705 matches
-
comice a stilului cronicăresc și a graiului moldovean, întrețesute ingenios, dar nesilit cu neologismul tehnic (oenologic și gastronomic) și cu citatul erudit. T. este un artist al cuvântului, un voluptuos al miresmelor fonetice și lexicale și un virtuoz al compoziției intertextuale. Rezultatul acestui joc livresc și al întâlnirii pseudodocumentului cu fantezia este imaginea unei Moldove deopotrivă verosimile și fabuloase, surprinzând prin predispoziția potatorică și gastronomică și prin manifestările ei libertine. Asemănătoare, prin rafinamentul aluziei licențioase și prin jocurile lingvistice, balzacienelor Contes
TEODOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
ca tehnică: corespondențe, cuvinte-simboluri, muzicalitate, sinestezii etc.), care a asimilat o întreagă istorie culturală, astfel încât „fiorul liric” (invocat, bunăoară, în arta poetică Eseu pe o temă dată sau Despre fiorul liric) se înfășoară într-o bogată imagerie conotată livresc și intertextual: „Iată, așadar, câteva posibile modele de poem despre buha mare,/ despre cucuveaua comună, despre huhurezul mic,/ despre bufnița polară sau ciuful de pădure,/ care cuibărește în pâlcurile de fagi și stejari,/ urcând și pe vârfurile râurilor.// Despoticul, seducătorul fior liric
FLORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287024_a_288353]
-
verifica rezistența, cu o anumită distanțare sceptic-amuzată față de procedeu. Sunt relevabile colocvialitatea fățișă sau ceremonioasă, metaforizarea neostentativă, preluarea și pastișarea prefăcut naivă a unor șabloane și locuri comune ale limbajului curent, utilizarea cu distorsiuni ironice sau afectuoase a unor rezonanțe intertextuale trimițând la surse culte sau populare, confesarea directă sau prin interpuși, jovialitatea intonației, care uneori ascunde o rană: „Aflați despre mine că o duc foarte singur/ ca un tren fără cale ferată și gări/ că o duc în beție de
FRUNTELATA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287102_a_288431]
-
transcend sfera banalului, unde ele se consumă, spre a se cantona în veritabile comentarii autoreflexive. Tehnica se regăsește în Păcală (2002), aplicată însă la lumea rurală și la literatura ei, ceea ce va fi exploatat în sensul stabilirii unor permanente relații intertextuale. Suita prologurilor, care se succedă în cascadă, constituie în realitate unicul subiect al piesei și îi asigură originalitatea. SCRIERI: Opus nr. 1 pentru hârtie și creion, Timișoara 1995; Un tort pentru un mort, Timișoara, 1998; Lovitura de teatru, Timișoara, 2000
DASCALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286695_a_288024]
-
capitan”, și-a pierdut ferestrele și ușile și „plutește în aer, doar acoperiș și pereți:/ prin ferestre ies palmele noastre, ca niște lopeți....” (Secol). Expresionismului exacerbat îi corespunde un sentiment (auto)ironic al derizoriului și al înscenării, componenta livrescă și intertextuală accentuându-se: „Cu craniul ascuțit ca un ou trece pe stradă marele poet Nichita Danilov:/ eu merg în urma lui și meditez/ citindu-l pe Borges.// El își înclină capul, se oprește în loc și m-ascultă/ transpus într-o lume ocultă
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
citadin provincial politizat, hibrid și adesea absurd sau hilar. Profesorul Eupoteca, devenit șeful unei echipe de lucrători ai primăriei, pare o replică parodică a lui Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda. De altfel, posibile relații intertextuale sunt frecvente: două Pachițe trimit la cele două Ancuțe sadoveniene, pasărea apocaliptică la Balaurul lui Sadoveanu, iar numele multor personaje se înrudesc cu cele din proza lui Dan Giosu etc. Romanul Milionar la marginea Imperiului (1998) se desparte de primele
DRAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
