1,594 matches
-
ÎNVIEREA. Ei, așa e mai bine, dar tot nu crede că e corect să trebuiască să treci printr-o judecată pentru a ajunge acolo. După alte cîteva mile În sus pe deal, aproape de vîrful Înălțimii, următoarea Întrebare Îi stîrnește iar iritarea: ÎNVIEREA PENTRU CINE? Acum este sigur că aceste panouri sînt o dîră ranchiunoasă de firimituri lăsată În urmă de vrăjitoarea cea rea pentru a-i ademeni pe Hansel și Gretel și Își promite să nu oprească pentru nici o bătrînică aflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
copilul se opri din plâns, se agăță de el ca o lipitoare și rămase cu privirea lui de nepătruns, de un albastru întunecat, pierdută în ochii albăstrui, înconjurați de riduri și ciniciai lui Jack. Fran bănuia, cu o urmă de iritare nedemnă, că, dacă ar fi știut să zâmbească, ar fi făcut-o. Jack îi întinse din nou copilul lui Fran. — Nu ți-ar sta rău cu unul odată ce te prinzi care-i șpilul, îi aruncă ca pe o provocare. Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
reușise să prindă o cursă televizată pe un canal de cablu obscur. Revista Sporting Life era îndoită cu grijă lângă scaunul lui. — E miercuri. Seara de bridge. Fran aruncă o privire spre cina lui solitară și simți o urmă de iritare la adresa maică-sii. Phyllis întâmpinase ieșirea sa la pensie cu un aer de martiră, pe care de-abia dacă se chinuise să-l ascundă, ca și cum decizia fusese luată cu scopul expres de-a o enerva. Nu păruse să-și pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe Laurence la un capăt al mesei și luă loc el însuși la celălalt. Henrietta urma să stea lângă Laurence de o parte a mesei, Fran de cealaltă, iar ceilalți patru oaspeți pe cele două laturi ale mesei. Sophie, spre iritarea ei, acum că-l văzuse pe Laurence, fu trimisă să o culce pe Lottie. — Bună bucățică, nu? îi șopti lui Fran, care se strecurase în bucătărie să ajute la servirea primului fel. Nu m-aș supăra să-și vâre dilatatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ce-și dorea cu adevărat era să fie legată, înlănțuită, încolăcită de o altă ființă umană. Care să se numească, dacă se putea, Laurence. Era aproape opt când termină în sfârșit cu luatul notelor și ajunse la ultimul extras. Spre iritarea ei, era un reportaj de două pagini, nu foarte diferit de cel pe care îl avea ea în minte, și, culmea, din Express. Se uită la colțul din dreapta sus. Slavă cerului, articolul era de acum șapte ani - cu destul timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe Camilla murmurând. Ne-a cam dat emoții cu asta. Nu cumva îmi ascundeți ceva? — Cum ar fi că suferă de epilepsie sau de ceva asemănător? Sigur că nu. — Voiam să spun cum ar fi că e însărcinată. — Mamă ă Iritarea lui Laurence tăie adânc în conștiința lui Fran. — Pot să te asigur în mod categoric că Francesca nu e însărcinată. Laurence îi ridică părul de pe frunte lui Fran cu un aer vinovat. Fusese tăios cu maică-sa pentru că știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
așa mult să te văd. Dar trebuie neapărat să discutăm ceva. Laurence sperase și el că era vorba de nuntă. Maică-sa îl tot întreba lucruri la care habar n-avea să răspundă și își spunea, cu o urmă de iritare, că, de bună seamă, asta era o treabă pentru femei. Despre locul acela groaznic în care e tata. Am trecut pe-acolo ieri și a fost pur și simplu de neîndurat. Știu că e confuz și se simte rău, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aici puțin mai târziu. Auzind un pas ușor pe scări, se întoarse și lăsă din mână exemplarul din Express pe care se prefăcea că-l citește. — Bună, Francesca. Mă tem că Jack n-o să se-ntoarcă la redacție azi. Spre iritarea ei fără margini, în locul secretarei lui Jack, se trezi față în față cu Miriam. Fran hotărî să fie generoasă. La urma urmei, Miriam avea să o deteste la culme. — Oh. Așa deci. Știi cumva când o să fie aici? — Habar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
