797 matches
-
să mă vadă și miji ochii cam cruciș, de parcă Încerca să cuprindă dintr-o privire toți cei patru pereți și pe mine stînd pe pat. Dar Își reveni iute, buzele i se conturară ferm peste dinți și privirea Îi căpătă lucirea feroce a unei pume Încolțite. Îmi pare rău..., i-am spus, Întinzîndu-mă ca s-o ajut să se ridice. Cred că v-am lovit. — Lasă-mă-n pace. Nu te apropia de mine și termină cu gîfÎitul ăsta. O să intri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ea spre soții Ionescu. Domnul Ionescu făcu un semn din umeri, arătând spre Clara. — Ce zice ea e în regulă și pentru mine, normal, nu prea mă pricep la muzică. — Phil Collins e în regulă, rosti Clara Ionescu, cu o lucire nefirească în privire. A cântat în formația Genesis. Deși mie îmi plăcea mai mult Peter Gabriel, celălalt solist. în general, îmi plăcea muzica progresivă, când eram la liceu. Dar cel mai mult și mai mult îmi plăceau Genesis. Nu i-
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
data asta, m-am trezit înainte de final, când mă pipăiam și nu mai știam cine sunt.“ Se dădu jos din pat cu grijă să nu-l trezească pe Ion și ieși pe balcon, aprinzându-și o țigară mentolată. Pe măsură ce contempla lucirea nopții, îi devenea tot mai clar că trebuia să facă într-un fel pentru a închide, în sfârșit, cercul acela în care se tot rotise fără rost timp de douăzeci de ani. Cercul acela, din ce în ce mai strâmt, care o împresura tot
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Clara Martin. Clara cu pielea întoarsă pe dos. Tresări și începu să tremure când simți o atingere pe umăr și văzu, tot prin oglindă, chipul vulgar al unui bărbat necunoscut. O figură rotundă, niște ochi mici și lunguieți, cu o lucire infatuată, sprâncene groase și rebele, păr sur proaspăt tuns, obraji rumeni și cărnoși, buze desfăcute într-un rânjet bădăran. Necunoscutul îi petrecuse ceva rece în jurul gâtului. Pentru o clipă, Clara își spuse, aproape cu ușurare: „Vrea să mă stranguleze! O să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
arborelui, ca și În varietatea formelor de viață și În subtilitatea interrelațiilor lor. Într-un anume fel, pădurile sunt ca marea, mult prea diversificate senzorial și mult prea necuprinse pentru a lăsa să li se surprindă altceva decât suprafețele sau lucirile. Amândouă ies biruitoare din Înfruntarea eu teleobiectivul, cu foaia de desen, cu pânza - nu pot fi cuprinse Într-un cadru; iar cuvintele sunt la fel de inutile, de silnice și uzate, pentru a fi În stare să surprindă realitatea. Nu Întâmplător strămoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
pare această ispravă la fel de primejdioasă cu faptul de a pune tăiș iute de armă în palma nevinovată a unui prunc! Rotindu-și cu solemnitate vârtelnița lui de pene colorate prin văzduhul vernil al poienii de pădure, Aborigenul surâse către neagra lucire a ochilor Fetei. Îi spuse cu blândețe: Copilă, fără de rost temătoare, când Albert, prietenul și oaspetele nostru, va urca în lumea lui cu case încălecate una peste alta de pe malurile Săratelor Mări, i se va fi spulberat deja înțelesul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
1946, cînd Îmi fusese vecină necunoscută de călătorie În compartimentul de tren, cu revista franceză de modă pe care-o răsfoia, de curiozitatea mea de atunci de a ști cine este, cu ce se Îndeletnicea, de fața ei albă cu luciri de marmură, de coroana părului pieptănat În formă de coc, de tinerețea din vara acelui an, cînd amîndoi coborîrăm pe peronul gării orașului acesta. - CÎnd plecați? o Întrebai deodată, folosind fără să vreau pluralul. - Poimîine! Poate domniile-voastre mă-nsoțiți la gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
aici unde ești nu se Înțelege. CÎnd va veni timpul tău vei pricepe totul. Nici spațiul, nici timpul, nici alte opreliști nu vor mai exista. În mișcarea mîinii cu care mă Înlănțui, nasturele, singurul de la gît, se deschise, lăsînd vederii lucirea albă a pielii către sîni. Te iubesc!, Îmi spuse și-n clipa aceea amurgul de vară luci ca un mesager al altei lumi. Afară, În fundal, soarele cădea În asfințit, ea mă Îmbrățișa, ne rostgolirăm și noaptea căzu peste noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o faleza abruptă, unde a ajuns "vânându-l" pe hoț. La somația de a-i restitui cărțile, acesta a început să urle: "Fire-ai al dracului cu cărțile tale!" - și le-a aruncat în apa adâncă. "Avea în ochi acea lucire feroce, orgasmatică, a cuiva care trăia punctul de maximă tensiune al propriului film. Îmi închipui că se simțea ca și când ar fi eliberat cărțile dintr-un prizonierat", notează Paul Constant. Nu cred că există printre cunoscuții mei vreunul care - vorba cântecului
