3,223 matches
-
chiar se putea spune că-n superba localitate lacustră nu trăia picior de om sub 70 de ani, aceasta fiind de altfel și principala atracție pentru curioșii din toate părțile pământului care erau aduși cu corăbiile din exteriorul lagunei și lăsați, doar 12 ore, să admire încântătoarele monumente arhitectonice și umane agonizând într-un dulce crepuscul pe valurile blânde ale senectuții. în fiecare dimineață de marți și sâmbătă, când turiștii debarcau cu forfota lor obișnuită, sute de bătrâni venețieni, bocănind cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
săptămână, dacă închidea ochii, zărea de fiecare dată în dosul pleoapelor fie cicatricea lungă, dreaptă rămasă în urma unei înfruntări cu sârbii (1613î pe pieptul lui Hadjin-Pașa, cel care în cămăruța ei din Stambul îi aducea baclavale și halva, fie mustața lăsată subțire, după moda europeană, a beizadelei Gheorghiță, care pândea de după moscheea de vizavi când ieșea pașa și intra el, mâncând apoi, cu râs mare zaharicaiele prostului de turc. Dar câte nu zărea ea, închizând ochii! Iată perucha argintie, odihnind lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ia să văd”, a făcut el și l-a pus pe paharnic să-i taie o felie, s-o guste, dar a și scuipat-o de cum a pus-o pe limbă. Căci barabula, trebuie să știți, e în așa fel lăsată de Domnul, că n-are gust decât friptă sau fiartă - zise Radu Stoenescu-Balcâzu. — Mare minune! - făcu Barzovie-Vodă. — De aceea - continuă boierul - când trimitem barabulele la turci și la tătari, să meargă și-un sol cu ele, să le spună acelora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la Roma. Măiculiță Doamne, mai că nu-mi vine să cred! De ce să nu crezi? - mormăi Metodiu. Prima oară e mai greu, dup-aceea te obișnuiești. Când mă gândesc ce-am lăsat acasă... - făcu Iovănuț. — Dușii cu dușii, rămașii cu lăsații - spuse Metodiu. Gândește-te mai bine la ce te-așteaptă aici, că o să stai oleacă de vreme întru papistășime. Cască-ți ochii, lasă-ți mintea deschisă, să intre cât mai mult în ea; după ce te întorci o s-avem noi grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la ștand zice că ie la sediu. Las’ că văd ei mîine pretenii o ieducăție...“ Greșală. Mucul lumînărilor se deșiră negru pînă-n tavan. BÎjbîi după foarfecă, tai fitilul la jumătate, flacăra tremură mică și albastră ca un ochi cu pleoapa lăsată. De ce mi se face deodată rușine? Ei respiră alături de mine cu cărțile lipite de nas. Multe Înjurături se spun În gînd. Limuzinele porneau de-a lungul Căii Victoriei, coborau În spatele Palatului, pe lîngă Cișmigiu, pînă la Liric. Pe covorul roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rotunjimile sticlei, relicvele unei existențe care se anunțase cîndva strălucitoare. Fotografiile Îngălbenite pe care le ținea Într-o cutie de pantofi, Înfățișau un bărbat frumos, În costum gri, Încheiat la două rînduri, purtînd o pălărie de fetru moale cu borul lăsat, alături de o femeie tînără, suplă, cu ochi foarte blînzi. Părea să nu le lipsească nimic pentru a fi fericiți. Absolvise dreptul, ajunsese directorul unei secții importante la telefoane, scotea și o revistă, scria el Însuși versuri. Într-o zi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai avea și roți de automobil. Coșul trăsurii era serios știrbit în partea unde stăteam eu, aripile lăcuite erau împânzite de crăpături, iar balamalele ușilor năpădite de rugină. Iag purta un costum de un cenușiu-deschis, cu niște cute pe mâneci lăsate, probabil, de geamantan. Pe cap avea tuflită o panama albă cu o panglică tricoloră. Fața lui galbenă avea niște pete roșii sub ochi, de parcă fusese pișcat de urzici. Părul deschis, sprâncenele și colțurile ochilor lui erau pline de praful drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Am să mai vin. Și, să fie într-un ceas bun! îi ură Maricel oprindu-se în ușă. Poftim? Să fie într-un ceas bun! repetă acesta, zâmbind cu gura până la urechi și făcând pișicher cu ochiul. Nu înțeleg... Ei, lăsați, că știm noi! Cristian Toma se opri și se întoarse spre Maricel: Ce știi? Acum am înțeles și eu cum stă treaba. Domnul Pop are fată de măritat. Ați venit s-o cereți de la tată-său. De aia ați tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
