KorAP: Find »[drukola/base=lexicon & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...31 >

769 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice grup din configurația ECM. Legarea centrului induce transparență. Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează că structura tematică și proprietățile de subcategorizare ale unităților lexicale sunt "proiectate" din Lexicon și reprezentate la toate nivelurile sintactice, adică în LF, în structura de adâncime sau de bază și în structurile de suprafață, transformate prin modificarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează că structura tematică și proprietățile de subcategorizare ale unităților lexicale sunt "proiectate" din Lexicon și reprezentate la toate nivelurile sintactice, adică în LF, în structura de adâncime sau de bază și în structurile de suprafață, transformate prin modificarea structurii de bază; acestea se realizează prin elemente concrete ale limbii în PF (Stan 2005: 182

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
proiecția de bază a argumentelor este identică în cele două tipuri de limbi, dar diferă procesele de deplasare. Teoria Principii și Parametri a fost formulată de Chomsky și Lasnik (1993)14. Potrivit PP, Gramatica are următoarea organizare (Avram 2003: 26): Lexicon ↓ D-Structură ↓ ← T S-Structură 2 PF LF Lexiconul este dicționarul mental al vorbitorilor și conține informații despre itemii lexicali și funcționali. O intrare conține matricea fonologică, categoria sintactică, proprietățile de atribuire a rolurilor tematice. Informația din Lexicon este proiectată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
două tipuri de limbi, dar diferă procesele de deplasare. Teoria Principii și Parametri a fost formulată de Chomsky și Lasnik (1993)14. Potrivit PP, Gramatica are următoarea organizare (Avram 2003: 26): Lexicon ↓ D-Structură ↓ ← T S-Structură 2 PF LF Lexiconul este dicționarul mental al vorbitorilor și conține informații despre itemii lexicali și funcționali. O intrare conține matricea fonologică, categoria sintactică, proprietățile de atribuire a rolurilor tematice. Informația din Lexicon este proiectată la toate nivelurile: D-Structură, S-Structură, LF. D-

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2003: 26): Lexicon ↓ D-Structură ↓ ← T S-Structură 2 PF LF Lexiconul este dicționarul mental al vorbitorilor și conține informații despre itemii lexicali și funcționali. O intrare conține matricea fonologică, categoria sintactică, proprietățile de atribuire a rolurilor tematice. Informația din Lexicon este proiectată la toate nivelurile: D-Structură, S-Structură, LF. D-Structura este un nivel de interfață în care proprietățile lexicale sunt exprimate într-o formă accesibilă pentru sistemul computațional. Reprezentarea din D-Structură este proiecția informației stocate în Lexicon

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Lexicon este proiectată la toate nivelurile: D-Structură, S-Structură, LF. D-Structura este un nivel de interfață în care proprietățile lexicale sunt exprimate într-o formă accesibilă pentru sistemul computațional. Reprezentarea din D-Structură este proiecția informației stocate în Lexicon. În D-Structură, argumentele ocupă o poziție în care le este atribuit rol tematic. S-Structura reprezintă rezultatul (engl. output) sistemului computațional. PP respinge total conceptul de regulă de construcție gramaticală. Componenta transformațională (T) este redusă la move-α, cu condiția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
resursele. Minimalismul își propune, așadar, să unifice toate operațiile gramaticale pe baza principiului "minimului efort" (least effort). Principalele diferențe de ordin tehnic dintre PM și modelele anterioare privesc, pe de o parte, arhitectura sintaxei: respingerea D-Structurii ca nivel între Lexicon și cele două interfețe interpretative, LF și PF − altfel spus, în PM, nivelele de reprezentare sunt limitate la cele necesare conceptual, adică la cele de interfață cu sistemele performative −; pe de altă parte, mecanismele tehnice: se renunță la operația de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este goală. 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității? Hill și Roberge (2006: 7) prezintă cele două mari tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a) abordarea lexicală, conform căreia un verb este intrinsec specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea structuri argumentale diferite, pot proiecta sau nu poziția complementului, în funcție de rolurile tematice atribuite în sintaxă; (b) abordarea sintactică − ordinea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
centrală a acestei ipoteze este că subiectul de suprafață al unei clase de verbe intranzitive este, la un anumit nivel sintactic, obiect. În mare, Ipoteza Inacuzativă a fost implementată în modelul Principii și Parametri astfel: un verb are asociat (în Lexicon) un set de roluri tematice (argumentele sale), dintre care unul este, în general, realizat sintactic în afara proiecției maximale a verbului (VP); inacuzativelor le lipsește argumentul extern. Adoptarea și adaptarea Ipotezei Inacuzative a dus la împărțirea verbelor în trei clase (pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în urma analizei acestor situații este că, în absența unei corelații sintactice și/sau semantice regulate, reflexivitatea, ca trăsătură inerentă, iese din domeniul gramaticalului (GALR II: 165/162) − vezi infra, 6.1. −, ceea ce presupune deci că reflexivitatea este o trăsătură de Lexicon. 2.6. Ușurelu (2005a: 48; 2005b: 36) preia aceeași clasificare a lui Lyons (1968), precum și definiția din Pană Dindelegan (1999 [1974]) − vezi supra, 2.2. −: cauzativele ergative sunt caracterizate prin prezența aceleiași forme verbale, atât în construcția intranzitivă noncauzativă, cât

