KorAP: Find »[drukola/base=idiot & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...44 >

1,090 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

a trezit mutat la poartă. Din ziua aceea, singura profesie pe care a practicat-o a fost aceea de portar. Mulți ani păzise cu statura lui impozantă ușa unui bar de noapte. Dansatoarele bete îl alintau zicându-i „dragul nostru idiot”. Dar Dominic nu se supăra. Se apleca, le săruta mâna ceremonios, ca un general la un bal de la curte. Era mândru de uniforma lui și avea ținută. Beneficia în plus de un pumn greu cu care doborâse, se zicea, mulți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ce împrejurări fusese lovit. Masiv, lat în umeri, cu un gât ca de taur, Dominic își purta și halatul de la azil ca pe vremuri uniforma cu fireturi; cu o ușor ridicolă importanță. Mopsul îi zicea în batjocură uneori „dragul nostru idiot”, dar, bineînțeles, nu de față cu Dominic. „Are și acum mână grea, mi-a suflat Domnul Andrei, și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o ținea ascunsă cu grijă. Ceilalți l-au liniștit: „Ai avut noroc. Erai gata să-l lovești pe Dominic, care te-ar fi strivit în bătaie”. Mopsul s-a dus la Dominic, i-a cerut iertare, ceea ce pe „dragul nostru idiot” l-a mișcat până la lacrimi, încât l-a luat în brațe și l-a sărutat pe amândoi obrajii, devenind din ziua aceea prieteni la cataramă. De la Domnul Andrei am aflat apoi că Mopsul se interesase în mod special dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cei care, dintr-un motiv sau altul, mă suportau sau trebuiau să mă suporte astfel. De aceea am început să-mi dau aere și chiar să-i reped pe unii mai slabi de înger dintre bătrâni. Ca să nu fii considerat idiot, trebuie să fii scârbos cu cei dispuși să te considere așa, era scuza pe care mi-o găsisem și de care mă foloseam când mă purtam grosolan. Fiindcă, nu-i așa? nu se sare ușor pe un fotoliu de răchită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
asta, că Moașa venise la mine în cameră. Să mă culc cu ea. Ceea ce mă cutremurase. Cum să mă ating eu de o femeie pe care o atinsese El? Era de la sine înțeles că refuzasem. Și am încheiat patetic și idiot: „Niciodată nu voi proceda altminteri”. Bătrânul mă ascultase fără să-i tresară un mușchi. Când am terminat a azvârlit cărțile. 29 De câte fleacuri a depins viața mea! Uneori, mă întreb dacă destinul nu se exprimă prin fleacuri. E forma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fi gândit că o asemenea zi se va sfârși rău? În clipa aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea Laurei. În primul moment am crezut că era o glumă idioată. Am alergat la morgă, am dat să pătrund între zidurile vechi, dărăpănate, am zărit prin întuneric cadavrul întins pe masa de piatră și m-am oprit; mi s-a făcut frig și frică, m-a cuprins o disperare năucă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
că trăiesc în minciună. În felul acesta m-ai jignit. Îmi pare rău, dar nu pot să ți-o iert. Ar fi trebuit să știi că eu nu sunt făcut pentru vanități mărunte”. Dar, brusc m-am oprit. Era complet idiot ce făceam. Am rupt hârtia și am înghițit tot coniacul care se mai găsea în sticlă. Când panica mea animalică a scăzut și am îndrăznit să mă întorc, bâjbâind, la realitate, m-am interesat ce se întâmplase. Dar nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
închideau repede. Eram convins că adulmecau starea mea, vrând să nu piardă nici un amănunt din spectacol, și mă vâram sub pătură prefăcându-mă că dormeam. Mă purtasem rău cu unii dintre bătrâni, nu-i spusesem oare lui Dominic „dragul nostru idiot”? nu-l admonestasem pe Filip? nu râsesem de Leon? dar alungam aceste întrebări, cum alungi o muscă nesuferită, și ajungeam la gesturi caraghioase. Când Filip a întredeschis într-o dimineață ușa, am scos limba la el. Apoi m-am pomenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vă supărați că n-o să pot să vă iau apărarea. Știți cum e”. Știam, desigur. L-am liniștit. Eram hotărât să fiu calm și eu, dar când m-am pomenit cu bătrânii în cameră, am izbucnit într-un râs isteric, idiot, din care nu mă mai puteam opri. Veniseră toți, în cap cu Mopsul care nu mă slăbea din ochi. Anton își regăsise severitatea profesională. Dodo își frământa ca de obicei degetele. Dominic își purta halatul ca o uniformă de majordom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620

