3,043 matches
-
membru al UE. Cel mai important este cel al eliminării asimetriilor, al ecartului de ordin economic și de civilizație. Procesul despre care vorbim poate fi inversat, adus în favoarea noastră. Cu timpul putem deveni beneficiari ai acestui joc impus de strategia identitară deschisă a UE. Putem anticipa că peste o generație, o bună parte din forța de muncă o vom avea din alte state, din zone ale planetei mai puțin dezvoltate. Se va întâmpla asta într-o țară definitiv integrată care va
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
plângerii, dar nu și a ignoranței"212. Și știința, ca întreaga civilizație de tip occidental, se află în mijlocul unei sinteze, iar devenirea sa este finalitatea acestei sinteze. Este vorba despre ceea ce Lévi-Strauss numește o ,,strategie comună" de tip cultural și identitar 213. Istoria staționară este caracteristica celor izolați, iar istoria cumulativă este caracteristica culturilor deschise care colaborează, învață și acumulează. Conduita oamenilor înspre acumulare este esențială în mecanismul devenirii cultural-civilizaționale214. Oamenii, aparținători ai diferitelor rase și culturi, se nasc egali de la
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
fără a-și pierde identitatea, valorile. La prima vedere, cel puțin teoretic, răspunsul nu este dificil de dat. Da, Europa poate să asimileze acești oameni fără a-și pierde identitatea. Reversul ar fi intrarea într-un posibil proces de disoluție identitară. Cheia stă în măsurile și strategiile de integrare a noilor veniți, dar și în forța pe care o mai au valorile de tip occidental, în primul rând pentru omul occidental. Cât de puternici mai suntem în credințele noastre? Din acest
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Rasă și istorie, Editura Fides, Iași, 2001, p. 77. 7 Ibidem, pp. 77-78. 8 Ibidem, p. 79. 9 Vezi Claude Lévi-Strauss, Rasă și istorie, Editura Fides, Iași, 2001, pp. 79-80. 10 Ibidem, p. 80. 11 Eseu publicat sub titlul "Strategia identitară deschisă", în Revista Dilema Veche, nr. 516/31 Decembrie, 2013. 12 www.legislație.resurse-pentru-democrație.org 13 www.academiadepoliție.ro/Stan Elena Doina - teză de doctorat, ,,Libera circulație a persoanelor în cadrul UE", rezumat. 14 Academia Română,Centrul Român de Economie Comparată și
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Steinhardt, că a descifra sufletul eminescian echivalează cu o "citire" a propriului suflet; lumea miturilor sale e chiar spațiul pe care (și) tu îl locuiești. Acest topos comun, greu de obiectivat, s-a clădit în timp prin formulări panegirice și identitare de genul "poetul național român" sau "expresia integrală a sufletului românesc", ajungându-se, astfel, la conturarea unui mit cultural de tip Eminescu. Se cuvine, însă, ca un atare mit să fie purificat de toate manifestările festiviste, din lunile ianuarie și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
umplut ușor. Trebuia construit un nou mod de organizare și interacțiune, trebuiau identificate sau inventate noi sisteme de referințe, dar mai ales trebuiau convinși actorii sociali să utilizeze în practica socială aceste noi repere. Ce era de făcut? O construcție identitară nu este o operație simplă. Ea cere timp și competență, doctrinară și interacțională. E nevoie de un grup care să și-o însușească și apoi s-o disemineze, până pătrunde către fiecare individ. O identitate se construiește prin raportare la
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
-l impregnează pe individ, presându-l să se alinieze. Psihosociologii au o perspectivă ceva mai nuanțată: identitatea nu este nici numai personală, nici numai socială - ea regrupează subiectivitatea cu obiectivitatea, individualul cu socialul. Ca subiect social, angajat într-o luptă identitară, individul se construiește prin observarea mediului său și prin compararea cu ceilalți, prin confruntarea judecăților sale cu ale altora, prin categorisire socială. Identitatea pare să fie un produs psihosocial. Un sociolog francez, Vincent de Gaulejac, considera că această noțiune este
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
între imaginar și real, între timpul cronologic al istoriei și cel trăit, între personal și social. În plus, identitatea profesională produce un sentiment de apartenență la colectiv, la contextul apropiat. Așadar, subiecul social nu poate fi un produs izolat, coerența identitară nu înseamnă invarianță, unitatea și stabilitatea sinelui nu reprezintă un nod rigid, frizând patologicul, dar nici încorporarea fără reflecție proprie și evaluare personală a presiunilor externe. Construirea și evoluția identității personale și sociale, profesionale sau comunitare, politice și ideologice presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
mult identitatea socială - pare atunci să fie un produs al unui context specific. Iar cum contextele sunt puternic ideologizate (vezi Deconchy, 1989), proclamând un „adevăr” universal, științific, unic, toate explicațiile și acțiunile poartă amprenta acestei specificități. În aceste condiții, discursul identitar al individului traduce modul în care acesta s-a implicat în problemele comune, de la cele situaționale, instituționale, până la cele naționale, ca proiect social global. Subiectul social își construiește discursul pornind de la „starea de fapt” și-și organizează strategia țintind către
