7,197 matches
-
viziune uraniana apare geometrizata în figuri pure, imateriale, sub același semn al ascezei glaciale a contemplației: "Insular în cercuri albastre/ aureole de spațiu și timp/ între-nalt rotitele astre/ Nordul îl caut de-argint". Ieșirea din aceste zone limitate ale imaginarului are loc în ciclurile următoare, incepand cu Înfrângeri (1947), unde reapare, însă în tonuri întunecate, perspectiva expresionista. Inițialului soare dionisiac i se substituie acum "un soare de spaime", interior, un peisaj crepuscular (amintind, oarecum, de alegorismul lui V. Voiculescu) e
Poezia lui Alexandru Busuioceanu by Ion Pop () [Corola-journal/Memoirs/18008_a_19333]
-
Mircea Anghelescu Masiva carte a lui Răzvan Voncu despre locul vinului în imaginarul și mai ales în „realul” românilor, așa cum se reflectă el în literatură, nu este o surpriză: istoric literar format, cu o arie foarte largă de competențe, inclusiv în spațiile culturale învecinate nouă, el era indicat - dacă mă gândesc bine - să
Vinul și literatura by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2871_a_4196]
-
rămas într-un plan secund. Din două motive, cred. Mai întâi, pentru că, lucru curios, cititorul nostru deosebește cu parcimonie umorul însoțit de seriozitate; în al doilea rând, cărțile de ficțiune ale lui Radu Paraschivescu au de-a face cu un imaginar străin; ca și cum n-ar scrie pentru publicul autohton. La fel ca Al. Ecovoiu, Radu Paraschivescu este adeptul unei universalități înțelese în afara autohtonului. De aici, etichete diverse. Deocamdată, la noi, cosmopolitismul duce, inevitabil, spre un statut indezirabil. Astăzi este mâinele de
Fotbal și literatură sau Cum a câștigat Liverpool CL by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3921_a_5246]
-
lui Dosoftei fixează o perspectivă fermă: pentru Mihai Dinu, explicația ultimă a acestei poezii rămîne de natură prozodică. Prozodia nu se limitează la condiționarea tehnică a versului, ca la aproape toți poeții, deoarece prozodia reprezintă aici baza întregii construcții; zonele imaginarului, zonele doctrinare, descriptive, imagistice ori teologale apar condiționate de prozodie, mai vizibil ori mai obscur. Ea comandă imensul angrenaj poetic pus în joc. Puține scrieri de amploare au fost construite în asemenea măsură plecînduse de la prozodie. Pentru cel care inaugura
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
instituției literare postcomuniste, în care cei noi se pot înscrie acum firesc, fiecare pe cont propriu. Titlul volumului, destul de nefericit din unghiul expresivității, nu trebuie luat foarte în serios: Lovitura de cap ocolește programatic toate stridențele de limbaj sau de imaginar la care ne-am aștepta, poate, de la un debutant. Una dintre calitățile de remarcat la Alex Văsieș încă de la început e, de altfel, inteligența de a evita gesturile bruște - scuzabile, în cazul primelor cărți, chiar la case mai mari. Instantanee
Schimb de experiență by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4322_a_5647]
-
eu gata de saună și după atâta timp mobilitate/ Copiii se afumau în spate/Știam că nu va fi mai real/ și mai violent decât pînă acum/ de atîtea ori încât învățasem/ cum ar putea intra fără să doară”. Niciodată imaginarul lui Văsieș nu se aventurează în zboruri abstracte sau fantasmatice. Astfel încât, în ciuda vârstei și a experienței, autorul Loviturii de cap poate aspira deja să devină, dintre tinerii poeți, cel mai cotidian dintre ermetici și cel mai ermetic dintre cotidieni. O
Schimb de experiență by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4322_a_5647]
-
acesta, fără nici o explicație („Mă dă pur și simplu afară din casă. Plec și nu iau cu mine nimic. N-are decât să păstreze gaderoba și lenjeria mea, cosmeticele, și să-și facă din ele un muzeu câtuși de puțin imaginar”), cartea ei pare dreaptă și convingătoare.
