705 matches
-
uita în vis și săl strângi în brațe sub formă de perină pe al tău care te dorește ca un câine turbat Johnny.163 Descoperirea hipotextului caragialian într-o astfel de scriere-experiment, multietajată, excesiv de metatextualizată, imbricată într-o nesfârșită rețea intertextuală, nu este totuși surprinzătoare, ci previzibilă, în acord cu programul literar anunțat deja de numeroși reprezentanți și teoreticieni ai generației '80, din rândurile cărora se desprind și cei trei coautori. Pentru a reveni la problematica posterității pe care o putem
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
duc cu gândul la transgresarea intenționată a limitelor presupuse de drama tradițională și amplasarea posibilă în modernitate. O astfel de încadrare ar converti amintitele minusuri ale piesei în plusuri. Mai concret, privită dintr-o perspectivă diacronică inversată, întorcând așadar ocheanul intertextual dinspre farsa tragică modernă înspre drama lui Caragiale, răbdarea Ancăi nu mai surprinde ca neverosimilă, coincidența apariției nebunului în momentul cheie al nevoii de răzbunare poate fi văzută ca procedeu teatral "îngroșat", iar simetria izbitoare între "faptă și răsplată" pune
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ionesciană. În consecință, ceea ce ne propunem în acest subcapitol este să evidențiem în ce măsură scriitorii care s-au aventurat în această zonă literară adjudecată deja celor trei pionieri ai absurdului, respectiv Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu, s-au achitat de tributul intertextual datorat primilor "ocupanți". Considerăm că merită atenție în acest sens încercările dramatice ale lui Tudor Arghezi, Teodor Mazilu și mai cu seamă, inedita dramaturgie a lui Marin Sorescu. În privința celui dintăi, piesele într-un act de tipul Neguțătorul de ochelari
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la Casa de Depuneri, opt zile. A i se turna o cutie de purici în ceafa cămășii. A fi pictat: nasul verde, urechile indigo, gura portocalie. Și a i se cânta dedesubt din saxofon"70. În Neguțătorul de ochelari, repere intertextuale (în dublul sens temporal) pentru umorul absurd al dialogului descoperim atât la Caragiale, în special în schița Petițiune, cât și în sketch-ul ionescian Salonul auto sau în farsa tragică Scaunele. Similitudinile de la nivelul schemei actanțiale din schița caragialiană sunt vizibile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
purtat sau nu am mai purtat ochelari. Dar să căutăm. Adună numărul de la galoș cu numărul de la brișcă și cu cel de la casă și, făcând calculele dumitale, obținem, nu se poate altfel, numărul ochelarilor mei. 71 Același transfer al aluziilor intertextuale survine în finalul scenetei argheziene, când irelevanța întregii conversații, dată de inutilitatea solicitării (Clientul e orb), trimite atât la furia funcționarului din Petițiune, agasat fără scop de cetățeanul buimac și însetat, cât și la perplexitatea în fața oratorului mut, încercată de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stadii incipiente și încă benigne ale simptomelor dezumanizării și aneantizării pe care dramaturgia ionesciană, prin suspendarea unei astfel de premise a nebuniei în lumea de fantoșe create, le va transfera în zona angoaselor, pentru a sublinia absurdul condiției umane. Rețeaua intertextuală poate fi astfel activată pe ramificații noi cuprinse între opera lui Caragiale și cea a lui Eugen Ionescu, prin tranzite nebănuite precum proza și dramaturgia lui Tudor Arghezi. Și Teodor Mazilu, "dintre dramaturgii de după război [...] printre cei mai originali"78
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
denaturare a limbajului. Expresie concretă a absurdului ființei umane dezumanizate la Caragiale și la Eugen Ionescu, noncomunicarea are în piesa lui Sorescu alte cauze și alte funcții. Chiar dacă remanența ecourilor caragialiene persistă prin replici care traversează instantaneu distanțele prin aluzii intertextuale directe, de pildă în paralogismul din "balcoanele reprezintă încununarea unor sudori vărsate"90, similitudinile cu absurdul conversațional din schițele lui Caragiale sunt de suprafață. Personajele nu se mai îmbată cu vorbe, nu-și umplu așteptarea cu balastul flecărelii, al discuțiilor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se dă drept Vlahuță, și nici o persoană reală în sensul propriu, ci numai în sensul figurat, adică închipuit real)"37. În ciuda caricaturizării excesive, perechile Ismail și Turnavitu, Cotadi și Dragomir, Algazy și Grummer, din bizarele "fiziologii" urmuziene, angajează un transfer intertextual aluziv la seriile de "amici" din comediile sau din Momentele lui Caragiale. Ca și moftangiii acestuia, "eroii" lui Urmuz sunt inseparabili, urăsc singurătatea, "știu din toate câte nimic"38, se antrenează în discuții aprinse care degenerează în violențe, săvârșesc "infamii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Remanența unei astfel de lecturi poate fi responsabilă pentru această urmă textuală din palimpsestul urmuzian, reperabilă astfel, la nivel de aluzie de factură tematică la proza lui Caragiale. Aceasta ar presupune, de fapt, conjugarea demersului hipertextual, prin parodiere, cu cel intertextual, prin aluzie, în reprezentarea temei familiei. 