1,902 matches
-
direct al celor două verbe de percepție a vedea și a auzi este autorizată în câteva situații, discutate mai jos (vezi infra, a-e)88. În aceste contexte, recuperarea realizărilor poziției vide se face pe baza cunoștințelor despre lume ale locutorului, în pozițiile vide acesta inserând trăsătură semantică [+Arbitrar]89, combinată cu trăsăturile [+Imagine]/[+Concret] (în cazul predicației vizuale), și cu trăsătura [+Sonor], în cazul predicației auditive. (a) Obiectul direct rămâne neexprimat în contexte în care sunt puși în opoziție sau
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
din domeniul afectiv. Ca verb de percepție, cu un referent [+Animat] în poziția subiectului, a simți nu acceptă folosirea absolută: (32) * În urma anesteziei, pacienții nu simt. ["(nu) au simțuri"] Ca verb psihologic-afectiv, a simți poate apărea fără obiectul direct lexicalizat. Locutorul va asocia această poziție sintactică cu trăsătura semantică abstractă [+Arbitrar], combinată cu trăsătura [+Afect]. (33) Copiii simt ("au sentimente") și știu să-și exprime sentimentele. 4.2.Verbele de percepție nonintențională, în structuri cu două argumente Verbele de percepție a
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
40) Un profesor vede și evaluează multe lucrări. (41) Văd filmul pe DVD, nu la televizor. În toate contextele (38) -(41) se exprimă percepții fizice, directe, dat fiind că entitățile percepute, cu referință concretă, se află în sfera vizuală a locutorului. 4.2.2. A vedea, cu obiect direct realizat propozițional În română, în poziția de complementizatori prototipici pot apărea că, să și dacă. Selecția complementizatorilor este determinată semantico-sintactic, depinzând de natura regentului. Verbele de percepție nonintențională se remarcă prin posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
presupun un tip de evaluare mentală a unor proprietăți abstracte sau a unor stări, în (46)-(47). * percepții indirecte fizice (45) Văd [că ați făcut ordine]... așteptati pe cineva? (Cimpoeșu, Simion liftnicul, în CLRA) Enunțul de mai sus presupune ca locutorul să fi perceput fizic anumite indicii care să-i confirme valoarea de adevăr a conținutului subordonatei, însă nu este necesar ca acesta să perceapă chiar procesul exprimat în subordonată. Caracterul indirect al percepției se poate explica ca urmare a decalajului
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
complementizatorul că98, după care poate fi selectat indicativul: (54) Părinții nu văd că există o legătură între cele două evenimente. Această variație sintactică indicativ-conjunctiv se asociază cu o diferență semantică (Siegel 2009: 1863). Folosirea indicativului se asociază cu faptul că locutorul consideră adevărată negarea subordonatei (Părinții văd "consideră" că non-P), ceea ce explică posibilitatea de a reformula contextul (54) astfel: (54') Există o legătură între cele două evenimente, dar părinții nu o recunosc. Folosirea conjunctivului este asociată cu nesiguranța/ezitarea locutorului în privința
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
că locutorul consideră adevărată negarea subordonatei (Părinții văd "consideră" că non-P), ceea ce explică posibilitatea de a reformula contextul (54) astfel: (54') Există o legătură între cele două evenimente, dar părinții nu o recunosc. Folosirea conjunctivului este asociată cu nesiguranța/ezitarea locutorului în privința conținutului exprimat în subordonată. Enunțul (53) poate fi reformulat ca mai jos: (53') Părinții cred că nu există nicio legătură între cele două evenimente, dar nu sunt convinși de acest lucru. 4.2.2.3. Tiparul [a vedea +Gcompldacă
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
cu trăsătura [+Act de vorbire]: (172) Nu auzi Øi pentru că nu asculți Øi132. Utilizarea absolută este permisă și atunci când verbul se îndepărtează de sfera semantică a percepției, exprimând un proces de conformare sau de aderare la vorbele sau la sfaturile locutorului: (173) De ce nu ai ascultat Ø? * Verbul a mirosi acceptă suprimarea obiectului direct prin accesarea trăsăturilor [+Arbitrar] [+Emisie de miros], ca în exemplele de mai jos, în care, în poziția categoriei vide, se poate "citi" parfum/mâncare etc.: (174) Multe
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
Ascult muzica/zgomotele. (184) Ascult pianul ("muzica de pian"). Contextual, verbul a asculta poate exprima alte procese, care nu mai au legătură strictă cu sfera percepției - "a da atenție", "a urma", " înfăptui", deci actualizează un sens de "conformare" la vorbele locutorului 137. Frecvent, în aceste contexte, în poziția obiectului direct apare un nominal care exprimă un act de vorbire: (185) Nu ascultă ("nu dă atenție") niciodată sfaturile mele. (186) I-am ascultat ("am înfăptuit") rugămintea și am sunat-o. * Când exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
