1,579 matches
-
pe brațe ținea pe Cristos murind. Vederea aceștii marmure ce atât se potrivea cu impresiile inimii sale pare că ar fi aruncat un balsam mântuitor în sufletul junelui artist și inscripția Stabat mater dolorosa ce era asupra frontispițului capelei îi insuflă de a pune pe muzică acel imn ce [e] compus de o cugetare atât de nevinovată și atingătoare. Pergoleze era afundat în meditație când Duni îl izbi pe umere, zicîndu-i cu acel glas vesel ce avea totdauna: - Ei, ce faci
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ei de căpetenie, patriarhul ecumenic. Fie spiritul invederat mirean, fie predominarea unei trăsuri fundamentale absolutistice sau în fine marea schismă ce se-ncepea în biserica romano-catolică, care să fie înrîurit asupra poporului românesc în așa fel încît să-i fi insuflat înstrăinare și aversiune, destul că acest popor se întoarse hotărâtor de la Roma spre Constantinopol, neclintindu-se în statornica lui convingere confesională prin pilda nouă dată de Ioan Paleologul care trecuse la catolicism. Stăpânirea, clasele și poporul Țării Românești supravegheară cu
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
propune) poezia dramatică în relief devine prin reprizantare o liberă imagine rotunzită (rondă) si prin astă imagine se ridică la realitate sensibilă. Artea dramatică schimbă (verwandelt) așadar formele spirituale concrete (geistig-concret) a poeziei dramatice în carne și sânge și le insuflă viața aceea prin care ele ajung la cea mai deplină prezintă sensibilă. Astă arte pune figurile poetice ce plutesc pe dinaintea fantaziei să bea din sângele infernului (Unterwelt ) omeric, prin a căruia efect ele îmblă pe dinaintea noastră și ne transportă în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ar părea suficiente numitele calități: avântul retoric și cultura minței. Ele și dezleagă oarecum problema pre atâta pre cât urmăresc (nachkommen) puterea creatoare poetică. Un actor însă cu adevărat genial va merge într-atîta asupra poetului întru cât poate să le insufle numitelor tipuri și o viață individuală. Din cele zise rezultă așadar următoarea lege generală: Cu cât gravitează un caracter în partea idealităței și a universalităței cu atât actorul are a-l face să graviteze în partea verității naturale (Naturwahrheit), adică
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
și de-a se putea mișca pe pământ ca ființe de felul nostru, tot astfel însă e de datorința lui ca tipurile ce n-au primit de dotă decât adevăr natural (naturaleță) și fidelitate să le ridice și să le insufle un (coprins) conținut mai general, care să le țină asupra valului vieței ordinare. Și aci complinește actorul pe poet, numai într-un mod opus, căci înnobilează tipurile și le predă unei lumi ideale. Se-nțelege de sine că această lege
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a unei structuri de față arhitectonice nobile și a unui ton sonor și liber de dialect (stă pe) se află în pragul artei. Însă acești factori, ce aparțin laturei naturale a artei noastre, devin abia atuncea puteri adevărate când le insuflă viață dotarea specifică spirituală cu talent care ia oarecum pe acei factori în serviciul ei. Fără acest factor ideal acea dotă face într-adevăr o impresiune binefăcătoare, nu va putea însă fi neciodată pusă într-o referință organică cu ea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
forță a naturei și cumcă domnește numai afectul. Noi vedem și gustăm în ele totdeuna o împăcare..... dintre natură și arte, dintre cugetare și simțământ. Și aicea se arată ca un criteriu al creatoricului că artistele reprezentative de rangul întîi insuflă adese, până [și] figuril[or] poetice subordinate, din izvorul propriu de simțire și intuițiune, o viață poetică care le ridică cu mult peste prețul lor adevărat și le dă o esistență ce-și detrage nutrimîntul sau numai prin faptul lor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
schimba) prelucra pe acelea în personalități mari. Și Rachel numai prin puterea germană a adevărului intern ce le-o inspiră eroinelor vechei drame franceze vrăjește în prezent niște forme ce aparțin unei direcțiuni trecute, de vreme ce, din spiritul devenit matur, le insuflă neconștiută elemente cari li asigură o viață-mprospătată. Rachel învie oarecum și figurile tragice a vechiului timp al regilor, prin puterea spiritului revoluționar care-a coprins toate (materiile) elementele de viață și 363r le (regenerează) transformă încă prin acest spirit în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
