6,022 matches
-
fost ușor de atacat. Între marginea coifului și cămașa de zale era o crăpătură de un deget. Iar deschiderea frontală a vizierei, deși mai greu de atins, oferea un spațiu prin care se putea administra o lovitură mortală, Împlântându-i lama În ochi. — Sunt Bargello. Mă aflu aici din motive ce țin de datoria mea. Și de a dumitale, dat fiind că ai fost ales prior și, pentru două luni, vom depinde cu toții de domnia ta. Glasul omului căpătase un ton plângăreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vrăjitorii În riturile lor? Se uită din nou cu luare aminte spre mozaic. Incizia deteriorase gamba stângă a colosului. Un mare număr de plăcuțe din teracotă zăceau pe jos, În mijlocul varului. Ceva sclipea printre fragmente. Un tip de pumnal cu lamă scurtă așa cum Dante nu Își amintea să mai fi văzut În Toscana. Părea o reproducere În miniatură a lamei de cosor pe care țăranii de prin părțile lui Îl foloseau la muncile lor câmpenești, bună pentru altoitul viei, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Un mare număr de plăcuțe din teracotă zăceau pe jos, În mijlocul varului. Ceva sclipea printre fragmente. Un tip de pumnal cu lamă scurtă așa cum Dante nu Își amintea să mai fi văzut În Toscana. Părea o reproducere În miniatură a lamei de cosor pe care țăranii de prin părțile lui Îl foloseau la muncile lor câmpenești, bună pentru altoitul viei, dar și, la nevoie, pentru rezolvarea fără martori a vreunei chestiuni de onoare. Pe mânerul din corn era inscripționat ceva. Poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de curiozitate În privința lui, și se ghemuiseră la locurilor lor. — Bun venit În Împărăția adevăraților nevoiași, messer Alighieri. Și domnia ta tot În căutarea unui acoperiș peste noapte? Omul rânji, scoțându-și la iveală dinții sfărâmați. Poetul nu Își vârâse Încă lama În teacă. Un sentiment de mânie Înlocuise oroarea din urmă cu câteva clipe. Mâinile Încă Îi tremurau. Se aruncă Înainte și Îl Înșfăcă pe cerșetor de gât, izbindu-i capul de perete cu violență. Doar privirea terorizată a celuilalt, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
meșterului, ci mai curând pentru a-i Înteți durerea. Acum uitase de prezența celorlalți, de gemete și de mirosuri. Parcă spiritul său explora acea piele sfâșiată aidoma unui explorator Într-o țară necunoscută. Tăieturile nu erau făcute la voia Întâmplării: lama executase exact cinci trăsături În forma unei pentagrame. Din nou acel simbol, acel număr blestemat. Își ridică privirea spre călugăr. Era inutil să Încerce să scoată informații de la dânsul. Mai ușor ar fi fost să violeze un mormânt și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
luă daga și Începu să taie o fâșie de țesătură. — Oare e un blestem, priorule? O faptă de magie neagră? Întrebă agitată căpetenia gărzilor. Fără să răspundă, Dante scosese din interiorul săculețului o parte din conținut, folosindu-se de vârful lamei, atent să nu atingă nimic cu mâinile. Păreau să fie niște frunze și niște flori putrezite. — Sau poate ceva pentru aromarea vinului, vreo găselniță de-a vierilor? Își mai dădu cu presupusul celălalt, Însă fără convingere. Tot În tăcere, Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ascundea pe cel care Îl Înșfăcase. Nările i se umplură cu mirosul acru al culorii, un miros pe care niciodată nu l-ar fi asociat cu moartea. Se gândi cu groază că, peste o clipă, avea să simtă cum o lamă Îi sfâșie carnea și cum nimic nu Îl mai putea salva. Când brațele care Îl strângeau Îl Împinseră Într-o parte, se Împiedică și căzu la pământ. Simțea În continuare masivitatea trupului peste el, Însă de dincolo de pânză nu sosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
