822 matches
-
Peste vârfuri luna tace, / Arătarea-i luminată / Umbră pe pământ nu face. / Și deși în lac înoată, / Totuși valul nu se taie. Se cufundă-n unda toată / Neclintind unda bălaie / Ce-o înconjură, frumoasă, / Și-o îmbracă în văpaie / Cu lucirea-i scânteioasă. // IERONIM: Ea este, într-adevăr! Și mă așteaptă! CÂNTĂREȚUL ORB: Ea este! Te du cu bine, Făt-Frumos! TOȚI: Drum bun, Făt-Frumos din Tei! MAMA: Să te întorci sănătos, băiatul mamei! (Ieronim o îmbrățișează. Ies toți, rămâne doar Ieronim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
poster, ca pe câinele orb. Ferestrele erau larg deschise, ziua pătrundea în cameră. Scaunele erau puse pe masă cu picioarele în sus și pavimentul strălucea de apă ici și colo. Era mândră de treaba făcută și în privire avea aceeași lucire a pavimentului. Eu, în schimb, eram nemulțumit, stors. — Să scot fierul din priză. Se îndreptă spre scândura de călcat deschisă într-un colț, de pe care atârna o bucată de bumbac albastru, poate un halat. Era deja îmbrăcată de ieșire, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
părul. Luxul aranjamentului aceluia ascundea originea ei umilă, îi dădea un aer de mireasă de țară, o țărancă sfântă, bună de dus în procesiune. Poate îi dăduseră cu ceva pe față, ceară sau cremă, obrajii Italiei luceau puțin și tocmai lucirea aceea o sărăcea. — Lipsește un pantof, zise omul de la pompele funebre. M-am întors în piațetă și am găsit pantoful de culoarea vinului cu tocul foarte înalt și subțire care îi căzuse din picior cu o noapte înainte. I l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
A doua zi după moartea portarului neguri mari acoperiră cerul. Ploi diluviene și scurte se abătură peste oraș; o căldură prevestitoare de furtună urmă acestor răpăieli neașteptate. Marea însăși își pierduse albastrul ei adânc și, sub cerul de pâclă, căpăta luciri de argint sau de fier, dureroase pentru privire. Căldura umedă a acestei primăveri te făcea să dorești arșițele verii. În orașul clădit în formă de melc pe fâșia lui de podiș, destul de puțin deschis spre mare, domnea o toropeală posomorâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de Soghdiana, ci pentru a pândi du-te-vino-ul trecătorilor sau pentru a se lua de cine știe ce băutor cherchelit. Omul este atunci târât prin pulbere, Împroșcat cu insulte, sortit unui iad al cărui foc Îi va aduce În vecii vecilor aminte de lucirea roșiatică a vinului ispititor. Dintr-o asemenea pățanie avea să se nască manuscrisul Rubaiatelor, În vara anului 1072. Omar Khayyam are douăzeci și patru de ani și se află de puțină vreme la Samarkand. Se Îndreaptă oare anume către tavernă, În acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
citat pe buze, mâine va face Samarkandul să tremure. Pentru moment, influența lui nu se Întinde dincolo de acești tineri care-l Înconjoară, atenți la cea mai mică frază, la cel mai mic semn al lui. În ochi Îi apare o lucire neașteptată. Se Întoarce spre acoliții săi. Apoi, triumfător, spre mulțime. Exclamă: — Dumnezeule, cum am putut oare să nu-l recunosc pe Omar, fiul lui Ibrahim Khayyam din Nishapur? Omar, steaua Khorasanului, geniul Persiei și al celor două Irakuri, prințul filozofilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
bine de trei luni, m-am gândit că puteți Împărți odaia. Dacă tânărul este nedumerit, evită s-o arate și se dovedește politicos, deși fără curtenie. Khayyam intră, salută, Își spune precaut numele: — Omar din Nishapur. O scurtă, dar intensă lucire de interes În privirea tovarășului său. Care se prezintă, la rândul său: — Hasan, fiul lui Ali Sabbah, născut În Kom, student la Rey, aflat În drum spre Isfahan. Această enumerare amănunțită Îl face pe Khayyam să se simtă stingherit. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
susținut tot timpul. Unica soluție ar fi ca Baskerville să-și domolească zelul. L-ați putea oare aduce dumneavoastră la sentimente mai bune? Fără să mă angajez formal Într-o asemenea Întreprindere, am cerut să-l văd pe Howard. O lucire de triumf lumină dintr-odată barba roșie a reverendului. Se ridică dintr-un salt. — Urmați-mă, spuse, am să vi-l arăt pe Baskerville, cred că știu unde e. Urmăriți-l În tăcere, Îmi veți Înțelege motivele, Îmi veți Împărtăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ușoară, nisipul Începe să se Învârtejească, hainele se umflă, Întreaga piață se acoperă cu un văl ireal. Împrejurul Reghistanului se ridică trei monumente, trei ansambluri gigantice, turnuri, cupole, portaluri, ziduri Înalte Împodobite În Întregime cu mozaicuri migăloase, cu arabescuri cu luciri de aur, de ametist, de turcoaz. Și cu Înscrisuri laborioase. Totul e Încă maiestuos, numai că turnurile sunt Înclinate, cupolele sunt sparte, fațadele scorjite, roase de timp, de vânt, de secole de nepăsare; nici o privire nu se ridică spre acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
