1,838 matches
-
cum Îi gonea gîndul. Yvonne Le Bihan intră În camera Mariei. Sub privirea infirmierei care o supraveghea prin geam, se instală liniștită la căpătîiul tinerei femei care stătea acum calmă, nemișcată. De Îndată ce privirea pătrunzătoare a Yvonnei văzu că dispare chipul infirmierei, se ridică fără grabă, apucă o pernă pusă pe un scaun și se apropie de Marie, pe care o pironi cu privirea fără urmă de emoție. Pleoapele Mariei se zbătură cu greutate ca și cum ar fi Încercat să se deschidă, respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
hotărîtă, Marie avu oribila impresie că Yvonne avea s-o azvîrle definitiv Îndărăt În infernul de coșmar din care ieșea cu mare greutate. Cu perna În mînă, femeia se aplecă peste Marie, cînd ușa se deschise lăsînd să apară o infirmieră. - Vă rog să ieșiți, am primit un apel de la SRPJ, zise ea sec. Apoi se Îmblînzi cînd o recunoscu pe Yvonne. - A, dumneavoastră sînteți, doamnă Le Bihan... E totul bine? Am să sting curînd lumina. - Eu... n-am să stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ea se stăpîni. - Loïc! El are O negativ! El este În primjedie! Unde se află acum? Lucas nu putu face nimic ca s-o Împiedice să fugă spre cameră, unde se Îmbrăcă la repezeală. Fură nevoiți să se certe cu infirmiera de noapte pentru ca aceasta să accepte ca Marie să semneze un bilet de ieșire pe propria ei răspundere. - E o problemă de viață sau de moarte care Îl privește pe fratele meu Loïc! argumentă ea. - Dar fratele dumneavoastră e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dat multe foi și un plic cu antetul spitalului, vi l-a lăsat acolo... Arătă spre măsuța de la căpătîiul patului, goală. - Era acolo cînd a plecat, sînt sigură, afirmă ea, Încremenită. Marie și Lucas, reflectînd intens, rămaseră tăcuți o clipă. Infirmiera, perplexă, ridică din umeri și ieși. Marie părea atît de profund cufundată În gînduri Încît Fersen se Îngrijoră. - Cum te simți? Ridică ochii spre el, bulversată. - Am crezut că visasem, murmură ea rar, am crezut că visez că Loïc... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
oameni În bluze albe. CÎnd trecu pe dinaintea lor, o recunoscură pe Yvonne, neînsuflețită, cu o mască de oxigen pe față. Marie se năpusti și, mai Înainte ca ei să se Îndrepte cu toții spre infirmeria Închisorii, reuși să afle de la o infirmieră că deținuta suferise un accident cardiac. Apararent, o reacție alergică la injectarea calmantului care Îi fusese administrat. Lucas, venit după Marie, reacționă imediat. - Un calmant? De același tip cu Mésadrol? - Da, un produs comercializat, confirmă infirmiera, făcîndu-se apoi rapid nevăzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să afle de la o infirmieră că deținuta suferise un accident cardiac. Apararent, o reacție alergică la injectarea calmantului care Îi fusese administrat. Lucas, venit după Marie, reacționă imediat. - Un calmant? De același tip cu Mésadrol? - Da, un produs comercializat, confirmă infirmiera, făcîndu-se apoi rapid nevăzută. GÎndurile celor doi polițiști se declanșară imediat. - SÎnt sigur că Yvonne fussese drogată cu Mésadrol atunci cînd a fost găsită În criză la fabrica de faianță! - Ucigașul a fost probabil surprins de indispoziția cardiacă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de felul ăsta nu s-a produs În noaptea aceea, iar Annabelle s-a Întors acasă. Se simțea cu mult mai bătrână. Aveau să treacă aproape douăzeci și cinci de ani până să-l revadă pe Michel. Pe la ora trei, sună telefonul; infirmiera părea sincer Îndurerată. Se făcuse, efectiv, tot ce se putea face; dar În fond, practic, nu se putea face nimic, inima era prea bătrână - și cu asta basta. Măcar nu suferise, era adevărat. Dar, era la fel de adevărat, totul se isprăvise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mai adesea cumpăra totuși, până la urmă, un bilet; odată intrat În sală, se simțea mai bine, plasatoarea era de o discreție absolută. Bărbații se așezau departe unii de alții, Întotdeauna lăsau mai multe scaune Între ei. Se masturba tacticos privind Infirmiere desfrânate, Autostopista nu poartă chiloți, Profa desface cracii, Muistele și câte altele. Singurul moment delicat era la ieșire: cinematograful dădea direct În bulevardul Saint-Michel și risca să dea nas În nas cu o colegă de facultate. În general, aștepta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
