812 matches
-
să-i „s-o spargă dracului“ - ca să se-asigure că trăiesc și, bineînțeles, eram întotdeauna încă-n viață (la propriu, dacă nu la figurat) însă atât de luat de la droguri că reprezentanții PR trebuiau să mă ducă în cârcă de la limuzină la postul de radio și la librăria unde urma să citesc, prăvălit pe un scaun, mormăind într-un microfon, în timp ce o funcționară a librăriei stătea foarte aproape și foarte nervoasă, gata să pocnească din degete în fața ochilor mei în cazul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
trezit la Singapore. M-am trezit în Moscova. M-am trezit la Helsinki. M-am trezit la Köln. M-am trezit în diverse orașe de pe Coasta de Est. M-am trezit strângând în brațe o sticlă de tequila într-o limuzină albă care avea megafoane atașate pe aripile din față în timp ce gonea prin Texas. „De ce a lipsit Bret de la lectură?“ era luat la întrebări Paul Bogaards. După un interval de tăcere Paul răspundea cu obișnuita lui franchețe evazivă. „Hm, oboseala...“ Altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Psycho - ținta finală a turneului mondial Glamorama - mi-am dat seama că dacă voiam să trăiesc din nou (adică să nu mor) trebuia să fug din New York. Eram epuizat, terminat. O săptămână întreagă de cocaină și heroină a debutat în limuzina care mă transporta la premiera de la Sony Theater pe Broadway colț cu 68th Street și a continuat în lunga noapte a chefurilor începută la magazinul Cerruti de pe Madison Avenue (cei care furnizaseră garderoba filmului), după care ne-am mutat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
thriller cu un buget ridicol de mare, dar cu o intrigă imposibil de urmărit. Vizionasem și eu cu o lună înainte, la New York, versiunea de lucru, care m-a oripilat în secret, dar pe drumul de întoarcere la Mercer în limuzina de serviciu n-am încetat să-l laud până când Jayne, fierbând și privind drept înainte, mi-a spus „Mai tacă-ți gura acum, te rog“. În seara aceea, în limuzină, mi-am dat seama că Jayne era în fond o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în secret, dar pe drumul de întoarcere la Mercer în limuzina de serviciu n-am încetat să-l laud până când Jayne, fierbând și privind drept înainte, mi-a spus „Mai tacă-ți gura acum, te rog“. În seara aceea, în limuzină, mi-am dat seama că Jayne era în fond o persoană simplă, privată, o femeie care avusese șansa să reușească într-o carieră care i se părea prea rapidă și confuză și că îngrijorarea provocată de repetarea filmărilor explica de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ben Gurion pentru o cursă inutilă și previzibilă, înainte de a se întoarce a doua zi să marcheze orele noastre electorale pe micul ecran. La consulatul francez, loc de cantonament comun pentru ambele echipe sportive, însărcinat cu misiunile ingrate ale logisticii (limuzine, vize, care de reportaje), o persoană avizată mi-a atras atenția asupra faptului că interesul real al unei personalități pentru această deplasare este invers proporțional cu numărul de ziariști din escortă. Îmi aduc aminte că am gustat și eu odinioară
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cu vreun membru al Partidului lui Dumnezeu sunt luat prin surprindere nu atât prin tonul rațional și grav cât prin înfățișarea modestă, ștearsă, cât mai discretă a interlocutorului. O influență iraniană, din câte se pare. Grangurii nu mai vin cu limuzina: mda, s-au schimbat lucrurile. În sudul țării, un farmacist mi-a spus: Cred că fiul meu (are foarte mulți) este comandantul militar al sectorului, dar el ridică din umeri când îl întreb. Mie unul îmi dă impresia că freacă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
interpretare rațională întâmpină și unele obiecții morale din partea mea. Invitat la o căsătorie șiită la Sheraton Coral Beach, sunt uluit de fastul berlusco-hollywoodian al sărbătorii, tipice pentru noii îmbogățiți și care ar face să pălească restaurantul Fouquet's de pe la noi: limuzine Rolls-Royce înșirate una după alta trase la peron, matroane strălucind de pomezi și de farduri, cercei și coliere de perle, majorete; baletul ospătarilor, dansul săbiilor și cel din buric, tortul uriaș adus de niște ieniceri purtând șalvari de zuav. Orient
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
