1,461 matches
-
evoluat însă permanent, și aceasta își pune amprenta și asupra statutului pieței în economie pe diferite trepte ale dezvoltării sociale. Inventarea și codificarea regimului proprietății private în Evul Mediu târziu și epoca modernă timpurie au devenit fundamentul pentru urmărirea viziunii iluministe a progresului material nelimitat. Dreptul proprietății private a devenit instrumentul legal esențial pentru a separa individul de colectivitatea umană și de restul naturii. Regimul proprietății private a instituționalizat noua conștiință spațio-temporală și a făcut posibile noțiunile moderne de autonomie și
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
naturalism aservit voinței sau rațiunii discursive obnubilează dimensiunea apofatică a chipului uman. Treptat, omul este perceput și conceput ca un agregat psihofizic, adică o mașină complexă ghidată de lumina rațiunii (la fille de la Cité!) după principiul utilității (Diderot). Tezele scepticismului iluminist se îndreaptă explicit împotriva tradiției Bisericii, a autorității revelației și a perenității tradiției Duhului. Miracolele nu evocă, pentru liderii de opinie ai Europei seculare, decât prejudecăți și superstiții „prea omenești”. Rațiunea, ca unică autoritate, e chemată să extirpe opiniile preconcepute
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
utopia politică 2. Cascadele empatiei romanticetc "Cascadele empatiei romantice" Modernitatea n-a angajat în mod univoc disprețul Iluminismului față de tradiție. Din punct de vedere tematic, se știe că, pour épater le bourgeois, romanticii literaturii au înțeles să răspundă frontal idealurilor iluministe, stabilind polemic un set de opoziții: originea nobilă față de prezentul decrepit, mitul peren față de creația trecătoare, universul oniric față de realitatea fizică, eroul revoluționar față de filistinul burghez, vizionarismul anarhic față de calmul rațiunii etc. Melancolia precipitată a lui Novalis (1772-1801) sau Lamartine
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
demersuri separate, vom etala interjecțiile cognitive proprii „geniului modernității târzii” (H.-R. Patapievici). Scena matematicii a găzduit între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX evenimente de mare importanță în procesul abandonării raționalității iluministe, cu toate tendințele sale coercitive și aspirațiile sale unilaterale. Descoperirea geometriilor euclidiene (cea hiperbolică a lui Lobacevski, în 1829, cea a lui Bolyai, în 1832, cea a lui Riemann, în 1854) contestă, ab initio, criteriile carteziene de validare a unor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ne împiedică să mai discriminăm între periferie și centru, între normativ și dispensabil. Când este sustrasă presiunilor tehnoștiinței, matematicii îi rămâne, ca argument în favoarea creativității, injoncțiunea pasiunii ludice, jocul. Perspectivismul epistemologictc "Perspectivismul epistemologic" Confirmat de Galilei, Newton și Laplace, modelul iluminist de raționalitate este mecanicist, linear și progresist, fapt care a alimentat obstinata credință a modernilor în succesul proiectelor societății seculare. Fizica secolului XX a evidențiat însă limitele interne ale idealului obiectivității, care îl mai fascina pe Wilhelm Dilthey. Răsturnarea modelului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și ordinea tematică, ce distribuie în mod aleatoriu gândirii științifice subiecte de reflecție. Prezența elementului de iraționalitate și contradicție va fi remarcat cu vehemență de Paul Feyerabend 1, autorul unei viziuni epistemologice „anarhiste”. Feyerabend se ceartă mai ales cu metodologia iluministă anistorică, ce a produs o întreagă mitologie în legătură cu raționalitatea diafană a științelor. El susține că diversele mutații epistemice înregistrate în istoria modernă a științelor nu au avut criterii obiective de justificare. Adesea, paradigme științifice cu totul revoluționare s-au născut
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
