considerare politica birocratică și actorii transnaționali (vezi capitolul 8). Într-o versiune mai strict realistă a teoriei regimurilor, acestea sînt considerate ca
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
teoriei stabilității hegemonice în cadrul gîndirii realiste. Se va arăta că ea este un amendament la realism. Într-un singur caz, această ameliorare este atinsă de idealism: preocupările politice americane ar putea să-l fi împins pe Kindleberger să susțină teze idealiste care contrazic principiile sale fundamentale, realiste. ASUMPȚII, TEZE ȘI ȘCOLI ALE TEORIEI STABILITĂȚII HEGEMONICE Definiția și cele trei teze ale teoriei stabilității hegemonice Definiția standard a fost dată de Robert O. Keohane: "Structurile hegemonice ale puterii, dominate de o singură
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
nu pentru a întări părerea convențională conform căreia cooperarea este ceva rar în politica mondială, ci pentru a arăta că ea poate fi promovată chiar și de guvernele pur raționale, conduse strict de propriile interese și neînsuflețite de vreo preocupare idealistă pentru binele comun sau de vreun angajament ideologic pentru un anume model de relații internaționale". (Keohane 1984: 78) Pentru el, teoriile realiste limitează "interesele reciproce din politica mondială [...] la interesele de unire a forțelor împotriva adversarilor" și astfel "nu țin
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de transmisie a capitalului, ideilor și creșterii. Această prezentare suprapune idei din literatura interdependenței peste credo-ul neofuncțio-nalist al economiștilor liberali. Altfel spus, Gilpin pune în legătură cadrul transnațional de analiză, care privilegiază actorii și dinamica non-stat, cu vechea convingere idealistă încetățenită, și simplificată, conform căreia comerțul intens aduce armonie. Prin fuzionarea acestor două idei, conceptul său de "orientare liberală" este o punte între politica transnațională și idealismul liberalismului economic. Prin urmare, Gilpin ajunge în dificultate din cauza definiției sale generale a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în seria hegemoniilor liberale (nu doar a imperiilor), atunci înflorirea și declinul hegemonilor reprezintă o temă impor-tantă de cercetare la nivel internațional. Cercetarea aceasta face parte din teoria stabilității hegemonice. Așa cum am menționat în capitolul 10, Gilpin nu subscrie deturnării idealiste care vorbește despre sacrificiul SUA în numele unei ordini liberale. El afirmă în mod explicit că hegemonia tre-buie să perceapă această ordine doar prin prisma propriului ei interes (poate pe termen lung sau poate luminat) de a furniza bunul public. Numai
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
noul context al secolului al XX-lea. Această transpunere a viziunii asupra lumii caracterizată de scepticism și materialismul puterii în cadrul căreia diplomații europeni erau socializați, comportă două aspecte mai importante. În primul rînd, teoreticienii realiști doreau să îngrădească acele concepții idealiste practice ale politicii internaționale care predominaseră în perioada interbelică, dar s-au menținut și mai tîrziu, mai ales în Statele Unite, care preluaseră statutul de lider internațional. Realismul s-a folosit de prezentarea "științifică" pentru a convinge noua elită diplomatică americană
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ce le-a fost adusă, prin-tre altele, în unele studii cosmopolitiste (Beitz 1979; Pogge 1994), apoi feministe (Peterson 1992) și post-structuraliste (Connolly 1991; Walker 1990, 1991). Or, realiștii nu fac asta. De aceea, filosofia lor se bazează pe o susținere idealistă a statului-națiune (e țara mea, bună sau rea), urmărind analogia cu interesul organic pentru sine și autoapărarea individuală, așa cum s-au conturat în idealismul german al secolului al XIX-lea (Palan și Blair 1994). Filosofia lor este totodată consecinționistă, politica
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
ce ar trebui să ceară metode mai obiectiviste. Într-adevăr, după cum descrie Carr realismul (1946), asumpția unui acces empiric, și nu normativ, la lecțiile istoriei (adică înțelepciunea istorică exprimată în termeni cauzali) este cea care deosebește realismul de abordările mai idealiste. Ambele poziții, reîntoarcerea la un realism de bun simț și revigorarea unei teorii empirice a realismului, se pare că au căzut în capcană exact în același fel ca și încercările eșuate anterior. Povestea va continua atîta timp cît cunoașterea împărtășită
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Laura e fata de măritat întîi, Ghighi fata de măritat pe urmă, Titus, în conflict temporar cu generația părinților, nu-i decât tânărul în căutarea rostului în viață care va repeta în curând cazul tatălui. Laura a trecut prin criza idealistă, dezamăgită s-a căsătorit cu un altul, pentru a cădea în orgoliul casnic. Ghighi reia întocmai aceleași ipostaze ale fetei de toate zilele. Tot romanul, cu toată aparența de scriere stilisticește cam trudnică, impune prin marele ton festiv cu care
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
