833 matches
-
sale cu irealul (manifestată și în imperfectul jocului sau al propoziției condiționale ipotetice). în plus, apare și o formulă tipică, absentă din fragmentele din care am citat. E vorba de construcția reflexiv-impersonală a verbului a face - "se făcea că": la imperfect; aceasta e o marcă inconfundabilă a relatării de vise. E înregistrată de altfel ca atare în dicționarul academic al lui Pușcariu (Dicționarul limbii române, tomul II, partea I, F-I, 1934), cu explicația "a se ivi, a se arăta, a
Povestiri de vise by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15817_a_17142]
-
unghiul retrospectiv de descriere a istoriei, evocarea à rebours luînd din tensiune episoadelor descrise, motiv pentru care dramatismul scenelor e atenuat. Tonul cărții e de evocare calmă a unor drame aspre, grație povestirii indirecte: nu la timpul prezent, ci la imperfect și perfectul compus, și nu oricum, ci dinspre capăt spre început. Cînd Perseu îi taie capul Gorgonei, știe că nu trebuie s-o privească direct, altfel ar împietri. De aceea o privește în reflectarea scutului, și aceeași reflectare (pe trei
Verigile trecutului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2613_a_3938]
-
Eminescu." ("Dilemă", 269, 1998, versiunea pe Internet). Și mai puternică mi se pare această nuanță depreciativa în cazul femininelor cetățeana și în special cetățeanca. Ultimul e derivat cu sufixul -că, azi simțit că popular și învechit. (Oscilația formelor feminine este imperfect demonstrată de secvență următoare, în care apare mai întîi un derivat al substantivului cetățeanca: "Focșănenii o cinstesc pe marea lor concetăteancă"; "o stradă a orașului să poarte numele cetățenei sale de onoare" - RL 2692, 1999, 24). Oricum, conotațiile peiorative ale
Ca simplu cetătean... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17466_a_18791]
-
plecat melcii,/ umbra abia de-și mai aduce aminte/ de creanga sub care a stat” - “Profesorul îmi mai spune”), dar ochiul teoreticianului veghează: “... iată, de mă opresc o clipă/ să mă uit spre începutul poemului,/ bag de seamă că numai imperfectul/dă semne de mișcare, - cum ne învață/ de altfel, Estetica modernă, numai el lasă întredeschise două-trei uși ale Operei” (“Zvonuri”). Pare să fie în acest volum o reflecție asupra propriului scris, asupra poemului și a ideii de poem, dar, de
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
sfera, triunghiul, “sătul să mă tot privesc/ sub cele o mie de chipuri firave, multicolore, dezordonate și speriate” (“Influențe livrești”). Mișcarea dinspre o poetică ambiguă, simțită a fi mai degrabă, confuză, spre o “linie pură” se oprește la întîlnirea cu imperfectul, cu acțiunea fără greș și plină de vitalitate a acestuia. (“Dar imperfectul e timpul viu din trecut”, “numai imperfectul dă semne de mișcare”). În căutarea totuși, mai departe, a “liniei pure”, poetul se privește (cum altfel ?!) într-o oglindă. Recurența
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
chipuri firave, multicolore, dezordonate și speriate” (“Influențe livrești”). Mișcarea dinspre o poetică ambiguă, simțită a fi mai degrabă, confuză, spre o “linie pură” se oprește la întîlnirea cu imperfectul, cu acțiunea fără greș și plină de vitalitate a acestuia. (“Dar imperfectul e timpul viu din trecut”, “numai imperfectul dă semne de mișcare”). În căutarea totuși, mai departe, a “liniei pure”, poetul se privește (cum altfel ?!) într-o oglindă. Recurența oglinzii-palimpsest e în Elegiile în ofensivă un semn al căutării acelei mulțumitoare
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
