1,040 matches
-
Cizerului vreme de mai mult de două secole, timp în care o ramură a sa și-a luat numele de "„Csizér”" sau "„Chyzeri”", după cel al satului. Primul document care atestă Cizerul este datat 1219 și notează un număr de iobagi și locuitori din jurul cetății Crasna care își apărau proprietatea lor asupra pământului "„terra Cesar”" în urma cotropirii lui de către nobilul Altus Leonardus fiul lui Ponec. Acest conflict pare să fi generat disputele de proprietate cu Cetatea Valcău din secolul următor. În
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
de principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea. Date mai coerente despre locuitorii satului avem începând cu secolul 18. Într-o conscripție din 1715 satul era menționat pustiu de trei ani. În 1720 existau 18 sesii din care 10 de iobagi și 8 de jeleri. Acestea erau ocupate de 12 familii românești și 6 maghiare. În acestea trăiau 162 de locuitori din care 108 erau români și 54 maghiari. Numărul de familii/sesii raportat la locuitori este de aproximativ 1:9
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
conscripție de la 1808 surprindea nu mai puțin de 66 de sesii iobăgești vechi și 39 de sesii noi în sat. După reformă toate acestea au revenit în proprietatea familiilor din sat. În urma acestor schimbări starea socială și materială a foștilor iobagi s-a îmbunătățit, conducând la consolidarea gospodăriilor și formarea unei pături de săteni mai înstăriți. În 1890 trăiau în 159 de gospodării 1209 locuitori din care 1159 români, 11 maghiari și 39 de alte naționalități. În secolul 18 majoritatea sesiilor
Cizer, Sălaj () [Corola-website/Science/301785_a_303114]
-
curtea grofului Banfy de la Căpâlna se aduna așa zisă ”Dietă” a Transilvaniei, compusă din reprezentanții celor trei națiuni privilegiate, nobilii unguri, sașii și secuii și fac legământ de unire frățească la 14 septembrie 1437 împotriva turcilor, chipurile, dar și a iobagilor români. În actele încheiate la această ”Dietă”, numele de Căpâlna apare cu atributul de orășel ”Somesovaros, opidum” - probabil în tentativa de a sublinia importanța ”Dietei” și a tristului eveniment întâmplat pe podișul de la Gura Văii Căpâlnea, numit mai târziu Podul
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
La curtea grofului Banfy de la Căpâlna se aduna așa zisă ”dietă” a Transilvaniei, compusă din reprezentanții celor trei națiuni privilegiate, nobilii unguri, sașii și secuii și fac legământ de unire frățească la 14 septembrie împotriva turcilor, chipurile, dar și a iobagilor români. În actele încheiate la această ”dietă” numele de Căpâlna apare cu atributul de orășel ”Somesovaros, opidum” probabil în tentativa de a sublinia importanța ”dietei” și a tristului eveniment întâmplat pe podișul de la Gura Văii Căpâlnea, numit mai târziu Podul
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Căpâlnea, numit mai târziu Podul Curții. Căpâlnea Opidum? Mai degrabă locul blestemat al actului barbar și nicidecum satul din pădure de pe Maotea în sus care de fapt nu are nicio legătură cu tristul eveniment. Uniunea a stabilit eliminarea completă a iobagilor din viața politică și socială din Transilvania, deși ei formau vasta majoritate a populației. Poziția românilor transilvăneni, marea majoritate dintre ei iobagi, era mult mai dificilă, deoarece Unio Trium Nationum excludea în mod tacit grupul etnic român (Universitas Valachorum) din
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
în sus care de fapt nu are nicio legătură cu tristul eveniment. Uniunea a stabilit eliminarea completă a iobagilor din viața politică și socială din Transilvania, deși ei formau vasta majoritate a populației. Poziția românilor transilvăneni, marea majoritate dintre ei iobagi, era mult mai dificilă, deoarece Unio Trium Nationum excludea în mod tacit grupul etnic român (Universitas Valachorum) din Uniune și de la orice formă de participare politică sau socială. Ei erau considerați doar o națiune "tolerată", acest statut fiind menținut până
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
sus. 1849 În urma înfrângerii revoluției maghiare, Ungaria devine parte integrantă a Imperiului Habsburgic, iar Transilvania autonomă ca mare principat. Primul ministru austriac de interne Bach desființează iobăgia și introduce serviciul militar obligatoriu. Șesurile iobăgești intră în proprietatea definitivă a foștilor iobagi lucru ce imbunătățește simțitor starea economică a populației. Fiii foștilor iobagi au acces la școli, cum ar fi Școala Superioară Germană din Năsăud sau la Școala din Blaj. 1854 Se construiește școala din sat, prin inițiativa sătenilor, clădire din bârne
