721 matches
-
care le-a condus către cea de a doua confruntare, desfășurată în apropiere de Civita. Această a doua confruntare a constituit o victorie a lui Melus, cu toate că scrierea lui Lupus Protospatarul și cronica anonimului din Bari raportează o înfrângere a longobardului. O a treia bătălie, încheiată cu o victorie decisivă a lui Melus, a avut loc la Vaccaricia. Ca rezultat, întreaga regiune dintre Fortore și Trani a revenit lui Melus, iar în septembrie, Tornikios a fost eliberat din funcție în favoarea lui
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
împărțită în trei detașamente aflate sub comanda respectiv a lui Henric al II-lea, a arhiepiscopului Pilgrim de Köln și a patriarhului Poppo de Aquileia, pentru a ataca Troia. Deși aceasta nu a putut fi cucerită de la bizantini, toți principii longobarzi au fost aduși sub ascultarea Imperiului romano-german, iar Pandulf de Capua a fost transportat într-o închisoare din Germania. Acest moment a marcat sfârșitul răscoalei longobarde din sudul Italiei. În 1024, mercenarii normanzi (probabil sub conducerea lui Rainulf Drengot) se
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
la Bari, bătălia a constituit o categorică înfrângere pentru bizantini, iar mulți dintre soldații lui Mihail Doukeianos s-au înecat în râul Ofanto în plină retragere. La 3 septembrie 1041, normanzii, aflați înrolați în mod nominal în armata condusă de longobarzii Arduin și Atenulf, l-au înfrânt pe noul catepan bizantin, Exaugustus Boioannes, pe care l-au dus prizonier la Benevento. Tot în acea vreme, Guaimar al IV-lea de Salerno a început să îi înroleze pe normanzi sub stindardul său
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Drengot. Richard Drengot a succedat, probabil prin violență, în comitatul de Aversa în 1049 și a început o politică de achiziții teritoriale în concurență cu rivalii săi din familia Hauteville. Pentru început, Richard a purtat războaie neîntrerupte cu vecinii săi longobarzi, precum principele Pandulf al VI-lea de Capua, ducele Atenulf I de Gaeta și principele Gisulf al II-lea de Salerno. El a împins hotarele acestuia din urmă până când din marele principat de Salerno s-a redus aproape numai la
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
acela de a-și extinde influența în mod pașnic, atunci când și-a logodit fiica cu fiul mai mare al lui Atenulf de Gaeta; însă atunci când tânărul a încetat din viață înainte ca nunta să aibă loc, el i-a solicitat longobardului "morgengab" (zestrea). Ducele a refuzat, drept pentru care Richard a asdiat și ocupat Aquino, unul dintre puținele feude rămase sub dominația ducatului de Gaeta (1058). Cronologia cuceririi Gaetei nu este clară. Documente din 1058 și 1060 fac trimitere la Iordan
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
guvernat-o apoi cu sprijinul cetățenilor, până când a fost nevoit să se retragă în fața forțelor combinate ale familiei Hauteville în cadrul asediului Capuei din 1098. Momentul a marcat definitva îndepărtare a puterii longobarde în Italia. În 1077, a murit ultimul principe longobard de Benevento. Papa l-a numit pe Robert Guiscard ca succesor în 1078. Totuși, în 1081, Guiscard a părăsit Benevento. În acel moment, principatul beneventin cuprindea doar orașul Benevento însuși și împrejurimile; mărimea sa fusese redusă de către normanzi prin cuceriri
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
legat de Benevento, pe care rudele lui Robert la cuceriseră pentru ei înșiși. Ca urmare imediată a bătăliei de la Civitate, normanzii au început cucerirea litoralului adriatic al principatului beneventin. Geoffroi, frate cu conții de Hauteville din Melfi, a cucerit comitatul longobard de Larino și a luat cu asalt castelul Morrone din regiunea Samnium-Guillamatum. Fiul lui Geoffroi, Robert a transformat aceste cuceriri într-un comitat unic, cel de Loritello, în 1061. El a continuat apoi extinderea teritoriului său în Abruzzo longobard. El
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
comitatul longobard de Larino și a luat cu asalt castelul Morrone din regiunea Samnium-Guillamatum. Fiul lui Geoffroi, Robert a transformat aceste cuceriri într-un comitat unic, cel de Loritello, în 1061. El a continuat apoi extinderea teritoriului său în Abruzzo longobard. El a cucerit comitatul longobard de Teate (actualmente, Chieti) și a asediat Ortona, care a devenit scopul eforturilor normande în această direcție. Curând, nou creatul comitat de Loritello a ajuns în nord până la Pescara și Statul Papal. În 1078, Robert
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
