1,406 matches
-
2006, p. 11. 8 Ibidem, p. 12. I FEȚELE REALITĂȚII Nu esplicările ce se dau faptelor, ci faptele înșile sânt adevărul. (Cezara) 1. De când eram copii [...] și ne spuneau moșnegii povești Nașterea și copilăria lui Eminescu au intrat în mit. Ipoteștii sunt, priviți din acest unghi, un spațiu sacru. Comun la toate ramurile poporului român, spațiul sacru este [...] moșia satului și vatra satului; moșia străbună și satul-matcă de pe moșie 1. Spațiul ipoteștean a devenit sacru prin copilăria fabuloasă a poetului, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ramurile poporului român, spațiul sacru este [...] moșia satului și vatra satului; moșia străbună și satul-matcă de pe moșie 1. Spațiul ipoteștean a devenit sacru prin copilăria fabuloasă a poetului, dar mai ales prin recrearea lui în universul imagistic eminescian. Illo tempore, Ipoteștii au purtat în plămada lor interioară rezonanță de șopot, iar Eminescu a descoperit și redimensionat această rezonanță. În structura ei particulară moșia satului, deși adesea înconjoară vatra satului-matcă, prezintă o individualitate mitică distinctă. Are un centru vital vatra satului și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
satului. În structura ei străveche și veche, moșia satului trebuia să cuprindă toate elementele necesare traiului comunitar (de tip fratrocratic sau în devălmășie); pădure, pășune, ogoare, grădini, stâne, conace sau crânguri [...], ape și hotare 2. Din acest punct de vedere, Ipoteștii sunt atipici, întrucât moșia Eminoviceștilor nu înconjoară vatra satului-matcă, ci așezată la răscruce de drumuri îi traversează mijlocul printr-o fâșie lungă de pământ. Așadar, Mihai a venit de la oraș, nimerind, chiar în centrul micului univers, aspect deloc neglijabil. Copilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
moșia, iar odată cu aceasta, părțile au început să aibă individualitate distinctă. În structura tradițională, pe lângă centrul satului, se află părțile considerate sacre, anume incinta sacră în mijlocul căreia se află arborele cerului sau coloana cerului, precum și hotarele și răscrucile 3. La Ipotești, arbori ai cerului rămân, deopotrivă, teiul și salcâmul: primul, pentru că era pomenit din vechime ca un dat, al doilea, ca lemn obișnuit locului pentru material de construcție și împrejmuire; ambii, însă, pentru mirosurile îmbătătoare ale florilor. Primul a crescut în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dar mai ales obiceiurile magico-religioase, într-adevăr foarte variate, Eminescu le-a cunoscut pe viu. Caietele-manuscris constituie o bogăție în acest sens; chiar dacă multe dintre obiceiurile consemnate în acestea vor fi fost culese din alte regiuni, ele îi trezesc amintirea Ipoteștilor. Nu-i erau străine nici ritualurile de alungare a bolilor, nici cele de apărare împotriva strigoilor, nici jocurile de Rusalii ale călușarilor, nici cele de invocare a fenomenelor favorabile ogoarelor, nici cele de înfrățire (cu un arbore) la nașterea copilului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o atentă păstrătoare a tradiției în tot ceea ce avea ea mai autentic. Învățătura nu l-a îndepărtat nici pe căminar de cultivarea vechilor obiceiuri, chiar dacă în sinea-i se îndoia de unele, ironizându-le. Așadar, structural, gospodăria familiei Eminovici de la Ipotești oricât s-ar fi ținut ei de boieri tot gospodărie țărănească era, cum le era și neamul din care se trăgeau. Casa avea un hol pe mijloc și camere laterale, un pod al holului neacoperit, unde se putea urca pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
datorită acesteia se poate desluși atmosfera ipoteșteană în care se afla integrat copilul Mihai și a cărei plenitudine s-a răsfrânt profund în sufletul său curat; rafinamentul sublimării în operă atestă că Eminescu nu i-a uitat niciodată realitatea magică. Ipoteștii, spre deosebire de Humuleștii lui Creangă, așezați la răscruce de drumuri, par a fi uitați de lume. Întemeietorii lui au făcut anume parcă să nu-i găsești prea lesne. Întocmai ca-n poveste, cel care-i caută este supus unor adevărate încercări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
temerarul le cade sub vrajă. Satul are farmecul lui în orice anotimp, iar primăvara și toamna devine de-a dreptul mirific. La numai opt kilometri de Botoșani, deși dau impresia că de sus, din Dealul Crucii, se dezvăluie cu totul, Ipoteștii păstrează ceva tainic înlăuntru. Un soi de mister îndeamnă la a-i descoperi pas cu pas. Dintr-o dată, frământat și împădurit, contrastând cu drumul care vine dinspre oraș, se găsește acolo ondula molcumă a spațiului mioritic. În dreapta locul stânii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