al tuturor acestor autori, precum și înrudirea lor cu poziția hermeneuticii fenomenologice. Ambele curente de gândire „relativistă” pun accentul pe istoricitatea actului de cunoaștere, îndatorată aportului personal al comunității din care autorul unei interpretări face parte. Ele relevă limitele monismului metodologic iluminist, importanța recunoașterii finitudinii subiective a actului de cunoaștere, emergența insistentă a problematicii infinitului și a totalității în orice proiect fundaționalist. Din aceste atitudini reiese un portret al modernității târzii, conștientă de falsul mitografiei intelectuale promovate, nu în puține rânduri, de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
recunoașterii finitudinii subiective a actului de cunoaștere, emergența insistentă a problematicii infinitului și a totalității în orice proiect fundaționalist. Din aceste atitudini reiese un portret al modernității târzii, conștientă de falsul mitografiei intelectuale promovate, nu în puține rânduri, de ideologia iluministă. În cuvintele lui H.-R. Patapievici, „modestia cu care mânuitorii de azi ai cunoașterii tehnice acceptă o percepție a lumii care nu mai rezultă consecvențial din ontologia instrumentului lor de cunoaștere sugerează că instinctele cognitive ale modernității târzii sunt orientate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
între presupozițiile filozofice ale hermeneuticii sale fenomenologice și gândirea personalistă a lui Michael Polanyi 1. Creștin practicant 2, M. Polanyi și-a adus un aport filozofic nu lipsit de semnificații pentru teologia creștină aflată într-un divorț polemic cu ideologia iluministă. Conștiința focală versus conștiința subsidiarătc "Conștiința focală versus conștiința subsidiară" Pentru M. Polanyi cunoașterea, practicată atât în clubul științelor empirice, cât și înăuntrul disciplinelor umaniste, confirmă pas cu pas figura cercului hermeneutic. Subiectul cunoscător face întotdeauna câțiva pași înainte și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unei precomprehensiuni”3. Esențială rămâne practica nemijlocită care nu implică excesul de verbalizare specific științelor umane. Cunoașterea personală derivă mai curând din faptul de „a face știință, decât din a învăța reguli pentru a o practica”4. Un alt mit iluminist sucombă atunci când metodologia științelor empirice, departe de a reprezenta un progres în obiectivitatea cunoașterii, se vădește a fi supusă dialecticii cercului hermeneutic. Împreună cu Heidegger 5, Gadamer abandonase conceptul științific al adevărului qua adaequatio pentru a introduce noțiunea poetică a adevărului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acestui raport de apartenență la o tradiție, cunoașterea nu poate primi niciodată o exhaustivă justificare dialectică. „Descoperirea științifică reduce conștiința focală a observațiilor noastre într-o conștiință subsidiară, deplasându-ne atenția către aspectul coerenței teoretice”1. Polanyi respinge optica epistemologiei iluministe, ancorată într-un optimism ilegitim și impersonal. Orice integrare a unei noi cunoașteri se face în cadrul (framework) nespecificabil al cunoașterii tacite, marcată de un set de opțiuni existențiale prealabile și de numeroase reflexe lingvistice, mediate cultural 2. Chiar un dialog
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
specifică oricărui element străin. Cunoștințele noi sunt interiorizate sau personalizate, adică topite în creuzetul cunoașterii tacite. Rațiunea crucificată și „arhivele tradiției”tc " Rațiunea crucificată și „arhivele tradiției”" Acesta este modelul epistemologic la care Andrew Louth aderă, ilustrând astfel limitele metodei iluministe, în care cunoașterea tacită era privită ca un repugnabil depozit de ignoranță. Profesorul Louth preia câteva imagini folosite de M. Polanyi pentru a descrie legătura credincioșilor cu tradiția vie și parțial nevăzută a Bisericii, țesută dincolo de cuvinte, „în Duh și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