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Imperiului Habsburgic, iar Transilvania autonomă ca mare principat. Primul ministru austriac de interne Bach desființează iobăgia și introduce serviciul militar obligatoriu. Șesurile iobăgești intră în proprietatea definitivă a foștilor iobagi lucru ce imbunătățește simțitor starea economică a populației. Fiii foștilor iobagi au acces la școli, cum ar fi Școala Superioară Germană din Năsăud sau la Școala din Blaj. 1854 Se construiește școala din sat, prin inițiativa sătenilor, clădire din bârne și acoperită cu șindrilă. Mai greu s-a găsit un dascăl
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
sub denumirea de "Prodanfalva." Primele date despre populația care exista aici apar în recensămintele din anii 1715 și 1720 din Transilvania ("Magyarorszag népessége Pragmatica Sanctio Lorábam 1720-21)". De aici aflăm că, în 1715 în Prodănești sunt consemnate patru familii de iobagi (3 de unguri și una de români) iar cinci ani mai târziu, în 1720, aici trăiau 5 familii de iobagi și 4 de zilieri (8 familii de unguri și două de români). În 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
Transilvania ("Magyarorszag népessége Pragmatica Sanctio Lorábam 1720-21)". De aici aflăm că, în 1715 în Prodănești sunt consemnate patru familii de iobagi (3 de unguri și una de români) iar cinci ani mai târziu, în 1720, aici trăiau 5 familii de iobagi și 4 de zilieri (8 familii de unguri și două de români). În 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
a condamna la moarte pe domeniul lor. Această donație a fost confirmată la 3 mai 1530 de regele Ioan Zápolya. La data de 22 mai 1530, conventul din Cluj-Mănăștur întabulează moșia Marinului călugărilor de la Nușfalău. Regina Elisabeta îi scutește pe iobagii din Marin de dări față de călugări. Aceeași sursă precizează că “în 1566, regele Ioan al II-lea cedează o parte a moșiei Marinului, baronului Bánffy Ștefan. La 3 mai 1563, regele Mathia dă Marinul, Bathoreștilor. Mănăstirea o dăduse mai înainte
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
și acelea toate erau ungurești. La 1733 apoi aflăm și 16 familii românești.Aceste informații nu sunt confirmate însă de conscripția Comitatului Crasna din iunie 1720, unde Marinul figurează cu un total de 87 de gospodării, dintre care 64 aparțineau iobagilor, iar 23 jelerilor. Se consideră că cel de-al doilea document oferă mai multă credibilitate, deoarece se bazează pe date oficiale și nu doar pe câteva scrisori “vechi” ca și monografia scrisă la începutul secolului XX. În 1759, ca și
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
pe baza documentelor prezentate, confirmă dreptul lui Bánffy Lupu, consilier guvernamental și președinte al tablei regale, de a stăpâni moșia Marin. În anul 1785, din tabelele urbariale se constată că moșia Marinului avea 8 stăpâni, cel mai mare număr de iobagi și jeleri (12) deținându-i Gyorghy Bánffy. La acea dată, numărul caselor din Marin era de 60, numărul familiilor de 66, iar totalul populației era de 436 de persoane. În legătură cu proprietarii satului Marin din sec. XIX: În 1808 au fost
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
penticostal (0,1%). Cea mai veche mențiune scrisă despre învățământul din Marin este din anul 1830, când aici exista o școală confesională greco-catolică, cu o singură sală de clasă. Cu siguranță, începuturile învățământului din sat sunt mult mai îndepărtate. Copiii iobagilor învățau scrisul, cititul și cântări bisericești, iar învățător era cantorul din sat. Șematismul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla din anul 1867 arată că, în acel an, la școala confesională din Marin, învățător era cantorul Alexandru Sacota. Numărul locuitorilor din sat era
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
înregistrându-se în anul 1842 (63 de familii), iar minimum în anul 1818 (32 de familii). Conform acelorași documente, terenul arabil urbarial folosit de țăranii din Marin, era în 1818 de 302,5 cubuli de semănătură, din care 146 aparțineau iobagilor, opt văduvelor, iar 148,5 cubuli de semănătură erau a străinilor. Conform interpretării și transformărilor utilizate în literatura istorică, pentru un jugăr de pământ arabil (0,5775 de hectare) erau necesari doi cubuli de semănătură. În perioada 1818-1848, suprafața terenului
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
altele, toponimele La Vlad, Câmpul lui Miclin, Pârâul Bălcoaiei, Pârâul Muncelului, Pârâul Runcul, Pârâul Toplița, Pârâul Voroneciorul, Poiana, Țarina lui Micle, Țarina Muncelului și Moara lui Isac, toponime care încredințează memoria unor străbuni localnici unui neam lipsit de memorie. Ca iobagi ai călugărilor de la Mănăstirea Voroneț, bucureștenii Bucovinei au fost, generație de generație, martorii deselor conflicte hotarnice dintre călugării de la Moldovița, care stăpâneau Berchișeștii (cumpărat de Petru Rareș de la Toader Corlat și dăruit mănăstirii), și cei de la Voroneț, care stăpâneau Capu