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
47) ajunge la concluzia că acuzativul este o marcă de valență care arată că verbul ia două argumente sintactice. Operația de saturare (vezi infra, 5.3.3.2.) care se aplică în cazul pasivului nu poate afecta Cazul acuzativ în Lexicon: saturarea nu elimină un rol, verbul rămânând cu două locuri. Rolul tematic extern a devenit o variabilă legată (nerealizată sintactic). Reinhart (1996: 48), urmându-l pe Chomsky (1981), susține că pasivul absoarbe Cazul acuzativ, și nu absoarbe rolul tematic extern

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
VP oferă explicații privind natura ergativității sintactice și structura verbelor psihologice. Autorul (Bennis 2004: 85) susține că natura rolurilor tematice este esențial configurațională. Prezența categoriei v explică noțiunile agentivitate și cauzativitate, iar Spec,v este poziția argumentelor Agent și Cauză. Lexiconul nu specifică prezența sau natura argumentului extern. Descompunerea verbului lexical în partea de activitate/cauzativitate și nucleul semantic elimină argumentul extern din reprezentarea lexicală. Inacuzativitatea se exprimă deci structural, prin absența proiecției v, și nu prin absența argumentului extern. Bennis

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Williams (1981)57 trebuie reinterpretate. 4.2.3. Critici și alternative Teoriile referitoare la listele de roluri tematice au primit și critici. Arad (1996) − vezi infra, 4.4. − adoptă o concepție bidirecțională a interfeței, considerând că atât Sintaxa, cât și Lexiconul constrâng asocierea interpretărilor posibile cu poziții structurale și aduce argumente în favoarea ideii că rolurile tematice nu sunt potrivite pentru a media între Lexicon și Sintaxă: (a) rolurile tematice sunt entități interne ale teoriei, nu reprezintă manifestări independente în Lexicon sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1996) − vezi infra, 4.4. − adoptă o concepție bidirecțională a interfeței, considerând că atât Sintaxa, cât și Lexiconul constrâng asocierea interpretărilor posibile cu poziții structurale și aduce argumente în favoarea ideii că rolurile tematice nu sunt potrivite pentru a media între Lexicon și Sintaxă: (a) rolurile tematice sunt entități interne ale teoriei, nu reprezintă manifestări independente în Lexicon sau în Sintaxă; (b) rolurile tematice sunt nelimitate și nefalsificabile (nu se poate demonstra că există sau că nu există); (c) cel puțin o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Lexiconul constrâng asocierea interpretărilor posibile cu poziții structurale și aduce argumente în favoarea ideii că rolurile tematice nu sunt potrivite pentru a media între Lexicon și Sintaxă: (a) rolurile tematice sunt entități interne ale teoriei, nu reprezintă manifestări independente în Lexicon sau în Sintaxă; (b) rolurile tematice sunt nelimitate și nefalsificabile (nu se poate demonstra că există sau că nu există); (c) cel puțin o parte a teoriei tematice are a face cu restricțiile selecționale, care nu fac parte din gramatică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inacuzative presupune detranzitivizare −, dar au ajustat-o în sensul potrivit pentru teoria lor (atunci când există o variantă tranzitivă, aceasta e de bază, însă despre verbele care nu se potrivesc cu definiția lor semantică afirmă că sunt listate ca inacuzative în Lexicon). Reinhart subliniază că, la fel ca în cazul abordării aspectuale, termenii centrali − cauzare internă și cauzare externă − nu se referă la verb, ci la eventualitățile pe care acesta le denotă. Conform teoriei formulate de Levin și Rappaport Hovav, există două