a luat cu asalt castelul Morrone din regiunea Samnium-Guillamatum. Fiul lui Geoffroi, Robert a transformat aceste cuceriri într-un comitat unic, cel de Loritello, în 1061. El a continuat apoi extinderea teritoriului său în Abruzzo longobard. El a cucerit comitatul longobard de Teate (actualmente, Chieti) și a asediat Ortona, care a devenit scopul eforturilor normande în această direcție. Curând, nou creatul comitat de Loritello a ajuns în nord până la Pescara și Statul Papal. În 1078, Robert s-a aliat cu Iordan
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
originale sau bazate pe structurile longobarde pre-existente, cu toate că unele dintre ele au fost ridicate pe fundamente bizantine sau, în cazul Siciliei, arame. Până la finele perioadei normande, cele mai multe castele construite în lemn au fost transformate în construcții în piatră. După castelul longobard din Melfi, care a fost cucerit de către normanzi de timpuriu și extins printr-un donjon rectangular în ultima parte a secolului al XI-lea, Calabria a fost cea dintâi dintre provincii care a fost schimbată radical din acest punct de
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Hauteville a trecut în mâinile lui Roger, el l-a sprijinit pe nepotul său de frate Roger Borsa (al doilea fiu al lui Guiscard) pentru preluarea succesiunii ducatului de Apulia împotriva fratelui său mai mare, Boemund de Taranto, a principelui longobard Lando al IV-lea de Capua și a altor răsculați. În schimbul sprijinului unchiului său Roger Bosso, ducele Roger Borsa a predat acestuia partea sa asupra castelelor din Calabria în 1085, iar în 1091 a făcut același lucru cu moștenirea sa
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
servi. Roger și-a constituit baza infanteriei sale din rândul musulmanilor; Sfântul Anselm, vizitându-l cu ocazia asediului Capuei din 1098, a găsit "corturile brune ale arabilor [care erau] inumerabile". Cu toate acestea, elementul latin a început să prevaleze, pe măsură ce longobarzii și alți italieni s-au deplasat în Sicilia în mare număr pe urmele cuceritorilor normanzi, iar cucerirea Siciliei s-a dovedit a fi decisivă pentru tot mai clarul declin al puterii musulmane în Mediterana occidentală din acel timp. Fiul cel
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
redată cu sensurile de "cel Descurcăreț", "cel Viclean", "cel Hotărât", "Vulpea" sau "Nevăstuica". Între 999 și 1042, normanzii ajunși în sudul Italiei, sosiți inițial ca pelerini, au devenit în principal mercenari servind în slujba Imperiului Bizantin și a diferiților nobili longobarzi din regiune. Primul dintre acești normanzi care au acționat independent a fost Rainulf Drengot, care s-a stabilit în fortăreața Aversa devenind conte de Aversa și duce de Gaeta. În 1038, au sosit în Italia și primii membri ai familiei
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
în Italia și primii membri ai familiei Hauteville, Guillaume Braț de Fier și Drogo de Hauteville, fiii cei mai mari ai lui Tancred de Hauteville, un nobil sărac originar din Cotentin, în Normandia. Cei doi frați s-au raliat răscialei longobarzilor împotriva controlului bizantin asupra Apuliei. Până în 1040, bizantinii pierduseră deja cea mai mare parte a provinciei. În 1042, Melfi a fost ales drept reședință a normanzilor, iar în septembrie al aceluiași an normanzii și-au ales drept conte pe Guillaume
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
în castelul din San Marco Argentano. Pe parcursul șederii sale în Calabria, Guiscard s-a căsătorit pentru prima dată, cu Alberada de Buonalbergo, tânăra mătușă a seniorului Gerard de Buonalbergo. Guiscard a început curând să se distingă pe câmpul de luptă. Longobarzii și-au întors armele împotriva vechilor lor aliați, iar papa Leon al IX-lea s-a hotărât să îi alunge pe frații normanzi. Armata papală a fost însă zdrobită în bătălia de la Civitate în 1053 de către normanzi, uniți sub conducerea
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
unească toate cuceririle anterioare ale normanzilor în sudul Italiei într-un regat unic cu o conducere puternic centralizată. Către 999, aventurieri normanzi au sosit în sudul Italiei. Spre anul 1016, ei erau deja implicați în complexa politică locală în care longobarzii se aflau în luptă cu Imperiul Bizantin. Acești mercenari normanzi erau folosiți inițial în disputele cu dușmanii orașelor-stat italiene, însă în secolul următor au trecut treptat la conducerea cvasitotală a teritoriilor de la sud de Roma. În momentul nașterii fiului său
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
a fost o familie normandă de mercenari, una dintre primele care s-a aflat la conducerea Italiei de sud, inițial chemați de către longobarzii din regiune, în slujba cărora au luptat. Ea a devenit cea mai proeminentă familia normandă, după dinastia Hauteville. Familia Drengot își are originea în Carreaux, lângă Avesnes-en-Bray, la răsărit de Rouen. Pornind de la denumirea latinească a Carreaux, "Quarrelis" sau "Quadrellis