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
încât nici n-au prea avut cum să bage de seamă că trec veacurile, că vin austriecii și, mai rău decât atât, averile lumești se secularizează, în 1783-1786, adică trec în proprietatea statului, dar și în proprietatea foștilor obști de iobagi mănăstirești. „Astfel, vechiul hotar de pe pârâul Lupoaei, care despărțea Berchișeștiul de Capucodrului, pricina atâtor înverșunate certuri, a fost împins spre apus, până în pârâuțul Codrenilor”, consemna Procopie Jitariu. Scăpați de teroare călugărească, dar și îngrijorați de posibila ei revenire, și la
Capu Codrului, Suceava () [Corola-website/Science/301938_a_303267]
-
județul Cluj elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Sat românesc, a aparținut în trecut domeniului latifundiar din Rediu, atestat documentar în anul 1214, sub denumirea de "Villa Boscu", ca urmare a unui litigiu cu iobagi de la Cetatea Dăbâca, pricina soluționată la Capitlul din Oradea. De asemenea satul Boju mai este menționat în 1346, sub denumirea de "Bos", ca fiind proprietate comitelui Chech de Rediu . Satul Boju se află situat în zona de trecere de la relieful
Boju, Cluj () [Corola-website/Science/300320_a_301649]
-
Triod" tipărit la 1725. În anul 1774, în mănăstire nu mai viețuia niciun călugăr. Într-un protocol de inspecție canonica a episcopului unit de la Blaj, Grigore Maior, se afirma că o parte din pometul mănăstirii a fost ocupat de doi iobagi ai contelui Gheorghe Banfi.
Morlaca, Cluj () [Corola-website/Science/300342_a_301671]
-
1784-1787 satul avea 99 de case și 130 de familii. Erau 679 de locuitori de drept, 19 plecați, 6 străini, 666 locuitori prezenți. 333 erau femei și 346 bărbați dintre care 134 căsătoriți, 212 necăsătoriți, 2 preoți, 4 nemeși, 65 iobagi, 83 jeleri, 50 cetățeni și proprietari de drept, 14 alți locuitori și 2 soldați liberați, descendenți: 100 între 1 și 12 ani și 26 între 13 și 17 ani. În special în decursul secolul al XX-lea din Luna de
Luna de Sus, Cluj () [Corola-website/Science/300336_a_301665]
-
de la sfârșitul primei jumătăți a secolului al XVI-lea, ca posesiune a orașului Dej apoi și a unor familii nobiliare: Kinde, Haller, Teleki, Mikes, Bethlen, Torma și alții. În chiar anul primei menționări documentare, 1540, în sat locuiau 33 de iobagi. Sigur, viața acestora nu a fost ușoară de vreme ce istoria satului înregistrează repetate bejenii, adesea în masă. La sfârșitul toamnei anului 1599, în contextul frământărilor politice și sociale prilejuite de intrarea lui Mihai Viteazul în Transilvania, 30% din familiile satului au
Cetan, Cluj () [Corola-website/Science/300365_a_301694]
-
În 1605, guvernatorul Transilvaniei, Banffy, a dat 16 porunci pentru restituirea lor. Dat fiind specificul satului, populația nu va înregistra, multă vreme, sporuri importante. În 1713, în pragul secolului al XVIII-lea trăiau în 11 case, 16 familii: 7 de iobagi și 9 de jeleri, alte 5 case fiind pustii. În 9 ianuarie 1714, „văzând paguba ce se face în economia orașului din cauza serviciului neregulat al iobagilor”, magistratul orașului a întocmit un regulament care reglementa obligațiile acestora. Cei care aveau boi
Cetan, Cluj () [Corola-website/Science/300365_a_301694]
-
în pragul secolului al XVIII-lea trăiau în 11 case, 16 familii: 7 de iobagi și 9 de jeleri, alte 5 case fiind pustii. În 9 ianuarie 1714, „văzând paguba ce se face în economia orașului din cauza serviciului neregulat al iobagilor”, magistratul orașului a întocmit un regulament care reglementa obligațiile acestora. Cei care aveau boi, erau obligați să lucreze cu carul câte trei zile în fiecare săptămână. În fiecare an, erau obligați să semene „la vremea sa”, 200 de mierțe de
Cetan, Cluj () [Corola-website/Science/300365_a_301694]
-
În anul 1332 este atestata parohia catolică, iar documentul din 1461 atestă prezenta populației românești care plătea impozitul caracteristic românilor "censusquinquagesimalis". În epoca medievală, mai precis în secolele XIV-XV, si, probabil, până în anul 1848, Bobohalma a fost un sat de iobagi, fiind proprietatea familiilor de moșieri Kendi, Balodzi, Taliari. Într-un alt document se menționează că Bobohalma aparținea districtului Ernotului (Iernut) cu oficiul poștal la Diciosanmartin (Târnăveni), avea biserică de lemn (1877) și casa parohiala de lemn din 1899. Există școală
Bobohalma, Mureș () [Corola-website/Science/300364_a_301693]