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
identifică două clase de abordări construcționiste: (a) tradiționale: Goldberg (1995)72, Jackendoff (1997)73 etc. susțin că alternanțele argumentale apar când un verb este compatibil cu mai mult de o construcție (ditranzitive, mișcare cauzată, rezultativ); nu există o separare între Lexicon și Sintaxă; (b) neoconstrucționiste: Arad (1998), Borer (1994, 199874), Hoekstra (1992)75 etc. folosesc reprezentări sintactice mai elaborate, asociate cu interpretări semantice specifice; sensul construcției este codat direct în sintaxă și este derivat compozițional din sensul verbului. Susținătorii acestor teorii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a determina clasele de verbe intranzitive, iar stativitatea nu e relevantă pentru clasificare. 4.4.1. Borer (1994: 20) susține ipoteza conform căreia verbele inacuzative sunt aspectual telice, perfective, nonagentive, iar verbele inergative sunt atelice, agentive. Verbele sunt specificate în Lexicon pentru a proiecta anumite argumente; de exemplu, it. corere 'a alerga' poate avea comportament inacuzativ (situație în care selectează auxiliarul essere 'a fi') sau inergativ (când selectează auxiliarul avere 'a avea'). Existența verbelor cu un comportament sintactic oscilant este o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sintactice, deci poate primi mai multe interpretări aspectuale. Sorace (2004: 250) apreciază că această abordare oferă flexibilitate în realizarea sintactică a argumentelor, dar și supragenerare, problema variației fiind neconstrânsă. 4.4.2. Arad (1996) adoptă o teorie restrictivă a interfeței Lexicon−Sintaxă, considerând că numai o mică parte din informația lexicală este disponibilă la interfață. Autoarea o urmează pe Borer (1994), prima care a arătat că interpretarea semantică (aspectuală) este atribuită în poziția de specificator al proiecțiilor aspectuale, nu în interiorul VP

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de participanți la eveniment care pot ocupa aceste poziții. Numai partea aspectuală a structurii tematice este vizibilă în sintaxă. Proprietățile aspectuale sunt un bun mediator între Lexicon și Sintaxă. În teoria lui Tenny, argumentul care măsoară evenimentul descris de verb este argumentul care suportă o schimbare de stare sau o mișcare, care servește ca o scară pe care evenimentul poate fi văzut în derulare. Argumentul care măsoară

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Telic] 4 ti Sintaxa inacuzativelor Față de abordările din anii '90, în care inacuzativitatea a fost definită prin telicitate (Grimshaw 1990, Borer 1994, Tenny 1994, Levin și Rappaport Hovav 1995), autoarea își propune să ofere o teorie mai inteligibilă a interfeței Lexicon−Sintaxă. Van Hout (2004: 64) subliniază faptul că telicitatea nu e impusă de verbul lexical, ci de context. Van Hout (2004: 65) arată că, în PM, corelația dintre telicitate și obiectul direct este capturată prin ceea ce autoarea numește verificarea trăsăturii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de verificare a trăsăturilor. Trăsăturile aspectuale ale predicatului, precum telicitatea, trebuie să fie "descărcate" prin deplasarea argumentelor în poziția de specificatori ai unor proiecții funcționale. Sorace (2004: 251) subliniază că, în modelul lui Van Hout (199682, 200083, 2004), legătura dintre Lexicon și Sintaxă e sensibilă la tipul de eveniment; inacuzativele încorporează telicitatea, introdusă în sintaxă ca o trăsătură interpretabilă care trebuie verificată în AgrO, impunând astfel deplasarea obiectului în Spec,AgrO. 4.4.4. În legătură cu teoriile de tip "(neo)construcționist" au

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin adjoncționarea lexicală a unui centru funcțional care schimbă structura argumentală. În cazul inacuzativelor cu alternanță de tranzitivitate, adjoncționarea centrului funcțional este facultativă. Acest experiment infirmă ideea lui Reinhart, conform căreia inacuzativele care nu au variantă tranzitivă sunt generate în Lexicon ca inacuzative "înghețate" (operația de reducere aplicându-se anterior argumentului extern). Faptul că subiectul a făcut mai puține greșeli în cazul verbelor cu alternanță de tranzitivitate decât în cazul celor inacuzative fără alternanță dovedește că inacuzativele sunt tranzitive în Lexicon

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Lexicon ca inacuzative "înghețate" (operația de reducere aplicându-se anterior argumentului extern). Faptul că subiectul a făcut mai puține greșeli în cazul verbelor cu alternanță de tranzitivitate decât în cazul celor inacuzative fără alternanță dovedește că inacuzativele sunt tranzitive în Lexicon. Analiza transcrierilor spontane ale aceluiași subiect l-a condus pe Froud la concluzia că în sistemul subiectul afazic, unele inacuzative (de exemplu, appear 'a apărea') acceptă pasivizarea. 5. ALTERNANȚA CAUZATIVĂ Fenomenul alternanțelor de tranzitivitate a fost observat pentru prima dată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]