Când soțiile scriitorilor depun mărturie () [Corola-journal/Journalistic/4220_a_5545]
-
Marius Miheț Dintre scriitorii exilați odinioară, Dumitru Radu Popa și-a păstrat nealterată o anumită frondă a imaginarului. El a rămas fidel viziunii prezente în eseul de debut despre Antoine de Saint-Exupery, Aventura cunoașterii, din 1980. La 31 de ani, Dumitru Radu Popa jongla cu talent speculațiile scriitorului francez, fascinat, ca toată lumea, de lumile Micului Prinț. Discursul îndrăgostit
Povești despre deznădejde by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4229_a_5554]
-
Alături de Fisura - apărut în 1985, anul plecării din țară -, titlurile alese de Dumitru Radu Popa sunt mărcile unui sistem compact, neabandonat, în ciuda unor intermitențe tematice din anii nouăzeci. Apărut de curând, romanul Sfinți, vânturi și alte întâmplări face rocada cu imaginarul de dinainte de exil, marcând în plus acele zone interzise altădată; între acestea, lumea carcerală, cinismul totalitarismului și chipurile infernului social. Aventura cunoașterii, călătoria și fisura vor fi, așadar, metafore fertile ale cărților semnate de Dumitru Radu Popa, la care nu
Povești despre deznădejde by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4229_a_5554]
-
cititorul pregătit să accepte faliile realității și imersiunea fenomenelor cristalizate oniric. De aceea, în proza lui descoperim atâtea chipuri ale labirintului - temă obsedant-structurală. Întâlnirea cu semnificațiile lui va marca eroii, iar experiențele revelatorii vor modifica identitățile imprecise. Unii evadează în imaginar din presiunea labirinticului (politică, socială sau existențială), alții descoperă ieșiri multiple. Dumitru Radu Popa valorifică în Sfinți, vânturi și alte întâmplări parabola rătăcirii, a individului poleit în materialismul dialectic care are acces la o interioritate interzisă. O dimensiune de-a
Povești despre deznădejde by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4229_a_5554]
-
aceea de a restrânge până la claustrofobie spațiul de joc, teatralizând conștient un material existențial atunci când cea mai mare parte a scenelor au loc în limuzina ca un cavou de lux a magnatului. Via DeLlilo, regizorul speculează aici o constantă a imaginarului american investit inițial în cai, apoi în cai putere, începând poate cu lecția despre capitalism pe care o predă fordismul societății americane. O serie de romane vehiculează această incorporare a mașinii, în particular, a tehnologiei, în general, în corpul social
Apocalipsa cosmopolitană by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4249_a_5574]
-
însă de episodul acesta în momentul în care, nu demult, recitind cărțile lui Sociu, am constatat că ele ilustrează într-adevăr, ca proiect, o remarcabilă strategie teritorială. Nu despre teritorii geografice sau tematice e vorba, desigur, ci despre zone ale imaginarului și ale expresivității, cucerite una câte una, cu o răbdare cumplită și după un plan detaliat. Scenariul e valabil pentru tot cea publicat Sociu până acum. Mai ales romanele, trebuie spus, au stârnit controverse printre critici. Funcționând adesea ca niște
Naivii și sentimentalul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4264_a_5589]
-
ca scîrțîitul zăpezii aerate sub tălpi/ și că plămînii bolnavi de bronșită fîlfîie/ agitați ca porumbeii închiși pe iarnă în voliere” (p. 13) E destul de frumos într-adevăr, și poate că un naiv ar putea considera aceste trimiteri kitsch din imaginarul medical o formă incipientă de poezie. Numai că Dan Sociu e departe de a fi un naiv. E mai degrabă un sentimental lucid. De o luciditate casantă. Interesul acestor asocieri vine din puterea coincidenței, din pura întâmplare că niște sunete
