843 matches
-
Așa e. - Păi și dacă vrei asta, vită, nu-i normal să-ți trăiești viața și să mergi mereu și mereu înainte? - Ba da. - Păi și dacă mergi mereu și mereu înainte, nu-i normal să cauți soluții să supraviețuiești, imbecilule? Până la urmă planeta se va termina, dar copiii tăi vor vrea să trăiască și ei cu femeile lor, nu-i așa? - Acum, că pui problema așa, văd și eu că da. Așa e. - Păi nu-i normal să pun problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai văzuserăm de ani buni. I-am zâmbit (ceea ce Într-un fel m-a indispus, fiindcă amănuntele despărțirii noastre Îmi interziceau acest gest), mi-a zâmbit (cum numai mie Îmi zâmbise cândva) - și am fost nevoit să mă Împac cu imbecilul, să aflu că Îl cheamă Matei. — Nume de bufon, am zis, iar el s-a prăpădit de râs. Îmi place tipul tău, am continuat vădit enervat. — Gata, liniștește-te, mi-a șoptit, hai, dați-vă mâna. — Mă bucur de cunoștință
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
receptorul și a format numărul În silă, și, până să apuce Căreală să Îngaime ceva, Rogoz, doar el era Dumnezeu acum, l a luat tare: — Căreală, Rogoz la telefon. — Să trăiți, tovarășul căpitan. Păi, e vacanță, tovarășul căpitan... — Ce căpitan, imbecilule!? Sunt tovarășul Rogoz, se cretar cu problemele de cultură pe județ, nu mai Înțelegi românește? — A! Să trăiți, tovarășul secretar. Să știți că nu trebuia, vă sunam eu... — Cum să mă suni tu, zevzecule? Îmi știi tu numărul de telefon
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
de sarcasm, un râs complice, care l-a prins și pe Cristian, și au râs minute În șir arătându se cu degetul, ca doi puști care Își savurează pozna, și parcă râdeau Împotriva tuturor absurdităților care Îi Înconjurau, Împotriva tuturor imbecililor care Își instauraseră conjurația peste acel popor de oameni fără idealuri. — Să nu crezi că te iert, i-a zis Vasile calm, după ce tăcerea s-a lăsat Între ei stingheră. — Nu cred... a bâiguit Siboiu. Vasile l-a privit cu
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
și, prin urmare, având în vedere mediocritatea sa, putea să atragă voturile tuturor senatorilor. Asiaticus, care privise furios acea ultimă mișcare ireparabilă, declamă: — Să-i liniștim pe populares cu un descendent istoric și să-i mulțumim pe optimates cu un imbecil. O spuse în sens ciceronian: un personaj josnic și lipsit de energie, exact omul de care era nevoie. Pe când vorbea astfel, nu știa că, după câțiva ani, un alt complot, la fel de ticălos, avea să-l condamne la moarte pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din mărturii. Iată cîteva: B. Fundoianu: „Bogdan-Pitești și-a pus geniul în viață. A fost unul din puținii convivi vrednici de banchetul lui Platon. (...) nu putea gusta elevația morală. Era un simplu Alcibiade, zvelt, orgolios și cinic. (...) Izolat de ceea ce imbecilii continuă să numească cu venerație «opinia publică», Bogdan-Pitești a avut cea mai aleasă societate ani de-a rîndul (...) Numai la Bogdan-Pitești puteai să bei cafea între Luchiani și Iseri, numai la dînsul puteai vorbi între Ressu și Brâncuși, numai acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
virulente utopia revoluționară a socialismului: „Ce ar fi lumea fără birul durerii? Un conglomerat amorf, nesusceptibil de progres. Societatea perfectă, în care nu mai e nimic de realizat, este faza de agonie. De aceea, socialismul netezește terenul pentru muribunzii și imbecilii viitorului”. Într-un text intitulat „Supoziții“, Ernest Poldi relativizează percepția „realității” imediate din perspectiva unui vizitator venit dintr-o altă dimensiune: „Locuită de mii de taine, firea pare un basm nesfîrșit și straniu pe care îl poți opri oricînd și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
române, pe care - ușor naiv și exaltat - o consideră cea mai aptă să exprime sensibilitatea poetică (ultra)modernă: „Din toate limbile europene, limba românească mi se pare cea mai adînc înzestrată cu un material sensibil sufletului actual. Esențialmente poetică. (...) Ce imbecil a spus că literatura și arta românească nu trebuie înglobate încă în arta contemporaneității?”. Atentă - ca și Contimporanul - la activitatea externă a colaboratorilor săi, revista unu nu îi atribuie însă nici o conotație „românistă”. O notă din nr. 14 (iunie 1929