livrești”). Mișcarea dinspre o poetică ambiguă, simțită a fi mai degrabă, confuză, spre o “linie pură” se oprește la întîlnirea cu imperfectul, cu acțiunea fără greș și plină de vitalitate a acestuia. (“Dar imperfectul e timpul viu din trecut”, “numai imperfectul dă semne de mișcare”). În căutarea totuși, mai departe, a “liniei pure”, poetul se privește (cum altfel ?!) într-o oglindă. Recurența oglinzii-palimpsest e în Elegiile în ofensivă un semn al căutării acelei mulțumitoare “linii pure”. Dînd de-o parte strat
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
Gheața, geometria/ există undeva, fără-ndoială,/ și se vor topi și îndoi în noi,/ Cu siguranță, într-o zi”.) Ceea ce stă dincolo de orice poem, metaforă, dincolo de orice oglindire în geometrii și forme perfecte este, deocamdată, ființa de carne și sînge. Imperfectul este, iată, cel constructiv, cel perfectibil, nu încă geometricul, linia pură. Umanul imperfect și el, hélas! construiește, scrie, întreabă, el se îndeletnicește cu imperfectul tuturor Gramaticilor, el intră pe ușile întredeschise ale Operei, fie poetice, fie divine. Dacă toată căutarea
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
noi,/ Cu siguranță, într-o zi”.) Ceea ce stă dincolo de orice poem, metaforă, dincolo de orice oglindire în geometrii și forme perfecte este, deocamdată, ființa de carne și sînge. Imperfectul este, iată, cel constructiv, cel perfectibil, nu încă geometricul, linia pură. Umanul imperfect și el, hélas! construiește, scrie, întreabă, el se îndeletnicește cu imperfectul tuturor Gramaticilor, el intră pe ușile întredeschise ale Operei, fie poetice, fie divine. Dacă toată căutarea nu trebuie să ducă decît spre ființa din “vene, nervi și măruntaie”?! “Stau
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
metaforă, dincolo de orice oglindire în geometrii și forme perfecte este, deocamdată, ființa de carne și sînge. Imperfectul este, iată, cel constructiv, cel perfectibil, nu încă geometricul, linia pură. Umanul imperfect și el, hélas! construiește, scrie, întreabă, el se îndeletnicește cu imperfectul tuturor Gramaticilor, el intră pe ușile întredeschise ale Operei, fie poetice, fie divine. Dacă toată căutarea nu trebuie să ducă decît spre ființa din “vene, nervi și măruntaie”?! “Stau și mă uit la mine/ Ca la un animal hăcuit, atîrnat
Elegiile materiei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13061_a_14386]
-
aparte este imprimată versurilor prin folosirea refrenului, ca și prin creditul artistic pe care îl acordă poetul neologismului: "geniu", "mit", "monolit", "demoni", "magic". Între dogmele comentariilor lingvistico-stilistice nu poate lipsi formula perfect greșită, dar perpetuată prin ani, de caracterizare a imperfectului: Remarcăm folosirea verbelor la imperfect: "dormeau", "stam" care sugerează acea atmosferă de dezolare, o acțiune trecută dar neterminată, în continuă desfășurare încă�. De ce imperfectul ar trebui să sugereze dezolarea, sau cum poate fi încă în desfășurare o anume acțiune evident
Referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16117_a_17442]
-
folosirea refrenului, ca și prin creditul artistic pe care îl acordă poetul neologismului: "geniu", "mit", "monolit", "demoni", "magic". Între dogmele comentariilor lingvistico-stilistice nu poate lipsi formula perfect greșită, dar perpetuată prin ani, de caracterizare a imperfectului: Remarcăm folosirea verbelor la imperfect: "dormeau", "stam" care sugerează acea atmosferă de dezolare, o acțiune trecută dar neterminată, în continuă desfășurare încă�. De ce imperfectul ar trebui să sugereze dezolarea, sau cum poate fi încă în desfășurare o anume acțiune evident trecută (cînd de fapt ea
Referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16117_a_17442]
-