6.1.5. "Sarafoff, / Servește-te de cartof" S-a constatat că omul caragialian este subjugat de trei pasiuni: politica, de fapt "marea trăncăneală" pe teme politice, amorul și gastronomia 87. Cea de-a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în sicriul unei mumii egiptene, semănat în pământ nou, reînvie ca și bobul cules anul trecut, asemenea o operă de artă viabilă, după o părăsire și uitare de veacuri, reînviază iarăși la căldura ochilor pricepuți. (Caragiale, Căteva păreri) Frecvența aluziilor intertextuale, de la cele mai direct evocatoare, de tipul "Căldură mare"2, la cele mai subtile, vizând patentarea anumitor experimente scripturale sau prelucrarea și recontextualizarea unor personaje, dar, mai ales, recuperarea invariantelor caragialiene prin pastișarea deliberată și asumată constructiv, încadrează decisiv căutările
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ce coincidență!" trimite la scena amneziilor din Cântăreața cheală, iar dezbaterea serios-moftologică a "cestiunii țărănești", la romanul rebrearian Răscoala. Printr-o tehnică ingenioasă a ficțiunii din ficțiune holograma caragialiană este declanșată de atmosfera textuală muzicală. Titlul însuși este o aluzie intertextuală la Cvintetul complimentelor de Hayden. Pretextul nuvelei îl constituie articolul Ce este muzica?, structurat de autorul-narator în trei părți corespunzătoare unei simfonii textuale executată într-o diversitate de modalități, de la calmul andante, la precipitatul allegro, izbutind să redea, prin extinderea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ca prefigurare a unor tehnici scripturale "clasicizate" prin contribuția "Școlii de la Târgoviște", cât și ca sursă de modele tipologice și de limbaj, resemantizate peste timp în noi contexte ficționale. Esențială este, așadar, înțelegerea dublului sens al mișcării presupuse de jocul intertextual. Particulara observație borgesiană conform căreia "Wakefield îl prefigurează pe Kafka, dar acesta din urmă modifică și modelează lectura lui Wakefield"47, își extinde valabilitatea, ilustrând generala reciprocitate a "datoriei" textelor relaționate. Model și precursor al târgoviștenilor în multe privințe, așa cum
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caracter, de moravuri și de limbaj, astfel încât am putut demonstra că foarte multe dintre ilustrările literare românești ulterioare sunt debitoare viziunii caragialiene, constituind, în mod semnificativ, reiterări ale emblemelor acesteia. În acest sens, fie că am avut în vedere aluziile intertextuale la elemente care țin de tipologia, tematica sau "limba eroilor lui Caragiale", din registrul oral sau scris, fie că am observat valorificări ale unor procedee compoziționale sau de meta și autoreferențialitate, puse în circulație experimental în publicistica și în proza
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Caragiale. Cu alte cuvinte, grila de lucru care presupunea îmbinarea reperelor comicului cu cele ale absurdului, a funcționat ca o rețea menită să rețină acele reprezentări literare prin care este menținută vie imaginea caragialismului. Fie că s-a marcat diseminarea intertextuală nu doar în operele unor scriitori vizibil influențați de Caragiale, precum G. Ranetti, Al. O. Teodoreanu, Tudor Mușatescu, Teodor Mazilu, Ion Băieșu, ci și în lucrări ale unor autori pentru care o astfel de înrudire pare surprinzătoare, fie că a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialismului în literatura veacului trecut credem că a reieșit cu prisosință. Am putut constata astfel că termenul-umbrelă de "postcaragialian" caracterizează descendența caragialiană atât ca tendință literară, cât și ca o constelație de texte care pun în lumină, prin forța lecturii intertextuale, diferitele aspecte constitutive din paradigma caragialismului, revigorând-o. Aplicat scriitorilor, atributul se referă nu atât la autorii care au urmat momentului Caragiale, cât la cei care i-au urmat exemplul, modelându-și creațiile, în proporții diferite, în funcție de matricea artistică a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui Mihail Sebastian, Ultima oră, romanul lui Gib I. Mihăescu Zilele și nopțile unui student întârziat, romanul lui I. Peltz Actele vorbește! și multe altele, sunt printre astfel de dovezi ale apartenenței la caragialism prin replici viabile ale unui dialog intertextual întreținut de scriitori cu identitate literară proprie, incontestabilă, cu nimic umbrită de încadrarea în posteritatea literară a lui Caragiale. Varietatea și mai cu seamă bogăția acesteia ar putea constitui punctul de plecare al unei cercetări care să ateste consfințirea unei
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