l-ar fi Înțepat precum limba unui șarpe. — Crezi că trebuie... — E necesar. Pentru binele Florenței. Dante Își trecu o mână peste frunte, căutând că Îndepărteze durerea Înțepătoare care, dinapoia unuia din ochi, Începuse să Îl Împungă În creier cu lama ei Încinsă. Căldura după-amiezii redeșteptase șarpele care Își făcuse cuibul În capul său. Urmă o pauză de tăcere, În timp ce toți cei de față Își treceau din nou, cu Încetineală, pergamentul, oprindu-se când peste un nume, când peste altul. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tacă. Era nebun. De sub veșminte, scoase dintr-o dată o spadă scurtă și o lipi de pieptul poetului. Dante simți vârful rece de oțel cum Îi urca primejdios spre gât și făcu un pas Înapoi din instinct, urmat Îndată și de lamă. Celălalt parcă voia să păstreze neschimbată apăsarea mortală, fără să ușureze ori să Îngreuneze amenințarea. Buzele i se contractară la colțuri, ca și când masca de fiară pe care Dante o cunoștea i-ar fi șters instantaneu de pe chip trăsăturile delicate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În timp ce mâna Îi alerga la mânerul armei. Veniero fusese luat prin surprindere și reacționă cu o clipă În Întârziere, acordându-i timpul necesar de a Încerca un atac la față, În timp ce cu mana stângă Îi Înșfăca brațul drept, imobilizându-l. Lama săgetă spre gâtul adversarului, parcurgând un semicerc. Nimerise ținta imediat sub ureche, dar arma fusese respinsă de ceva. Probabil că Veniero purta un guler din oțel care oprise lovitura mortală. Dintr-o săritură, poetul ridică din nou mâna, de astă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oțel care oprise lovitura mortală. Dintr-o săritură, poetul ridică din nou mâna, de astă dată țintindu-l mai jos, În dreptul inimii. Împlântă pumnalul din răsputeri. Dar celălalt izbutise, smucindu-se amarnic, să se elibereze din strânsoare, și din nou lama rată, deviind dinspre inima spre care se Îndrepta și afundându-se În mușchiul umărului. Simți cum forța adversarului său cedă pe neașteptate, ca și când spiritele vitale l-ar fi abandonat. Ridică Încă o dată mâna, dar ceva Îl apucă de braț, Încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și fericiți până la adânci tinereți. Ca să nu ne plictisim, vom schimba din când În când câte un rege, un președinte, un guvern, vom declanșa câte-un război regional urmat de o pace mondială, Îl vom repune În drepturi pe Dalai Lama - sunt destule de făcut la casa omului, sănătate să fie... Am ridicat din umeri, și probabil că nici figura mea nu-i dădea Evelinei mari speranțe că gluma ei ar fi reprezentat o capodoperă În materie de umor, fiindcă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
bunul părinte. — Vai, dar e simplu! - făcu turcul. Se ia un iatagan bine ascuțit, se așază femeile echipate astfel în cerc și fiecare din noi, în mijlocul cercului, învârtește pe podea iataganul, ca un titirez. în direcția pe care o arată lama când se oprește din învârtit se află vrând-nevrând o femeie. Ei, asta-i a ta! — Cum „a ta”? - vru Metodiu lămuriri. — A ta, adică ai rămas cu ea! - zise turcul. Până când? - zise Metodiu. — Până la Anul Nou viitor, când venim iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
oră mai târziu, greoiul Hercules ateriză pe esplanada de nord, ca apoi să se îndrepte vuind și ridicând nori de praf spre locul exact unde grupul de bărbați plângeau, râdeau și se îmbrățișau, conștienți că trecuseră la câțiva centimetri de lama ascuțită a coasei. Fără ca măcar să oprească motoarele, pilotul îi așteptă pe nenorociții săi pasageri să urce la bord, ca să se lanseze din nou pe pistă înainte, încrucișându-și degetele și rugându-se ca nisipul care încă mai plutea în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de delicat, poți avea încredere în el. Ceea ce urmează nu e penibil, ci mă doare. Cu toate că ustensilele sunt perfecte. Aproape de nemăsurat cu etaloanele pământești. Cu o glugă albă, sterilă pe cap. Ochii lui mă străpung din fanta măștii ca o lamă de bisturiu. Mă măsoară din dosul ei, dar, dacă l-aș privi, aș ști și eu totul despre el. — Înțeleg perfect situația în care sunteți, doamnă. Veți avea dureri trupești și sufletești. Probabil că n-o să vă vină să credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vitrina de acolo atât de des, încât aproape că mi-a șters din memorie trenulețul. Odată am întrebat-o pe tanti Mae dacă nu s-a plictisit să ne tot uităm la aceeași fotografie cu nenea care face reclamă la lame de ras, dar ea mi-a zis să mă uit în continuare fiindcă s-ar putea să învăț cum să mă bărbieresc când o să mă fac mai mare. Într-o zi, după ce au dat jos aranjamentul din vitrină, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mă fac mai mare. Într-o zi, după ce au dat jos aranjamentul din vitrină, m-am dus în camera lui tanti Mae să-i aduc ochelarii și am găsit, ascunsă în dulapul ei, poza cu bărbatul acela în maiou cu lama de ras. Dintr-un motiv sau altul, n-am întrebat-o niciodată cum sau de ce ajunsese acolo. Tanti Mae era bună cu mine, totuși. Îmi cumpăra jucărioare și mă învăța să mă joc tot felul de jocuri și mă lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