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
acesta s-a implicat în problemele comune, de la cele situaționale, instituționale, până la cele naționale, ca proiect social global. Subiectul social își construiește discursul pornind de la „starea de fapt” și-și organizează strategia țintind către sfere din ce în ce mai largi, însușindu-și discursul identitar dominant, unificator, național (Gavreliuc, 2000). Produsul final se prezintă ca un spațiu simbolic, împărtășit colectiv, instituit social și reprezentat colectiv. Să rezumăm, apelând la un model de abordare propus de Maria Jarymowicz (1996), invocat de Jean-Claude Deschamps și Dario Paez
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
a instituit principiul etichetării vechilor clase și categorii sociale ca grupuri negative (pe motivul deținerii de avere, putere și competență), s-a decretat faptul că singurele categorii sănătoase sunt cele care nu avuseseră acces la putere, avuție, competență recunoscută. Strategia identitară favorabilă, cea care putea conduce la creșterea stimei de sine - s-a proclamat - ar fi cea a identificării cu noua clasă sănătoasă și a delimitării de vechea clasă, acum devalorizată. Pentru a se articula pozitiv la context, individul trebuia să
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și inamici, pentru integrarea în noile norme și accederea în grupul celor care au ales linia justă. A accede într-un grup bine valorizat presupune o operație de schimbare cognitivă și o alta de schimbare socială (Tajfel, 1978). Prima strategie identitară constă în acceptarea unui alt sistem de referințe, a unui alt mod de a gândi lumea, relațiile, ierarhiile sociale. Un travaliu cognitiv de restructurare a raportării la mediu, un efort creativ de schimbare a cadrelor de referință pentru a obține
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
muzicale, sunt văzute ca potențial interschimbabile. Alegerea produselor depinde de scheme de clasificare, care se traduc în „cultură”, „stiluri de viață” sau „identitate”. Relația importantă în acest caz este între status și consum, iar subiectele de interes sunt stilul, politicile identitare și mecanismele de producere de către industriile culturale sau de către consumatorii înșiși a înțelesului. Consumul este văzut în această paradigmă ca fiind mai relațional, cu o latură socială și ca o intervenție activă în lumea bunurilor (Pels, 1998, p. 96). În timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
1995), „The Sociology of Consumption”, în D. Miller (ed.), Acknowledging Consumption: A Review of New Studies, Routledge, Londra. Câmpeanu, P. (1994), Coada: un mod de viață în România, Litera, București. Chelcea, L., Lățea, P. (2000), România profundă în comunism. Dileme identitare, contract social local și economie secundară la Sântana, Nemira, București. Clifford, J. (1988), The Predicament of Culture: Twentieth-century Ethnography, Literature, and Art, Harvard University Press, Cambridge. Humphrey, C. (1998), Marx Went away but Karl Stayed behind, University of Michigan Press
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și se extinde o cultură globală, se produce și o (re)descoperire a localului. Diversitatea culturală devine, într-o accepțiune cu fundamente etice, o resursă pentru dezvoltare. Coexistența elementelor culturii globale (world culture) cu specificitățile culturale locale a generat procese identitare semnificative atât la nivel individual, cât și organizațional sau social. Anthony Giddens (2001) face apel la un concept interesant: cel de identitate cosmopolită (engl., cosmopolitan identity), cu referire atât la nivelul individual, cât și la cel colectiv: Pe măsură ce granițele devin
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
în configurarea identității constituie provocările educației din acest punct de vedere. Identitatea este, până la urmă, un proces contextual, o construcție care, cel puțin până la un punct, dispune de un anumit grad de flexibilitate. Procesele de identificare, dincolo de un eventual „nucleu” identitar, mai greu de atins și de transformat direct, se petrec la fel ca în jocul cu un caleidoscop: articulări și rearticulări succesive, în funcție de momentul în care identitatea „se oglindește” sau „se reflectă”. Caracterul compozit, multicultural, integrat și flexibil al identității
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
grupuri de apartenență și mai aproape de împrumut și schimbul de valori. Diversitatea și complexitatea lumii contemporane se manifestă puternic și în plan relațional și valoric interuman. „Satul global” (cum numește Delors lumea contemporană) este unul al intersecției culturilor, al redefinirilor identitare. Nevoile de a trăi și de a lucra împreună, de a ne cunoaște mai profund, de a ne înțelege și de a ne respecta reciproc au devenit imperative într-o lume globală, în care se micșorează distanțele dintre Eu și