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de pasăre răpitoare care arată că știe să apuce. - Hotărît lucru, bărbații din viața ta nu sînt decît niște molîi... - Se teme... - Păi asta spun și eu. - I-am spus să-și țină gura, să se gîndească la urmări, dar... - Imbecilul... O privi pe maică-sa care, metodic, Își punea o jachetă, Își lua poșeta, cheile, telefonul, se uita la ceas... - Unde pleci? O sfredeli pe fiică-sa cu o privire ascuțită În chip de răspuns. - Am să-l fac eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mă mai interesează acum. Acum sunt liberă. De nu m-ar sâcâi procesul ăsta. Țiitorul (mirat): Procesul? Dora: Cum? N-ai auzit? Am înfățișare la curte. Sunt acuzată de trigamie. Țiitorul: Glumești? Dora: Ba nu glumesc deloc. Țiitorul: De necrezut. Imbecilul, așa cum arată, cum și-a permis și mai ales cum are tupeul să apară așa într-o curte? Dora: Nu fi ridicol. Cum ar fi putut? E ca și cum s-ar fi acuzat pe sine? Nu el. Vecina de la etajul opt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
intră chiar rezonerul. Ține un microfon în mână, dar nu vorbește în el.) V-am spus eu că e un impostor. Un impostor mai mare ca el însuși nu s-a mai pomenit. Nici nu-și dă seama cât suferă imbecilul, impostorul! Ați auzit ce prostii debitează! Ați văzut vreo urmă de suferință pe fața lui? Nu! Pentru că e un actor prost! Deosebit de prost! Un actor ce-și ascunde sentimentele, în loc să le etaleze publicului. Un actor ce nu-și poate juca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
câteva semne, zgâriate pe suprafața tencuită. Se aplecă să le observe cu luare-aminte. Între timp, Bargello se Întorsese din recunoaștere. — Nu e nimic, priorule. Doar ruine și unelte de lucru. Nici o hârtie, nici o pânză. Pe Dante Îl stingherea prezența acelui imbecil. Se răsuci brusc pe călcâie, Întinzându-i torța. Măcar așa avea să fie de folos. Omul o luă, deconcertat și rănit În mândria sa. Dar curiozitatea era mai puternică. — Zici că meșterul a fost legat de par când Încă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îi mulțumească, Însă, printre fețele marcate se osteneală și de teamă pe care le zărea În preajmă, nu era nici urmă de el. Ajuns În prag, Îl salută pe neașteptate pe Bargello, lăsându-l interzis În mijlocul oamenilor săi. Oare imbecilul acela se aștepta să Îi arate vinovatul așa, pe nepusă masă? Privirea sa dezamăgită lăsa să se creadă că era chiar așa. O tresărire de orgoliu Îl zgudui pe Dante. În fond, nenorocitul acela nu se Îndepărtase prea mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
seva, îl țintește cu privirea, apoi cu operarea cîtorva filmări speciale și numai după aceea mi-am permis să intru cu adevărat la creație. Tot nu-mi dau seama unde vreți să bateți, face pe neștiutorul Santinelă, afișînd figura unui imbecil. Ai putea măcar să ți dai puțin silința, i-o retează Regizorașul de parcă ar fi avut în față un ucenic care nu era în stare să adune cum se cuvine nici măcar un cablu de alimentare. Doar puțin dacă ai fi fost
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
foști membri PNȚ sau PNL, naționaliști, federaliști, legionari și alte scursuri. Și tu mie-mi spui toate astea, Părințele? sărise ca ars Roja, astea le știu și copiii de clasa a doua, nu putea să creadă, mă iei drept un imbecil, sau ce? Numai chestiile astea nu puteai spune că o să te surprindă, îl călcase pe nervi, în timp ce Părințelul se făcea tot mai mic de rușine, n-am vînă, recunoscu în cele din urmă, vreau să-mi salvez parohia, cînd o să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
de societatea secretă în care intrase după ce fusese izgonit de la mânăstire; un fel de sectă care își fixase drept țel de necrezut să se răzbune împotriva oamenilor de valoare care aveau proasta inspirație să ia în râs prostia și pe imbecili. Istoria acestui episod era piesa de rezistență a Călugărului. Și întotdeauna așteptam să văd împotriva cui se îndrepta nelipsita înțepătură finală. „Membrii de marcă ai sectei (Călugărul începea totdeauna pe un ton de cronicar imparțial) erau imbecili adevărați, necorciți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