impus că maestru neîntrecut al elocintei, blând, dar și vehement, caustic și necruțător în limbaj, politicos și protocolar, dar și comunicativ și familiar, cunoscător perfect a patru limbi străine, cu credința nestrămutata în monarhie, libertate și unitate națională, cu convingeri idealiste, dar și observator atent al proceselor din viața politică internă și internațională, admirator al Franței, dar și patriot de necontestat . După studii strălucite liceale și juridice (premiu de onoare la bacalaureat în capitala Olteniei și laureat al Facultății de Drept
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
în cercetarea operelor literare, susținută la Universitatea din București, a obținut doctoratul în litere și filosofie. A practicat meseria de profesor și pe aceea de avocat. A colaborat la numeroase periodice, între care „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Rampa”, „Universul”, „Revista idealistă”, „Adevărul literar”, „Flacăra”, „Dimineața”, „Facla”, „Viața literară și artistică”. A mai semnat și O.M. sau Omin. M. este recunoscut ca unul dintre „maeștrii” falsului documentar introdus în câmpul cercetării literare. A plastografiat abundent, a inventat documente, a pus în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288151_a_289480]
-
coerenței. Astfel se împletesc, în opinia lui Derrida, posibilitatea și imposibilitatea, discursul critic și cel metafizic. Într-o măsură similară, Jean Baudrillard detectează o componentă ideologică în privilegierea semnificatului, iar teoria "foii de hârtie" a semnului i se pare complet "idealistă". De altfel, Baudrillard va dezvolta conceptul de "sémiurgie"62, care în înțelesul de artă a creării unor noi semne și sisteme de semne se opune semioticii, dar și retoricii, "semiurgia radicală" producția și proliferarea semnelor conducând la o societate a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
consumabil și spectacular (în dublul sens al consumului de imagini și al imaginii consumului de timp). Baudrillard, la fel ca Lipovetsky, observă cum principiul datoriei, caracteristic modernității, se regăsește inclusiv în "fun-morality"-ul vacanțelor, prin perpetuarea aceleași "îndârjiri morale și idealiste de împlinire ca în sfera muncii, aceeași ETICĂ A FORCING-ULUI. [...] obsesia bronzării, mobilitatea anxioasă în care turiștii "fac" Italia, Spania, muzeele, gimnastica, nuditatea de rigoare sub un soare obligatoriu și mai ales această imperturbabilă bucurie de a trăi, toate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pe J.-M. Lefebvre, Jean Baudrillard expune transformarea referentului în simulacru, precum și "nostalgia" semnului de a-și găsi motivarea totală și de a depăși convenționalismul. Pentru sociologul și filosoful francez, teoria semnului ca metaforă a foii de hârtie este absolut idealistă. Din perspectiva unei economii politice a semnului, a considera în mod egal semnificantul și semnificatul ca fiind instanțe constitutive ale semnului înseamnă a deforma întreg procesul de semnificare, deoarece, din perspectiva sa, acesta se bazează pe disparitatea celor doi termeni
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a provoca o reacțiune salutară spre ideal, spre înaltele preocupări sufletești, fără de care un popor nu-și are rost în istorie și nici indivizii nu-și găsesc rost în viață. [...] Orice talent real, orice gândire dreaptă și înaltă, orice preocupare idealistă sunt chemate de noi cu căldură și vor fi primite frățește cu brațele și cu inimile deschise” (Cealaltă Renaștere). Revista avea patru pagini, care vor spori cu timpul, ajungând în 1937 la 18. Tirajul urcă până la cifra, enormă pentru acei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285188_a_286517]
-
zisă cade, fiindcă noi Înțelegem ca și recenzia să țintească, pe cât mai mult, către valorificarea critică riguroasă, științifică. Este bine știut că acest lucru nu a fost posibil până nu demult. Critica literară burgheză spijinindu-se pe principiile unei estetici metafizice idealiste, nu putea furniza nici un fel de teorii precise pentru analiză. Cronica literară Însăși nu se compunea decât dintr-o Însăilare eclectică de impresii, desigur cu pretenții de principialitate. (Ă). Teoria revoluționară pe care, astăzi, estetica marxist-leninistă o pune la Îndemâna criticii
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
semnala câteva observații, prețioase pentru mine pe care le-am cules din recenziile ce mi s-au făcut. Când am scos volumul Întâlnirea din pământuri credeam Încă Într-o esență «eternă» a omului, eram cum se vede Într-o poziție idealistă, metafizică. Arătându-mi substratul declarat al conflictelor pe care eu le credeam «etern omenești» critica mi-a făcut un mare serviciu. Deasemenea au făcut bine criticii dojenindu-mă pentru Înclinația ce o aveam de a descrie cu precădere părțile Întunecate
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
lui Radu Boureanu (Ă). Mentalitatea specifică poeziei e departe de a fi dispărut (Ă). Această atitudine cosmopolită, antipatriotică răbufnește cu multă putere În articolul (Ă). Calitatea În nuvelistica noastră din Contemporanul, al lui Ov.S. Crohmălniceanu (Ă). Din această concepție estetizantă, idealistă În fond, decurg greșelile tov. Crohmălniceanu. A privi astfel lucrurile Înseamnă a te găsi pe poziția esteticii burgheze Împotriva realismului socialist. (Ă). Cu sau fără intenția celui care scrie odată cu batjocorirea unor nuvele, În care se oglindește clădirea socialismului În
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]