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
care-l transformă în profesie, pentru abandonul devenit cauză și pe care, pentru moment, îl abjură. Cum îi privește cu invidie sau măcar cu melancolie pe toți cei care își hrănesc existența cu o idee, de înțeles dezorientarea și panica identitară. De fapt, Cioran mărturisește într-un loc că a fost în permanență străinul: „Întotdeauna am trăit pe lângă, niciodată nu m-am identificat cu vreuna din opiniile pe care le-am proclamat. Moartea e marea generatoare de distanțe” (III, 14). Moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
reguli care valorizează statutul vs. un mod de integrare prin interacțiune care privilegiază dezbaterea în grupuri; • sociabilitățile. Se opun situațiile de relații intense cu colegii și situațiile în care relațiile sunt evitate. Apoi, analiza statistică permite degajarea a șase logici identitare. Patru modele corespund unor valori opuse net pe cele două axe. Celelalte două modele se caracterizează prin valori intermediare: • modelul serviciului public se caracterizează prin sociabilități mai degrabă slabe și are o ușoară tendință spre un mod de integrare prin
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
cu cel al fuziunii, model aflat în parțial declin. Găsim apoi modele noi. Modelul profesional al serviciului public constituie unul dintre ele. Este vorba de salariați din sectorul public care refuză funcționarea rutinieră a administrației. Ei plasează în centrul construcției identitare relația cu utilizatorul. În practică, se îndepărtează de logica reglementară dragă administrației pentru a face loc unei meserii de consilier care-i lasă salariatului o autonomie mai mare: "Astfel, prin conținutul muncii și prin ceea ce constituie nucleul ei, gestionarea relației
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
prezentarea generală a factorilor care-i dau di-mensiunea, conținutul informațional fiind întregit de modul în care se proiectează, în planul comportamentului nonverbal, aspectele definitorii ale procesului. Principalele caracteristici ale etapei prin concursul cărora adolescentul va încerca să-și definească reperele identitare ar putea fi enunțate astfel: A. planul vieții psihice cunoaște un proces de intelectualizare accentuată; B. adolescentul se află într-o căutare permanentă a unor modalități proprii de exprimare a personalității, dar și de a se "înfățișa" celor din jur
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
precizează: "1. Îmbrăcămintea adolescenților este o formă de comunicare non-verbală (înaintea prezentării verbale, cu ajutorul vestimentației se transmit informații despre apartenența la genul social, vârsta, clasa socială, ocupație, origine etnică și despre caracteristicile psiho-morale de personalitate). 2. Îmbrăcămintea adolescenților reprezintă valorile identitare de grup și exprima nevoia de a fi diferiți de adulți (cu ajutorul îmbrăcămintei, adolescenții le comunica părinților că sunt altfel decât ei). 3. Diferențierea îmbrăcămintei adolescenților simbolizează nevoia de autonomie, dorința adolescenților de a fi independenți (adolescenții comunica astfel protestul
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
perspective de prosperitate și realizare personală mai multor cetățeni. Argumente similare se pot aduce și în favoarea proiectului minier de la Roșia Montană, dezvoltarea locală fiind, de altfel, și laitmotivul campaniei de imagine a firmei promotoare. Campaniile de emancipare ale unor mișcări identitare, dintre care au fost vizibile, în ultima perioadă, cele ale homosexualilor, au produs adeseori reacții conservatoare vehemente. În afara contraargumentelor de natură morală, încadrarea mișcării homosexualilor de către oponenții săi se face și în termenii discursului comunitarian al dezvoltării: relațiile intime dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
nume aș vrea să-l redau aici: „Meninas la un spectacol ce ne definește”. Vorbeam acolo despre opera de artă. Suntem, ca În tabloul lui Velázquez, Într-un spectacol care ne definește. Dacă acceptăm că valoarea estetică și interpretarea sunt identitare, existențiale, că ființa noastră se conturează În urma Întâlnirii cu aceste structuri ce ne sunt exterioare, dar care Își joacă jocul doar atunci când noi intrăm În scenă, s-ar putea să ajungem să vorbim de o interpretare ce nu se face
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
cotidiene, noi demonstrăm o identitate care suferă toate transformările, pentru că altfel s-ar ajunge la patologic, În momentul În care eu, cel de aici, nu mai sunt identic cu eu cel de acasă. Nu se poate disocia În interiorul acestui eu identitar fără a cădea În patologic. Există, cum spunea Kierkegaard, niște măști pe care trebuie să le asumăm, niște roluri În care intrăm, dar nu știu dacă experiența alterității poate fi Într-adevăr dusă până la capăt. Sanda Cordoș: Eu vorbesc nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]