956 matches
-
în greacă după faza bizantină din alte limbi (din turcă și din limbile occiden-tale, în special din italiană, franceză și engleză) alcătuiesc adstratul neogrecesc. Limba latină și limbile romanice Latina Prin sintagma numitoare limbi romanice se înțelege un grup de idiomuri europene care își au originea în limba latină populară și, prin aceasta, au o structură gramaticală provenită din cea latină, precum și elemente ale fondului principal lexical (pronume, adverbe de comparație, prepoziții, conjuncții, verbe auxiliare, articole etc.) cu aceeași origine. Latina
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbii latine, care a redus, concentrat, organizat și regularizat structura gramaticală, oferindu-i posibilitatea de a deveni un mijloc eficient de comunicare pe un spațiu geografic foarte extins. Latina creștină a devenit limbă de cult și, în această ipostază, vechiul idiom a fost continuat sub aspectul lui literar, dar deseori, pentru a se putea asigura înțelegerea a antrenat și elemente ale limbii latine vorbite (ambulare, manducare etc.). Ca atare, latina creștină a integrat o serie de elemente lexicale, puțin numeroase, deosebite
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
subgrup îl reprezintă dialectele galo-italice, apropiate sub unele aspecte de limbile provensală și franceză), centrale (din care face parte și dialectul toscan) și meridionale (acestea avînd multe asemănări cu limba română). Limba italiană este, alături de română, mai conservatoare decît alte idiomuri romanice, fiindcă păstrează, în mai mare măsură, elementul latin, aproape de forma lui originară. În același timp, italiana se distinge însă printr-o trăsătură proprie, aceea că aproape toate cuvintele se termină în vocală și numai unele împrumuturi (puține la număr
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
obligația, necesitatea: He shall not do it. "Nu trebuie s-o facă." sau, cu o altă valoare modală, sfatul, opinia: You should not speak so loud. "Nu vorbi așa tare". Întemeietorul lingvisticii romanice, Friedrich Diez, a propus o clasificare a idiomurilor neolatine în două grupe, una estică (care cuprindea româna și italiana) și alta vestică (franceza, provensala, spaniola și portugheza). Criteriul acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-mi două pîini". Dacă articolul partitiv se folosește cu un substantiv la plural, ideea de partiție devine secundară, pe primul plan rămî-nînd cea de nedeterminare cantitativă: fr. Je vois des hommes, it. Vedo degli uomini, "Văd niște (cîțiva, mulți) oameni". Idiomurile neolatine au și un articol nehotărît, care provine din numeralul latinesc unus, una: rom. un, o, it. uno, una, fr. un, une, sp. un, una, pg. um, uma. Acest articol prezintă obiectul denumit de substantiv ca fiind individualizat în cadrul clasei
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
realizarea prin supletivism a comparativului și a superlativului la unele adjective și adverbe. Pronumele demonstrative latinești ille și ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd evoluția uzurilor independente, de pronume propriu-zis. Acest fenomen a fost posibil (și necesar) deoarece, în latină, pronumele personale erau prin excelență substituți ai vorbitorilor și aveau forme numai pentru persoanele întîi și a doua (ego, tu, nos, vos
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
au tins spre crearea unor modele de reorganizare a flexiunii, fără însă ca procesele analogice să poată înlătura întotdeauna aspectele divergente. Dacă declinările substantivului latinesc se regăsesc nu-mai parțial în limbile romanice, conjugările verbului din limba-bază se regăsesc în toate idiomurile neolatine, chiar dacă uneori cu schimbări importante. Ca atare, limba franceză are trei conjugări, dintre care doar prima se poate raporta direct la conjugarea întîi din latină (fr. parler < lat. para-bolare), căci cea de-a doua, în -ir, și, mai ales
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lat. scribere > rom. scrie(re), it. scrivere; lat. venire > rom. veni(re), it. venire. Situația se explică în mare măsură prin legile fonetice specifice acestor două limbi romanice, care nu au constat în schimbări atît de mari ca în alte idiomuri: fr. chanter, voir, écrire, venir; sp. cantar, ver, escribir, venir; pg. cantar, ver, escrever, vir. Din perspectiva conjugărilor, limbile neolatine realizează, prin urmare, două tipuri, unul cu patru conjugări (ca în latină) și altul cu trei conjugări, acesta cu două
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu care au venit în contact și cu care s-au confruntat în spațiile pe care le-au ocupat. De aceea, în multe cazuri, nu există informații despre populațiile asimilate de germanici și despre limbile acestor populații, care constituie substratul idiomurilor germanice 45. Limba germanică comună reprezenta o ramură a limbi-lor indo-europene, față de care prezintă o reducere a cazurilor la patru și a timpurilor de bază la două (prezent și trecut). De asemenea, la fel ca latina, această limbă antică a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
