1,373 matches
-
lor săptămânale. În lumea artiștilor, sindromul Salieri a câștigat enorm în subtilitate. În spatele oricărui vis, arta plantează câte o speranță. Arta trebuie adusă în calea oamenilor. De mii de ani, poezia spintecă întunericul din noi. Și poeții devin cenușă. Dar incandescentă. „ Eliberați ” de artă parcă suntem la ora zero după potop. Schimbarea cailor nu se face nici în artă fără convulsii. Scriu pentru că intră întrebările în mine ca niște țepușe. Talentul farmecă, geniul tulbură. Sufletul marilor creatori, pare, comparativ cu trupul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ultimul timp. Îmbogățiții tratează, de regulă, arta ca pe o frivolitate. O poezie poate surpa un imperiu. Unii scriu fără mandat, alții - fără talent. Singura răzbunare admisă geniilor este creația. Frigiditatea este a științei. Pilonii artei nu pot fi decât incandescenți. Câte un petic de cer a furat fiecare artă. Marea artă trăiește din răni metafizice. În artă, dacă admiri, devii epigon. Originali sunt cei care au dezgustul foarte dezvoltat. În timp ce filosoful risipește puful păpădiei, scriitorul încearcă să recompună corola. Poeții
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
părul și barba, că i-a pleznit un ochi, că omul a încremenit ...", a medicului-călău responsabil de resuscitarea "osânditului la moarte prin carbonizare lentă" și, implicit, de prelungirea chinului, descrierea aproape tehnică a mașinii de tortură o spirală de fir incandescent, al cărei diametru permitea intrarea unui om "de-a bușilea" etc. -, devin un scenariu prin excelență fictiv, în care violența îndelung premeditată a insului dezumanizat apare ca un plan urzit dibolic. Tendința moralistului este de a deveni cinic ori de câte ori realitatea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în grădină, până la acea deschidere. în cerul dinlăuntrul deschiderii, adică în mijlocul cerului grădinii, pătrund trei culori de lumină, care sunt înțelese ca una singură și iluminează culorile acelui s tâ lp [s.n.]. Atunci s tâ lpul scânteiază [s.n.] și devine incandescent în numeroasele culori pe care le încălzește până la incandescență. Iar [sufletele] cele drepte sunt iluminate în permanență de acea strălucire celestă. Dar în fiecare sâmbătă [Șabat] și în prima zi a fiecărei luni Șekhina se arată în acest cer [s.n.
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
care curg, negre, pe pieptul unei stânci. Lacrimi vărsate de durerea morților iubiți. Iar dinspre pământul acela însângerat și de pe înălțimile Ilionului se înalță spre cer, cu tânguirile, o atât de mare suferință omenească, încât în adâncul cerului senin și incandescent al Iliadei se vede întunericul. Hades Morților din epopee nu le e făgăduită o altă viață vrednică de numele acesta. E drept, se duc pentru totdeauna în Ereb, în tărâmul subpământean al lui Hades, principele nemuritor al morții. Dar, după ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
care curg, negre, pe pieptul unei stânci. Lacrimi vărsate de durerea morților iubiți. Iar dinspre pământul acela însângerat și de pe înălțimile Ilionului se înalță spre cer, cu tânguirile, o atât de mare suferință omenească, încât în adâncul cerului senin și incandescent al Iliadei se vede întunericul. Hades Morților din epopee nu le e făgăduită o altă viață vrednică de numele acesta. E drept, se duc pentru totdeauna în Ereb, în tărâmul subpământean al lui Hades, principele nemuritor al morții. Dar, după ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
impuls și forță vitală. Dă putere și vitalitate, de la potența sexuală până la orice gen de transformare. Mobilizează și produce contopire, dând intensitate și concentrare sexelor pentru a da impuls și energie în crearea unei noi vieți. Toate acestea sub flacăra incandescentă a roșului adult, vital. Ajuns la apogeul energetic, treptat, în drumul său spre elevare, se transformă, se desprinde pe nesimțite, ca o punte, în ORANGE-ul ce caută drumul spre jovialul GALBEN luminos și transparent. El ne face să simțim
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
de privilegiat o singură epistolă în detrimentul alteia poate mult mai comică. Răspunsurile domnișoarei Zozo, de pildă, continuă intertextual stilul kitschizat al Ziței, condimentat în plus cu o ortografie aparte, să zicem, "neconvențională": Simpatice domnule Jenică, Desigur că numai o întâmplare incandescentă și bizară pe care un mare scriitor francez pot zice genial lea numit fatalism a făcut pe mămica să mă ducă la iarmaroc la Roman unde am avut plăcerea să te cunosc și reciproc. Te rog a mă escuza că
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
