916 matches
-
drepturilor omului de către Ceaușescu. Numai "poporul", liber, suveran și independent își poate oferi sieși un cadru adecvat pentru punerea în practică a drepturilor sale; poporul însemnând partid (și implicit stat) în termeni leniniști și Ceaușescu, partid, stat în termeni romantic leniniști, putem pricepe astfel de ce "înfăptuirea drepturilor omului nu este de competența unor foruri internaționale, ci constituie o problemă internă, de competență națională a fiecărui stat, acesta fiind singurul care poate lua măsurile necesare pentru a asigura garantarea prin lege și
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
și cea leninist romantică nu există nici un punct de referință comun, chiar dacă Ceaușescu utiliza vocabularul umanitar occidental pentru a delegitima ideologic ofensiva "burgheză" pe teren propriu. În spatele cuvintelor lui Ceaușescu se ascundea o cu totul altă realitate; în bună tradiție leninistă, aceasta era orientată spre viitorul unde drepturile omului ar fi devenit totale. Odată ce leninismul a fuzionat cu romantismul, drepturile omului nu mai pot fi înțelese fără un cadru de referință național, a cărui dispariție devine subiect tabu. Varianta occidentală, liberală
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
imperialismului": dreptul unic de a edifica, împreună cu proletariatul, ordinea "socialistă". Cine altcineva i se putea împotrivi decât "elementele declasate", lipsite de orice urmă de "patriotism"? (vezi Caraciuc: 1979 și Cioabă: 1988). Confiscând sensul naționalismului și transplantându-l pe coordonate ideologice leniniste, leninismul romantic a reușit obținerea unui anumit suport popular și crearea de confuzie, cel puțin în rândurile unor categorii sociale nehotărâte sau ostile față de proiectul său ideologic. Dar drepturile pe care RSR le acorda cetățenilor săi nu însemnau nimic în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
declara emfatic Ceaușescu presei străine, "este o societate care să pemită manifestarea deplină a drepturilor omului, în toate domeniile". Ipocritele și imperfectele drepturi "burgheze" ale omului păleau desigur în comparație cu perfecțiunea permanent proiectivă, niciodată sau prea puțin prezentă, a variantei romantic leniniste a principiilor umanitare. Drepturile liberale, occidentale, nu reprezentau decât niște "bariere" în calea afirmării plenare a personalității umane, încearcă să ne convingă Nistor Prisca (1978, 112). Mai mult, strategia ideologică "imperialistă", pedalând excesiv asupra aspectelor umanitare, nu ar fi încercat
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
civice a Occidentului, în a cărui proximitate geografică se aflau, aceste state au mai beneficiat, mai ales primele două, din diferite motive, de prezența unei intelectualități critice dispusă să dea glas nemulțumirilor unui proletariat tot mai debusolat de finalitatea guvernărilor leniniste care pretindeau că l-au transformat în axis mundi. În România, o alianță între muncitori și intelectuali împotriva regimului nu a existat. Asta nu înseamnă că nu s-au manifestat, ocazional, voci critice la adresa regimului; exemplul de mai sus este
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
urmând această optică, societatea leninismului romantic nu s-a dovedit a fi decât una a "iluziilor regăsite" doar pentru a fi pierdute, mult mai dureros, în scurt timp. Se poate observa că acum tonul propagandistic devine ultranaționalist, dimensiunea sa materială, leninistă (munca solidară a "poporului" pentru edificarea socialismului) nefiind însă mai pronunțată decât viziunea romantică a unei patrii a cărei devotament și mărinimie socială au fost înșelate de către mașinațiunile capitalului mondial și de "conștiința socialistă" insuficient dezvoltată a unor membri ai
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
prezente a principiilor umanitare, abandonată pentru drepturile plenare ale omului, posibile numai în lumea post-capitalistă (vezi Kołakowski: 2007) este totuși critică, autoreflexivă, marxismul testându-și permanent ideile în manieră empirică. Nu. Aici avem de a face cu o concepție tipic leninistă asupra omului și a drepturilor sale, originate din necesitatea de a asalta permanent și hotărât realitatea "burgheză"; ideea conformării empirice la criteriile lumii "burgheze" este nu numai absurdă pentru leninism, ci și "contrarevoluționară". Drepturile, în realitatea căreia îi aparține sau
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
originate din necesitatea de a asalta permanent și hotărât realitatea "burgheză"; ideea conformării empirice la criteriile lumii "burgheze" este nu numai absurdă pentru leninism, ci și "contrarevoluționară". Drepturile, în realitatea căreia îi aparține sau ar trebui să îi aparțină omul leninist, au o singură finalitate, distrugerea lumii prezente, un proces mai degrabă mental decât fizic, coordonat desigur de către partid. Așa cum știm, în vocabularul leninismului romantic partid înseamnă națiune sau popor ("Partidul este poporul reprezentat prin cei mai buni fii ai săi
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
