4,795 matches
-
lucrurile tale? l-am întrebat în cele din urmă. — Am adus un cămătar evreu care mi-a dat o sumă frumușică pentru tot calabalâcul. Îmi iau cu mine acasă tablourile. În afară de ele nu mai am nimic pe lume, cu excepția unei lăzi cu haine și a câtorva cărți. Îmi pare bine că te duci acasă, i-am zis. Simțeam că asta e șansa lui, să lase trecutul în urmă. Speram că tristețea care acum i se părea insuportabilă avea să fie alinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și, ca un adevărat englez, bucurându-se cu vioiciunea caracteristică marinei comerciale. De multe ori mai găseau câte o trebușoară de făcut pe la piața de pește. O dată, fiecare din ei a câștigat câte un franc încărcând în camioane cu nenumărate lăzi de portocale care fuseseră trântite pe chei. Într-o bună zi au prins un chilipir strașnic. Unul dintre proprietarii de pensiuni a căpătat un contract pentru vopsirea unui vas sosit de la Madagascar pe lângă Capul Bunei Speranțe, așa că vreo câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și cămătari, un soi de reprezentare confuză și Îndurerată a omenirii. În mijlocul mulțimii de drumeți prăfuiți atrăgeau atenția câțiva catâri, Încărcați până peste poate cu bagaje și desagi. Unul mai cu seamă trăgea mereu Într-o parte, sub povara unei lăzi mari, În ciuda mâinii ferme a bărbatului cu o Înfățișare milităroasă care Îl purta de căpăstru. Povara era acoperită cu o pânză din lână albă, pe care se remarca o cruce roșie. După o scurtă Întrerupere, psalmodierea fusese reluată, condusă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ultimii doi pilaștri se Întinsese un lanț de fier care tăia spațiul, Împiedicând intrarea către altar. Înapoia lespezii simple de marmură, un prag delimita perimetrul corului, acoperind asemenea unor culise vederea către absidă. Dincolo de lanț, lângă altar, fusese așezată o ladă din lemn, Înaltă aproape cât statura unui om, acoperită cu o țesătură de lână albă, brodată cu o cruce roșie În relief. Dante avea senzația că mai văzuse acel obiect straniu. Încerca să Își amintească, dar fu Împins spre barieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu o barbă moale și lungă, neagră ca pana corbului, care Îi cobora până la jumătatea pieptului. Mâinile Îi erau ascunse În mânecile largi. Era călugărul pe care Îl văzuse călăuzind neobișnuita ceată de pelerini, la poartă. Dante era sigur. Iar lada era aceeași pe care o văzuse la Porta del Prato. Dar acum, În picioare, În fața altarului, chipul călugărului nu mai avea nimic din expresia posedatului extenuat care Îi apăruse În lumina nelămurită a zorilor. Cu un gest dramatic, bărbatul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
reprezenta icoana desăvârșită a călugărului războinic, cu umerii săi largi de luptător, statura impunătoare și mai cu seamă poziția semeață a cuiva care vine mai curând să sfideze decât să ceară. Fără a slobozi un cuvânt, bărbatul se apropie de ladă și Înlătură țesătura, scoțând la iveală un tabernacol decorat prețios, asemănător cu micile capele portante pe care Dante le văzuse la predicatorii itineranți. Apoi deschise canaturile. În interior, pe un postament cu piedestal, se sprijinea un relicvariu din bronz, Înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a unei vitalități autentice, pe care fata o emana. Privirea i se abătu asupra plăcii pe care stătea bustul și asupra piciorului central care Îl susținea. Era imposibil ca cineva, oricât de subțirel, să se fi ascuns Îndărătul lui. Iar lada ce conținea relicva și suportul era goală, fără Îndoială. Pe nesimțite, căscase gura de stupoare, ca ultimul țopârlan analfabet. Așadar, era Încă vremea miracolelor, Dumnezeu binevoia să le trimită oamenilor rătăciți un semn al strălucirii sale. Simțea o căldură neașteptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Fecioara era expusă În interiorul acelui tabernacol din lemn și nu În plină lumină, pe altar. Putea exista o explicație În afară de simpla dorință de a ocroti relicva și de a o slăvi așezând-o Într-un cadru nobil? Cu siguranță, În ladă nu mai era loc pentru nimic altceva. Poate că trebuia să renunțe, iar semeția minții sale să se plece dinaintea unui lucru pe care simțurile se Încăpățânau să i-l confirme: era posibil ca o femeie să supraviețuiască fără o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