patul meu devenea un mormânt străvechi, profanat și dezvelit, așa cum văzusem la muzeul de istorie, sub sticlă, iar eu eram scheletul spart, fărâmițat, pământiu, una cu țărâna, rânjind către tavan. Câteva cârpe putrede mă mai înfășurau, ca niște drapele dezolate, incandescente 99 de rafalele de timp care vâjiau peste mine. Și m-am gândit deodată că, acolo, în micul tumul din valea paradisiacă, un geamăn al meu, mumificat, zăcea poate în aceeași poziție, rânjind la fel, dar cu orbitele și cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
sângele. Ne-am așezat pe jos, trăgîndu-ne cât mai aproape de crengile încîlcițe, linse de foc, până la limita la care abia mai suportam fierbințeala. Puștii țopăiau ca nebunii, urlând și chiuind, încercînd să ațâțe cu crenguțe incendiate focul. Transformau în jar incandescent vârfurile bețișoarelor și alergau prin noapte, rotindu-le repede și închipuind astfel cercuri și elipse fluorescente. In ce cavernă mai trăisem când va lumea asta mică adunată în jurul focului, 129 pe când restul lumii rămânea în stăpînirea-nghețată a stelelor? Ieșiseră, firește
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
neamul sau cu specia sau cu lumea vie sau cu Dumnezeirea, doar să nu mai trăiesc schizofrenia gândirii, acest mizerabil pseudonim pentru singurătate. Am rămas câteva ore lângă rugul imens, care continua, cu nemaipomenită furie, să arunce spre stele cetină incandescentă. Se dansa în jurul lui. Focul mușca din siluete, le făcea mai subțiri și mai expresive, ca în desenele rupestre. Grupulețe-grupulețe se adunau în jurul câte unui profesor sau al unui elev mai mare, care înfigea bucăți de slănină într-o creangă
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Și-apoi om vedea." Am cântat și eu până la urmă, cu voce stinsă, alături de ei, separați doar prin câțiva metri cubi de-ntuneric. Transformat într-o grămadă de jar, în care se mai ghicea forma crengilor - pe unele, deasupra stratului incandescent, se formase o crustă albă și pufoasă -, rugul radia mai departe valuri de căldură. Spațiul pur dintre stele și noi devenea tot 135 mai adânc, așa cum se limpezește un pahar în care apa a curs turbulent. Muzica s-a-ntrerupt brusc și
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pe jos, într-o direcție oarecare, pe-o cărare pe care o țineam cu încăpățânare, am tot umblat până m-a izbit aerul sărat al mării și-am auzit valul lovindu-se de stânci, soarele stătea de-acum să apună incandescent în oglinda mării, am coborât să mă așez pe o stâncă rotunjită de vânturi, privirea mi-era țintuită pe discul roșu aprins al soarelui, când în spatele meu o voce, Te așteptam de mult! mi se adresează în bulgară după cum mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
aflau în fața mea... era mai ușor să aleg varianta de a renunța la imprevizibilul drumului care aștepta noi eforturi, de a nu mai încerca să urc scara și să ajung mereu altundeva, având mereu drumul în fața mea, interminabil, ascendent și incandescent... Am început să-mi amintesc întâlnirile mele de până atunci, momentele petrecute în prezența ființelor pe care le cunoscusem și imaginile locurilor pe care le văzusem, lucrurile pe care ajunsesem să le înțeleg sau să le descopăr... apoi chiar și
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
zbura... Acesta e adevărul absolut, crezi tu? Adevărul absolut este arborele universal... Am deschis ușa de sticlă a felinarului iar flacăra s-a concentrat, a pâlpâit mai intens și deodată i-au apărut niște aripi de lumină, ca niște ramuri incandescente... Atunci eu mi-am luat zborul, iar ea a sărit afară din felinar și s-a înălțat după mine, încântată de a se desprinde de stâncă. A devenit un fel de pasăre minusculă, ca un colibri sclipitor. Cred că știu
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
aici. Însă întotdeauna apare un semn, un indiciu, o idee... În clipa următoare, prin cadrul luminos al unei uși din apropiere s-au văzut niște scântei, ca o coadă de cometă. Însă a dispărut imediat, așa cum apăruse, sclipind fulgerător și incandescent, într-o secundă. Am sărit în picioare. Ai văzut? Am văzut ceva. O sclipire trecătoare. Eu știu ce era! m-am entuziasmat și am alergat până în fața ușii pe unde se văzuseră trecând scânteile, ca o secundă iluzorie. A fost
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
în care pășești. În clipa aceea, în globul viitorului s-a zărit arborele universal, ramurile sale de lumină parcă depășind sfera de sticlă și iradiind dincolo de stâncile și plaja aparentă, dincolo de oceanul infinit... Am ieșit din pasajul care se iluminase incandescent și am ajuns altundeva... În viitorul întreg al propriului meu prezent. Viitorul acum. Absolutul moment... Orașul cu povești Absolutul moment, viitorul prezent, începutul fără de sfârșit... am ajuns în acel loc fără timp, găsind un oraș fără locuitori, ca o cetate