vorba, de-aceea urmează din acest accent legea cea îndoită cumcă neci două silabe nu pot avea același grad (cantitate) de accent, neci că o vorbă să poată avea mai mult de un accent principal. Căci accentul e puterea ce insuflă energie care sistează dezbinarea silabelor, va să zică pauza dintre silabe, ridicîndu-le pentru ureche la unitate, una și nedespărțita vorbă, unitate care în sine e vie numai prin (antitezea) contrastul (Gegensatz) dintre partea intonată și cea neintonată n Inima unui cuvânt, punctul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
relevă espresia individuală sufletească a caracterului; descopere în fiece moment în tot adevărul ei individualitatea ce ni se prezintă în viața ei cea mai personală, în mișcarea ei cea mai intimă prin spiritul caracteristic pe care artistul știe a-l insufla tonului. [... ] Abia prin accentul etic înviază înainte-ne o esistență individuală, o stare sufletească în determinarea sa caracteristică, pe care o produce și care-i o rezultantă a situațiunei ca un component și a personalității deosebite ca alt component. Spre
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc din fapte, cap. 224, în Filocalia, vol. I, Edit. Humanitas, București, 1999, p. 277. footnote>. Mai adăugăm că, după săvârșirea păcatului diavolul împinge pe om spre deznădejde și-i insuflă rușinea pe care i-o ia când îl îndeamnă să facă păcatul. „Vei spune asemenea lucruri duhovnicului? E mare rușine.” Așa se prezintă păcatul : dulce și lipicios. Însă după săvârșirea lui, el lasă un gust amar, o goliciune în suflet
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
ei într-un război, indiferent de natura acestuia), ci și una de voință politică. Decizia a fost (este) fără echivoc și cu o asemenea manieră de abordare și tratare a unei probleme cu complicații nenumărate, astfel încât este de natură să insufle încredere că liderii lumii au înțeles că trebuie să acționeze și că apărarea cea mai bună este atacul. Ecoul internațional al inaugurării unei faze cu totul speciale de luptă împotriva terorismului este predominant pozitiv, iar acest fapt prezintă cea mai
Terorismul internațional: reacții ale actorilor regionali și globali by Gabriel Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
de un mileniu - iar în popor, în multe părți, chiar până astăzi -, a fost considerată ca un an nou” (50, p. 73). în momentul-cheie al anului, veghea omului o reclamă și o susține pe cea a zeului, căruia i se insuflă astfel, pe cale rituală, un plus de vigoare într-un moment în care Cosmosul trebuie scos din criză și refăcut. Nesomnul omului îl „dublează” pe cel al zeului, iar „nesomnul” (vigoarea) zeului este echivalent cu „somnul” (inerția) demonului. Așa cum am mai
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Dumnezeu a construit arca, ca să se mântuiască dânsul și sămânța animalelor. Cât lucra la arcă Noe, ajutat de 100 oameni, pe zi, diavolul dărâma într-o noapte, deci perduse Noe speranța să mai termine arca, până ce spiritul sfânt n-a insuflat lui Noe să bată o scândură răsunătoare. Făcând aceasta și lemnele construcțiunii desfăcute de diavol, la baterea uneia numai din scânduri, prin un divin impuls s-au împreunat unele cu altele, tocmai cum Noe cu ajutorii săi le împreunase. Așadar
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fie !), încorporând simultan voința și gândirea creatorului (63). El nu este deci numai declanșatorul creației (micro-)Cosmosului, dar și modelul (matricea) după care creația se produce. Celor două corăbii mitice (arca lui Noe și luntrea lui Väinämöinen) nu li se insuflă doar impulsul creației, dar și modelul acesteia - același model după care, la origine, a fost creat Cosmosul prin ordonarea Haosului (85). Ele vor avea deci prestigiul unor „imagini ale Lumii”, iar cei doi meșteri mitici - prestigiul și funcția Demiurgului. Povestea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
huiduiască de la o singură casă, o vorbă aspră n-auzi de la nime, iar privirile ce i le aruncă nu sunt de compătimire, ci din contra se uită la acest cerșitor cu un fel de sfială, și umilirea ce ț-o insuflă convingerea că în fața ta ai un om mai altfel decât tine, un om superior. Dar dacă ai ști că cerșitorul acesta la adecă nu e cerșitor simplu avizat la mila oamenilor, ci e un șolomonar, și dacă ai ști ce
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