confrunta cu divinul, Însă de unul singur, acum fără sprijinul mulțimii, fără o cale piezișă. Dar acum nu mai putea renunța. Erau prea multe de aflat. Atacă verigile din fier, care rezistară eforturilor lui Într-un mod neașteptat, semn că lada nu era un simplu adăpost, ci era cu siguranță Întărită. În cele din urmă, cu un pocnet, una din verigi cedă. Priorul scoase lanțul cu repeziciune și apoi, Învingându-și o ultimă ezitare, trase capacul cu un gest hotărât. Înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu era un simplu adăpost, ci era cu siguranță Întărită. În cele din urmă, cu un pocnet, una din verigi cedă. Priorul scoase lanțul cu repeziciune și apoi, Învingându-și o ultimă ezitare, trase capacul cu un gest hotărât. Înăuntru, lada era complet goală, cu excepția micului postament din mijloc, acoperit de o țesătură. Dante se lăsă pradă unui sentiment contradictoriu, de ușurare și de dezamăgire În același timp. Relicva trebuie să fi fost cu adevărat prețioasă, dacă nu fusese lăsată nepăzită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o scurtă reflecție, schiță un zâmbet. Era simplu, ca toate marile farse. Așezate În acea poziție, oglinzile creau o nișă ferită de priviri, În interiorul căreia era loc pentru trupul unei femei. În exterior, oglinzile trimiteau spre credincioși nu imaginea fundului lăzii, cum crezuse toată lumea, ci a pereților săi laterali, identici. De aceea Fecioara era expusă venerației din interiorul cutiei: nu pentru a o proteja În neprețuirea ei, așa cum lăsa să se Înțeleagă ceremonialul, ci pentru a feri de vedere laturile postamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se vede țărmul mării. În plină lumină de Miazăzi. Castelul de la Santa Maria al Monte. Tremurând, bătrânul se ridicase, urmărit de privirile tuturor. Se apropie de peretele din fund, unde erau aliniate niște rafturi pline cu foi Înfășurate și cu lăzi Întărite cu benzi de fier. După ce umblă la Încuietoarea unei asemenea lădițe, scotoci Îndelung Înăuntru, apoi se ridică iar cu un aer triumfător, arătându-le un fascicul de pergamente prăfoase. - Iată-l! Ochii Îmi sunt obosiți, Însă memoria mea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui, perdeaua după care Își avea patul era trasă. Prin crăpătură, privirea poetului se opri la manuscrisul lui Mi’raj, deschis pe covorul umil. Oftă. - Orișicum, Îți mulțumesc, meștere Alberto, pentru tot ce ai făcut. Într-un ungher era o ladă, În care poetul depuse mașinăria, ajutat de mechanicus. - Ascunde lada Într-un sac, zise el. Îți rămân recunoscător și, În curând, voi face În așa fel Încât munca dumitale să fie răsplătită. Nu avea nici cea mai mică idee cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
crăpătură, privirea poetului se opri la manuscrisul lui Mi’raj, deschis pe covorul umil. Oftă. - Orișicum, Îți mulțumesc, meștere Alberto, pentru tot ce ai făcut. Într-un ungher era o ladă, În care poetul depuse mașinăria, ajutat de mechanicus. - Ascunde lada Într-un sac, zise el. Îți rămân recunoscător și, În curând, voi face În așa fel Încât munca dumitale să fie răsplătită. Nu avea nici cea mai mică idee cum avea să Îi justifice secretarului comunal acea cheltuială, dar Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
necăji, priorule. Orașul dumitale m-a primit atunci când am fugit din patrie, de persecuțiile Împotriva valdezilor. Consideră munca pe care am depus-o ca pe un dar. În prag, Dante Își Îndreptă privirea spre tânărul sclav. - Ajută-mă să duc lada, Îi porunci sec, după ce Îi ceruse mecanicului Îngăduința cu un semn din cap. Îi venise deodată În minte o posibilă ascunzătoare. Își stăpâni cu greu zâmbetul ironic care Îi Încolțise pe buze. Ce alt refugiu era mai bun decât abația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de sudoare. Însă continua să Îl urmeze pe poet fără să se vaite. Pe o parte a străzii se alungea umbra copertinei unei prăvălii, Întipărită pe caldarâmul arzător. Dante Îi făcu semn tânărului să se oprească, apoi se așeză pe lada pe care celălalt o lăsase jos. - Care va să zică, În cartea aceea a ta, Dumnezeu veghează asupra celor drepți, de pe tronul său. Ce se Întâmplă cu cei nedrepți? - Când a ajuns În cerul al treilea, Profetului i s-a deschis abisul păcatelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ridicându-se brusc și pornind-o din nou la drum. Când ajunseră În apropiere de vechiul For, cam la o sută de pași de destinație, priorul se opri, oferindu-i lui Amid o monedă și trimițându-l