dogmele comentariilor lingvistico-stilistice nu poate lipsi formula perfect greșită, dar perpetuată prin ani, de caracterizare a imperfectului: Remarcăm folosirea verbelor la imperfect: "dormeau", "stam" care sugerează acea atmosferă de dezolare, o acțiune trecută dar neterminată, în continuă desfășurare încă�. De ce imperfectul ar trebui să sugereze dezolarea, sau cum poate fi încă în desfășurare o anume acțiune evident trecută (cînd de fapt ea este doar prezentată durativ, din interiorul intervalului) sînt întrebări care nu par să tulbure prea mult liniștea discursului didactic
Referate by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16117_a_17442]
-
Garabet, cum îi spuneam câteodată, rar, cu teamă parcă să nu-l jignesc, întrucât nu semăna deloc cu ceilalți târgoveți,... de la el auzisem, în urma unor astfel de discuții, că "noi ajungeam om mare!" - cum vorbea el mai tot timpul la imperfect, trăgându-i-se de la arabă, mare iubitoare de timpul trecut, mediu, magie... Acum, îi cunoșteam bine jargonul... Adică, eu aș fi ajuns, aș fi devenit, cândva, "mare"; nu ca vârstă: mare, mare... Cum? Habar n-aveam. Ceva ca Robinson Crusoe
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
aș mai fi vorbit cu domnul Garabet încă zece ani și mai bine și nu m-aș fi dus la nici o școală, aș fi vorbit și azi, dacă nu chiar armenește, cu un puternic accent armean, punând predicatele totdeauna la imperfect și zicând, de exemplu, ca bătrânul cafegiu, când sta să plouă: "Venea un puloi afară..." Încă nu-mi dădeam seama de confuzie. Dar, dacă așa zicea Garabet... Uneori, când se ducea precipitat la privata din fundul curții cu ulcica în
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
isteț, și urma interogatoriul: Cum te cheamă... Câți ani ai?... Mergi la școală?... Știi tabla înmulțirii?... Cât fac trei ori patru?... Mă uitam la ei, speriat de interogatoriul lor strâns și, ca să scap, spuneam, scurt, cu accent armenesc: nu știam!... Imperfectul, slăbiciunea fiilor de lângă Ararat! Ca și cum, lor, prezentul nu le-ar fi convenit niciodată, doar ce nu mai este, doar ce-a fost și nu mai poate să fie - rasă veche, obsedată de trecut. Mița îmbătrânise fumând ca o șerpoaică, dând
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
întotdeauna grija pentru ceea ce se află dincolo, și se pune întotdeauna în lumină relația uman-suprauman. (Po)căința, conștiința morală și trăirea apăsată gustând prezentul cu grija continuă a viitoarelor consecințe pe care gesturile de acum le determină, toate acestea definesc imperfect poemele din Călătorind în marea interioară: Imperfecțiunea mea se naște în fiecare zi/ din tulpina căinței o hrănesc chiar eu// mă mulțumesc cu prea puțin,/ schimbă-mi zalele astea, cearcănele// sînt grele și reci,// la icoană fă-mi oglindire/ oarbă
Prezentul de ieri by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/10235_a_11560]
-
adevărat devotament față de oameni!.. Agamiță Dandanache, corijând din mers imperfecțiunile politicilor electorale, demonstrează în mod irefutabil că doar iubirea fără maluri și valuri poate învinge politica - și doar prin sacrificiul iubirii binome se poate dovedi faptul că Dumnezeu nu este imperfect, cum năzuiseră, pentru o clipă, în demonica lor degringoladă, cațavencii! Intrând în luptă cu tabăra cațavencilor, Zoe își apărase încheieturile patului său aleatoriu! Agamiță înțelege acest adevăr fiziologic! Și filosofic! Agamiță, ochi de vultur mesianic, în Zoe, dintr-o ochire
Ateismul politic și capul de bour by D.R. Popescu () [Corola-journal/Journalistic/3673_a_4998]
-
Sociu, prin insomniile lui Claudiu Komartin), această nefiresc de detașată înstăpânire asupra unui lupanar ne sună pur și simplu străin. Cultivarea abstracțiunilor, vizionarismul mimat sau autentic, inserția de personaje fără carne și fără oase, ambiguizările scăpate de sub control, narativizarea la imperfect a unor bizarerii țin de o anume poetică uniform adolescentină. De un limbaj suprapersonal, colectiv. Și mai degrabă de o sociologie a literaturii decât de o istorie a ei. Cu rădăcini - asumate sau întâmplătoare - în Nichita Stănescu, dar cu o