Ce cărți ați furat? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8670_a_9995]
-
conceput să reziste la vânturi de până la trei sute de kilometri pe oră și nu se sinchisea de o furtună acheroniană. În urmă, naveta așezată în zona de aterizare, va aștepta întoarcerea acestuia. Înainte, turnul conic al enormului epurator iradia o lucire spectrală și continua să terraformeze atmosfera inospitalieră a acestei lumi. Ripley și Newt stăteau alături îndărătul cabinei conductorului. Wierzbowski era preocupat de pilotare. Siguranța relativă oferită de blindat o făcea pe fetiță mai vorbăreață. Gândindu-se la duzina de întrebări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de acord? ― Să-ncerc. Ripley auzi foșnetul așternutului când trupșorul își căută locul în culcuș. O văzu răsucindu-se pe o parte, în lumina slabă a aparatelor. Fetița strângea capul păpușii la piept și observa printre pleoapele pe jumătate închise lucirea martorului de observare a brățării, legănată de mormăitul liniștitor al caloriferului. Femeia ieși din cameră. Îndărătul altor pleoape întredeschise, alți ochi se mișcau intermitent: unicul indice, demonstrând că locotenentul Gorman era încă în viață. Se puteau considera aceste semne ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sudeze. Bishop nu avea dreptul să greșească. Dacă nu reușea, nu mai trebuia să-și facă probleme cu respingerea creaturilor. Focul de artificii care se amplifica înlăuntrul stației de epurare îi va termina pe toți. Culcat pe spate, Bishop privea lucirea aparatului de sudură mânuit de Vasquez care desena un cerc deasupra capului său. Era frumos, iar el știa să aprecieze frumusețea. Însă nu avea timp de pierdut. Se rostogoli pe burtă și porni să se târască împingând sacoșa cu materialele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
memorie în care nu figuram: cu timpul, sfârșise prin a mi le ceda pe toate. Nu era o bucurie, dar nici o supărare. Din primele noastre întâlniri, păstrasem esențialul. Pielea întinsă, bronzată în culoarea crocantă a franțuzoaicelor. Ochii mari, curioși, cu lucirea neagră a obrăzniciei sub pleoape. Părul negru și el, strâns într-o coadă la spate. Îmi plăceau energia și forța cu care firele fuseseră silite să stea grupat. Puteam reconstitui gestul (deși nu-l văzusem niciodată), emana o sexualitate violentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rame și se pusese pe sine în loc, cu an de naștere, profesie și statut social: 1980 - Poet. Muritor de foame. Omul își lucrase afișul pe calculator, fotografia era ovală, șlefuită cu praf și pudră de talc, până și ochelarii păstrau lucirea aia stinsă, gălbui-cafenie, din pozele bunicilor. Vreo două zile, n-a observat nimeni, până a dat un student alarma, silitor, la decan. S-au urcat secretarele cu scara până sus, pe perete, să-l coboare pe impostor și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pupilei. Călcai pe mochetă și tabloul se deplasa odată cu tine, fără un sunet. Dacă vroiai să te plimbi pe hol, te însoțeau frizele și arabescurile tavanului, cu fetițe și amorași moțăind printre lauri. Lângă ele, sticla și nichelul jucau în luciri stinse, gândite să ascundă sau să oglindească părți din desen. Austrieci, flamanzi, valoni, nemți își dăduseră mâna aici, combinând priviri, istorii și-arhitecturi. Nu-ți auzeai nici respirația. Erai scufundat în burta Vienei, nu știa nimeni de tine. Părea locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
străbătute de o lumină neobișnuită; toate emoțiile, toate îndoielile lui, toate neliniștile parcă i se potoleau simultan, se revărsau într-un calm superior, plin de bucurie și speranță senină, armonioasă, plin de rațiune și cauzalitate finală. Însă asemenea momente, aceste luciri nu erau încă decât presimțirea acelei secunde finale (niciodată mai mult de o secundă), cu care începea însăși criza. Această secundă era, firește, insuportabilă. Meditând la această clipă ulterior, deja în starea de însănătoșire, își zicea adeseori că toate aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
încă decât presimțirea acelei secunde finale (niciodată mai mult de o secundă), cu care începea însăși criza. Această secundă era, firește, insuportabilă. Meditând la această clipă ulterior, deja în starea de însănătoșire, își zicea adeseori că toate aceste fulgere și luciri de simțire superioară a propriei ființe și a propriei conștiințe, deci a „existenței superioare“, nu sunt altceva decât o boală, o dezechilibrare a stării normale, și dacă așa este, înseamnă că nu-i câtuși de puțin vorba de o existență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