norvegieni, la care s-au adăugat multe elemente din daneză. În feroeză s-a păstrat o bogată literatură populară, îndeosebi balade epice cu teme din vechile saga și din vechea epopee germană Niebelungenlied. Grupul de vest al limbilor germanice cuprinde idiomuri cu mari diferențe între ele: germana, neerlandeza, frizona și engleza. Ceea ce se poate observa în acest grup este faptul că, în ciuda unității lor originare, limbile prezintă nu numai individualitate accentuată fiecare, ci și deosebiri dialectale pronunțate, care au condus, în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a treia singular și, de aceea, exprimarea pronumelui subiect este obligatorie. Engleza are numeroase timpuri și moduri compuse realizate cu ajutorul auxiliarelor, iar semiauxiliarele sînt folosite pentru redarea modalității. Desigur, multe particularități ale limbii engleze sînt comune cu cele ale altor idiomuri germanice 49, dar unele îi sînt proprii, precum existența aspectului continuu în flexiunea verbală și folosirea auxiliarului to do [tə du:] "a face" în realizarea propozițiilor interogative și negative: Do you like it ? "Îți place ?"; I do not like it
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în raport cu cea exercitată de limba invadatorilor scandinavi din nordul Angliei. Aceasta a fost posibil deoarece, după încetarea conflictelor, scandinavii și autohtonii au fost nevoiți să se facă înțeleși reciproc, pornind deseori de la ceea ce aveau în comun în limbile lor ca idiomuri germanice. De altfel, în textele scrise în engleza medie se întîlnesc deseori forme duble ale aceluiași cuvînt, una engleză și una scandinavă, iar uneori elementul scandinav l-a înlăturat pe cel englez, astfel încît, sister și egg, de exemplu, au
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germană, articolul hotărît se aglutinează cu prepozițiile (zu + dem = dem, zu + der = zur etc.), așa cum se întîmplă în limbile romanice occidentale. Prin urmare, dintre limbile germanice importante, doar germana are o declinare bogată, cu patru cazuri, celelalte, la fel ca idiomurile romanice, recurgînd la prepoziții pentru indicarea funcțiilor sintactice, la genitiv folosind însă și desinența -s, alături de exprimarea analitică, încît există două posibilități de marcare a valorilor acestui caz, precum ideea de posesiune, de exemplu, în engleză: the friend's bicycle
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
um, -ment: das Altertum, das Aspirin, das Stipendium, das Museum, das Dokument. Prin urmare, spre deosebire de celelalte limbi din familie, germana are un număr însemnat de mijloace pentru a marca genul la nivelul formei, situație explicabilă prin caracterul conservator al acestui idiom, care a permis o integrare a împrumuturilor latino-romanice, potrivit indicilor originali. Ținînd cont și de faptul că germana este singura limbă germanică cu diferențiere formală la singular a articolului hotărît pentru toate genurile, se poate observa că această limbă are
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a devenit enclitic, el s-a îndepărtat formal de demonstrativ, datorită foneticii sintactice, dar s-a depărtat și de tipul general germanic al antepunerii determinanților în raport cu determinații. În legătură cu articolul hotărît din limbile germanice există aspectul special al formării pluralului în idiomurile nordice, acolo unde el este enclitic, căci în limbile în care este proclitic, are o formă specifică ce se plasează înaintea formei de plural a substantivului. În limba daneză, forma de plural articulată este redată cu ajutorul articolului -ne, adăugat la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
pe de altă parte. Limbile romanice occidentale, care cunosc la rîndul lor aseme-nea redări supletive, cunosc tipul de opoziții ternare, fiindcă pentru toate cele trei grade există radicali diferiți. Acest aspect relevă faptul că limbile-bază ale celor două grupuri de idiomuri prezentau două direcții deosebite: germanica o opoziție binară, iar latina o opoziție ternară. În gramatica limbilor germanice nu este operantă clasificarea verbelor în conjugări, așa cum se întîmplă în cazul limbii latine și a descendentelor ei, pornind de la vocala tematică a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germanice, la fel ca în cele romanice, cu ajutorul unor auxiliare cu formele de prezent și cu participiul trecut al verbului conjugat. Cu auxiliarul la preterit și cu participiul se formează, în mod simetric, mai mult ca perfectul indicativ. Unele dintre idiomurile germanice, engleza, norvegiana și suedeza, uzează de auxiliarul "a avea": engl. I have called. "Am chemat"; I had called. "Chemasem"; norv. Jeg har kommet. "am venit"; sued. Du har arbetat mycket idag. "Ai muncit mult astăzi". Alte limbi folosesc la