va balansa mereu între un relativism maximal (P. Feyerabend) și un optimism neoiluminist (K. Popper). Aceasta ar exila conștiința postmodernă într-un scepticism interminabil. Cheia alegorieitc "Cheia alegoriei" Andrew Louth își plasează răspunsul în orizontul lucidității: în fața diagnosticului pus modernității iluministe, ar trebui să ne simțim vizați ca pacienți. Printr-un demers terapeutic, survolul teologic asupra culturii cere „întrebătorului acestui veac” un dificil sacrificium intellectus. Toți cei care cred în speculație sunt chemați să accepte că actul de cunoaștere umană este
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
descoperă rațiunea (logos) de a fi a întregii creații. Imunizarea inteligenței în fața virusului mortal al vanității este condiția recuperării practicilor spirituale ale tradiției, între care exegeza alegorică și hermeneutica liturgică a Scripturii. După o cuprinzătoare propedeutică intelectuală, care deconstruiește raționalitatea iluministă și restaurează demnitatea conceptuală a tradiției, Andrew Louth evocă dimensiunea liturgică implicată în practicile cognitive ale comunității creștine originare. Biserica nu poate evoca credința ca simplă via regis, fără a discuta resursele de adevăr ale cunoașterii teologice. Epistemologia tradiției creștine
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sociale 3. Sociologia secolului al XIX-lea nu iese din paradigma „teologiei seculare” nu doar fiindcă dezideratul ei principal este explicarea naturii „obiective” a religiei, ci pentru că faptele sociale sunt tratate ca „adevăruri revelate”. Aceasta infirmă suspiciunea asupra eredității exclusiv „iluministe” a proiectului sociologiei moderne. Categoria de lucru a sociologiei moderne (i.e. „socialul”) este anistorică, fiind rezultatul unei inducții incomplete. Pe de altă parte, nimeni nu poate nega preocuparea unor Auguste Comte (1798-1857) sau Emile Durkheim (1858-1917) pentru succesiunea diacronică a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
anistorică, fiind rezultatul unei inducții incomplete. Pe de altă parte, nimeni nu poate nega preocuparea unor Auguste Comte (1798-1857) sau Emile Durkheim (1858-1917) pentru succesiunea diacronică a societăților umane, gradate pe scala timpului în funcție de ascensiunea lor către raționalitatea de tip iluminist. În acest punct se înlănțuie o mulțime de prejudecăți, între care cea mai persistentă privește religia, văzută (din condiția sa „primitivă” până în stadiile sale elaborate) ca liant al relațiilor sociale și regulator ierarhic al acestora. La Durkheim, religia își menține
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ecuație culturală în care „genealogismul”, „violența” și „nihilismul” devin solidare. Aceasta n-ar fi posibil în absența unei mitologii maligne, a cărei singură calitate constă în faptul că oferă o autodescriere a esenței fenomenului secularizării 4. Cultura emancipării de tip iluminist a inițiat „vânătoarea de vrăjitoare”. Mulți gânditori sociali s-au hrănit cu iluzia comprehensiunii exhaustive. Pozitiviștii secolului al XIX-lea n-au ezitat să afirme că înțeleg comportamentul „omului primitiv” (identificat de multe ori cu „omul religios”) mai bine decât
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fără ca altceva mai bun să le ia locul. în științele socioumane, cu excepția economiei, atitudinea față de realitate a ajuns la polul opus. Idiomul postmoderm nu mai recunoaște realitatea, ci doar narațiunea. Cred că această poziție este la fel de eronată ca și pozitivismul iluminist. Adevărul este undeva la mijloc. Există o realitate, doar că ne este inacesibilă. Relativismul extrem al societății noastre postmoderne nu oferă un criteriu satisfăcător pentru a distinge între adevărat și fals, bun și rău. Oamenii suferă și tânjesc după un
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
teorie similară care să fie invalidată în cazul condițiilor sociale sau al evenimentelor istorice, deși o ipoteză generală a raționalității a devenit bine înrădăcinată în perspectiva noastră asupra lumii de la Iluminism încoace, ipoteză care este combătută de conceptul de reflexivitate. Iluminiștii considerau rațiunea ca fiind separată de realitate. Deși creierul este evident o parte a corpului, se presupunea că mintea constituie un intelect imaterial, capabil să raționeze, ceea ce nu ar fi posibil în lipsa unei scindări între minte și creier. Felul cum