prostia și pe imbecili. Istoria acestui episod era piesa de rezistență a Călugărului. Și întotdeauna așteptam să văd împotriva cui se îndrepta nelipsita înțepătură finală. „Membrii de marcă ai sectei (Călugărul începea totdeauna pe un ton de cronicar imparțial) erau imbecili adevărați, necorciți cu vreun deștept și îi urau de moarte pe cei care își permiteau să râdă de titlul lor de noblețe. Îi treceau pe listă și îi urmăreau până în pânzele albe. De aceea mi s-a făcut teamă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mult purecii acolo. Fiindcă deștept poți să pari fără să fii, dar dacă nu ești un prost autentic te dai de gol. Scapi o vorbă mai ca lumea și ești pierdut. M-am prefăcut eu cât m-am prefăcut, însă imbecilii pur sânge au mirosul fin. Simt până la urmă când unul nu e din rasa lor. Mai venea câte un deștept care făcea pe prostul, care nu avusese noroc în meseria lui și căuta să se chivernisească altfel. La început reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deștept într-o societate de proști e un defect pe care nu ți-l poți ascunde la nesfârșit. Într-o zi ceva te trădează. Un nimic și adevărul iese ca o pată de ulei la suprafață. Iar impostorii prinși de imbecili nu sunt iertați niciodată. Pe unul l-au aruncat cu capul în jos de pe un pod într-o noapte. Încât mi s-a făcut frică. Dacă mă prind ăștia? mi-am zis. Fără să mă pretind prea deștept, nu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vedea de departe, nu știa de glumă. Așadar, acolo se afla sala cu oglinzi! Francisc era la fel de înalt și de zdravăn clădit ca Profetul, dar spre deosebire de Profetul, a cărui statură impunea respect, el nu impunea decât teamă. Avea ceva de imbecil puternic în stare să te strivească mângâindu-te. Am renunțat să-l provoc. M-am oprit singur și m-am întors. A doua zi m-am apucat de lucru cu toate că era duminică. Vroiam să termin cât mai repede prima piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu mai avea buzele rujate. Era și împurpurată la față. — Ce mă privești așa? reluă ea. Și cum probabil ghicise că-i observasem roșeața din obraji, mă lămuri că tocmai făcuse o baie fierbinte. Mă trata, așadar, ca pe un imbecil care nu aștepta decât s-o strângă în brațe. Acum, atitudinea ei nu mai lăsa loc la nici o îndoială, devenise limpede. Se așezase pe marginea patului, picior peste picior, în așa fel încât să i se dea, ușor, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cangrenă, ignoranța mea în materie de medicină fiind desăvârșită. Mă și închipuiam cu brațul tăiat, apostrofat de Moașa pentru că nu mai puteam ciopli pietre funerare și nu mai era nevoită să mă trateze ca pe un artist: „Treci la bucătărie, imbecilule, și la spălat vase. Dacă te descurci cu o singură mână. Dacă nu, ia-ți catrafusele și pleacă unde vrei. Roag-o pe curva ta din cătun să te țină dacă vrea. Aici să nu mai calci. Încă nu ești destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
numai”. Ca să mă calmez, mă ridicam din pat, mă duceam la fereastră, o deschideam larg, priveam zborul și vânătoarea pescărușilor care țipau câteodată asurzitor. După un timp, iarăși mă năpădeau însă neliniștile, înverșunările și redeveneam stupid. Le zâmbeam ca un imbecil celor care deschideau ușa, mă trânteam din nou în pat și strângeam sub pătură pumnii: „O să-mi plătiți voi toate astea”. Nici o clipă nu mi-a trecut prin cap că, de fapt, primul cu care trebuia să mă răfuiesc eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lansase pe piață o specie năbădăioasă de vin, lăudată a te lăsa într-o singură ureche), se fac pronosticuri. La noapte, în fiece cartier, câte o mie de polițiști vor debarca, instalând baraje, capcane și arestând pe absolut pe oricare imbecil care numai se va gândi să depună pe undeva fie și cea mai nevinovată hârtie. De aceea și sfârâie astfel aceste ibrice cointeresate, jandarmerești, parcă palmate, ținîndu-și răsuflarea și perpelindu- se sub ațîțîtoarea dilemă dacă fi va găbjit (sau nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
O să capete pe ele bani buni. Spre continua lui surprindere, neînfigîndu-se la bani sau la scule, bețivanul se rezumă însă doar să-l trăznească năucitor cu căpățâna în gură. Și-n deruta totală produsă de plesnitură, mai simți, totuși, cum imbecilul îi decupează, dintr-o singură mișcare, cu tăișul, sfârcul urechii, stângi. Cum îi fură, ca pe cine știe ce comoară, cercelușul de carne al urechii în palmă. Și cum o tulește, cu o parte importantă a urechii sale de Pink Floyd, din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]