primele exerciții narative în mai multe privințe. Este un roman politic, „în marginea ficțiunii”, având drept nucleu evenimentele din 1989, o copioasă parodie a tranziției românești și totodată un roman discret autobiografic despre iubire, despre condiția intelectualului, într-un dialog intertextual care trădează adesea idiosincraziile criticului literar. Capitolele poartă titluri dezvoltate, anticipând fiecare „avatar” al personajului, într-o parodie de gradul doi: Calimeros este un Don Quijote de astăzi, angrenat într-o dublă tramă: el a vorbit despre Marele Regizor - în care
DRAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
Franța Însă continuă să dăinuie, dar, semn irefutabil de Îmbătrînire, este astăzi confirmată cu statutul de doctrină academică: literatura adevărată este poetică: Chevillard, Echenoz - toată literatura Minuit, În curs de monumentalizare - au o dimensiune poetică (ludică, loufoque, umorală, adînc scripturală, intertextuală: poetică) a cărei existență este demonstrată În teze de doctorat. Ajungem la capitolul 5 al cărții, cel mai interesant, Un métier d’ignorance, un eseu el Însuși de 60 de pagini care vorbește despre condiția mundană a poeziei Înțeleasă ca
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un alt loc decît cel comun al ficțiunii feminine franceze la modă poate fi exprimată În termeni oarecum bergsonieni: placarea mecanicului - constrîngerea formală citată - pe viu - povestea de dragoste nefericită. Dincolo de bulversarea „gramaticii de gen”, narațiunea este traversată de aluzii intertextuale. Există de pildă investiții de imaginar din marea poezie franceză: personajul (ea/el) cu pielea neagră, cinic, cosmopolit, showgirl/man este un clin d’oeil către biografia lui Baudelaire, așa cum Însăși lipsa mărcii de gen și deci posibilitatea iubirii homosexuale
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
asupra literaturii ca practică - față de literatura-operă - iar pe de alta dă de gîndit asupra sensului adevărului ficțional. Astfel putem interpreta dimensiunea postmodernă a acestui roman, și a literaturii garretiene care și-o revendică În cazul romanului Descompunerea. Raza de acțiune intertextuală a titlului nu se oprește aici. Sphinx-ul repune pregnant pe tapet problema identității subiectului modern, confruntat cu o represivă istorie a sexualității sinonimă cu un repertoriu al excluziunilor de tot felul. Desigur, În primul rînd, titlul Sphinx e livresc. N-
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
în prim-plan lirica blând-sarcastică a „estetismului ratării” în mica lume provincială. Placheta de „versuri alese” Alter ego rezumă un itinerar printre direcții și obsesii poetice, printre toate câte „au fost scrise”, dând curs, într-o secțiune intitulată Epilog, jocului intertextual de sincronizare, peste timp, cu pulsul poetic local și de pretutindeni, însă făcându-și permanent sesizate timbrul și obsesiile proprii. Romanul Porțile verii transcrie lirismul constitutiv al personalității lui C. în regim epic, cu lux de tehnică narativă. Rămâne totuși
CRISTEA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
2001, 597; Carmen Mușat, La intersecția realității cu ficțiunea, „22”, 2001, 611; Alex. Ștefănescu, Mircea Cărtărescu, RL, 2001, 44-45; Petraș, Panorama, 173-178; Pop, Viață, 164-175; Bârna, Comentarii, 48-65; Manolescu, Lista, I, 392-410; Popa, Ist. lit., II, 606-616; Virginia Blaga, Jocul intertextual, CL, 2002, 10; Negrici, Lit. rom., 367-378; Șase critici în căutarea unui autor, RL, 2003, 10 (semnează Irina Marin, Iuliana Alexa, Cătălin Constantin, Marius Chivu, Alexandra Olivotto, Roxana Racaru); Mircea Iorgulescu, La o răscruce, „22”, 2003, 710; Tudorel Urian, De la
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
o reputație pozitivă unor animale care reprezentau, conform aceluiași sistem simbolic, atribute negative. Riști, de fapt, să nu detectezi contextul care este obligatoriu pentru a putea interpreta potrivit un anumit simbol. Sau, în fine, riști să piezi foarte multe semnale intertextuale, foarte multe aluzii sau chiar să răstorni cu totul sensul pe care textul îl construiește conform codurilor, valorilor, prejudecăților epocii care l-a generat. O problemă spinoasă, pe care încerc să o discut într-un extins capitol aparte, este și