relativ, exprimând predicații calificative: (246) Cum arată copiii? (247) Arată cum mi-l închipuiam. Față de celelalte două verbe din clasa analizată, a arăta nu acceptă lexicalizarea Experimentatorului (*Ioana îmi arată obosită). Atunci când Experimentatorul nu se lexicalizează, este identificat implicit prin locutor. Enunțul Ioana arată obosită poate fi rostit doar în contextul în care locutorul este cel care a văzut-o pe Ioana și, pe baza informațiilor vizuale, îi atribuie proprietatea de a fi obosită. 6.2.2. Verbul a suna. Grila
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
închipuiam. Față de celelalte două verbe din clasa analizată, a arăta nu acceptă lexicalizarea Experimentatorului (*Ioana îmi arată obosită). Atunci când Experimentatorul nu se lexicalizează, este identificat implicit prin locutor. Enunțul Ioana arată obosită poate fi rostit doar în contextul în care locutorul este cel care a văzut-o pe Ioana și, pe baza informațiilor vizuale, îi atribuie proprietatea de a fi obosită. 6.2.2. Verbul a suna. Grila sintactică Spre deosebire de verbul a arăta, a suna impune mai multe constrângeri selecționale asupra
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
poate primi și un alt tip de complinire, realizată printr-un grup prepozițional organizat în jurul prepoziției cu sens comparativ a. În contextul sintactic de la (260b) nu este specificată entitatea care emite mirosul, aceasta fiind asimilată spațiului în care se află locutorul: (260a) ØS În beci miroase. (260b) ØS Miroase a parfum. A mirosi poate funcționa ca verb monovalent, selectând un singur nominal pe care îl așază în poziția subiectului și care primește de la verb rolul semantic de Temă. În această poziție
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
descrierii, de polisemia verbelor. Această trăsătură va fi discutată în capitolul al treilea al lucrării. 19 Vezi GALR II (2008: 702-718). Evidențialitatea este definită ca o formă de realizare a modalității epistemice, reprezentând înscrierea în mesaj a surselor pe care locutorul le-a avut la dispoziție pentru a cunoaște conținutul unei propoziții. Toate verbele de percepție, în utilizarea lor primară, senzorială, încorporează, în anumite condiții semantico-sintactice, nuanțe evidențiale (directe sau mediate). Verbele din a treia clasă delimitată (a arăta, a suna
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
unei propoziții. Toate verbele de percepție, în utilizarea lor primară, senzorială, încorporează, în anumite condiții semantico-sintactice, nuanțe evidențiale (directe sau mediate). Verbele din a treia clasă delimitată (a arăta, a suna, a mirosi) exprimă întotdeauna percepția directă, în sensul că locutorul are acces direct la informația relatată, formulând-o conform propriilor convingeri. Pentru adoptarea acestei terminologii în lucrare și pentru delimitarea acestei clase de verbe, vezi eticheta evidential verbs of appearance la Gisborne, Holmes (2007). 20 Pentru relația semantică dintre verbele
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
ne referim la acele verbe tranzitive care pot avea complementul direct neexprimat în context, deși acesta este conținut în matricea lor semantică. Semnalăm în lucrare doar contextele în care referința obiectului direct se recuperează pe baza cunoștințelor despre lume ale locutorului, nu și acele contexte în care recuperarea referinței se realizează anaforic. 87 Ne-am referit în analiză doar la acele contexte în care proprietățile de percepție caracterizează referenți animați. Nu vom discuta situațiile în care entități nonanimate sunt învestite, pe
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
la maturitate. Apare din ce în ce mai limpede că soluțiile acestor probleme rezidă numai și numai în calea spre socialism”; sau: „Nu există nicio forță în lume capabilă să oprească înaintarea omenirii pe calea progresului”. Limba de lemn este impulsionată nu de voința locutorului de a exprima o idee personală, ci dimpotrivă, de aceea de a-și etala în mod demonstrativ ortodoxia, conformitatea cu ideologia și, înainte de toate, cu dualitatea maniheistă care articulează: „Două linii, două tendințe istorice apar din ce în ce mai clar în evoluția socială
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
literalmente, inaccesibilă, inclusiv pentru privire (ceea ce ne duce departe de Sartre). Dar, În plus, celălalt, pentru a se defini În mod radical drept un altul, nu trebuie să se lase inclus strict Într-o schemă de comunicare În care pozițiile locutorilor să fie reciproce și reversibile. Pentru ca alteritatea să nu fie nici asimilată, și nici redusă, este nevoie de o relație asimetrică. Ca să existe dialog, trebuie să existe diferență de nivel. În această dimensiune apare celălalt. La Înălțimea corpului uman stând
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
punând În lumină colaborarea deliberativă dintre protagoniști. Putem astfel să deducem că dialogul nu este nici imposibil, cum afirmă partizanii incomensurabilității teoriilor, și nici, cel mai adesea, superfluu, cum consideră partizanii universalității regulilor metodologice. Primatul relației interlocutive are consecințe importante. Locutorul și partenerul său dau naștere unei vorbiri comune: „Nu este vorba despre punerea În joc sau În scenă ș...ț a alterității persoanelor, simplă distribuire a vocilor care rămân absolut izolate. Nu se pune nici măcar problema unei Înlănțuiri a două