erau negri, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 18. Corespondența biunivocă între elementele satului și poet este omniprezentă. La vremea când Eminoviceștii locuiau în Ipotești, curtea era mare și avea livadă. Fântâna cu cumpănă din colțul curții, în fundul căreia, cu puțină teamă, dar împins de misterul adâncului ei, copilul privea singur și pe furiș, era semn distinct al Ipoteștilor; copilul era în mod special atent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
La vremea când Eminoviceștii locuiau în Ipotești, curtea era mare și avea livadă. Fântâna cu cumpănă din colțul curții, în fundul căreia, cu puțină teamă, dar împins de misterul adâncului ei, copilul privea singur și pe furiș, era semn distinct al Ipoteștilor; copilul era în mod special atent cum apele plâng, clar izvorând din adâncu-i sau cum scârțâie-n vânt cumpăna 19. Țăranii din Ipotești și documentele locului amintesc de stupina căminarului așezată pe coama de deal din dosul casei părintești 20
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
teamă, dar împins de misterul adâncului ei, copilul privea singur și pe furiș, era semn distinct al Ipoteștilor; copilul era în mod special atent cum apele plâng, clar izvorând din adâncu-i sau cum scârțâie-n vânt cumpăna 19. Țăranii din Ipotești și documentele locului amintesc de stupina căminarului așezată pe coama de deal din dosul casei părintești 20[...]. De la casa Eminoviceștilor drumul se despărțea: la stânga o lua spre Cătămărăști, trecând pârâul Luncii, iar la dreapta o lua spre Cucorăni, fost centru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de stupina căminarului așezată pe coama de deal din dosul casei părintești 20[...]. De la casa Eminoviceștilor drumul se despărțea: la stânga o lua spre Cătămărăști, trecând pârâul Luncii, iar la dreapta o lua spre Cucorăni, fost centru de comună (plasa Târgul-Miletin). Ipoteștii se dezvăluiau în mare parte tăcuți și liniștiți: satul în vale-amuțește21, în vreme ce casele, cu grădini împrejur, urcând celălalt deal dinspre vâlcioara scăldată în cristalul pârâului de-argint22, îți deplasau privirea către orizontul apropiat al pădurii Ursachi, înspre Cucorăni. Era și la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o dată pe lângă lac, apoi își schimba gândul și pornea de-a dreptul, tot prin pădure, pe la pârâul Murelor, în sus, către izvorul cu teiul sfânt. După ce zăbovea și acolo, cobora la stânca stearpă; aici, o imagine panoramică încântătoare: Cucorănii în stânga, Ipoteștii drept la vale, Cătămărăștii și Stânceștii mult la dreapta. Sus, pe dealul din fața Stânceștilor, zărea castelul singuratic 36, ascunzând la distanța aceasta cine știe ce taine care trezeau din nou imaginația copilului. După un timp, întoarcerea acasă îi venea peste mână și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
poate ușor dojenitoare, dându-i să mănânce sau ferindu-l de ochii pătrunzători ai soțului și de vajnicele metode pedagogice folosite adesea de căminar, mai ales dacă treburile nu-i vor fi mers bine peste zi. Mihai a sosit la Ipotești în jurul vârstei de 8 ani, trăind până atunci la Botoșani, unde avuseseră părinții case. Nu excesiv de sociabil, ci mai degrabă timid, era stingherit de prezența noilor tovarăși, copiii celorlalți săteni, cu atât mai mult cu cât apucăturile lor îi erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
alții, probabil că mama le dirija copiilor prieteniile de joacă după relațiile pe care le avea cu părinții copiilor din sat. Documentele vorbesc de faptul că toți frații erau școlari la Cernăuți și că numai vacanțele și le petreceau la Ipotești, așa încât Mihai umbla mai mult singur, plăcându-i libertatea în cel mai înalt grad. Căuta mai degrabă compania moșnegilor care-i spuneau povești, iar când a întâlnit prima iubire în sat, cu siguranță că se retrăgea cu draga lui în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
soare nu răzbătea în încăperi. În curte, alături, se humuia un bordei pentru troacă, pentru așezatul lemnelor sau chirpiciului; în alt loc se zidea un cuptor pentru vară; lângă casă, cușca câinelui, paznic slăbănog și răbdător 37[...]. La vremea aceea Ipoteștii aveau 18-20 de case; era deci un cătun cu nu prea mulți oameni, ocupați cu munca la câmp, unii dintre ei chiar la conu' Ghiorghieș. Împrejmuirile curților s-au făcut pe la începutul secolului trecut; până atunci, sătenii foloseau gardul viu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