rang în relațiile internaționale s-a exercitat vizibil în regiunea Balcanilor, care poate fi considerată un fel de "repetiție generală" a modului în care lumea ar putea și ar trebui să arate, mai devreme sau mai târziu, în accepțiune romantic leninistă. Pentru că Ceaușescu nu a renunțat decât la forma leninistă revoluționară a idealului revoluției globale, nu și la finalitatea sa, transpunându-l însă pe alte coordonate ideologice și geopolitice, adecvate posibilităților RSR din acel moment. "Înflăcăratul apel revoluționar lansat de Marx
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
regiunea Balcanilor, care poate fi considerată un fel de "repetiție generală" a modului în care lumea ar putea și ar trebui să arate, mai devreme sau mai târziu, în accepțiune romantic leninistă. Pentru că Ceaușescu nu a renunțat decât la forma leninistă revoluționară a idealului revoluției globale, nu și la finalitatea sa, transpunându-l însă pe alte coordonate ideologice și geopolitice, adecvate posibilităților RSR din acel moment. "Înflăcăratul apel revoluționar lansat de Marx și Engels cu aproape un secol și jumătate în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
politice de proporții pentru partidele comuniste occidentale. Renunțând, așa cum am menționat, la conceptul de "dictatură a proletariatului", cu ocazia Congresului PCF din februarie 1976, secretarul general George Marchais și-a atras oprobiul Moscovei, dar și pe cel al altor regimuri leniniste est-europene. Rațiunile lui Marchais au fost simple: "dictatura proletariatului" reprezenta un concept revolut, a cărui valabilitate, indiscutabilă într-o anumită etapă a dezvoltării mișcării comuniste globale, devenise în prezent chestionabilă. În plus, însuși termenul "dictatură" avea prea multe conotații negative
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
termenul "dictatură" avea prea multe conotații negative, fasciste în primul rând, pentru a-și găsi un loc legitim în vocabularul politic al contemporaneității 16. Comunismul, în viziunea PCF, nu putea transpus pe coordonate practice decât prin intermediul democrației pluripartidiste, liberale. Sensul leninist al democrației rămăsese doar o amintire. ""În Franța de astăzi, fiecare progres democratic nu poate rezulta decât dintr-un recul impus capitalului și constituie un sprijin pentru a determina noi reculuri"", se poate citi în rezoluția adoptată la Congresul PCF
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
determinantă (Cioabă: 1988, 188). Este vorba deci despre o transformare calitativă a democrației occidentale pornind din interior, de la instituțiile, valorile și practicile care o definesc, ""dându-i noi noi conținuturi economice și sociale"" nu din exterior, așa cum își propuneau regimurile leniniste est-europene. Așa cum am putut observa, PCF și PCS subscriau la rândul lor la această nouă abordare a problematicii "luptei revoluționare" împotriva capitalismului, iar comuniștii japonezi considerau de asemenea democrația plurală drept ""un produs al victoriei umanității"" (Cioabă: 1988, 190). Fidel
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
colaborarea între forțele componente, egalitatea și respectul reciproc" (Cioabă: 1988, 196). În cadrul insolitului construct politic, ideologic și social propus de PCIt și de partidele eurocomuniste în general, proletariatul pierdea poziția centrală care îi era atribuită în marxism și în propaganda leninistă. "Natura socială a puterii nu se va mai exprima în termenii apartenenței la proletariat doar, ci într-o dialectică proprie, în care își vor regăsi identitatea toate categoriile sociale aliate clasei muncitoare". Însă, fapt de o importanță deosebită, chiar și
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
-i în același timp coerența reținem ideea criticilor lipsite de menajamente a eurocomunismului împotriva a ceea ce cu greu se mai poate numi acum centrul moscovit. Seninătatea și firescul declarației frapează de-a dreptul dacă încercăm să o înțelegem în cheie leninistă. Nu. Eurocomunismul reprezenta un tip distinct de comunism, format și maturizat în interiorul unor sisteme politice și ideologice plurale. Pentru Carillo, "în etapa actuală, rolul de hegemon al clasei muncitoare și aliaților săi (sic!) poate fi exercitat printr-o formulă pluripartită
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
mai sus amintita conferință. Dimpotrivă, poziția ei a fost mai degrabă ternă, în sensul în care nu a întreprins nici o acțiune directă pentru a șicana Moscova, dar nici nu a susținut explicit noua tendință eurocomunistă. Motivul ar fi următorul: principiile leninist romantice ale lui Ceaușescu fuseseră integrate deja în proiectul de document al conferinței. Orientarea externă a eurocomunismului fusese deja configurată un an mai devreme, la conferința națională a PCS. Acolo, Carillo afirma că "Internaționalismul revoluționar al fiecărui partid se măsoară
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
se contopi partidul și statul (aici și Ceaușescu era un adevărat maestru, n.m.), tendința către autoritarism, birocratism, tendința de a soluționa problemele de sus, reducând cadrul democratic". Nu în ultimul rând, orientarea internațională a eurocomunismului se apropia de cea romantic leninistă în privința inutilității și a pericolului pe care îl reprezintă pentru pacea globală "blocurile militare", așa cum reiese din programul PCS adoptat în septembrie 1975 unde, la punctul 30, putem citi următoarele: "O politică externă pașnică, independentă și suverană. Neparticiparea la blocurile