fumului de plante psihotrope și medicinale de către populațiile antice din estul continentului, să îi dăm cuvântul și lui Plinius cel Bătrân. Naturalistul roman din secolul I e.n. scrie următoarele : în mod surprinzător, se povestește că barbarii [Plinius nu precizează care], insuflând pe gură fumul acestei plante [cypiros = săbiuță = Gladiolus imbricatus], își micșorează splina și nu ies din casă decât după această inhalație ; căci astfel devin mai sprinteni și chiar mai robuști pe zi ce trece (Naturalis historia, XXI, 69). în Evul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cere electivitatea, cine vă cere sufrajul? Ceea ce vă cere lumea nu e să-i luați ochii cu formări, deformări și reformări; muncă vă cere. Daca avem nevoie de ceva este mai înainte de toate o administrație cu știință de carte și insuflată de spiritul probității; același lucru se cere de la judecători, de la profesori, de la orice organe ale statului. În loc de-a restitui poporului prin muncă serioasă ceea ce vă dă ca buget al cheltuielelor, ne veniți zilnic, cu aerul tragic al Dramelor Parisului
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
turburărilor din Pojon. Agitatorii își făcură treburile în liniște, se 'ngăduiră chiar adunăturile plebei și, când autoritatea a intervenit, a făcut-o cu mijloace insuficiente, cu blândețe, încît a trebuit să vie din capitală un anume comisar regal pentru a insufla plan și energie în măsurile luate spre năbușirea turburărilor. Pe afiliații secreți ai ligei antisemitice [î]i caracterizează vorba următoare ce s-aude rostindu-se des: Nu strică să-i ciupe nițel pe ovrei". Așadar foarte mulți sunt de părere
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
fost dezonorată de acești oameni. La palat se numește în bătaie de joc adiutant regal un erou de la 11 februarie și de la Ploiești; funcțiunile cele mai însemnate din armată se ocupă, asemenea în bătaie de joc, de fevruariști, pentru a insufla se vede oștirii întregi spiritul de onoare și de fidelitate care-a domnit în acea noapte; prezident în Cameră e asemenea un fevruarist, căruia nu i-ar încredința cineva păzirea unui pui de găină, necum a intereselor unei țări; deputații
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ar fi mult mai folositori patriei lor dacă s-ar convinge de vechiul proverb german: Tăcerea e de aur". Cât despre conversațiunea pe care reprezentantul nostru o va avea în curând cu d. Sturza, am dori ca ea să fie insuflată de spiritul conciliațiunii. Din cauza unui toast spus în stare cheflie Austria se va certa tot atât de puțin cu România precum nu se turbură relațiunile noastre cordiale cu Italia pentru că o seamă de sanguinici nesocotiți răgușesc strigând după Tretin și după Triest
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Limba ta nu și-a pierdut ascuțimea... - Evident. Dar știi ce e cel mai interesant? I-am întrebat de nemurire... - Cum de ți-a venit asta în minte? - E elementar, Amel. Orice religie postulează că prima scânteie a vieții este insuflată de Dumnezeu și că nemurirea, în lumea fizică sau în cea de dincolo, e rezultatul unui trai virtuos, după legile Lui. Creștinii noștri de pe vremuri credeau că vor învia după ce au murit pentru a păstra rânduiala lui Dumnezeu. Zeții tăi
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
sau o metazoare. E puțin cam devreme pentru a distinge între aceste metafore biologice. Dar, și aici e un paradox, cel mai bun mod de a rupe cu animismul ideilor este de a le scoate sufletul și de a le insufla viață (și tot ce mai trebuie). Deci nu trebuie să tratăm ideile ca pe niște lucruri, ci ca pe organisme vii, adică pentru început ca pe niște relații, și nu ca pe niște entități. Nici o ființă vie nu-și este
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc din fapte, cap. 224, în Filocalia, vol. I, Edit. Humanitas, București, 1999, p. 277. footnote>. Mai adăugăm că, după săvârșirea păcatului diavolul împinge pe om spre deznădejde și-i insuflă rușinea pe care i-o ia când îl îndeamnă să facă păcatul. „Vei spune asemenea lucruri duhovnicului? E mare rușine.” Așa se prezintă păcatul : dulce și lipicios. Însă după săvârșirea lui, el lasă un gust amar, o goliciune în suflet
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_260]
-
Sf. Marcu Ascetul, Despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc din fapte, cap. 224, în Filocalia, vol. I, Edit. Humanitas, București, 1999, p. 277. footnote>. Mai adăugăm că, după săvârșirea păcatului diavolul împinge pe om spre deznădejde și-i insuflă rușinea pe care i-o ia când îl îndeamnă să facă păcatul. „Vei spune asemenea lucruri duhovnicului? E mare rușine.” Așa se prezintă păcatul : dulce și lipicios. Însă după săvârșirea lui, el lasă un gust amar, o goliciune în suflet
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]