cum să ți se publice scrierile... cum să divorțezi... cum să scrii... cum să-ți organizezi nunta... despre bune maniere.. istoria mondială... bere... Feng Shui. Aveam chiar și un Ghid al Idiotului pentru examenele la Medicină. Să ai un doctor idiot e o chestie, să ai unul certificat de Ghidul Idiotului este cu totul altceva. Doare și numai gîndul la așa ceva. Ceea ce-l doare pe Wakefield este să vadă cît de deșteaptă este Maggie și cît de tînără. Personal, nu are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Wakefield este să vadă cît de deșteaptă este Maggie și cît de tînără. Personal, nu are nimic Împotriva Ghidurilor pentru Idioți. Faptul că sînt atît de populare stă mărturie, pe de o parte, dorinței omului de a recunoaște că este idiot și, pe de altă parte, dorinței de a afla măcar puțin din ceva. Cu siguranță, nimeni nu poate pretinde azi că știe totul despre orice, dar poate că e de preferat să știi puțin despre toate. A recunoaște că ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
așteaptă răspuns. Eu văd o frontieră amenințată. Eu văd cum ne văd ei. O oaie mare și grasă, fără cîine lîngă ea, fără cioban. Și eu văd Pacificul, dar e oceanul nostru, nu al lor. Pierdem asta În favoarea unui concept idiot de lume fără granițe și ajungem hrană pentru pești. Redbone arată Coasta de Est și frontiera mexicană: — Tot ce este Înlăuntrul acestor linii este Patria Americană. În afară sînt rechini și lupi care se strîng În haită să ucidă. SÎntem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586

toată povestea asta? — Nu știe încă. Ochii negri ai lui Carrie o priviră sfidător. — Ai de gând să fii tu mesagerul veștilor bune? Fran se urcă în mașină și așteptă s-o vadă pe Carrie plecând. Apoi, simțindu-se mai idioată și mai abătută decât își amintea să fi fost vreodată, porni spre casă. După ploaie se lăsase răcoare, primul semn că venea toamna. Își scoase hainele de serviciu și își puse pe ea dragul ei chimono alb, de mătase, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