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
chiar dacă dezarticulat și transportat. Sufixarea în -an vorbește despre o formă de furt și, paradoxal, până și atunci când e acuzatoare, rămâne o dovadă a intimității cu opera scriitorului. O calitate greu de cântărit continuă să fie prezentă. Într-un procedeu intertextual optzecist în care regăsim ceva "eminescian" pipăim încă trupul autorului, ca o relicvă care a fost conservată cu grijă în racla ei de cristal. Or, evident, Cărtăreștii ne comunică altceva. Pe lângă torturarea onomasticii, sintagma implică supoziția unei multiplicări a individului
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
privilegiat câteva construcții din secolul libertin care îi explicitează estetica. Un alt exemplu, contemporan de data aceasta, ne va servi pentru a arăta că edificiul, la propriu și la figurat "funcționează" în fantasmatica erotică a unei ospitalități totodată interculturale și intertextuale. Doliul trandafirilor de Mandiargues care instaurează o ospitalitate cu un formalism ritual, deopotrivă intim și exotic, aliază somptuos Eros-ul și Thanatos-ul în teatrul reprezentării. Pentru a ne sustrage de la "mizeriile noastre cotidiene" pentru a accede la reprezentarea ca reconstrucție
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
și hermeneutica se arată a fi, după 123 despărțirea lor în pragul modernității, în contrapoziție, în tensiune negatoare reciprocă. Locul opoziției dintre semiologiile structuraliste și post-structuraliste și hermeneuticile heideggeriano-gadameriene este problema autoînchiderii referențiale. După semiologii structuraliști, textul e autoreferențial sau intertextual: nu trimite decât la el însuși sau la alte texte. Pentru hermeneutică, cu toată autonomia și primordialitatea neinstrumentală a limbii, ea este însoțită mereu, ca de o umbră, în vechea hermeneutică, de gândire, în noua hermeneutică, de Ființă (așa cum o
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
accepțiune generală, este interpretat ca încredere în rațiune și în posibilitatea acesteia de a cunoaște lumea). Referențialitatea limbajului este pusă între paranteze și își pierde din influența și importanța pe care o deținea în filosofia carteziană.33. Preocupate de referențialitatea intertextuală, studiile post-coloniale copiază modelul derridean, unde relația intradiscur-sivă între reinterpretările altor reinterpretări devine mai impor-tantă decât cea pe între discurs și realitatea contextuală. Adevărul nu mai este în centrul atenției, ci discursul și, în viziunea lui Foucault, strategiile discursive persuasive
Geografiile simbolice ale diferenței ideologice by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
dramaturgia lui Caragiale). Ion Vartic probează convingător că, în opera lui Caragiale, dincolo de „marea trăncăneală” se ascund trimiteri la marea filozofie, citate din scriitori ai epocii sau parodierea stilului acestora (ceea ce astăzi numim intertextualitate), trimiteri livrești de proveniență antică. Jocurile intertextuale abundă la tot pasul în Momente, dar și în comedii (nu degeaba I.L. Caragiale este unul dintre patronii spirituali ai generației optzeci) și, chiar dacă astăzi ele nu mai pot fi deslușite decît de erudiți, cu siguranță, în epocă au făcut
Nenea Iancu and sons by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13637_a_14962]
-
Bibliotecii. îmi erau încă vii în minte performanțele sale analitice în spații ca și interzise majorității cititorilor de poezie, precum cele consacrate aparent haoticelor producții ale unor Breton sau Eluard, cu al lor "dicteu automat","metaforei în lanț" suprarealiste, "semiozei intertextuale", ori semioticii poemului în proză. Și dacă ora de seminar propriu-zisă la care am asistat a fost mai mult un monolog al profesorului în fața grupei de discipoli în care mai ales cele două românce țineau să se exprime, acompaniate de