Înapoi. Tânărul depuse lada, aruncând În jur o privire perplexă, dar nu zise nimic. Dante alesese acel loc, aproape de piață, nu Întâmplător. Se bizuia pe faptul că nimeni nu Îi va băga În seamă, chiar și În orașul acela de bârfitori, dacă Îl va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Se bizuia pe faptul că nimeni nu Îi va băga În seamă, chiar și În orașul acela de bârfitori, dacă Îl va vedea pe el Însoțit de un hamal cu o povară neînsemnată. Așteptă ca sclavul să dispară, apoi luă lada În spate și o porni din nou către abație. Pe drum Întâlnise câteva chipuri cunoscute, dar o ținuse drept Înainte, privind țintă În față și ferindu-se să răspundă la saluturi. Ajunse la biserică În timp ce clopotul abației vestea vecernia. Dinaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sigur că nu mai avea nimic la el? Nimic de valoare? Duccio Închise iar ochii. - Nu. Dar transporta ceva neobișnuit, acum că mi-ai adus aminte. Vameșii nu au știut să estimeze taxa și s-au adresat biroul meu. O ladă cu o roată Înăuntru. Și câteva mici obiecte din sticlă. - Ce? exclamă Dante. - Da, o roată din lemn. Ori, cel puțin, așa mi-a descris-o șeful de post, când mi-a raportat. Ba mai mult, nu doar o roată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dar se Împiedicau În lăncile lungi, așa Încât el ajunse singur la ușa atelierului. Omul zăcea pe pardoseală, plin de sânge, lângă uneltele meseriei, rămase În ordine pe bancul de lucru. Din ce Își putea aminti Dante, nimic nu fusese atins. Lăzile și scrinurile nu fuseseră forțate, ca și când asasinul nu ar fi avut nici un interes privitor la conținutul lor. Cel care ucisese părea să nu fi luat nimic. - Unde este Amid, servitorul lui? Îl Întrebă pe bargello, care se oprise În dreptul ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-l pe Cecco În urma lui. Înăuntru părea să nu fie nimeni, strigătele și zgomotele de pași erau acum mai Îndepărtate. Se strecură În tăcere spre intrarea În subterană, trăgându-și prietenul de mână după el. În criptă, ridică lespedea, scoțând lada cu ajutorul lui Cecco. În răstimpul operațiunii, sienezul continuase să fixeze obiectul cu un ochi lacom, Însă Dante Îi ignorase toate Întrebările nerostite. - Trebuie să fugim pe acolo, zise arătând spre deschizătura din capăt. Ajută-mă, În doi putem reuși. Învingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asperitățile regulate ale unui perete de cărămidă: pesemne că se aflau sub fundațiile turnului. Urmat de Cecco, care continua să afurisească pe toți și toate, Începu să urce prin pasaj, atât de Îngust pe alocuri Încât Îl Împiedica să tragă lada. Aerul se făcea tot mai greu de respirat și priorul simțea cum spaima Începe să-l domine. O apucase pe acel drum fără vreo certitudine a reușitei și o senzație de sufocare tot mai puternică punea stăpânire pe el. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dacă pasajul nu avea nici o ieșire sau dacă fusese astupat, ar fi fost oare În stare să facă el cale Întoarsă? Dacă Cecco se istovea și se prăbușea, trupul său avea să Îi Împiedice orice posibilitate de salvare. Sau dacă lada se bloca... Spectrul unei morți cumplite i se legănă În fața ochilor. În creierul său Însetat de aer, ideile Începeau să se confunde. Pradă panicii, Încercă să se Întoarcă. I se părea că nu Îl mai aude pe Cecco. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
creierul său Însetat de aer, ideile Începeau să se confunde. Pradă panicii, Încercă să se Întoarcă. I se părea că nu Îl mai aude pe Cecco. Poate că rămăsese În urmă, poate că nădejdea și puterile Îl părăsiseră. Poate că lada, a cărei greutate continua să o simtă, nu era decât o halucinație. Și dacă... dacă sienezul Îl urmase anume În capcana aceea ca să se descotorosească de el? Purtarea necioplită, sporovăiala, lașitatea amestecată cu o aparentă smerenie n-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să tremure, pradă unei furii neînfrânate. Împunse cu degetul arătător de mai multe ori În pieptul poetului. - Mi s-a făcut lehamite de tovărășia Mizeriei. Când o să vină și vremea noastră, prietene? Apropo, ce-i Înăuntru? zise el, arătând spre ladă, pe un ton dintr-o dată bănuitor. Încă nu mi-ai spus. Vrei să ții totul pentru tine, să jefuiești un vechi tovarăș de arme? Pe când vorbea, cu o mișcare rapidă, apucase capacul lăzii, deschizându-l. O expresie de dezamăgire i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]