bărbații și desconsideră femeile: „E greu să crești fiice și pitici“ sau „Vrăbiuțe, cum puteți voi pătrunde taina marilor gâște?“ Pe când Tomoe stătea cufundată în ziar, Takamori s-a străduit să-și amintească zicătorile și i-a mai trecut puțin iritarea. Dar adevărul e că de multe ori marea gâscă trebuia să se împrumute tot de la vrăbiuță și situația nu era tocmai de invidiat. — La urma urmei, sunt fratele tău, se scuza el, ploconindu-se. Nu putea uita că ea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Tinerii și tinerele din spatele lor s-au întors să-i privească. Sunteți atât de amabili să-mi permiteți să vin la masa dumneavoastră? se bâlbâi Ōkuma. Da, vă rog, răspunse Takamori, trecându-și ușor palma peste față, în semn de iritare. Și-a dat seama că toată lumea din cafenea îi asculta. A început să-l mănânce pielea. Fără să se formalizeze deloc, și-a tras un scaun și i s-a adresat direct lui Gaston. — E o mare cinste pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
marketing, Își vîră capul pe ușă. — Iertați-mă că vă Întrerup, spune ea timid, dar Ellie are un apel urgent. Of, fir-ar al dracului! Îmi Împing scaunul și mă scuz, călcînd apăsat pînă la biroul meu ca să ridic receptorul. Iritarea mi se citește clar În voce. Sigur că ea e. Femeia care nu cunoaște Înțelesul cuvîntului „răbdare“, care, atunci cînd vrea ceva, ține ca acel lucru să se Întîmple cel mai tîrziu chiar acum, dacă nu chiar acum un minut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
uit la el și sentimentele pe care le-am avut odată sînt acum o amintire ștearsă. Îmi amintesc vag cum mă simțeam odată, dar asta a fost demult. Acum nu mai simt nimic. Absolut nimic. Singurele sentimente sînt furia și iritarea. Și nevoia de a-l Îndepărta tot mai mult de mine. La Lemonia e plin ochi, iar Dan și cu mine ne strecurăm printre mese pînă Îi zărim pe Trish și Gregory Într-un colț. Îmi lipesc un zîmbet pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
mi-o arunca odinioară. Îmi amintesc că se Întorcea spre mine și-i vedeam ochii sclipind, și mă simțeam În siguranță, Încojurată de căldură și iubită. În seara asta, ca și În altele, nu simt decît răceală și o oarecare iritare. — Ce e? Întreabă Dan. — Nimic, răspund nepăsătoare, iar el se Întoarce la conversația cu Gregory de parcă nici n-aș exista. Plătim și ne ridicăm, trăgîndu-ne hainele de pe spătarele scaunelor și Îmbrăcîndu-le. Gregory se Întinde și-și așază mîna pe umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cel mai dezgustător." În clipa aceea, slujitorii au târât în încăpere un om în lanțuri, cu încheieturile mâinilor și cu gleznele umflate și pline de sânge . Împăratul s-a întors plictisit și aștepta. Apoi, a început să dea semne de iritare. "Umilește-te mai repede, sunt grăbit", porunci el. Dar celălalt tăcea. "Ești condamnat la moarte", strigă Nero. Omul din lanțuri rămase calm. Slujitorii începură să-l târască spre ieșire. "Stați", porunci împăratul. Și, cu o enervare nedumerită, se adresă victimei
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-i văd duși la Inchiziție, un singur ceas. După aceea nu m-ar mai învinui pe mine că am ratat minunatul prilej pe care l-am avut, de a lăsa în urma mea o cenușă venerabilă"... Cu timpul, mi-am biruit iritarea și, la sfârșitul penitenței, când mi s-a dat voie să. ies din casă, am încercat să mă explic. Din nefericire, fără nici un succes. Cei cu care vorbeam mă ascultau binevoitori, uitîndu-se cu coada ochiului să vadă dacă nu eram
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
-o într-un anume fel, s-a uitat la semnele pe care le-a lăsat și a rostit: - IHSV. Este sigiliul secret al reginei. Prescurtarea de la In Hoc Signo Vinces. Episcopul a luat tăblița și s-a uitat cu fățișă iritare. M-au lăsat să stau în picioare. - Pentru ce-ai făcut la Grado, ai merita să fii omorât, s-a pronunțat Claudio. Ținând însă seama că te afli sub ocrotirea catolicei fiice a preacuvioasei Teodolinda, spune repede ce vrei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
răutate. Flaviano nu mă slăbea și pace. - Un barbar, prin urmare. Eu iert orice barbarilor, chiar și atunci când sunt dușmanii împăratului. Nu-i așa, nobile Giuliano? Privirea răutăcioasă i s-a oprit asupra senatorului, care a făcut un gest de iritare, spunând: - Ei și tu, unde ți-e simțul umorului? Seara s-a sfârșit fără alte incidente, toată lumea vorbind despre lucruri banale. Totuși, Flaviano îmi arunca când și când priviri răuvoitoare. Când a plecat, a făcut în așa fel încât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