control al aterizării? A... aici. (Pipăi câteva comutatoare.) Butonul de blocare în spate..? aici. Nu era prea departe... Mâna i se încleștă pe o lampă electrică. Acționă declicul. Țâșni lumina, difuză, care dezvălui șapte siluete fantomatice. Profitând de această firavă lucire, Dallas și Lambert se dotară cu propriile lămpi electrice. Cele trei lanterne împreună dădeau destulă lumină pentru continuarea activității. ― Ce s-a întâmplat? De ce nu a preluat generatorul secundar? Și care a fost cauza acestei avarii? Ripley apăsă pe intercom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
lui și așteptă. În mod inconștient. Lambert se întoarse pe jumătate la deschiderea spre exterior, ca o reacție instinctivă la apropierea necunoscutului. Tambuchiul alunecă pe-o parte. Valuri de praf și vapori se-nvolburau în fața oamenilor. Zorile aruncau pe planetă luciri portocalii. Nu era galbenul familiar și reconfortant al lui Sol, dar Dallas nădăjduia că pe măsură ce astrul va urca la zenit lucrurile se vor aranja. Le furniza destulă lumină pentru a vedea prin aerul dens care transporta o puzderie de particule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
greoaie pe punte și rămase nemișcată. Dallas și Ash se repeziră spre ea. Cei trei oameni se holbau la forma strânsă pe podea. Degetele sale erau chircite, osoase, precum falangele unui mort. Numai umărul degetelor, coada și ochiul lipsit de lucire, gol, alungau această iluzie. Ripley își ștergea, isterizată, cu mâna dreaptă urmărul pe care căzuse vietatea, ca pentru a scăpa și de amintirea acelei clipe. Atât de tare îi bătea inima încât începuse să sughițe. Luându-și inima-n dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
la sută din putere. Așadar, fiți atenți să nu atingeți extremitatea! ― Ce-ați zice de o demonstrație? întrebă Ripley. ― Mda, sigur. "Tehnul" orientă capătul tubului către o conductă care se întindea pe un panou al pasarelei. Aidoma unui fulger, o lucire albăstruie țâșni din țeavă spre conductă. În sală se auzi un sfârâit și un miros de ozon se răspândi imediat. Brett zâmbi. ― Ale voastre au fost testate, merg perfect. Aveți destulă snagă în ele. ― Se poate modifica voltajul? se interesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Fața se luminase de acea frumusețe fragilă și sălbatică, de adolescentă vicioasă. Se tot deschidea închidea la halat. Zâmbea complice, dezvelea clape albe, colți albi. Buzele se umeziseră, fragede, roz. Privea cu sfială spre maestrul prestidigitator, dar și cu o lucire de pradă. Gingășie lubrică, maternă. Nici n-o vedea, nasolul! Aruncase, dintr-o mișcare, geanta în cui. Nu vedea pe nimeni, nu-și amintea nimic, nu-i păsa. Când trecuse în spatele pupitrului pe care scria, cu litere mari, de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
O umbră bună ce l‐ ar dezmierda - și‐ntr‐un suspin, pe când ea‐ i șterge plânsul, Întinde brațele lui mici spre ea ... De gâtul ei s‐atârnă în neștire - Toți îngerii din ceruri îi sunt frați! Învăluiți de‐a candelei lucire, Copil și mamă dorm îmbrățișați ... Din „Poezii” Constantin Clisu Prozator, poet de talent, publicist, dramaturg pentru copii, este născut la Bârlad la 14 octombrie 1931. Bibliote car, ziarist, conducător de școală românească,este un desăvârșit. Din opera scrisă: „Pentru un
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
schimbăm vitezele la mașina-școalè, a reapèrut triumfètor și mai obraznic că niciodatè și, totuși, pentru prima oarè de la instalarea lui în universul mateian, departe de a-l renega că pe ceva respingètor, strèin trupului meu, l-am regèsit cu o lucire stranie de bucurie, M-am învelit în el că într-o mantă lungè de ploaie, Se apropiau sèrbètorile, la telefon, mama m-a chemat acasè de Crèciun, Cel puțin de Crèciun, insistè ea, dacè nu vii de Revelion! Corina mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