rânjind, îmi zise: „România Mare“. Iar eu îi răspunsei tare: „Aceasta la pacea generală o vom vedea, până atunci să nu vorbim“. Se uită la mine mirat și plecă cu mașina, fără a mi da bonul obligatoriu. Când văzui eleganta limuzină ieșind din curte, ce rău îmi păru că am ascultat pe Marghiloman când mă asigurase că trebuie s-o las spitalului, și că nu-i dădusem foc. Dar nici dânsul nu fu mai favorizat; deși președinte al Crucii Roșii și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI), domiciliat în București, Str. Jean Texier nr. 4, sector 1, telefon 79.39.26., vă rog să binevoiți a-mi aprobă cumpărarea cu prioritate și cu plata integrală a unui autoturism TRABANT 601 (limuzină). Acest autoturism mi-ar fi deosebit de util pentru numeroasele deplasări pe care le presupun activitățile ce le desfășor în cadrul ADIRI, (ca președinte al Secției de Drept Internațional) în cadrul Academiei de științe Sociale și Politice (Ștefan Gheorghiu, nu?) a Universității din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85068_a_85855]
-
nomenclaturist, Angelo Miculescu. Acest socru a lui Adrian Nastase era prieten bun cu Ion Ilici Iliescu (șeful complotiștilor KGB-isti), căruia i-a făcut o caldă prezentare a ginerelui sau, după 1989, așa cum a făcut și la obținerea aprobării cumpărării "limuzinei" Trabant. O vorbă bună, spusă la timp, a fost regulă între nomenclaturiști. Sigur, "papă" Angelo a mai intervenit și pe langă alți prieteni nomenclaturiști - foști ai lui Ceaușescu (până în 1989) și deveniți "democrați" (după 1989) - în favoarea ginerelui sau; 3. Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85068_a_85855]
-
mai Înființând - singurele care au rezistat dintelui vremii, care nu cruță [nici] cele mai nobile intenții și mărețe Înfăptu iri - cârciuma cu restaurantul și cofetăria de la Breaza, exce lente toate, dar botezate cu ipocrizie Temperanța și servind clienților intemperanți ai limuzinelor În drum pe Valea Pra hovei mâncări, prăjituri și băuturi din cele mai alese și care nu aveau nimic de-a face cu propovăduirea temperanței. Rea lizări, evident, practice și lucrative, care la un moment se con fundau În mintea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ca să te regăsești apoi alt om, atunci scos ca din copaia mamii. Automobilul meu, mic și voinic, tip sport, mi-a Înlesnit să-mi cunosc țara; și nu numai țara Înșirată de-a lungul șoselelor ca-n palmă, bătute de limuzine obeze, ci țara necunoscută, pe care o descoperi pe drumuri mărginașe și neumblate de mașini În Întreceri de viteză. Drumuri bolovănoase și prăfuite, vechi de când lumea și care nu duc nicăierea, tăind țara În lung și-n lat, fără nici o
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nu-și mute altul patul în locul lui, iar el să se culce pe acoperiș. Al dracului, domnul Mușuroi! Și aici are noroc. Casa lui Piscălescu e plină de lucruri mari, pe când în apartamentul lui Mușuroi ar mai încăpea vreo șapte limuzine. Câștigă și el, ca toată țara, n-are cum să nu câștige, însă numai aspiratoare și mixere. Precis c-a aranjat cu loteria. „Îți dau două frigidere - spune domnul Piscălescu -, dă-mi o oală de supă.“ „Ie-te-te na
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
vrea Elinor să discute cu mine? Mulțimea se împrăștie și rămânem uitându-ne una la alta. — Te rog. Arată din cap spre bordura trotuarului. Ne așteaptă mașina. — OK, zic, ridicând vag din umeri. Vin. În clipa în care intrăm în limuzina luxoasă, spaima începe să-mi dispară. În timp ce îi scrutez chipul palid și impenetrabil al lui Elinor, teroarea se transformă treptat în ura cea mai profundă. Asta e femeia care l-a dat peste cap pe Luke. Femeia care și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
și impenetrabil al lui Elinor, teroarea se transformă treptat în ura cea mai profundă. Asta e femeia care l-a dat peste cap pe Luke. Femeia care și-a ignorat fiul de paisprezece ani. Și care acum stă liniștită în limuzina ei. Care continuă să se poarte de parcă toată lumea ar fi a ei; de parcă n-a făcut niciodată nimic rău. — Și... ce zicea Luke în scrisoare? spun. — Era... foarte confuz, zice ea. Bătea câmpii. N-am înțeles nimic. Pare să aibă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
centru cultural și la Chișinău. Conjunctura era favorabilă, podurile de flori se țineau lanț, ca și donațiile de cărți, sutele și miile de burse, spectacolele de teatru, de folclor, expozițiile și delegațiile. Așa că împreună cu Adrian Dohotaru, îmbarcați într-o impozantă limuzină de protocol, am plecat spre Chișinău. Așa cum am menționat la început, sunt născut la Chișinău și ardeam de nerăbdare să revăd orașul pe care-l părăsisem la vârsta de doar doi ani, cu familia urmărită de glorioasa "Armată Roșie". Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