Naivii și sentimentalul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4264_a_5589]
-
apărute în revista „Familia” (numerele 4/2006, respectiv 7- 8/2006). A colaborat la „Tiuk!”, „Dilema Veche”, „Timpul”, „Suspans”, „Revista de suspans” și „Egophobia”. Biografia artistică a celui care semnează acum A. R. Deleanu este la fel de spectaculoasă precum îi este imaginarul. Mai notez doar că, la nici douăzeci de ani, Flavius Ardelean era deja un publicist înfocat, tenor și percuționist în orchestra „Canzonetta” din Brașov și făcea parte din trupa rock „Holtzkopf” („cap de lemn”), cu turnee la activ și melodii
Un poem apocaliptic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4267_a_5592]
-
că, în final, exersate prin lungi căderi în interiorități. Proba este diferită pentru cei cărora le reușesc defulările (familia) și pentru cei stigmatizați - mezinul scriitor și iubita, prea visători să răzbată în lumea reală, prea realiști să trăiască total în imaginar. Captivi într-o iubire la care niciunul nu poate să renunțe, preferând să împartă, indeciși, ostracizările. Romanul se încheie printr-un joc metatextual, în care recunoaștem celebra expresie mallarmeană ce a hipnotizat întreaga modernitate: Lumea există ca să sfârșească într- o
Un poem apocaliptic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4267_a_5592]
-
Grijuliu/ Dumnezeu deșurubează stelele// Încă un ceas/ încă un mileniu/ încă un asfințit” (Un fluture). O fantezie exaltată, cu aparența unui contrapunct al resignării, constituie de fapt un procedeu menit a o scoate în relief. De la gradația cea mai scăzută, imaginarul trece la cota sa maximală. Marea are brațele retezate ca Venus din Milo, luna își încîlcește părul și brațele în crengile arborilor, morții țin pămîntul în brațe ca pe-o femeie iubită, moartea trece prin ființă ca un pieptene prin
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4270_a_5595]
-
nu fără oarecare satisfacție polemică. Doar că, așa cum era de așteptat, nimic nu e ceea ce pare. Căci toată această reîntoarcere la esențe n-ar avea nicio noimă - în afara unei crase lipse de gust - dacă n-ar fi contrabalansată de un imaginar cotidian la fel de bine conturat și de o atitudine mucalită. Vlad Moldovan e singurul poet de azi care se poate întreba cu aceeași naturalețe despre viață, spirit sau materie și despre sensul unor întâmplări cât se poate de banale dintr-o
Licențiozități metafizice by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4290_a_5615]
-
Alex. Leo Șerban a cerut ca pe sicriul său să se afle și o fotografie a lui Marilyn Monroe. „Poate fi și o imagine albnegru”, le-a spus Leo apropiaților. Pentru el, obișnuit să-și ducă viața între real și imaginar, Marilyn Monroe era o prezență cât se poate de palpabilă - astfel încât nu avea importanță dacă fotografia va reda albastrul pătat cu galben-maroniu al ochilor ei, sau dacă va fi o modestă reproducere în care subzistă doar contururile. Ceva asemănător mi
De ce m-am abonat la „Vanity Fair“ by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4448_a_5773]
-
Dan Hăulică Se numea Pytheas, Grecul din Massalia, colonia fundată de Phoceeni, în veacul VI dinainte de era creștină, cel care ne aține acum calea dezinvolt, la o răscruce de neevitat, între realul mensurabil și divinațiile imaginarului. Îl susținuse un imbold norocos, înfruntase temerar noianul de ape scăldînd în enigmă țărmurii Europei, la miază-noapte. Lansat oarecum să pipăie marginile de sus ale capacului de neguri ce pogoară dintr-acolo, imens, asupra lumii, navigatorul pretindea că atinsese insula
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