părul blond-roșcat și o mustață pe oală; semăna puțin cu un contabil neamț. Guilmard pregătea grătarul cu nevastă-sa. După-amiază trecea, vorbeam despre vacanță, eram cam aburiți; de obicei, eram patru sau cinci cupluri de profesori. Nevasta lui Guilmard era infirmieră și avea reputație de super-parașută; Într-adevăr, când se așeza pe peluză, se vedea că nu purta nimic pe sub fustă. Își petreceau vacanțele la Cap d’Agde, În sectorul nudiștilor. Cred de asemeni că mergeau la o saună pentru cupluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
În clinică ceva mai mult de șase luni; tata a venit să mă vadă de câteva ori, părea din ce În ce mai binevoitor și mai obosit. Mă Îndopau cu atâtea neuroleptice, că nu mai aveam nici o dorință sexuală; Însă din când În când infirmierele mă luau În brațe. Mă ghemuiam la pieptul lor, rămâneam nemișcat un minut sau două, după care mă culcam din nou. Lucrul ăsta Îmi făcea atât de bine, Încât medicul-șef le rugase să accepte, dacă nu le deranja prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
veche nerozie Cu veșnica reîntoarcere... Lasă... Eu ling Înghețată rozalie La Zarathustra, pe terasă. — Știu ce trebuie să facem, zise ea după o nouă tăcere. Mergem să facem sex În grup la Cap d’Agde, În sectorul nudiștilor. Vin acolo infirmiere olandeze, funcționari germani, foarte civilizați cu toții, burghezi, gen țările nordice sau Benelux. O orgie cu polițiști luxemburghezi, de ce nu? — Mi-am terminat zilele de concediu. — Și eu, marți Începe școala; dar Încă am nevoie de repaus. Sunt sătulă de predat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mult de două ore. Se trezi a doua zi. Vedea pe fereastră cerul albastru, mișcarea ușoară a vântului prin arbori. Nu simțea practic nimic. Ar fi vrut să-și vadă cicatricea de pe burtă, dar nu Îndrăzni s-o roage pe infirmieră. Era bizar să știe că e aceeași femeie, dar că organele de reproducere Îi fuseseră scoase. Cuvântul „ablațiune” Îi flutură o vreme prin minte, apoi fu Înlocuit de o imagine mai brutală. „M-au golit, Își zise ea; m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
moment. Peste oraș se ridicau zorii. Așezat lângă Michel, fratele Annabellei clătina din cap mormăind. „Nu e posibil... Nu e posibil...”, repeta el Întruna, ca și cum aceste cuvinte ar fi avut vreo putere. Ba da, era posibil. Totul este posibil. O infirmieră trecu prin fața lor, Împingând un căruț metalic cu flacoane de ser; se auzea clinchetul pe care-l scoteau ciocnindu-se Între ele. Puțin mai târziu, soarele risipi norii, iar cerul se făcu albastru. Ziua avea să fie frumoasă, la fel de frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ce urmară, simți mai ales strania prezență a lumii observabile. Stătea singur, pe coridorul Însorit, pe un scaun din plastic Împletit. Erau Într-o aripă a spitalului extrem de liniștită. Din când În când, o ușă se deschidea la distanță, o infirmieră ieșea, se Îndrepta spre alt coridor. Zgomotele orașului, cu câteva etaje mai jos, se auzeau ca prin pâslă. Într-o stare de totală detașare mentală, Michel trecea În revistă Înlănțuirea circumstanțelor, etapele mecanismului care le sfărâmase viețile. Totul părea definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pe altul, Cine Îmbrățișează iubirea universală, Acela va muri fără gânduri de ură. Spre seară, mama Annabellei reveni, voia să vadă dacă era ceva nou. Nu, situația nu evoluase; stările de comă profundă puteau să fie foarte stabile, Îi repetă infirmiera cu răbdare, uneori treceau săptămâni fără a se putea da un pronostic. Bătrâna intră să-și vadă fiica, ieși plângând după un minut. „Nu Înțeleg..., spuse ea clătinând din cap. Nu Înțeleg cum e făcută viața. Era o fată bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
din Verrières-le-Buisson, unde Bruno avea să-și petreacă restul zilelor, avu loc o mică petrecere - pentru bolnavi și personalul medical. S-a băut șampanie și s-au mâncat cartofi prăjiți condimentați cu boia. Mai târziu, noaptea, Bruno dansă cu o infirmieră. Nu era nefericit; medicamentele Își făceau efectul și orice dorință murise În el. Îi plăcea să mănânce, Îi plăceau jocurile televizate privite În comun, Înainte de cină. Nu mai aștepta nimic de la succesiunea zilelor, iar această ultimă seară a celui de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
