KorAP: Find »[drukola/base=jenat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...35 >

858 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439

pierdut îndemânarea. În drumul către pat, Adam mi-a ușurat trecerea peste podeaua curată ca oglinda sărutându-mă. Așa, ca să nu fiu nevoită să mărșăluiesc pân-acolo și să mă așez pe pat, pentru ca apoi să-l privesc în expectativă, jenată. Nu, Adam m-a sărutat, călăuzindu-mă în felul ăsta prin cameră, până când am ajuns la pat. Și cum patul era acolo, ne-am gândit că n-ar fi fost o idee proastă să ne întindem pe el. Nu aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
mine, eram gata să urlu. Nu vreau să mă opresc, i-am șoptit. Cred că nu era nevoie să șoptesc. Nu voiam să exagerez cu rolul fetiței emoționate. În regulă! Venise timpul să iau taurul de coarne. —Ăăăă, am făcut jenată. Mi-am lăsat geanta jos. La ce-ți trebuie geanta? N-ai nevoie să-ți refaci machiajul, mi-a spus el zâmbind. Nu vreau să mă machiez, prostuțule. Atunci de ce ai nevoie? Mă tachina. —Claire, relaxează-te, te rog, mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
eu am rămas cu sentimentul unei mari pierderi. —Claire! a zis James încruntându-se ca un patriarh din perioada victoriană. Acoperă-te! Uite cum te privește chelnerul! M-am înroșit. Acum, îmbrăcată în rochia mea scurtă, mă simțeam caraghioasă și jenată, în loc să mă simt sexy și provocatoare. Du-te naibii, James, că m-ai făcut să mă simt așa! Se comporta ca un nenorocit de amish. Să știți că nu fusese întotdeauna așa. Îmi aduceam aminte de o vreme în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
nu aveam cum să nu recunosc că într-adevăr urmărea meciurile. Însă era un om bun. Îmi plăcea de el, iar soția lui, Aisling, era foarte haioasă. Toți patru ne îmbătaserăm împreună de multe ori. —Bună, George, am spus ușor jenată. Era prima oară când vorbeam cu el de la despărțirea de James și am descoperit că nu știam ce să spun. Ar fi trebuit să mă refer la separare sau nu? Sau trebuia oare să mă prefac că nu se întâmplase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
faptul că pofta ta de viață venea în completare (din nou exprimare emfatică) cu calmul lui, a zis George, care vorbea de parc-ar fi citat dintr-un manual de psihologie. Dar din criza asta puteți evolua - o pauză ușor jenată - puteți să vă redefiniți parametrii relației. —Hei, George, am exclamat eu disperată să-l fac să închidă telefonul. Nu eram sigură cât mai eram în stare să susțin conversația asta. Chiar că ai început să-ți iei în serios sentimentele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
vina ta că te-a părăsit și că dacă nu te comporți așa cum vrea el, o să te părăsească din nou. Tipic! —Judy, am intervenit. Vreau să te calmezi o secundă. E foarte important. —Ăăăă, bine, a zis ea părând puțin jenată. Ascultă, când am zis că James e un plicticos nenorocit, n-am vrut... —E OK, Judy, am spus cu blândețe. Știu ce-ai vrut să spui, dar n-are nici o importanță. —Știi cum e, a continuat Judy. M-am înfierbântat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
lui. Nu știam care era situația între Adam și prietena lui, dacă tipa fugise cu copilul, dar lui Adam trebuie să-i fi fost tare greu, iar eu probabil că reprezentasem un soi de surogat. Mă simțea, mă simțeam... nițel jenată, presupun. Fusesem încântată că Adam mă alesese pe mine. Dar, de fapt, el nu mă alesese pe mine. Ci situația mea. Mă durea. Și mă simțeam ca o proastă fiindcă crezusem că un bărbat superb ca el putea să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
lucrurile între noi și dacă nu mai puteam să încercăm și chestii din astea. Da, am spus. Ce-mi povestea Adam îmi era foarte familiar. —Și de fiecare dată sfârșeam în pat, a zis el. Mi s-a părut puțin jenat când mi-a spus asta. Nu înțelegeam de ce. Adică, toată lumea face chestia asta când s-a despărțit de persoana pe care, cândva, au iubit-o și într-un fel încă o mai iubește, nu-i așa? Asta e regula. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361

vulturii. Repulsia dispăru În timp ce dădea mașina cu spatele. I se poate spune procedură standard de eliminare: Dacă tatăl lui Îl cunoștea Într-adevăr pe Ray Dieterling În timpul cazului Atherton, atunci avea un motiv Întemeiat să nu o mărturisească, fiind, probabil, jenat că face afaceri cu un om cu care s-a tras de șireturi În timpul anchetării unor asasinate Îngrozitoare. Preston Exley credea că polițiștii care leagă prietenii cu civilii influenți sînt dușmanii ideii de dreptate absolută și imparțială și era de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