contribuit autoritățile locale, cetățeni suedezi legați de România și românii stabiliți în Göteborg. (Îmi amintesc de faptul că ambasada a avut o contribuție inedită, cu 3000 de sarmale, transportate de la Stockholm la Göteborg în două oale uriașe amplasate în portbagajul limuzinelor CD!) Am cunoscut emigrația din Europa, din SUA și Canada și în septembrie 1991 aveam s-o cunosc, tot alături de Adrian Dohotaru, și pe cea din Brazilia, într-o împrejurare cu totul specială: Bienala de la Sao Paulo, cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
fereastra Îngust) a Fundației Van Leer, m) uit la demnitarii str)ini care sosesc al)turi, la reședința președintelui. Exist) o gard) de onoare și fanfara cânt) „Hatikvah” - un imn național nu dintre cele mai vesele. Este un du-te-vino de limuzine silențioase, În culori sumbre și de motociclete care huruie și duduie. Îmi ofer o plimbare pe jos prin Orașul Nou - sau mai nou - si intru În libr)ria lui Herbert Stein. Domnul Stein este un bun negustor de mod) veche
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
drum, În mașină, să avem ocazia să-i spunem ce ne doare. „Puteți ajunge În curte la Cotroceni În zece minute?“ Zis și făcut. „Cum vă descurcați cu tehnica la operă, În special la lumini?“, mă Întreabă jovial președintele, În timp ce limuzina prezidențială aluneca lin Înspre Otopeni. Știind din teatru că altul e subtextul, că sub lumini se ascunde Întunericul Întrebării nerostite, atac din plin: „Nu vi s-a spus că avem probleme cu Oedipe?“. Uitându-se nonșalant pe fereastră, părând ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu mai poate să-mi fie prieten, odată ce am dat, auzi, mâna cu Hitler! Vrând să-mi clarific gestul (pe care În continuare și azi Îl cred firesc și civilizat) Înainte să plec spre Otopeni, având de data asta drept „limuzină” o Dacie cu parbrizul crăpat, condusă de un prieten devotat, m-am decis să scriu În grabă câteva rânduri, ca să-mi clarific intervenția din seara premierei. Nicolae Manolescu mi le-a publicat În România literară cu aceeași generozitate pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
spus. Când a decolat avionul, deși aveam iar gustul amar al exilului, aceste Întâlniri de la aeroport, Înainte de plecare, mi-au Îndulcit despărțirea. Scriind cartea, pot să am o atitudine mai detașată față de evenimentele acelui an 1995. Retrospectiv, povestirea plimbării cu limuzina prezidențială spre Otopeni Îmi confirmă că, dacă voiam să mă lupt pentru montarea mea, nu aveam Încotro decât să apelez la acest ajutor, dar am un semn de Întrebare dacă merita să ajung până la acest contact atât de direct cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o salvez din ghearele părinților ei, care erau „des bourgeois de Paris“, după cum am auzit pe cineva spunându-i mamei, ridicând ușor din umeri. Am interpretat În felul meu acel dispreț, știind că oamenii aceia veniseră tocmai de la Paris În limuzina lor albastru cu galben (o aventură mondenă pe atunci), În schimb fuseseră atât de meschini Încât s-o trimită pe Colette Împreună cu cățelul și guvernanta ei cu un tren cu vagoane obișnuite. Câinele era o femelă de fox-terrier cu clopoței
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
palidă, era cea mai veche. Linia lui părea În mod sigur aerodinamică În comparație cu cea a coupé-ului electric insipid, bont și silențios, care-l precedase; dar căpătase, la rândul lui, o Înfățișare demodată, foarte greoaie, cu o capotă trist contractată, Îndată ce limuzina englezească neagră și relativ lungă a venit să Împartă cu el garajul. Dacă mergeai cu mașina cea nouă, Începeai ziua cu spor. Pirogov, al doilea șofer, era un individ foarte scund și grăsan, cu un ten roșcat care se asorta
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pun nici un semn de exclamare pentru că ar trebui să pun prea multe). Neobositul efectuase, cum se zicea în „epocă”, duminică 11 iunie și chiar în acea zi de pomină, miercuri 14 iunie, alte câteva excursii în natură, cu helicopterul și limuzina, excursii de mult și definitiv botezate „vizite de lucru în unități agricole de stat și cooperatiste”. Și cum orice vorbă și orice pas ale „conducătorului” trebuiau consemnate și reflectate automat, în afara oricăror alte considerente, în întreaga presă, de la cea literară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]