actriță, îmbrăcată după ultima modă și cu un buchet de flori în mână, i se făceau fotografii din toate direcțiile. În jurul ei erau vreo patru-cinci bărbați, reporteri probabil. — Crezi cumva c-au venit să-l întâmpine pe Gaston? — Nu fi idiot. Și totuși inima lui Tomoe începu să bată mai repede. — Ei, de ce nu? La urma urmei, e descendent al împăratului Napoleon. Mie nu mi s-ar părea ciudat să fie întâmpinat de reporteri și fanfară. Tomoe gândea că așa ceva era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Tomoe de cum l-a zărit pe vapor. Tomoe și-a dat seama că, o dată sosit în Japonia visurilor lui, pe Gaston îl impresiona tot ce vedea pe străzile Yokohamei, atât de diferite de cele ale orașului său. Cu un zâmbet idiot pe fața lui de cal, Gaston s-a întors spre Tomoe și i-a arătat cu degetul un grup de copii care se duelau cu niște bețe. — Copii-san! — Poftim? a întrebat Tomoe. — Copii-san. — Da Taxiul a dat colțul și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
în casa noastră, îi spuse ea lui Takamori profund indignată. El a dat din cap și-a zis: — E prea devreme să-ți dai seama dacă e imbecil sau nu. S-ar putea să nu fie așa. Dacă nu-i idiot, atunci e un escroc care pune la cale ceva împotriva noastră. Takamori, care era răspunzător pentru venirea lui Gaston la ei, încerca să-i ia apărarea, dar a fost incapabil să-și convingă sora. Ea a pus pe seama providenței fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
da. Nu fiți răi! În clipa aceea, au apărut ca din pământ doi inși pe care nu-i observase nimeni până atunci și care s-au postat la dreapta și la stânga lui Takamori și Tomoe. Unul dintre ei părea cam idiot. Avea gura pe jumătate deschisă și învârtea o jucărie în mâini. Cei care treceau pe lângă ei n-aveau nici cea mai mică idee de ceea ce se punea la cale și în ce încurcătură se aflau frații și Gaston. Pe stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
coarda sensibilă a lui Endō. În cele din urmă, și-a întors privirea și și-a smuls mâna de sub mâna lui Gaston. — Urăsc sentimentalismul. Parcă vorbise pentru sine. Hai, dă-i drumu’ mai repede. — Străzile sunt alunecoase. E cea mai idioată ploaie pentru șofat. Nu-i nimic. Calcă pe accelerație! Tipul vrea să sară din mașină și s-o întindă... Îi citesc intențiile pe față. Întorcându-se spre Gaston, îl întrebă: — Ai vrea să o întinzi, nu? — Nu. Chiar dacă s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
uita la acel monstru ciudat ca și când îl vedea pentru prima oară. Era mai fricos decât un câine vagabond, dar dacă te purtai puțin mai blând cu el, un zâmbet prietenos îi învăluia fața de cal. Când l-a considerat mai idiot, atunci i-a dovedit contrariul. Nu-i venea să creadă că i-a scos gloanțele din armă. Și acum plângea ca un prost, lipsit de orice demnitate. Greșise că-l slăbise din ochi. — Când îmi țineai pelerina? Endō și-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
să nu mai exiști. Tomoe n-are pic de sete de cunoaștere în ea. Fii atent, Gaston. Un tip afon se numește onchi, iar unul care pică la examenul de șofat se numește unchi. Un înseamnă „șofat“, iar chi înseamnă „idiot“. Cu toate explicațiile lui Takamori, Gaston nu a înțeles nimic. — Renumitul scriitor de romane istorice vechi, Kōsuke Gomi, a picat mereu la examenul de conducere. Prietenii lui îi spun Unchi Gomi. Pricepi? Gomi înseamnă „gunoi“. „Excremente“ sună de parcă ar avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
fără să vrea, Tomoe s-a trezit spunându-i în față: — Zău că ești nătăfleț. Nătăfleț! De când îl zărise pentru prima dată în cala vaporului Vietnam avusese multe ocazii să se întrebe dacă nu e prost cu-adevărat, ba chiar idiot. Fața, mișcările stângace, îmbrăcămintea, toate, toate îi inspirau numai milă și dispreț lui Tomoe. Recunoștea și ea că fratele ei avea dreptate când spunea că are inimă bună, un suflet cum rar mai întâlnești în zilele noastre. E ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
făcut. Nu avea cum să-l convingă să se răzgândească. „Dacă e încăpățânat, n-are decât. Eu mi-am făcut datoria în ce-l privește. Nu-mi permit să-mi pierd tot timpul cu imbecilul ăsta îndărătnic. Prost, asta e! Idiot absolut! Pun pariu că nu știe nici măcar cât fac unu și cu unu. Au stat față-n față, tăcuți, la o masă dintr-un restaurant din Yotsuya. Tomoe era prea obosită și prost dispusă ca să îi mai ardă de conversație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
pe lume tot felul de idioți. „Cel ce-și iubește sincer semenii, care are încredere în alții, indiferent cine sunt acei alții, chiar dacă este decepționat sau înșelat -, un astfel de om e cotat ca nătăfleț în zilele noastre, ba chiar idiot. Și așa și este. Dar Gaston nu-i un idiot oarecare. E un idiot minunat, care nu va lăsa niciodată să se stingă lumina ce iradiază în jurul lui.“ Era prima oară când gândea astfel. Gaston nu se mai vedea. Luminițe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
lui adormită pe când încerca să-i răspundă cu gura plină de macaroane. Pe măsură ce trecea timpul însă, amintirile erau tot mai șterse. Se gândea și la ziua când o să-i iasă-n cale bărbatul visurilor ei. N-o să fie sărac și idiot precum Gaston. Își imagina un bărbat puternic, bine făcut, un tânăr curajos, nebun după ea. Takamori era la barul lui favorit din Hibiya, Otafuku, cu sticlele de bere aliniate în față. Căzu pe gânduri câteva clipe, apoi mâzgăli ceva în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291

decît să constate o realitate, ca și cînd era ceva ce aș ști din start, ceva ce n-ar putea și nu va fi pus la Îndoială. Pun ceaiul pe masă și mă așez În fața ei. — Emma, știu că sună idiot, dar tu chiar mă iubești? Emma mă privește ciudat. — Nu În genul poveștii de dragoste despre care ar bîrfi vecinii. Dar, În cazul În care Întrebarea se referea la o iubire sănătoasă, fără tentă sexuală, ca Între cumnate, răspunsul e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]