1,431 matches
-
fel de viațè, deși e ceea ce-și poate dori cineva, nu mè intereseazè! Șerban apropiindu-și buzele de berea spumoasè, întârziind, sorbind rar, în fața mea, pe masè, cafeaua fèrè zahèr neatinsè, fierbinte, Și atunci ce vrei? întrebându-mè el, ușor iritat, Nu vrei carierè, nu vrei bani, nu vrei sè te însori! Atunci ce vrei, bèiete? Nu știu! Cred cè pur și simplu sunt incapabil sè-mi doresc ceea ce-și dorește toatè lumea! Îmi lipsește genă asta! Cred cè îmi place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
ochi, ridurile care taie colțul ochiului, Traian nu este de acord cu un lifting, și a doua zi, la micul dejun, nedumerit: Ai avut cumva insomnie, draga mea? Am avut impresia că rătăceai prin casă ca o fantomă... Christa apasă iritată pedala acceleratorului. * — De fapt, nu m-am exprimat bine când am spus că fiecare adoptase amintirile celuilalt. Amintirile circulau În sens unic, doar de la Cristian la soția lui. Nu și inveers! Soția povestea istoria glorioasă a familiei Dobrotă - și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
savureze victoria. Întinse o mână peste măsuța care îi despărțea și el se grăbi să i-o sărute. Menajera tocmai le umplea ceștile și privea contrariată când spre stăpână, când spre stăpân. De obicei, asista la schimburi de cuvinte morocănoase, iritate sau plictisite. Ba chiar la certuri în toată regula. Nu-i venea să creadă că amândoi zâmbeau și se priveau ca doi însurăței peste buza ceștilor, prin aburii fierbinți ai cafelei cu lapte. În mometul următor, consulul scăpă ceașca din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în minte să întrebe o furnică roșie. Ce? Ridică mâinile înspre papagali. O să fie bine pentru mine? întrebă cu voce tare aerul indiferent. Furnica trecu repede mai departe, iar păsările-l ignorară. Și ce știa el însuși? Oh, se simțea iritat; n-ar fi trebuit să înceapă. Ce știi... Ce știi... Se urcase în copac să-și limpezească mintea, nu să și-o amețească. Și iată că își zădărnicea propriile ambiții. După câte se părea, doar cei care reușeau să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
i se albise. — Ce-i cu tine? îl întrebă alarmată Pinky. — Mulțumesc de întrebare, reuși el să articuleze. Dar e mai bine să mergeți singuri. De ce e mai bine? îl întrebă Pinky exasperată. — Pentru că așa e, țipă tare și nervos, iritat subit de toate și de toți. Aveau să-l omoare. Avea să moară, pur și simplu. Lasă-mă-n pace. O să mi se facă rău. Lasă-mă-n pace, lasă-mă-n pace, lasă-mă-n pace... — Of, bine, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
rostit această ultimă frază, David s-a uitat la Fiona. —David, băiatul reinventează istoria așa cum face de obicei. Dintr-odată, Fiona s-a simțit obosită și-ar fi preferat ca Jake să nu fi fost împiedicat să plece. —Ascultați! Expresia iritată a lui David spunea clar că bărbatul nu avea deloc chef să ia partea nici unuia dintre ei. —Jake, tu nu ar fi trebuit s-o lași pe Jessica singură. Iar tu, Fiona, nu ar fi trebuit să ai o astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și de plin de succes. —Iată-mă! Julia a intrat în bucătărie cu zâmbetul de „bine-ai venit acasă“ lipit pe buze. — Cum a... Femeia a amuțit de cum a dat cu ochii de soțul ei. — Poftim? a întrebat el lejer iritat. —Ai... ăăă... te-ai tuns. — Da, i-a răspuns el înțepat, scoțându-și haina de la costum și așezând-o pe spătarul unuia dintre scaune. Ai nota zece pentru spiritul de observație. Julia a urât tunsoarea din secunda în care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
zis? —Poftim? David avea acum cheile în mână. —Te-am întrebat unde s-a dus Jake aseară? David se îndrepta deja către ușă cu pas hotărât, dar s-a oprit și s-a uitat la Fiona cu o privire lejer iritată, fiindcă femeia îl întârzia. —Belinda nu știe. Mi-a zis că s-au certat și băiatul a ieșit pe ușă ca furtuna. Nu și-a luat nici măcar mobilul, ceea ce nu s-a mai pomenit. De atunci Belinda nu l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