punând carafa pe masă. Ospătarul a umplut cupa pentru gustat și un sclav a băut spunând că vinul era bun. Ajutorul de paharnic s-a postat în spatele regelui, la stânga sa. Ceea ce m-a făcut să intervin a fost insistența și iritarea cu care privea cupa încă goală a lui Arioald. L-am informat pe majordom, și acesta, printr-un semn, a dat ordin să fie imobilizat de doi gardieni. Omul era speriat și, când l-am percheziționat, s-a făcut alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spus că a doua zi Onoriu urma să mă primească în bazilica San Pietro. I-am întins scrisorile de acreditare, care i-au fost transmise imediat lui Pompeianus. Niște servitori ne-au condus la locuințele noastre, și am aflat cu iritare că toată lumea avea la dispoziție o singură baie, cu o căldărușă și o cadă de piatră. La cină ni s-a adus ceva frugal și fără gust și vin botezat cu multă apă. „Asta servește și papa“ a precizat clericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care-mi dădea de gândit. Și, chiar și de departe, n-o slăbea pe Gaila. Confirmând ceea ce intuisem, de fiecare dată când îi vorbeam de refuzul ei de a se-ntoarce la Pavia, cu greu își ascundea un gest de iritare. Prin iulie, această nouă boală a încetat de tot, dar era prea târziu ca să punem la cale un război. Așa că am amânat totul pentru primăvara următoare. Rotari era sigur de tronul său și era respectat și de catolici, deoarece nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-l afli niciodată. Eram năucit. - Și dacă te omor după ce mi-l spui? A râs. - Eu sunt deja mort. Îți livrez secretul în schimbul vieții băiatului. Am stăruit: - Te-ai gândit că pot să te torturez? A făcut un gest de iritare. - Știi bine că n-am să scot un cuvânt. Nu-mi mai rămânea decât să spun: - Aș putea să-l omor totuși pe băiat. I-a revenit surâsul, dublat de aceeași blândețe pe care i-o observasem la Roma. - Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
locului țin la trecutul lor, chiar dacă nu este dintre cele mai glorioase, preciză Ryan. CÎt privește menhirul din care picură sînge, acesta e un fapt, nu un produs al Închipuirii. - Există Întotdeauna o explicație, replică Lucas, cu o nuanță de iritare. Și am s-o descopăr, chiar de-ar fi să-mi isprăvesc zilele pe mormanul ăsta de pietre și să mă apuc să Învăț dialectul breton. Ryan arătă spre far. - Dacă Îți pot fi de folos În vreun fel, știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Hogea care-i lua peste picior pe viziri și califi: toți ar fi putut Împărtăși aceeași etică. Michel devenea tot mai conștient de această etică și avea să rămână definitiv marcat de ea. Nietzsche nu-i provocă decât o scurtă iritare, iar Kant nu făcu decât să-i confirme ceea ce știa deja. Morala pură este unică și universală. Ea nu suferă, În timp, nici degradare, nici adăugire. Nu depinde de niciun factor istoric, economic, sociologic sau cultural: nu depinde de absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mobil șocată și nu-mi vine să cred. Nu mă crede ? N-am greșit niciodată, spun, încercând dar fără să reușesc să-mi mențin calmul din voce. Niciodată. Nici una ! Sunt un avocat bun. Sunt un avocat bun. Spre maxima mea iritare, îmi dau seama că lacrimile îmi curg șiroaie pe obraji. Sunt o persoană de încredere ! O știi foarte bine, Guy. Urmează o tăcere încordată. Între noi există cuvintele nerostite. Ca o condamnare. Am făcut o greșeală. — Guy, nu știu cum de n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ipocrită. Și nu e cinstit, față de nici unul dintre noi. Poftim ? Connor se freacă mecanic pe față. Emma, ce spui tu aici ? Că vrei să... să... — Vreau să ne despărțim, zic, cu ochii la covor. — Glumești. — Ba nu glumesc ! spun cu iritare bruscă. Nu glumesc deloc, OK ? — Dar... e ridicol ! E ridicol ! Începe să se plimbe nervos prin cameră, ca un leu În cușcă. Deodată, se oprește și mă privește. — Zborul ăla cu avionul e de vină. — Poftim ? Tresar de parcă m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]