reveria-evaziune, ca replică și substitut al ei, revin deopotrivă în Obrazul de cretă, Act de prezență, Poemoterapie, Copacul-centaur sau Pădurile orchestre. De fiecare dată, mereu în postură de „iluminat” („Iluminatul va fremăta suav cu tremurarea nuferilor între trestii” „Vizionarul îngrămădea lucirile de cărbune care aveau să sfârșească prin a împodobi pereții acestor beții” - Obrazul de cretă), poetul evocă sau invocă o „călătorie halucinată”, - ieșire din cadrele strâmte ale realului oprimant și ostil: „Îmi lipeam fruntea fierbinte de panglica plecării și auzeam
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
se eliberează de artificiile simboliste, ajungând la simplitate; prin echilibrul reținut și tandru, unele secvențe amintesc vag de sonetele eminesciene („Și mai mult acum îți placi tu ție/ Și te întreci pe tine-n toate cele;/Ai prins în ochi lucirile de stele/ Și toată-ai prins o dulce sprintenie”). În fond, lirica lui V. indică o sensibilitate clasică. SCRIERI: Romanițe, București, [1899]; Boheme, Ploiești 1906; Suave flori..., București, 1912. Repere bibliografice: Al. Antemireanu, „Romanițe”, „Apărarea națională”, 1900, 23; N. Iorga
VERNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290496_a_291825]
-
o placă la patefonu’ ăla !”. În clipa în care se duce să- și recupereze paharul de coniac, încremenește privind în gol. „Când apari, seńorita, în parc pe- nserat/ Curg în juru-ți petale de crin./ Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat/ Și ai trupul de șarpe felin...” Zaraza, celebra melodie interbelică, îl tulbură profund. O invită cavalerește, solemn, modă veche, pe tânăra mireasă la dans, oferindu-i brațul. Duma aprobă din cap, râzând. Stoian începe clasic, ținând lateral mâna
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
compoziției ca întreg. Efectele reciproce ale celor cinci obiecte depind de greutățile lor vizuale relative și aceste greutăți sunt determinate de diferiți factori, cum ar fi mărimea, lățimea sau volumul, conformitatea lor cu trama verticalității și orizontalității, culoarea și stră lucirea ș.a.m.d. Această varietate de factori ponderali determină totodată distanța dintre obiecte. Ei sunt aleși de pictor cu o subtilă intuiție. Înțelegem, de exemplu, că, din cauza greutății lor, cele două forme de jos trebuie să stea la o mai
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
strâns ghemuită, în ciuda celor trei etaje așezate unul peste altul, aruncate în spațiul înfiorat dintre pământ și cer, ca o grămadă incertă. Să fi fost mâna arhitectului măcinată ca o bucată de carne, înainte de a prinde creionul? Întrebări pălind în lucirea deșertului, în timp ce vila se înalță, inertă și grea, crescută din sine însăși. Razele roșii ale înserării pârjolesc fațada masivă în loc s-o mângâie, iar cele două turnuri rotunde, având ferestre cu menouri, primesc, ca-n fiecare zi, încruntarea mânioasă de
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
stil etc., iată, în mare, cam cum arată câmpul de investigație al lucrării de față. Toate observațiile tind către marele pol: adevărul rostirii artistice. Este chiar punctul de referință în care se postează Lamparia. De aici se trimit săbii cu luciri de cristal, unde scurte și lasere, aici sunt raportate toate aventurile cuvântului în încercarea lui de a propune o lume paralelă cu cea a lui Dumnezeu. Este arta, și literatura, în special, în măsură să zidească aceasta lume și să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Codreanu vine cu pertinența-i recunoscută să jaloneze opera marelui scriitor I.L. Caragiale, convins ca itinerariile viziunilor sale critice, pot da răspunsuri noi la paradigme vechi asupra cărora nu insist, pentru că există deja diatribe "malhonnęte" și la adresa conului Iancu. Interesantă lucire de gând la Theodor Codreanu când Eminescu este sacrificat în 1883 la 28 iunie "îmbolnăvit brusc" și dus în cămașa de forță la Șuțu pentru ca să se desființeze Societatea "Carpații", mare luptătoare unionistă neagreată de Puterile Centrale negociatoare cu P.P. Carp
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tot speră să revină, Viat-a lui e o nimica, Fiind grea, fără lumină. Speranta-i steaua lucitoare, Dar lumina-i ce se vede, E coadă stelei căzătoare, Căci viata-i s-a dus, se pierde. În amintiri, cate-o lucire, De mai apare că o pată, Tu să știi, de-i fericire, Nu se-ntoarce niciodată!
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93306]