curând. La un moment dat o treziră niște voci care veneau de pe terenul din fața ferestrei. Trase perdelele și văzu două siluete fluturând crose și alergându-se pe peluza luminată de lună. Chițăiala pițigăiată a lui Hilary se contopea cu râsul jenat al lui Conrad, când el se scuză: „Nu prea mă pricep la croquet“. Amandoi păreau a fi goi. Pheobe se întoarse în pat, încercă să-l urnească pe Roddy, nu reuși și, neavând de ales, se întinse lângă spatele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

registru. Completează datele astea aici și-ț dau card provizoriu de acces, să te poți duci la etaj. Și zi-le acolo la resurse umane că-ț trebe card cu poză. Trebuie că Îl privisem cu recunoștință, pentru că a părut jenat când mi-a Împins registrul pe birou. — Ei, hai, completează formularu’ ăsta. Și baftă azi, fătuco. O să-ț trebuiește. Eram prea agitată și extenuată În momentul acela ca să-i cer să se explice, și-apoi, nici nu prea aveam nevoie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
uitam la el, dar simțeam că zâmbește. Unul dintre zâmbetele acelea. M-a condus la mașină, mi-a deschis portiera și a arătat printr-un gest foarte galant spre bancheta din spate. — Mulțumesc, i-am zis eu politicos și destul de jenată și i-am Întins mâna. Mi-a părut bine de cunoștință, Christian. — Și mie, Andrea. Mi-a luat mâna, pe care credeam că are intenția să mi-o strângă, și și-a apăsat-o de buze, ținând-o astfel cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
la etajul opt În paradisul garderobei sportive de la Barney’s, reprezentase modul meu de a arăta lumii că nu fusesem sedusă de stilul Runway. În loc de asta, m-am mulțumit doar să Încuviințez din cap și să observ că părea extrem de jenat că era nevoit să-mi explice că mă făceam de râs În fiecare zi. M-am Întrebat cine Îl pusese să Îmi spună toate astea. Emily? Sau chiar Miranda? Oricum, nu conta. La naiba, supraviețuisem deja aici trei luni Întregi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
adesea În decursul ultimelor câteva săptămâni când mă pomeneam vorbind cu altcineva decât cu Lily, cu Alex sau cu părinții mei și nu mă puteam stăpâni să nu o bârfesc pe vrăjitoarea aia. — Hei, nu e cazul să fii prea jenată, a strigat el În urma mea În timp ce mă Îndreptam spre lift. Eu lucrez aici abia de joia trecută. Și cu asta a aruncat mucul Încă fumegând al țigării și l-a strivit cam fără entuziasm de pavaj. ↔ — ’ Neața, Eduardo, am zis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
de diferit de celălalt. M-aș jena să-l văd pe Christian studiind integritatea morală a lui Alex, profilul lui de „bun samaritean“. Lui Christian, Alex i s-ar părea un tocilar naiv. Și m-aș simți Încă și mai jenată să-l văd pe Alex observând personal toate trăsăturile urâte pe care eu le găseam incredibil de atrăgătoare la Christian: stilul lui, obrăznicia, Încrederea În sine atât de solidă, Încât părea imposibil de jignit. — Nu, am râs eu, sau mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