brobonită de frig. Toma se uită la el. Acum, pentru că îl atingea pe bătrân, putea și el să vadă ce se întâmplă în jur. Din nou percepea realitatea în lumina aceea verzuie. Atât cât se vedea de sub căciulița cu moțul lăsat, coama bogată a paznicului era udă leoarcă. Picături mari i se scurgeau din mustața pleoștită, peste barba adunată la un loc care mustea și ea de apă. În orice altă situație, figura lui Calistrat ar fi fost comică. Acum însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să nu acționeze dispozitivul decât atunci când miza era ridicată, păstrând o aparență de normalitate. La deschidere și în primele săptămâni de funcționare interzisese total orice amestec al crupierului în mersul jocului. Voia să vadă care este rezultatul, cum acționează norocul lăsat liber. Mare îi fusese surpriza când constatase că, deși nu face nimic, casa câștiga gras. Păi, eu propun să scoatem maimuțele de pe rulete dacă lucrurile merg atât de bine și fără ele! spusese Boris într-o seară, în timp ce priveau amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încredințate de giudecătorie. 40 - - De la căpitanul Vasile Năstase din soma de 61 stânjeni ce și se cuvine a trage o a tria părți din 107 stânjeni, 2 palme din Vasilachi Clapa și o a cincia parte din șase pol pământuri lăsate Palaghiei la hotărâtul moșiei de către hotarnicul Bantoș la anul 1765 marte, precum în aceeași hotărnicie înfățoșată de răzeși se dovedește, precum și din țidula de alegere aflată la mâna căpitanului Vasile Năstacă din același an se aadeverește. 4 2 - De la Gheorghi
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
a reușit. Iată și un descântecă pentru năluci, la copii: „Cei răi putregăiți, cei răi mucegăiți Ieșiți din mățeșugul-mățeșugului. Cu mătura te-oi mătura, în Marea Neagră te-oi arunca, Acolo să cheie, să se răscheie ... Curat, luminat, ca Maica Precistă lăsat. Descântecul de la mine, leacul de la Dumnezeu.” Se descântă în borș sau în rachiu! Pentru copii cu dureri la pânătece și pentru vite, datorate „celor răi” se spune: „A făcut Maica Precista o masă mare și a chemat pe toți răii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de feluri. Numai pe răii lui ... Cutare nu i-a chemat. Și ei înapoi s-au înturnat. Eu cu mătura în Marea Neagră i-oi arunca, Acolo să cheie și să răscheie / Să rămână curat și luminat Ca de Maica Domnului lăsat. Descântecul de la mine, leacul de la Dumnezeu.” Descântecul de orhalț (răcit la cap). Se descântă în făină, se pune puțin baligă de vacă, se face o turtă pe care o coci în focă și apoi, cât o poți suferi de fierbinte
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
a înclinat, în această primă fază de abordare a crizei, către aplicarea planului trasat de serviciile competente ale ministerului de interne, asta nu înseamnă și niciodată n-ar putea să însemne că recurgerea la declararea stării de asediu este definitiv lăsată deoparte, totul va depinde de cursul pe care-l vor lua evenimentele, de reacțiile populației capitalei, de luarea pulsului în restul țării, de comportamentul nu întotdeauna previzibil al opoziției, concret, în acest caz, al p.d.s., care are deja atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
el, Ce e înăuntru, Păi ce ne-au lăsat aici pentru micul dejun e atât de groaznic că ne-am hotărât să cumpărăm alte fursecuri, proaspete, un pic de brânză, unt de calitate, șuncă și pâine albă, Ori luați, ori lăsați, spuse comisarul zâmbind, Mâine, dacă sunteți de acord, o să luăm micul dejun împreună și ceea ce prisosește rămâne, zâmbi și inspectorul. Zâmbiseră cu toții, agentul ținându-le companie celorlalți, iar acum erau serioși toți trei și nu știau ce să spună. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
o zi în care ne întrebăm Cine a semnat asta pentru mine, Într-adevăr, sunt niște vorbe frumoase, din acelea care te fac să gândești, cum se numește cartea, Mi-e rușine să mărturisesc că sunt incapabil să-mi amintesc, Lăsați, chiar dacă nu vă amintiți nimic despre ea, nici măcar titlul, Nici măcar numele autorului, Aceste cuvinte, pe care, probabil, așa cum se prezintă, nimeni nu le spusese înainte, aceste cuvinte au avut norocul de a nu se pierde unele de altele, au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