niciodată că nu știu ce e mai bine pentru copiii mei, a șuierat ea. Tu nu știi nimic despre noi. —Eu... n-am zis-o în sensul ăsta, s-a bâlbâit Alison, numai că încheierea frazei s-a pierdut în explozia verbală iritată a Sofiei. —Le-ai furat tatăl chiar de sub nas! Chipul femeii era la doar câțiva centimetri de cel al lui Alison, iar expresia care i se citea în priviri era una de dezgust. —Așa că nu venii aicii ca să-mi ții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Susan s-a întins și a stins veioza de pe noptieră, după care s-a întins în pat, astfel încât ochii să-i ajungă la același nivel cu cei ai lui Nick. Și dup-aceea? Nu știu, Susan. Tonul îi redevenise ușor iritat. —Ți-am spus c-o să mă gândesc la asta, deci deocamdată lasă lucrurile așa, da? Apoi bărbatul s-a întors cu spatele. Susan a rămas nemișcată în întuneric. Nasul începuse s-o gâdile din cauza lacrimilor care simțea că se adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu mi-a spus nimic? Fiona a zâmbit înțelegătoare. —Nouă, femeilor, ne place să spunem că suntem niște ființe foarte simple, dar, în realitate, suntem extrem de complexe. — Cu siguranță, a întrerupt-o Nick, care părea însă mai curând resemnat decât iritat. —Și unul din elementele complexității noastre, a continuat Fiona, îl reprezintă faptul că ne ia al naibii de mult timp până să ne dăm seama c-am vrea să ne schimbăm viața, din anumite puncte de vedere, după care ne trebuie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
partea cealaltă a „pământului pustiu“ din Tikdabra. Dar asta e în afara granițelor noastre! protestă colonelul. O să se interpreteze ca invadare a unei țări vecine... — Lăsați aceste probleme pe seama ministrului Afacerilor Externe și îngrijiți-vă să-mi îndepliniți ordinele. Se întrerupse iritat, pentru că cineva bătuse la ușă. Aceasta se deschise și un om de serviciu șușoti ceva la urechea secretarului Anuhar-el-Mojkri, ce rămăsese tăcut tot timpul întrunirii și al cărui chip se schimbă în mod vizibil. Făcu un gest afirmativ, închise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vreo două luni. — Și? Salariu? Pensie? Șomaj? — Nimic, ți-am spus. Am lucrat în mai multe părți, dar de două luni nu mai mi se leagă nimic. Păi, și-atunci, din ce? — Din ce dă Dumnezeu, prietene! se aprinde Rafael iritat, simțindu-se privit ca un animal ciudat. Nu durează însă mai mult de două secunde ca să-și dea seama că are cine să-l înțeleagă și-i un moment cât de poate de prielnic să se vaite. Oricui, deh, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
lui îi e mai bine acolo, la oamenii ăia. Bătrânul clătina din fața lui osoasă de culoarea vinului, inspirând o vitalitate neostoită, ca și cum nu i-ar fi venit să creadă, cum adică l-a dat? Mirela îi confirmă cu o mârâială iritată, exact așa cum ți-a spus Mugurel, l-am dat. L-am dat de suflet. Ai ajuns prea târziu, tataie, dacă ai fi venit alaltăieri, ți-ai fi văzut nepotul și tizul, și atunci Mirela parcă-l văzu întristându-se. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ani în România lui Iliescu, și cine știe ce-o să mai fie, ceea ce nu e însă o justificare pentru nea Petrică. Uite-l cum s-a blocat și parcă a înțepenit de atâta indignare. Mirela îl întreabă pe un ton iritat: — Ce-ai rămas așa, de-ai zice că Doamne ferește? Nu ți-a scris Vlăduț de noi? — Nu, asta nu mi-a scris, că n-aveți nici unul servici... Așa e, au uitat că n-au apucat să vorbească despre slujbe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și jumătate, iar eu mă cuibărisem În cel mai liniștit colț pe care-l puteam găsi În club, uitându-mă țintă În ochii unui bărbat extrem de atrăgător cu care speram să-mi petrec noaptea. — Care? am Întrebat pe un ton iritat. Ah, salut, Tom. — Eu am plecat, spuse el, ridicându-și sprâncenele conspirativ, În stilul lui Roger Moore. Vrei să te duc acasă? Tom și cu mine am rafinat acest număr până a devenit o adevărată artă. În situații ideale, persoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
plastic, colorate În nuanțele primare, ședeau proptite de pereții zugrăviți În galben și dădeau evenimentelor o notă de frivolitate. De-a lungul acelorași pereți, se Întindea, Într-o manifestare de veselie curând Înăbușită de fumul de țigară și de nervii iritați, o friză compusă din desene În creioane colorate, ale căror subiecte păreau a fi mai cu seamă Casa mea, Mămica mea și Tăticul meu (cu varii permutări ale acestei formule - să nu uităm că suntem În Camden) și deja demodatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