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
dintre frați. Unele izvoare, precum Glaber, afirmă că o ceată de 250 de războinici normanzi s-a oprit la Roma pentru a se întâlni cu papa Benedict al VIII-lea. În continuare, ei s-au deplasat către una dintre reședințele longobarzilor din sudul Italiei: fie Salerno, fie Capua. De acolo, ei s-au raliat forțelor lui Melus din Bari, conducătorul longobarzilor din Apulia, răsculați împotriva dominației bizantine. Normanzii din familia Drengot au obținut mai multe succese alături de Melus, până în momentul confruntării
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
pentru a se întâlni cu papa Benedict al VIII-lea. În continuare, ei s-au deplasat către una dintre reședințele longobarzilor din sudul Italiei: fie Salerno, fie Capua. De acolo, ei s-au raliat forțelor lui Melus din Bari, conducătorul longobarzilor din Apulia, răsculați împotriva dominației bizantine. Normanzii din familia Drengot au obținut mai multe succese alături de Melus, până în momentul confruntării de la Cannae din 1018. În continuare, împăratul Henric al II-lea a pătruns în Italia de sud în 1022 și
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
continuat asediul, în timpul său puterea și influența familiei Drengot intrând în declin în comparație cu dinastia Hauteville, care a încheiat cucerirea Siciliei, ca și eliminarea bizantinilor din Peninsulă. Între 1092 și 1098, familia Drengot a fost alungată temporar din Capua de către cetățenii longobarzi. După revenirea la putere, dinastia și-a continuat declinul. Ea a continuat să fie protectoarea papalității, însă fără prea mult succes. Membrii săi au fost nevoiți să se supună ducelui de Apulia, pe atunci și rege al Siciliei, din familia
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
fiul și succesorul ducelui Marin I de Neapole. La începutul domniei sale, a purtat lupte împotriva sarazinilor, cu care a încheiat ulterior un tratat, după ce aceștia au apărut în fața zidurilor Neapolelui în anul 929. În continuare, s-a aliat cu principele longobard de Benevento, Atenulf al III-lea, cu care a semnat un pact, ca și cu Landulf I de Benevento, îndreptat împotriva bizantinilor. O forță a fost trimisă de la Constantinopol în Apulia, așa încât vasalii rebeli au fost constrânși să recunoască din
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
ca și cu Landulf I de Benevento, îndreptat împotriva bizantinilor. O forță a fost trimisă de la Constantinopol în Apulia, așa încât vasalii rebeli au fost constrânși să recunoască din nou autoritatea împăratului din Bizanț. Ulterior, Ioan a confirmat tratatul cu principii longobarzi "salve fidelitate sanctorum imperatorum". În 946, Ioan s-a aliat cu principele Landulf al II-lea de Benevento, alături de care a întreprins o invazie asupra Salerno, cu intenția de a-l depune pe principele Gisulf I. Cei doi aliați au
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
pe goții convertiți la creștinism. Între anii 348-383 , Ulfila a tradus Biblia în limba goților, cea ce a dus la convertirea totală a goților la arianism. Curând, sub influența goților și alte popoare germanice cum ar fi vandalii, burgunzii și longobarzii au acceptat arianismul. Între secolele VI-VII, toate aceste popoare menționate au renunțat la arianism și s-au convertit la romano-catolicism. În secolul al-III-lea, francii au migrat în Galia (Franța de azi), iar în anul 498 sub regele Clovis au
Creștinarea popoarelor germanice () [Corola-website/Science/330420_a_331749]
-
a fost unul dintre cei trei fii ai regelui thuringian Bessinus (sau Bisinus) cu regina longobardă (sau saxonă) Menia (sau Basina). Frații săi erau Baderic și Berthar, iar sora sa era Radegunda, care se va căsători cu regele Wacho al longobarzilor. Hermanfrid a fost căsătorit cu Amalaberga, fiică a Amalafridei care era urmașa regelui Theodemir al ostrogoților, cândva între 507 și 511. Amalberga era de asemenea nepoată a regelui Theodoric cel Mare. Nu este limpede când anume Hermanfrid a devenit rege
Hermanfrid de Thuringia () [Corola-website/Science/328544_a_329873]
-
în teritoriul ostrogoților, ducând acolo și pe copiii ei, Amalafrid și Rodelinda. Amalaberga a fost ulterior capturată de către generalui bizantin Belisarie și trimisă la Constantinopol, în timp ce Amalafrid va deveni general iomperial, iar Rodelinda se va căsători cu regele Audoin al longobarzilor. Regatul thuringian a luat sfârșit odată cu Hermanfrid. Regiunea de la răsărit de râul Saale a fost preluată de către triburile slave, iar nordul Thuringiei de către saxoni. Stingerea dinastiei thuringiene a devenit subiectul a numeroase opere epice, cea mai cunoscută fiind "Rerum gestarum
Hermanfrid de Thuringia () [Corola-website/Science/328544_a_329873]