ascultă de vreo searbădă suficiență. La Ilie Boca, întruchipările de el izbîndite resping ca un scandal segregațiile fricoase. În țărănia lui, neștiutoare de ipocrizii căznite, sînt instilate ispite cosmice. Înger sau nălucă de Ormuzd înaripat, desprinsă din straturi afunde ale imaginarului, cutare fantasmă străvezie întîmpinîndu- ne în repertoriul lui Ilie Boca se află acolo ca să braveze și ea, generos, opreliștile care urgisesc planarea slobodă a duhului. Dacă e contaminație, de la un tablou la altul, ea se produce printr-o permeabilitate favorizînd
În magnetismul imaginarului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4452_a_5777]
-
pentru câte o mărturisire extrem de personală. Absența spectacolului tematic e compensată pe deplin de o regie narativă fină. Majoritatea crochiurilor din Până la capătul liniei sunt „tablouri” de familie cu scenarii ieșite din comun. Într-un fragment, Moș Crăciun revine în imaginarul bărbatului matur ca un tată obosit, dar plin de reproșuri. Fără a ieși vreo clipă din limitele realismului, Petre Barbu păstrează până la final ambiguitatea identitară a celor doi: „Ți-e greu fără noi?, s-a uitat la mine atent să
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
amintiri banale, iar eu vreau să fiu un unchi memorabil”. Dialogul eșuat cu nepotul nu e decât barometrul propriei vulnerabilități sufletești. E impresionant, de altfel, peste tot în Până la capătul liniei, ritmul vertiginos cu care teme grave se infiltrează în imaginarul de zi cu zi. Obiectele din jur, cărțile din bibliotecă, ritualurile cotidiene sunt, toate, pretexte pentru meditații substanțiale despre neputință, boală și moarte. Ar fi putut lipsi, în schimb, din volumul acestui prozator rafinat și profund, pasajele strict diaristice. Fragmente
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
de la Tălășmani, și tutorii Irinei din satul bănățean de lîngă Mehadia, rămîn personaje exterioare, falsbinefă cătoare. Singura înzestrată cu interioritate e Irina Cornici, axul cărții și adevăratul tur de forță al ei; amestecul de candoare copilărească și furie delirant-obscenă, de imaginar violent, poluat de filmele cu karate, și tînjire inconștientă după un „acasă” inaccesibil, impresionează prin autenticitate și atenția la cele mai fine detalii intime. Tatiana Niculescu Bran a surprins, prin acest caz-limită, imaginea unei Românii schizofrenice, aflate în derivă „psihoidentitară
„Adevărata poveste a unui exorcism“ by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4470_a_5795]
-
fiecare noapte te îmbrățișa frumoasa necunoscută/ inima ei era un cuibar de porumbei// O, șoaptele ei ce mă transpuneau în al nouălea cer/ și mugurii sînilor ce luau foc/ în palmele mele” (Oaspeții unui arbore). De la o prestație voit prudentă, imaginarul trece la cota sa maximală. Marea are brațele retezate ca Venus din Milo, luna își încîlcește părul și brațele în crengile arborilor, morții țin pămîntul în brațe ca pe-o femeie îndrăgostită, moartea trece prin ființă ca un pieptene prin
O partitură a solitudinii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4472_a_5797]
-
mereu pe cale să se reînnoiască. Această însușire esențială îl deosebește pe criticul contemporan al literaturii pentru copii de cel tradițional, care se mulțumea să identifice sursele, să verifice precizia datelor, să analizeze stilul autorului, fără a acorda însă vreun loc imaginarului și fanteziei care îi sînt definitorii. De altfel, punînd în lumină tocmai ce era marginalizat de viziunea instituțională de altădată și anume umorul, deriziunea și jocul, Jean Perrot readuce în demersul său ideea de contrast baroc, pe care o propusese
Despre joc, copii, cărți și traducerea lor la ora mondializării by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4479_a_5804]