al detectivilor din epoca clasică, cel puțin de când raymond chandler a creat figura lui marlowe, până într-atât încât e la îndemâna oricărui cititor de cărți de tip hoții și vardiștii categoria crimă, care vede un individ cu pălărie cu borurile lăsate și gulerul pardesiului ridicat, să proclame imediat că e humphrey bogart aruncându-și pieziș privirea pătrunzătoare printre marginea gulerului și marginea pălăriei. Acest comisar nu poartă pălărie, umblă cu capul descoperit, așa l-a determinat moda unei modernități care detestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Înalt, Înveșmântat din cap până În picioare cu tunica de stofă grosolană a pelerinilor În Țara Sfântă, strânsă pe talie cu o frânghie de cânepă sub care ținea o cruce groasă din lemn. I se putea vedea doar partea de figură lăsată descoperită de glugă, Împodobită cu o barbă moale și lungă, neagră ca pana corbului, care Îi cobora până la jumătatea pieptului. Mâinile Îi erau ascunse În mânecile largi. Era călugărul pe care Îl văzuse călăuzind neobișnuita ceată de pelerini, la poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
certându-se cu furie. În timp ce tonul urca strident, cei doi Începuseră să se tragă de păr, Îndepărtându-se către partea opusă a tavernei. Dante Își luă cana și, repede, furișându-se pe lângă perete până În spatele grupului, se apropie de locul lăsat liber lângă cei patru; se așeză acolo ca și când tocmai atunci ar fi intrat. Aceștia nu păreau să observe că sosise, prinși cum erau să urmărească din priviri mișcările celor doi scandalagii și să facă schimb de comentarii zeflemisitoare cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vocea, toate murmurele încetau în sala de judecată. Părea că sala se reorganizează, ca atunci când ești în fața unei oglinzi și tragi de cămașă pentru a-ți aranja gulerul. O sală care se privește și încetează să mai respire. În tăcerea lăsată procurorul arunca primele sale cuvinte. Iar tăcerea se destrăma. Niciodată mai mult de cinci file, indiferent de cazul judecat. Sistemul procurorului era simplu ca bună ziua. Fără fleacuri. Zugrăvirea rece și minuțioasă a crimei și a victimei, e suficient. Dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
folie de aluminiu, și pac!, la cuptor, îi ieșea teribil friptura asta, nu mai mirosea carnea a oaie deloc. Loredana e îmbrăcată domestic și fără nici o ostentație, pantaloni din stofă subțire și un tricou. Cezarina e în blugi cu talia lăsată, ghete aproape militărești, cu șireturile desfăcute, că așa se poartă în anul acesta, tricou negru, foarte decoltat. Fetele sunt născute în același an, 1968, dar Cezarina arată mai bine, nu e trecută deloc, e tipul de femeie-copil, fragedă până târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
n-ar trebui să sufle, că el conduce, bărbatul dă și femeia primește, așa m-a învățat pe mine mama, mama mea, care mai zicea că bărbatul e o cruce și femeia o jumate de cruce, ei?... nu ziceți nimic, lăsați, astea sunt vorbe, doar vorbe, dumneavoastră știți mai bine - și Frumoasa Neli e mai lingușitoare ca niciodată -, ați început de Tina, și asta mă interesează, ciudată era ființa aia... — Vă spuneam, Frumoasă Neli, despre modul în care o primeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
vrea să intre în casă, îl ascultă, îi simte o greutate în glas, faptul că el înghite mereu o salivă inexistentă, că mărul lui Adam i se mișcă în sus și în jos, zgâriind carnea vorbitoare, că pleoapele sunt mereu lăsate, ca o cortină care ascunde ce este dincolo, într-o altă lume, că se tot depărtează, toate acestea, toată tensiunea asta a lui, o fac pe ea și mai răbdătoare. Își amintește de O scrisoare pierdută și de Trahanache, discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fost, însemnau ceva. Și tocmai acum, când urma să vină Roxănica... - Da... De altă femeie, sau de vreun dușman, cineva invidios pe soțul dumneavoastră. - Invidios? Nu. Și altă femeie... nu, nu cunosc. Vă servesc cu niște halva? - Nu, mulțumesc. Ei, lăsați, poate se întoarce singur. La urma urmei n-a cerut nimeni nici o răscumpărare. Poate că trece prin criza vârstei, eu însumi m-am îndrăgostit de prietena fiicei mele... ați văzut American Beauty? - Nu. Sigur nu serviți niște halva? Eu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
la o femeie de casă. Încercam să găsesc un termen potrivit pentru a o defini exact. Trebuia să existe un cuvânt care să redea tonul vocii ei. Acel cuvânt exista undeva acolo, ascuns, suspendat, ca și cum ar pluti pe deasupra ultimelor căsuțe lăsate libere ale unui rebus, așteptând să fie completate. Decadență? Pe aproape, dar nu tocmai cuvântul potrivit. Tristețe, singurătate... Cuvântul pe care-l căutam cuprindea toate aceste nuanțe, dar nu se materializase Încă. Un fior mă trecu În momentul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]