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în stat?" (Cioabă: 1988, 206). Cu alte cuvinte, de ce nu recunosc eurocomuniștii fățiș că propun, deși utilizând o retorică de factură "burgheză", preluarea puterii și abolirea distincțiilor între "clasele sociale" având, în principiu, același obiectiv ideologic care (încă) animă regimurile leniniste est-europene, și în special leninismul romantic? De ce încearcă să obțină capital de imagine discreditând "cuceririle revoluționare" din Europa de Est, care au avut loc în condiții economice, politice și sociale radical diferite de cele din Occident? Sau, pe de altă parte, dacă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
particularitățile culturale și naționale ale republicilor sovietice, fostele gubernii țariste, erau recunoscute, concomitent cu transformarea lor economică, socială și politică în conformitate cu ideile directoare ale revoluției bolșevice (Copilaș: 2009d, 114-121). Referindu-se la România lui Ceaușescu, George Schöpflin consideră că dezideratul leninist s-a metamorfozat atât de mult încât a ajuns "socialist în formă" și "național în conținut" (Schöpflin: 1987, 3). Oricât de percutantă ar fi expresia, nu consider că reflectă pe deplin conținutul ideologic al leninismului romantic. Pe scurt, leninismul, în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
PCR o antrenase, simplificând-o excesiv. "Democrația muncitorească" nu ar fi fost astfel decât o expresie a forței transformatoare a "clasei muncitoare". Pentru a înțelege "democrația muncitorească revoluționară", trebuie să începem prin a discuta "centralismul democratic", o idee de extracție leninistă, referitoare la principiile directoare care ar trebui să ghideze activitatea fiecărui partid comunist. Cum numai PCR se considera forța aptă de a crea un regim "democratic" pentru "masele populare", maniera în care acesta își definea funcționalitatea internă și sensul pe
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în sensul conversațiilor libere și chiar a polemicilor pe marginea unui subiect dispărând în totalitate. Pe de altă parte, "disciplina de partid" teoretizată de către Lenin, era la loc de cinste în cadrul PCR, fiind însăși esența "centralismului democratic" în accepțiune romantic leninistă (Stănescu: 1977, 57-82). În exteriorul partidului, la nivel social, "centralismul democratic" avea rolul de a elabora și ghida integral direcțiile de dezvoltare, respectiv asigurarea participării active a populației la acest proces (Popovici în Constantinescu: 1974, 54). Putem vorbi acum de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
mult, responsabilitatea și datoria față de comunitate reprezentau însăși garanția "democrației muncitorești", prin intermediul căreia "oamenii muncii" contribuie "la depășirea necesității și la trecerea în domeniul libertății" (Cuciuc: 1986, 65). Încă un exemplu, asupra căruia nu are rost să insistăm, de deturnare leninistă a marxismului. PCR, prin intermediul statului, la nivel politic, și prin Frontul Unității Socialiste, redenumit în anii '80 Frontul Democratic al Unității Socialiste, amintit în capitolul precedent la nivel social, își exercita conducerea direct și discreționar asupra tuturor organizațiilor "de masă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
exista o defazare care, în loc să se estompeze sau măcar să rămână constantă, se va accentua progresiv. În ceea ce privește morala și "etica socialistă", activitatea propagandistică a PCR le conferea un loc central în procesul de creare a "conștiinței socialiste" a "maselor". În regimurile leniniste, moralitatea era permanent subsumată obiectivelor politice ale partidului aflat la guvernare. Etica la fel, însemnând progresul moral al societății în sensul acceptării Weltanschauung-ului leninist. Cu alte cuvinte, distincția între bine și rău, între valori și non sau anti-valori nu
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în orice societate, făcându-se, de fapt, din punctul de vedere al năzuințelor și intereselor politice" (Bonis: 1972, 15). Nemaiavând grile de evaluare proprii, ci doar eficiența politică, morala și etica sunt deturnate semantic și devin o parte a arsenalului leninist în lupta cu realitatea "burgheză". "Comunismul a dat omului nu numai cel mai înalt ideal din istoria umanității", putem citi într-una dintre broșurile propagandistice ale PCR, "deplina eliberare de orice asuprire și exploatare, cucerirea demnității umane, deschiderea drumului spre
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
rasiale"; noua etică avea ca obiectiv central "construirea noilor raporturi sociale, întemeiate pe egalitate între oameni, pe colaborarea oamenilor în procesul muncii, făurirea unei noi ordini economice, social- politice și juridice" (Grigoraș: 1974, 138). Per ansamblu, morala și etica regimurilor leniniste urmărea demantelarea "vechii" mentalități "burgheze" și înlocuirea ei cu o "conștiință socialistă" care să garanteze integrarea activă a subiecților în proiectul ideologic leninist. În timp ce, în anii '70 și '80, Uniunea Sovietică și majoritatea statelor est-europene încetaseră să mai creadă în
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]