Michael RIFFATERRE "Textul literar nu e niciodată desuet" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/15544_a_16869]
-
în fruntea fiecărui capitol "cîte o vorbă din Caragiale" (Noi și-ai noștri, Nu cerneală, Năică,...vitrion englezesc!, Box populi, box dei, Scoal' că-i revuluție, De ce, nene Anghelache?, îți trag palme, mă-nțelegi? ș.a.m.d.). Prin jocul acesta intertextual nu numai că materia cărții se organizează parcă de la sine, dar, mai mult decît atît, perspectiva noastră, ca cititori, asupra realității zilelor noastre se modifică imperceptibil, grimasa se destinde într-un surîs amar-înțelegător, în timp ce rolurile prescrise de Maestru par să
D-ale carnavalului mediatic... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15550_a_16875]
-
pare, este că filmul mobilizează texte scrise pentru un scop exclusiv stilistic, de a gâdila plăcut spectatorul (post)modern cu ceva „vechi” într-un ambalaj nou: „... esențial e că <i>Aferim!</i> te transformă într-un spectator cu toate simțurile intertextuale în alertă, conștient că tot ce se spune & se vede pe ecran e susceptibil să vină de undeva din memoria genului, reciclat & reintepretat & făcut nou. Performanța filmului, altfel spus, e că reușește să facă vechiul cu totul
Aferim! și construcția alterității. Câteva scene () [Corola-website/Science/295836_a_297165]
-
în permanență pentru a se propune reciproc ca dublul unuia al celuilalt sau ca dublul uneia al celeilalte”. În "romanul istoric" se pot citi și alte texte, uneori singurele ce atestă anumite evenimente istorice, relația dintre ele fiind, evident, una intertextuală. Cititorul unui roman istoric este transpus imaginar într-o lume preexistentă conținutului textual citit, el „trăiește” conținutul imaginar al altor texte, acolo unde au existat „într-adevăr” anumite realități atestate documentar. Invers, autorul va cerceta mai întâi foarte atent cronici
Roman istoric () [Corola-website/Science/306850_a_308179]
-
John Philip Sousa. Nu a fost prima opțiune a Pitonilor dar această înregistrare din arhivele BBC era în domeniul public, și deci gratis. Folosirea animațiilor suprarealiste, de tip colaj și stop motion ale lui Gilliam a fost încă un element intertextual inovator al stilului Piton. Multe dintre imaginile folosite de Gilliam erau preluate din opere de artă faimoase, precum și din ilustrații și gravuri victoriene. Piciorul uriaș care zdrobește titlul emisiunii la finalul prezentării distribuției, este de fapt piciorul lui Cupid, decupat
Monty Python () [Corola-website/Science/309765_a_311094]
-
un fenomen real și unul imaginat. În cursul secolului al XVIII-lea sodomia s-a identificat cu efeminitatea sau în opoziție cu o conduită virilă. În privința acesta, Ian McCormick susține că 'o interpretare și imaginativă implică o serie de intervenții intertextuale în care istoria devine o poveste falsuri și reconstrucții în dezbatere aprinsă cu, și în jurul, heterosexualității „dominante”... Deconstrucția a ceea ce credem că vedem poate implica reconstrucția noastră în moduri surprinzătoare și neașteptate.' În Biblia iudaică, Sodoma era un oraș distrus
Sodomie () [Corola-website/Science/305568_a_306897]
-
al IX-lea, actele senzaționale (precum tentativa de sinucidere a lui Treplev) nu sunt prezentate pe scenă. Personajele tind să vorbească pe ocolite mai degrabă decât să se adreseze direct, o practică dramatică cunoscută ca subtext. Piesa prezintă o relație intertextuală cu ‘Hamlet’. Arkadina și Treplev citează versuri din această piesă înainte ca piesa în piesă din primul act să aibă loc. De asemenea, găsim și foarte multe aluzii la detaliile complotului din ‘Hamlet’. De exemplu, Treplev încearcă să își recâștige
Pescărușul () [Corola-website/Science/314726_a_316055]