cutia cu chibrituri În buzunar și-și văzu de drum. Domnul Leonard Îi conduse pe Duncan și pe domnul Mundy la etaj, mergînd, desigur, Încet, potrivindu-și pasul după domnul Mundy. — Dați la o parte pacostea asta, spuse domnul Mundy jenat. La ce mai sînt de folos? Puneți-mă la grămada cu resturi. — Haida de! zise domnul Leonard. Împreună cu Duncan Îl ajută pe domnul Mundy să ajungă În camera de tratamente. Apoi Îl sprijiniră să se așeze Într-un alt scaun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Îți merge bine, sper? Și cum stai - se gîndea la un mijloc de a salva situația - cu colecția? Se Întoarse spre Fraser. Sper că știți, domnule Fraser, că Duncan este un mare colecționar de obiecte vechi? Fraser, părînd pe jumătate jenat, pe jumătate amuzat, recunoscu faptul că nu știa acest lucru. — O, zise doamna Alexander În culmea entuziasmului. Dar este un hobby al lui! Toate lucrurile alea splendide pe care le scoate la iveală! Eu l-am numit biciul escrocilor! Care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
E un fel de comis voiajor, asta-i tot ce știu. Îi aduce conserve de carne. Tone, tot timpul. Nu le poate lua acasă, tata ar intra la bănuieli. Mi le dă mie și unchiului Horace... Se opri Încurcat și jenat de ce spusese. Fraser nu remarcă nimic; În schimb, se legă de cuvintele lui Duncan, dornic să mai afle ceva. — Unchiul tău, zise el. Așa e, doamna Alexander l-a pomenit la fabrică. Spunea ce nepot minunat ești sau ceva de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
un ton care suna a „Ei bine, asta mă supără“. Kay privi Într-o parte. PÎnă acum vorbise În glumă, jucînd un rol, Încercînd să ascundă faptul că, la fel ca Înainte, Îi reveneau vechile emoții, făcînd-o să se simtă jenată și temătoare. Pentru că, iată, Mickey, care cîștiga cam o liră pe săptămînă, era gata s-o Împartă cu ea - pur și simplu, fără nici un motiv anume, doar din mărinimie. Iar ea, Kay, cu bani necheltuiți, bine-sănătoasă, trăia ca o infirmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ghicești! O să treacă pe-aici mai tîrziu. Stătuse pîndind venirea lui Fraser toată seara, și cînd acesta Își făcuse apariția mai tîrziu, sărise și fugise la ușă... Toată scena o umpluse pe Viv de disperare. Ea și domnul Mundy stăteau jenați, conștienți de ce se Întîmplă, neștiind În ce parte să se uite mai Întîi. Acum Îl urmărea pe Fraser jucîndu-se cu pipa și-i zise: — Tot nu-mi dau seama ce vrei să fac. El rîse. — Să fiu cinstit, nici eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
stația de autobuz... — Știi ce vreau să spun! Cum de te-ai Întîlnit cu ea? De ce-ai făcut-o? Adică, s-o inviți În oraș, și... ? Fraser rîse din nou. Dar rîsul i se schimbase. Acum era jalnic, aproape jenat. Ridică o mînă și-și acoperă gura. Și, după o clipă, Duncan Începu și el să rîdă. Nu se putea abține. Nu știa de ce rîde - de el, de Fraser, de Viv, de domnul Mundy sau de toți laolaltă. Dar o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
chestie Între mine și Kay, iar noi sîntem două femei mature. Facem vreun rău cuiva? Julia o urmări o clipă, apoi mai turnă ceai din sticlă. — Ești adaptată, zise ea cu o tentă de sarcasm. Helen se simți din nou jenată. Se gîndi: Am vorbit prea mult și am plictisit-o. Mă prefera Înainte, cînd tăceam și credea că sînt profundă... Stătură fără să vorbească, apoi Julia Începu să tremure și Își frecă brațele. — Dumnezeule! zise ea. Nu-i prea distractiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
femeia trecea, Kay Îi prinse privirea și-i zîmbi. Femeia zîmbi la rîndul ei, dar zîmbetul ei era nesigur, se gîndi Kay. Probabil că surprinsese sfîrșitul Îmbrățișării lor, dar nu știa ce să creadă: era În același timp contrariată și jenată. CÎinele călca În urma ei și amușina tocurile pantofilor lui Helen. Toată scena dură ceasuri nesfîrșite. — Smuts! țipă femeia, Înroșindu-se din ce În ce mai tare. Smuts! CÎine rău ce ești! — Dumnezeule! spuse Helen, după ce cîinele trecu. Își aplecă fruntea să-și pună cercelul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Să-ți spun? Aproape că mi-e frică. Ai putea să mă urăști. Cred că - ei bine, cred c-am făcut-o din curiozitate, presupun. — Curiozitate? — Doream să - să-mi dau seama cum ești, ceva de genul ăsta. RÎse scurt, jenată. Credeam că probabil ai ghicit. Helen nu răspunse. Acum Își amintea felul acela ciudat, viclean, În care o privise Julia cînd vorbiseră despre Kay; se gîndea la ce simțise atunci, la faptul că Julia o testa, o cîntărea. În cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
vagă despre ce urma să-i facă. Nu-i explicase nimic, și se părea că e prea tîrziu să-l Întrebe acum. Nu dorea să vorbească așa, cu partea de jos a corpului dezvelită și expusă privirii lui, era prea jenată. Închise ochii. CÎnd simți că-i ridică și Încearcă să-i desfacă picioarele, se intimidă și mai mult. — Stați mai puțin Încordată, dacă puteți, doamnă Harrison, spuse el. Apoi continuă: Doamnă Harrison? Mai puțin Încordată? Ea Își desfăcu picioarele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]