alarmă din ochi nu era vizibilă decât pe jumătate. Poate că medita asupra acestui fapt, asupra direcționării fizice a vieții, asupra nenumăratelor căi pe care poți fi vătămat, rănit, chiar ucis - o linie de gândire total neobișnuită pentru el. O infirmieră se ivise pe neașteptate și mecanicul (un tehnician de la spital) stătea pe lângă ea ca o ustensilă de rezervă. Ravelstein era ridicat peste marginea patului și apoi coborât, foarte Încet, În scaunul cu rotile. Doctorul Schley urmărea să‑l țină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
În jos, ca să i se refacă mușchii. Gambele lui lungi, foarte lungi, erau despuiate de mușchi, iar pe interiorul albicios al brațelor se vedea Încrengătura de vene. Nu te puteai Împiedica să te gândești la sângele infectat din ele. În timp ce infirmiera Încerca să‑i acopere organele genitale, Ravelstein părea să rumege o Întrebare presantă - poate dacă are vreo noimă să te zbați atât de aprig pentru existență. Nu are nici o noimă, totuși el se zbătea. Se crampona de tubul de oțel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
nu. Nu mai avea nici un pic de vlagă ca să‑și Împlinească dorința. Și, la un moment dat, și‑a Întors fața către mine și ochii i s‑au dat peste cap - nu i se vedea decât albul orb al globurilor. Infirmiera a strigat: - Ne părăsește! Dar Shimon a ridicat glasul și a rostit: - Nu vă agitați! Calm! Erau cuvintele pe care le adresa foarte des soției și copiilor lui când se Încăierau și Începeau să se certe. A ține lucrurile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Începeau să se certe. A ține lucrurile În mână era funcția lui În familie. Nu era conștient că globurile oculare Îi reveniseră la poziția normală. Dar eu mai văzusem lucrul ăsta la muribunzi și știam că, Într‑adevăr, ne părăsea - infirmiera avea dreptate. După Înmormântarea lui care a avut loc În cursul aceleiași săptămâni, cu câteva zile Înainte de ziua mea de naștere, am avut o zgomotoasă criză de furie și am izbit cu piciorul În ușa sălii de baie unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cina În oraș. Nikki nu putea găti pentru toți cei care veneau să‑l vadă pe Ravelstein. Abe lua medicamentul uzual prescris pentru maladia lui, dar nu voia să se știe. Îmi aduc aminte cât de șocat a fost când infirmiera a intrat În camera ticsită de musafiri anunțând În gura mare: - E timpul să vă luați AZT‑ul. A doua zi Ravelstein mi s‑a plâns: - Îmi venea s‑o strâng de gât. Oamenii ăștia nu sunt cât de cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lui Ravelstein erau numărate. Și Rosamund mă avertizase: - S‑ar putea ca acesta să fie ultimul drum al lui Ravelstein la spital. Știam. Și Nikki, firește, ajunsese la aceeași concluzie. Petrecea ore Întregi făcând comisioane, preluând telefoane. Nikki, și nu infirmierele, Îl bărbierea cu aparatul de ras electric, În timp ce Ravelstein, cu ochii Închiși, Își lăsa capul pe spate ca să‑i ofere bărbia. O cupă mică de plastic sub nas Îl aproviziona cu oxigen. - Situația nu arată prea bine, nu? mi‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
că am fost pus imediat sub oxigen. După care am trecut printr‑o pauză prelungită. Unii dintre medici erau de părere că trebuie să fiu dus imediat la sala de reanimare de la cardiologie. Alții susțineau că respirația era problema principală. Infirmiera mi‑a aplicat pe față o mască de oxigen, pe care o dădeam Întruna la o parte. Rosamund stătea lângă mine ca să mă ajute. M‑a rugat: - Chick, oxigenul ți‑e strict necesar și n‑aș vrea să‑i văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de amăgiri, halucinații, cauze și efecte aiuristice. Se spune că Versetul Îți amorțește memoria. Dar memoria mea a fost Întotdeauna rezistentă. Îmi aduc aminte că eram mereu Întors când pe o parte, când pe cealaltă. Câte o soră sau o infirmieră care știa ce face mă lovea pe spate și Îmi poruncea să tușesc. Îi vizitasem adeseori pe Ravelstein și pe alți prieteni sau rude În săli de terapie intensivă din diversele spitale și, cu acea stupiditate firească omului teafăr, sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fi externată. Eu, Însă, continuam să Împing cadrul de metal prin coridoarele cotite, hotărât să‑mi recuperez uzul picioarelor. Sub duș eram sprijinit să stau În picioare și mă simțeam extrem de umilit când eram frecat cu săpun și clătit de infirmierele binevoitoare, care văzuseră la viața lor tot ce poate fi văzut, așa Încât priveliștea trupului meu nu le mai șoca. Presupuneam că experimentatul meu neurolog și, totodată, Îngerul meu păzitor, era familiarizat cu cazuri similare și știa foarte bine „la ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]