proaspăt lutuită (la sărbători mai ales). Albastrul și verdele predominau, când era vorba de culoare. Într-o monografie întocmită în 1904 de învățătorul Ion Vasiliu și rămasă în manuscris, se găsește menționat faptul că abia în acel an casele din Ipotești au ajuns la 7738. Pe ogoarele lor, locuitorii cultivau cu predilecție porumb, grâu, sfeclă și cartofi. Cultura pomilor roditori scrie autorul are mică însemnătate; se găsesc însă mici livezi de pomi roditori ca: pruni, vișini, nuci, mai puțin meri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-o cu tot felul de ironii, căci era meșteșugit la acestea, așa încât Mihai se ferea să dea ochii cu tatăl său; ar fi preferat să stea la prisacă să-l înțepe albinele, decât în preajma vanitosului căminar. Eminescu a petrecut la Ipotești vacanțele copilăriei și anii întrerupți de la Gimnaziul din Cernăuți. A venit însă și mai târziu, cu diferite ocazii; mânat în lume, n-a putut niciodată scoate din suflet satul copilăriei. Eminoviceștii s-au mutat la Ipotești abia după ce au terminat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Eminescu a petrecut la Ipotești vacanțele copilăriei și anii întrerupți de la Gimnaziul din Cernăuți. A venit însă și mai târziu, cu diferite ocazii; mânat în lume, n-a putut niciodată scoate din suflet satul copilăriei. Eminoviceștii s-au mutat la Ipotești abia după ce au terminat casa începută în 1855. Construirea noii case a durat vreo trei ani; în acest răstimp, copilul Mihai nu ar fi avut cum să învețe primele două clase în Ipotești (așa cum se pretinde îndeobște), ci la Botoșani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
satul copilăriei. Eminoviceștii s-au mutat la Ipotești abia după ce au terminat casa începută în 1855. Construirea noii case a durat vreo trei ani; în acest răstimp, copilul Mihai nu ar fi avut cum să învețe primele două clase în Ipotești (așa cum se pretinde îndeobște), ci la Botoșani. În celebra sa monografie, Călinescu observă că despre frații și surorile poetului avem știri puține și nesigure 42, mai ales despre învățătura copiilor dinaintea Cernăuților, pe unde au trecut aproape toți. S-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe unde au trecut aproape toți. S-a vorbit întâi despre profesorul Scarlat Woiacek de Voinscki 43, iar Octav Minar susținea că fiii căminarului au învățat binișor, nemțește și franțuzește, de la o guvernantă bătrână, care era adusă de la Botoșani, la Ipotești, o dată pe săptămână 44. Deși căminarul a avut, mai ales după 1848, mari probleme și încurcături financiare, el a făcut toate eforturile posibile pentru ca fiii săi să învețe alături de copiii oamenilor cu stare, așa încât i-a înscris la pensionul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
octombrie 1852, noiembrie și decembrie 185247. Programele școlare cuprindeau: citirea sf. rugăciuni, scrierea, gramatica, catehismul, aritmetica, geografia și istoria patriei. Se adăugau la acestea după caz dictando, traducerile, analis și catehis. Pentru anul 1856, an important în relația copilului cu Ipoteștii, nu s-a găsit în acte nici un elev cu numele Eminovici. Cum gimnaziul din Botoșani s-a înființat abia la 6 septembrie 1859, Eminovici își va trimite copiii la cel din Cernăuți; a făcut aceasta din două temeinice motive: unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
trecut: Eminowicz Ilie, născut la 7 iulie 1846 în Moldan, Borduzani, Bottuchan 49. Poate că Mihai, timid cum era, să nu fi luat examenul, poate a existat alt motiv, care să fi determinat înapoierea împreună cu tatăl său (nemulțumit), acasă la Ipotești. Abia în anul școlar următor, 1858/59, Mihai este înscris în cataloagele Cernăuților direct în clasa a III-a50. În documentele referitoare la școlile și pensioanele care au funcționat înaintea anului 1864 se remarcă faptul că frecvența școlară creștea foarte mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
două clase din cursul primar. Așadar, foarte mulți elevi, după moda timpului, erau pregătiți în familie. Se dădeau doar niște examene, care erau publice și la care erau prezente oficialitățile. Câteva acte de arhivă stau mărturie acestei afirmații, chiar pentru Ipoteștii anilor 1890, când învățătorul invita preotul satului să participe la astfel de examene. Sigur că lucrul nu mai era valabil pentru clasele a III-a și a IV-a, căci programa era mult mai încărcată, deci necesita frecvență obligatorie. Mihai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
prinsese de la tatăl său și de la frații mai mari, din moment ce în primul semestru al clasei a III-a a avut gut la germană, iar în semestrul următor chiar sehr gut55. Așadar, în vara lui '59, pentru copil, aflat singur la Ipotești, nu mai era un mister ce povesteau frații lui mai mari din viața de gimnaziști la Cernăuți, însă, cu toate acestea, aștepta cu oarecare strângere de inimă începerea noului an școlar. La National-Hauptschule era prea severă disciplina ca să i se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]