beau ceva. — Mai vrei o halbă? l-am Întrebat. Amară, corect? Nu, mersi, mă refuză el, scuturând din cap. Era foarte ciudat ca Jeff să refuze băutura gratis. Trebuie că Încă se resimțea de pe urma șocului. Doamne Dumnezeule, am zis eu iritată, dar, În fond, eu am fost aceea care a descoperit cadavrul. Mi-am comandat o tequila simplă și m-am trezit cu stupoare că, Între momentul În care am plătit și cel În care am primit restul, o dădusem pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
la iluzia angelică. Costumul galben mulat și vesta portocalie de bumbac, legată În talie, pe care o purta pe deasupra m-au făcut să-mi strâng ochii ca În fața soarelui. — Haine mai Închise la culoare n-ai, Lesley? am remarcat eu iritată. Ea scutură din cap și haloul tresăltă ca În reclamele pentru fixativ. — Nu mai am de când mi-am aranjat culorile. Acum sunt Primăvară spre Vară. Am măsurat-o din priviri cu oarecare tristețe. Așa cum bine subliniase și Hawkins, cineva o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
el Își feri capul și privi În jur ca să asigure că nu trage nimeni cu urechea, ca un actor dintr-un film cu spioni de mâna a treia, care se străduiește să pară secretos. — Ce e? am repetat eu, cam iritată. — Am ceva să-ți zic, mormăi Brian. — Ce? Se părea că eram blestemată să repet asta la nesfârșit. Haide, spune, am adăugat pe un ton mai Încurajator. — Despre Fliss. Nevrând să mai spun Încă o dată „Ce?“, am dat din mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
vreme voi fi În viață, ea Îți va fi vărsată la Începutul fiecărui an. E de ajuns? Este mai mult decât Îmi trebuie, n-aș ști ce să fac cu o asemenea sumă. Khayyam este sincer, dar Nizam se arată iritat. — Când vei fi cumpărat toate cărțile, când Îți vei fi umplut toate ulcioarele cu vin și Îți vei fi acoperit cu bijuterii toate amantele, vei Împărți milostenii celor aflați În nevoie, vei plăti caravana din Mecca, vei construi o moschee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
noi aplauze și mai călduroase, acum da, acum aveau motiv să se felicite reciproc, nici un corp nu avea să rămână neîngropat, nici o factură neplătită. Și groparii, Întrebă cel care făcuse propunerea, Groparii fac ce li se spune să facă, răspunse iritat președintele. Nu era chiar așa. În urma unui alt telefon aflară că groparii cereau o creștere substanțială de salariu și plata unei valori triple pentru orele din afara programului. Asta ține de primării, să se descurce ele, spuse președintele. Și dacă ajungem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
umăr, muzicianul se Îndepărtă și intră În clădire. Nu se Întoarse Înapoi, nici măcar când, ajuns În prag, se opri pentru o clipă. Femeia se uita la el și-și strângea cu putere geanta. Taxiul plecă. Violoncelistul intră În casă murmurând iritat, E nebună, nebună, nebună, singura dată când mă așteaptă cineva la ieșire ca să spună că am cântat bine, se nimerește să fie o scrântită, și eu, ca un prost, s-o Întreb dacă n-o s-o mai văd, să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
privire la fel de precisă ca mâna unui trăgător de elită care nu ratează niciodată. Este Udi, care se grăbește spre casă, dornic să se joace puțin cu Noga, Udi, cu o plasă de portocale în mână, vitamina C pentru gâtul ei iritat, iar eu mă arunc orbește asupra hainelor care își pierduseră deja orice identitate, încerc să bag piciorul tremurând prin mâneca unei cămăși, iar el mă așază pe fotoliu, fața lui se alungește de tristețe, mă îmbracă așa cum faci cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
autoritară, gravă, înlătură orice suspiciune. Draga mea, spune surprinsă, nu credeam că vei ajunge astăzi, cum se mai simte soțul tău? Eu spun, este încă internat, trebuie să mă întorc la el, iar ea mă concediază cu un gest ușor iritat, colegii mei au întotdeauna foarte puțin respect pentru obligațiile de familie. Vii mâine, întreabă ea, încă nu știu, depinde de felul în care va evolua starea lui, dar, în clipa în care ies de acolo, mă cuprinde teama, de data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]