rumenirea, mândră ca de trandafiri, Și zăpada viorie din obrajii tăi subțiri - Apoi noaptea lor albastră, a lor dulce vecinicie, Ce ușor se mistuește prin plânsorile pustie... Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar Ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? Tu-ți arzi ochii și frumseța... Dulce noaptea lor se stânge, Și nici știi ce pierde lumea. Nu mai plânge, nu mai plînge! VI O, tu craiu cu barba-n noduri ca și câlții când
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
sfâșietoare împinse de blestem Se urmăresc prin bolte, se chiamă, fulger-, gem Și cresc tumultuoase în valuri, rânduri, rânduri... Din inimă-i pământul la morți să deie vieață, În ochi-i să se scurgă scântei din steaua lină, A părului lucire s-o deie luna plină, iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină Din duhul gurii tale ce arde și înghiață. Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pământul și a lui măruntaie, Faceți din piatră aur
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
torții Rănesc întunecimea ca pete de jeratic; Arald se primblă singur, râzând, vorbind sălbatic - Arald, tânărul rege, e-un rege singuratic - Palatu-i parc-așteaptă în veci să-i vie morții. Pe-oglinzi de marmuri negre un negru nimitez, A faclelor lucire răzbind prin pânza fină Răsfrâng o dureroasă lumină din lumină; Zidirea cea pustie de jale pare plină Și chipul morții pare că-n orice colț îl vezi. De când căzu un trăsnet în dom... de-atunci în somn Ca plumbul surd
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
și mine. E împotriva firii să fie scoasă împotriva mea. Înțelegi? Ea înțelege. Nu i-o conveni, dar înțelege și trebuie să se supună. De ce îmi era cunoscut? Băgă mâna în faldurile mantiei sale. Credeam că mă va ucide. În schimbul lucirii unui pumnal, am văzut strălucirea unui colier. Mi-l puse în jurul gâtului. Să mi-l dai când va veni vremea! Se întoarse spre tronul său. N-ai decât să ți-l ții. Nu vreau nimic de la tine. MĂ AUZI? Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lui i-a îmbogățit pe bișnițarii și pe vânzătorii de CD-uri, femeile îi caută în continuare vocea și vor să-l asculte, îi cumpără piesele înregistrate și stau ore întregi, privindu-l și ascultându-l, Vorbește,/ Vorbește, înger de luciri cerești!/ Deasupra mea, în noapte, strălucești/ Ca-naripatul sol trimis de ceruri/ Spre care muritorii uluiți/ Nalță ochii și-și sucesc grumazul/ Când trece, fără teamă, peste nori/ Pe culmile văzduhului!*... texte de-astea, doar vorbele au rămas după el, vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
învăluit în mister, fiecareavea posibilitatea să-și zărească adevărata înfățișare, aceea dedincolo de secole, de dincolo de aparențele trecătoare alepeisajului zilnic, ceva esențial și durabil, care definea însușispiritul aceluia care ajungea acolo. Platoul avea o stâncă netedă,din gheață transparentă. În lucirea ei ca de oglindă se vedea cevanebănuit, neștiut și nedezvăluit. Am privit și eu în stânca transparentă și mi-am zărit imaginea: un lup albastru, cu aripi argintii și mustăți ca niște raze luminoase. Tu ești Lupul Albastru, mi-a
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
plecasem din Valea Verde, mă luasem după miliardele de solzi aurii care sclipeau în lumină, și ajunsesem la Platoul Adevărului. M-am gândit, privindu-mi imaginea din oglinda înghețată, care avea menirea de a încremeni adevăruri esențiale și nevăzute în lucirea sa, că dacă le-aș fi spus celor din Valea Verde că, în afară de Hoinarul pe care-l întâlniseră ei, eu eram, de fapt, în mod esențial, și Lupul Albastru, că adevărul spiritului meu avea această atribuție ireală și în legătură
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
Și dacă iarna în alb de stea În drumul ei natura împodobește, E pentru că ușorul fulg de nea În gingășia lui, o inimă topește. Și dacă flori pe ramuri strălucesc În fire de petale cristaline, E pentru că și norii prețuiesc Lucirea lor în curgeri albe, line.
Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_547]
-
vă va vorbi. Abia fură pronunțate aceste cuvinte și imaginea unei fețe înguste, se desenă puternic pe ecranul video. Omul arăta cam la patruzeci și cinci de ani și pasiuni multiple se înscriau pe trăsăturile sale. Ochii albaștrii aveau o lucire arzătoare. Privirea lui se fixă pe privirea lui Gosseyn. În sfârșit, aparent satisfăcut, deschise gura și vorbi. Urmă un moment mut, apoi: - Gilbert Gosseyn? Tonul robotului traducător sugera o interogație. Dacă aceasta era o reproducere destul de exactă a originalului, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]