O editură, două cărți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9580_a_10905]
-
prima vedere din opera literară "Omul din vis" de Cezar Petrescu, pe baza căruia au avut de dat antonime pentru două cuvinte, de explicat rolul unei cratime, de indicat două motive literare și perspectiva narativă, de explicat rolul verbelor la imperfect și de demostrat prin două argumente că textul aparține genului epic, precum și comentat o secvență. Vezi baremul de corectare de la Limba română, filiera REAL Vezi AICI subiectele de la Limba română, filiera Vezi baremul de corectare de la Limba română, filiera UMAN
BACALAUREAT 2014. BAREM la Limba română, REAL și UMAN by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/69733_a_71058]
-
cu foc, făcându-mi urări. În sat ajungând, trăseserăm la neamurile ei. Garabet, care le adusese rahat și cafea într-o legăturică neagră de pulberea râșnită, mă prezentase tuturor zicând ca de obicei despre mine că ajungeam om mare la imperfectul lui caraghios. Tot în ziua aceea, armeanul, plictisindu-se probabil de acei, totuși, țărănoi, mă luase la plimbare prin sat, discutând între noi. Ajungând în dreptul școlii, care nu se compara cu a noastră de la Urziceni, Garabet, tot lăudându-mă, îmi
La gârlă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15247_a_16572]
-
sinelui. Astfel, cum frumosul riscă pericolul kitsch-ului, iar urâtul devine emoționant, așa cum lumina devine umbră odată cu modificarea sursei de lumină, “perfecțiunea însăși este imperfecțiune”. (Vladimir Horowitz) Urâtul nostru universal, cotidianul expus “Marii Treceri”, praful, pata, cioburile, negrul, ruptul, strâmbul, imperfectul, conjugă simfonic urâtul nostru frumos, mozaicul desăvârșit căruia îi suntem circumscriși, viața.
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ramona Costea, Radu-Răzvan Cozma, Ariadna Pui, Alma-Monica Gavriluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_946]
-
fi rămas nemâncat zile întregi. Un plictis nesfârșit m-a făcut să-mi imaginez diferite experiențe. Având de a face cu figura umană, m-au fascinat anumite detalii. De exemplu, m-am convins că fața omului nu numai că e imperfect simetrică, dar că e perfect asimetrică și că tocmai această asimetrie face chipul uman recognoscibil și memorabil. Fotografiam numai fața clienților, căci foarte puțini dintre ei mai vroiau să se pozeze cu Leo. Poate pentru că masca și rolul lor ridicol
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
la bază axa drumului inițiatic, prezentându se progresiv etapele cunoașterii ce-l vor duce spre accederea la principiile axiologice ale vieții. Formula tipică specifică începutului, “a fost odată ca niciodată”, este înlocuită de una particulară “era odată”, sintagmă în care imperfectul verbului ființării, “erau”, sugerează ideea de iterativitate. Făcând apel la un timp verbal al narării, care devine echivalentul transpunerii în “illo tempore”, și corelându-l cu adverbul de timp “odată” și cu indicele localizării acțiunii “într-un sat”, instanțele narative sunt
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ştefan Fînariu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_952]
-
experiența Damascului nu s-a produs și că noi ne aflăm într-o lume intermediară în care „nici cei neschimbați nu mai sunt ce-au fost, nici cei schimbați nu sunt ceea ce își închipuie ei”, cred totuși că, oricât de imperfecte ar fi fost - în marea lor majoritate - victimele, pentru a stârni mila îngerilor și a lui Dumnezeu, nu se poate face abstracție de existența lor. Text apărut în 22, numărul 10 din 1993 Addenda O delațiune postdecembristă De câte ori mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]