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
eu chiar fiind ceva din acest iluzoriu și în același timp un adevăr esențial al arborelui, având puterea ramurilor de a se înălța, de a ajunge la absolut și conștiința de a fi deja veșnic, asemenea luminii alergând prin crengi incandescente, iubirea absolută strălucind în esențialul soarelui vieții, independent de trecerea relativă a inefabilului existenței ... după ce vălurile instabile ale aparențelor s-ar fi eliberat de finitudinea imperfecțiunii lor, rămâne doar eternul adevăr perfect, răspunsul absolut, idealul însuși - energia, lumina, viața arborelui
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
fiind prima zguduire, dată de contactul nostru magnetic, nu aveam curajul să mă apropii prea tare de ea; mă opream să privesc În vitrina librăriei, ca și cum doar cărțile contau pentru mine. O pândeam Însă cu ochi necruțător, tăind o dâră incandescentă În aer; mă pândea și ea cu coada ochiului, acel ochi dilatat de mongoloidă În care se perindau cortegii de fauni și nimfe alergându-se, alergându-ne, alegându-mă doar pe mine, deși nu lăsa să se vadă acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a fost aceasta? Ce s-a Întâmplat aici? Unde au dispărut acele idei palpabile ca niște pajiști răcoroase În care dansau fauni lascivi și nimfe suave? Parcă totul nu a fost decât un vis, o halucinație dată de impactul prea incandescent cu ideile călinesciene. Când profesorul iese pe ușa amfiteatrului, pare Îndepărtat și nepământesc. Este doar un duh, un eon Întruchipat Întâmplător spre a ne vorbi despre Eminescu. Un alterego al acestuia sau al nostru? (marți) În acel interval liminar cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Ale mele nu sunt decât existențele netrăite de nimeni Purtate latent În tine, totemuri de care nu știi decât tu; Cutremură spasmul pur orice picur din fire, O lume moare suav În alta Într-un echilibru cosmic Cum sunetele cad incandescente În cuvinte răcite; E o automanifestare a ierbii ș-a gândului Nu vă Întristați din cauza morții, voi, sugari ușuratici ai vieții. 13.10.1960 Cerneri de negru spânzură-n pânzele creierului ( Sar caii neîmpiedicați ai ideilor peste câmpuri cu ierburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de la șampane, chelneri În uniforme de la hoteluri. Un văl de fum cenușiu, mare cît un oraș În ceață, se Întindea peste rîu, și din el se iveau arborii gabieri ai vaselor Idzumo și Wake. În dreptul Grădinii Publice, nori de cenușă incandescentă Încă mai ieșeau din coșul vasului de război japonez. Vasul Petrel se scufunda acolo unde fusese ancorat. Aburi se ridicau din pupa și travers, iar Jim putea vedea șirul de marinari stînd la prova, așteptînd să-și ocupe locurile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
vîrful aripii atingînd malul unui canal părăsit. Avionul viră peste orezării și se dezmembră În aer. Explodă Într-o perdea de benzină aprinsă, prin care Jim putu vedea chipul arzînd al pilotului american, Încă prins În scaunul lui. Printre sfărîmăturile incandescente ale avionului, un fragment din soarele a cărui lumină continua să strălucească peste cîmpurile din jur trecu printre copacii aflați dincolo de perimetrul lagărului. Un al doilea Mustang lovit se desprinse de celelalte În zbor. Lăsînd o dîră de fum uleios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
căpătând formă și culoare. Era o imensă manta roșie. Era suspendată În aer, Încremenită ca o draperie. Deasupra acestei mulțimi erau doar cerul din care mantaua roșie se coborî În liniște și atinse caldarâmul, lin, ca o statuie de piatră incandescentă. Din mâneci Îi ieșiră doi clești uriași de rac, din guler, un imens cap cu ochi diabolici, cu două mustăți sinistre. Se așeză În spatele lor și Începu să le reteze capetele, unul câte unul. Nu era nici acrobație, nici pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
vagon au scăpat cu viață. Tramvaiul era aglomerat, cu lume pe scări și Între vagoane și se Întorcea de la ștrandul Lacul Tei. Jetul flăcării, Întâi roșie și apoi albastră, aproape invizibilă, lovește vâjâind peretele rece. Scântei mici, ca niște funigei incandescenți, apar din când În când În trupul cărămizii sfărâmicioase. Instalatorul apasă cu năduf pistonul mașinii de lipit. Mașina funcționează cu benzină. De obicei cu mașina asta lipește țevile de plumb de prin casele oamenilor sau În canal. Acolo, lângă ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]