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
același model în cazul limbilor franceză și italiană din familia romanică, care uzează de aceleași auxiliare și la aceleași timpuri, acestea fiind și limbile neolatine ce atestă la nivelul lexicului o însemnată pondere a adstratului germanic. Pentru redarea timpului viitor, idiomurile germanice prezintă mai multe tipuri, uneori cu situații complexe în interiorul aceleiași limbi. Germana prezintă sub acest aspect situația cea mai simplă, deoarece uzează de prezentul auxiliarului werden "a deveni" urmat de infinitivul verbului de conjugat: Ich werde kommen. "Voi veni
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
diateză. Astfel, de exemplu, în suedeză, pentru a forma diateza reflexivă se adaugă pronumele reflexiv după verb, pornind de la diateza activă: Jag befinner meg. "Eu mă aflu", verbul befinna sig "a se afla" fiind un verb reflexiv. Ca atare, unele idiomuri germanice au chiar "verbe reflexive", care sînt însoțite de obicei sau întotdeauna de pronumele reflexiv (precum în germană, sich ärgern "a se plictisi", sich erinnern (an) "a-și aminti") și, desigur, multe dintre verbele tranzitive se pot combina cu pronumele
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în germană, sich ärgern "a se plictisi", sich erinnern (an) "a-și aminti") și, desigur, multe dintre verbele tranzitive se pot combina cu pronumele reflexive (sau cu alte forme pronominale, îndeosebi cînd se redă reciprocitatea). Pronume reflexive există în toate idiomurile germanice, dar, la fel ca la cele romanice, numai la persoana a treia forma este de obicei specifică, deoarece la persoanele întîi și a doua sînt preluate forme de la alte pronume (de obicei personale), care primesc această valoare numai prin
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
receptivă la împrumuturile latino-romanice, pe de altă parte. Engleza are și o mai redusă manifestare a creației prin derivare, fiind aproape lipsită de posibilitatea de a realiza diminutive, așa cum se constată, în cadrul grupului limbilor romanice, în cazul francezei, în ambele idiomuri, puținele diminutive care se realizează fiind de cele mai multe ori construcții perifrastice cu ajutorul adjectivului "mic". Aspecte ale determinării și ale topicii în limbile moderne Între trăsăturile care le particularizează, limbile istorice înscriu și modul specific de organizare a elementelor pe axa
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
determinat și, de aceea, aceste limbi sînt considerate ca reali-zînd un alt tip în comparație cu limbile romanice, tipul cu determinare progresivă. Faptul că în limbile germanice scandinave articolul hotărît este enclitic, oferă cele mai evidente indicii că există diferențieri de la un idiom la altul în ceea ce privește urmarea acestei reguli. La aceasta se adaugă și alte situații, căci, în limba norvegiană, adjectivul posesiv stă în fața substantivului, dacă este nearticulat, dar se plasează după substantiv dacă este articulat cu articolul hotărît: min bil, dar bilen
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
apreciată ca rămînînd la statutul de dialect spaniol. S-a întîmplat deci uneori ca, prin transplantarea idomu-rilor romanice și germanice în alte continente sau prin preluarea lor de minorități naționale care s-au dislocat, să se creeze mixturi ale acestor idiomuri prin combinarea cu limbile localnicilor sau prin folosirea lor în forme deviante în raport cu forma originară, să se realizeze, prin urmare, limbi derivate. Acestea sînt idiomuri distincte în raport cu limbile autentice (care reprezintă limbile lor bază) și rămîn limbi indo-europene, dar sînt
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
preluarea lor de minorități naționale care s-au dislocat, să se creeze mixturi ale acestor idiomuri prin combinarea cu limbile localnicilor sau prin folosirea lor în forme deviante în raport cu forma originară, să se realizeze, prin urmare, limbi derivate. Acestea sînt idiomuri distincte în raport cu limbile autentice (care reprezintă limbile lor bază) și rămîn limbi indo-europene, dar sînt limbi romanice și germanice din a doua generație. Acolo unde populația autohtonă se găsea într-o stare de mare înapoiere economică și culturală, cu o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
autentice (care reprezintă limbile lor bază) și rămîn limbi indo-europene, dar sînt limbi romanice și germanice din a doua generație. Acolo unde populația autohtonă se găsea într-o stare de mare înapoiere economică și culturală, cu o limbă maternă rudimentară, idiomurile europene învățate de indigeni au suferit modificări atît de profunde încît sînt aproape de nerecunoscut. Astfel au luat naștere limbile creole, care nu sînt pro-dusul unui amestec dintre limbile europene și cele autohtone, ci sînt limbi romanice sau germanice transformate în
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]