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
ca sex inferior 34 și cerința pentru considerație egală putem vorbi de feminism, chiar dacă promotoarele și promotorii acestuia nu își spuneau în acest fel. Din punct de vedere istoric, feminismul a debutat ca parte a discursului european renascentist și apoi iluminist. A avut un impact important în lumea modernă, în discuțiile despre universalizarea cetățeniei și a drepturilor. Începuturile feminismului modern sunt localizate în apariția și ecourile lucrării lui Mary Wollstonecraftxe "„Wollstonecraft,Marry", A Vindication of the Rights of Woman (O revendicare
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
în cazul liberalismului sau socialismului, ci mai degrabă într-un tip de teoretizare și un stil de viață (cu toate că „un” singur ceva în spiritul postmodern consecvent nu este posibil). Postmodernismulxe "„postmodernism" manifestă suspiciuni adesea îndreptățite față de gândirea modernă de sorginte iluministă, de excluderile mai mult sau mai puțin neintenționate la care a condus aceasta. Feminismul postmodern critică raționalismxe "„raționalism"ul excesiv, ignorarea și inferiorizarea a tot ceea ce este corporal și experiență sensibilă, precum și tratarea rațiunii ca destrupată și independentă de context
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
de teorie politică feministă: O revendicare a drepturilor femeiitc "2.1.1. Prima lucrare de teorie politică feministă \: O revendicare a drepturilor femeii" Fondatoarea feminismului liberal este Mary Wollstonecraftxe "„Wollstonecraft,Marry", feministăxe "„feministă" britanică. Ea este prima teoreticiană a feminismului iluminist, sub influența radicalismului democratic a lui Rousseauxe "„Rousseau,Jean-Jaques" și a întregii mișcări teoretice pentru drepturile universale ale omului și ale cetățeanului. Este socotită o veritabilă pionieră a feminismului modern, în plan intelectual. Lucrarea sa de mare notorietate și influență
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
unei iubiri inspirate, asentimentul unui iubit ale cărui răspunsuri marchează progresul raționamentului”. Pentru Ienăchiță, Alecu Văcărescu, Conachi cauțiunea ibovnicii marchează apariția (scrierea) poeziei... Într-un ev mediu Întîrziat și confuz, omul Începe să aibă sentimentul individualității sale. Conachi traduce din iluministul Al. Pope: An Essay on Man sub titlul: „Prințipurile Moralului sau cercarea de voroavă asupra omului”. El exprimă prin intermediul acestui model sentimentul vastității universului, a facerii și desfacerii lumilor. Unele formule sînt, În limba puțină a lui Conachi, memorabile: „rînduiala
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unitate a poporului, a culturii și a limbii acestuia. Ei și-au consolidat viziunea procedând la o întoarcere genealogică spre caracterul originar al poporului german. Respingând, în O altă filozofie a istoriei (1774), universalitatea uniformizantă a prin-cipiilor abstracte, dragă mișcării iluministe, Herder se întâlnește cu Fichte, care, într-unul din cele paisprezece Discursuri către națiunea germană (între 13 decembrie 1807 și 20 martie 1808), evidențiază drepturile "naturale" ale poporului germanic de a se crede și a dori să fie "popor primordial
Sociologia culturii by Matthieu Béra, Yvon Lamy () [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
alegerea sa, în data de 27 aprilie 1848, cu doar cu câteva zile înainte de apariția acestui articol, ca deputat în Adunarea Constituantă din partea departamentului Landes (n. tr.). 16 Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), filozof francez, unul dintre cei mai influenți gânditori politici iluminiști și în același timp unul dintre cei mai importanți critici ai Iluminismului; admirator al antichității clasice și critic al modernității liberale, Rousseau este adesea considerat astăzi precursorul gândirii totalitare (n. tr.). 17 Hugues-Félicité Robert de Lamennais (1782-1854), filozof creștin, considerat
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]