analiza de text, Editura Univers, București, 1983. Spiridon, Monica, Melancolia descendenței. O perspectivă fenomenologică asupra memoriei generice în literatură, ediția a II-a, Editura Polirom, Iași, 2000. Vianu, Tudor, Estetica, Editura Orizonturi, București, 1996. Vultur, Smaranda, Infinitul mărunt. De la configurația intertextuală la poetica operei, Editura Cartea Românească, București, 1992. Yule, George, Pragmatics, Oxford University Press, Oxford, 1996. 7. Articole Amăriuței Constantin, "Mitică sau logosul parazitar", în Caete de dor, vol. 2, Editura "Jurnalul literar", București, 2002. Arghezi, Tudor, "Caragiale", în Gazeta
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
the great dramatist's follower. If we only take into account these kinds of patrilineal documents, we cannot see the real impact that Caragiale had on Romanian literature. In order to achieve a panoramic view of his literary influence, the intertextual critical reading seems to be a much more productive solution since, on the basis of certain "memory associations"3, it allows the making up of a larger corpus of texts that are connected with Caragialism. From this perspective, we are
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
can refer to the Caragialian posterity as to a second degree kind of literature. This would include a constellation of "hypertexts" connected on the basis of certain Caragialian "hypotexts", an impressive amount of "metatexts" and, first of all, a real intertextual plasma that flows through Romanian literature and is made visible by means of innumerable quotations, allusions, in general any kind of "intertextual traces" (Riffaterre) able to update Caragiale's work, thus perceivable in the palimpsest. For the first category there
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
on the basis of certain Caragialian "hypotexts", an impressive amount of "metatexts" and, first of all, a real intertextual plasma that flows through Romanian literature and is made visible by means of innumerable quotations, allusions, in general any kind of "intertextual traces" (Riffaterre) able to update Caragiale's work, thus perceivable in the palimpsest. For the first category there are only a few examples: some sketches written by Al. O. Teodoreanu, Camil Petrescu's play Mitică Popescu, Mircea Horia Simionescu's
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
These examples confirm, for each important phase of Romanian literature, the rebirth of the Caragialian model by means of homage-like pastiche and parody. On the contrary, the amount of pieces of writing in which Caragiale's work survives due to intertextual resuscitations is impossible to establish and we believe that it is unequalled by any other Romanian writer. Taking into account the complexity of the theme, the paper was structured so that the construction of the post-Caragialian literary corpus should be
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
being, significantly, reiterations of its characteristic marks (developed in the subchapters entitled "All is Old and All Is New", Caragialian Themes and Post-Caragialian Variations, "In the Style and with the Syntax" of Caragiale. In this respect, whether we considered the intertextual allusions to elements related to the Caragialian typology, themes and "the language of Caragiale's heroes", or whether we noticed the exploitation of certain compositional techniques or of meta and self-referentiality, the large and varied post-Caragialian literary corpus highlights the
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
the absurd, such as Tudor Arghezi, Teodor Mazilu and Marin Sorescu. As already stated in this section, the complete image of Caragiale's inheritance must take into account not only the regressive affiliations but also the instances in which the intertextual reading is directed from Caragiale towards his followers. In other words, we should mention that this author's presence in our 20th century literature is revealed from both temporal directions: either from the texts of his successors backwards, when Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
In conclusion, the analysis grid consisting in the combination of the major benchmarks of the comic and of the absurd functioned like a network designed to capture those illustrations that keep the image of Caragialism alive. Either by marking the intertextual dissemination in a large number of writers' works or by emphasizing Caragiale's precursor status in relation to Urmuz, Tudor Arghezi, Eugen Ionescu, the representatives of the 80's etc., the establishment of a notable Caragialian tradition in our last
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
180 Idem, p. 97. 181 Idem, pp. 100-101. 182 Mircea Nedelciu, Și ieri va fi o zi, Editura Cartea Românească, 1989, p. 107. 183 Mircea Nedelciu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, op. cit., p. 20. 184 Smaranda Vultur, Infinitul mărunt. De la configurația intertextuală la poetica operei, Editura Cartea Românească, 1992, p. 132. 185 Valeriu Cristea, Fereastra criticului, Editura Cartea Românească, București, 1987, p. 204. 186 Gabriela Adameșteanu, op. cit., p. 283. 187 Smaranda Vultur, op. cit., p. 136. 188 După cum remarca și Mircea Vulcănescu, pledând
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]