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
genera comportamente discriminatorii care au drept contrapartidă dacă nu lupta armată, cel puțin revendicări vizând obținerea unor garanții juridice pentru egalitatea În drepturi. Faptul de a califica drept „etnic” un astfel de conflict nu indică de multe ori decât etnocentrismul locutorului occidental. Este la fel de fals să considerăm că toate etniile sunt vestigii ale unei epoci ancestrale (multe etnii africane apar totuși pe hărți care datează Încă din secolul al XVI-lea) pe cât este de eronat să le identificăm cu triburi (subdiviziuni
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
esențială pentru dinamicile identitare (Camilleri et alii, 1990). Limbi și identități colective Deși identitatea lingvistică nu este decât o componentă a identității individuale sau colective, trebuie să admitem că practicile lingvistice se află În centrul procesului de identificare, Înscriind subiectul locutor Într-o rețea de interacțiuni. Limba este așadar mai mult decât un „vehicul” al identității: permițând Înscrierea „eului” În sfera socială, ea participă În mod direct la construcția identitară a subiectului individual. Iar În calitate de obiect Împărtășit de membrii unui grup
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
recunoaștere și reprezentare În cadrul structurilor politice) și de statutul colectivității. Este necesar Însă să procedăm și la o evaluare „subiectivă”, care să țină seama de funcția simbolică a limbii (mai dezvoltată uneori decât practica ei). În cadrul acestei ultime evaluări, atitudinea locutorilor joacă un rol esențial. Comportamentul lingvistic, se știe, este principala sursă de informații de care dispunem pentru a ne forma o opinie asupra semenilor noștri. Trăsăturile lingvistice (fie ele topolectice sau sociolectice) funcționează ca niște marcatori identitari și sunt supuse
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
cutare „accent” este perceput ca fiind greoi sau lipsit de eleganță, iar altul este considerat „Înțepat”; cutare pronunție irită, În vreme ce alta este un semn de complicitate. Aceste reprezentări generează atitudini, studiate intens În Canada Începând cu anii ’60 (vezi tehnica locutorului mascat, În special la Lambert et alii, 1960); teoria identității sociale elaborată de Tajfel (vezi mai sus) a permis interpretarea lor din perspectiva relațiilor intergrupuri: este important să ne demarcăm de ceilalți, dar la fel de important este și să ne putem
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
speciale și active cu multiple grupuri de apartenență sau de referință, trecute sau actuale. Formulări mai neutre se bazează pe sociologia cunoașterii și evocă apelul la o „intelighenție fără atașamente” (Karl Mannheim) sau la un „câmp social” constituit din „ansamblul locutorilor și receptorilor, al dispozitivelor și al procedurilor, având reguli proprii de funcționare și vehiculând semnificații diverse” (Pierre Ansart). Toate aceste construcții servesc drept bază pentru acțiunea colectivă și corespund, În funcție de dispozițiile cognitive, etice sau afective, unor mize specifice, indiferent dacă
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
de vedere antropologic Văzută ca o hermeneutică ce permite abordarea faptelor culturale prezente În textele literare sau chiar În orice tip de discurs, abordarea antropologică este o altă cheie esențială. Scopul său este acela de a urmări felul cum fiecare locutor se folosește de fapte apaținând culturii sale pentru a acționa și pentru a se afirma. Suportul literar. Într-una dintre contribuțiile noastre, avansam ipoteza că textele literare ar constitui excelente punți Între culturi, pentru că sunt locuri privilegiate În care se
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Înțelegerea greșită a implicitelor discursive. Am făcut din buna Înțelegere a acestora un instrument activ al demersului intercultural. Pornind mai Întâi de la teoria maximelor conversaționale a lui Grice, am remarcat că anumite implicite decurg din respectarea maximei cantitative conform căreia locutorul nu trebuie să exprime ceea ce interlocutorul știe deja. Aceste cunoștințe pot fi enciclopedice (astfel, toată lumea știe că o mașină funcționează pe bază de benzină, de motorină sau de gaz), dar și lingvistice și retorice (de exemplu, cunoașterea normelor literare și
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
provocarea culturală a Europei”. În sfârșit, alți militanți, literalmente siderați de importanța numărului de limbi citate și deci „recunoscute”, refuză să pună pe același plan limbile de pe teritoriul metropolitan cu cele vorbite, după părerea lor, doar de câteva zeci de locutori din departamentele sau teritoriile de peste mări. Această atitudine, cât se poate de etnocentristă, este cu totul neașteptată din partea acelora care revendică recunoașterea propriei alterități și accederea limbii lor la statutul de limbă oficială. Sursă: Ministerul Culturii și al Comunicării, Delegația
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]