-și săpunească părul ei galben. O dată m-a trimis să-i aduc din dulap o sticluță. Își clătea părul cu chestia aia după ce termina cu spălatul. Am dus sticluța înapoi și am pus-o pe raft, lângă poza bărbatului cu lama de ras, care începuse să se cam îngălbenească pe la margini. Spuma de ras din fotografie, ca și maioul, ajunsese foarte ștearsă, iar el avea urme de ruj pe față, acolo unde nu fuseseră înainte. Urmele erau atât de mari, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să văd pe fereastra mea de la hotel era o alee murdară plină de hârtii vechi, și sticle sparte de vin ale bețivanilor, și pubele, și pisici, și mizerie. Crezi că sufeream pe atunci, David? Am vrut să mă sinucid cu lamele de ras ruginite din băile acelea ieftine. Dar nu i-am lăsat pe oamenii ăia să mă împingă la asta. Ultimul serviciu pe care l-am avut înainte să vin să stau cu voi a fost într-o bodegă infectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
soare. Canapelele erau îmbrăcate în pânză albă apretată, mocheta era cu un ton mai închisă, o nuanță neutră. Chiar și lumina care pătrundea prin fereastră era albă, sclipind pe balamalele de metal ale dulapurilor de parcă ar fi fost sute de lame de cuțit. Nu e de mirare cum cu ani în urmă, captivă în lumea mea de emoții sinistru colorate, locul ăsta a fost foarte important pentru mine. Era varianta modernă a celulei unui călugăr, care s-a înstrăinat de bunăvoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
descui. Am fugit pe scară până pe platformă. Până și-a revenit eu eram deja sus. S-a ridicat, luându-și mâinile de pe față. Avea o tăietură adâncă pe obraz. Osul probabil se rupsese. Am simțit ceva cum se strivește sub lama cuțitului. Fața lui era sălbatică, cu pielea întinsă la maxim peste oasele ascuțite. Limba i s-a retras după dinți, lăsându-i să strălucească de parcă era un lup. Ce dinți mari ai, domnule lup. Arăta de parcă urma să mi-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mi-am închipuit cândva c-aș fi... ce rușine... nicicând nu a putut fi mai puțin adevăr în gândurile pe care-am pretins că le-am trăit în visul existenței mele... Acum, chiar acum, cât mai degrabă să caut uriașa lamă pe care o țin ascunsă sub pernele acestea murdărite de prezența mea îndelungată aici și să-mi sfârșesc viața cu demnitate... câtă demență! Nebun, nebun am fost să vin pe-această lume... iar acum, realizând prostia de a nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
s-a putut sinucide la timp... dar poate că nici acum nu e prea târziu, poate mai bine mai târziu decât niciodată, așa cum o spune nu mai știu care proverb al neamului meu de mult uitat. Repede, repede să apuc lama aceea uriașă pe care cine mai știe ce suflet prieten al meu mi-a strecurat-o în cameră pentru a mă ajuta atunci când gardienii locului acesta aveau să nu mai fie atenți... Cât de rece poate fi! Și uriașă... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
grav, că e singura realitate existentă... ce rușine... Deodată... ca și cum nici măcar n-aș fi știut ce are să se întâmple... ca și cum n-aș fi fost eu acela care avea de gând să facă asta... ca și cum altcineva ar fi acționat în locul meu... lama... apasă... pielea... desfăcând venele... cu un crocnet ciudat. Nici măcar cuvintele deja existente nu îmi ajung pentru a descrie cum se cuvine oroarea a ceea ce am făcut. Gata, s-a săvârșit... ce simplu a fost! Am dat drumul sângelui acela aprig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
înjunghie cu acesta. După cum lansase atacul, Cristian înțelese pe loc că bărbatul nu glumea, era decis să-l omoare. Încercă să evite lovitura, dar era prea târziu. Cu podul palmei drepte lovi brațul agresorului îndepărtând cuțitul din dreptul gâtului, însă lama tăioasă se înfipse în umăr, sub claviculă. Imediat, cămașa i se năclăi de sânge, în timp ce o senzație de moleșeală îl cuprindea cu încetul. Nu-l durea aproape de loc, dar simțea că-l lasă puterile și alunecă încet la pământ. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]