766 matches
-
prezența ei, dar neîndepărtându-se niciodată, pentru ca el să nu fie silit să ceară de două ori același lucru. Dacă mama era îngrijorată, ea își păstra totuși cumpătul, căci era convinsă că timpul va vindeca durerea vărului ei. Ceea ce o mâhnea era să-l vadă pe Mohamed atât de atașat de concubină și mai cu seamă faptul că acest atașament fusese etalat în felul ăsta dinaintea tuturor cumetrelor din Albaicin. Când, adolescent fiind, am întrebat-o dacă nu era la urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să descopăr că nu s-au strecurat decât două-trei greșeli de literă, alteori că au fost amestecate câteva rânduri sau, câteodată, că dispăreau calupuri întregi din final, văduvindu-mi cititorii tocmai de poanta cu care îmi încheiam subtilele giumbușlucuri. Mă mâhneau astfel de mizerii. Nu mă supăram însă. Știam că astea sunt inerente gazetăriei. Nu pătimise și Arghezi la vremea sa de neatențiile corectorilor, paginatorilor sau ale secretarilor de redacție? Și? S-a lăsat Arghezi de gazetărie? A renunțat el la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i mai trebuie o nenorocire în casă, când viața și așa e cum e, azi încă ești, dar mâine cine știe dacă te mai trezești. Troparu se ținea de protocronist, iar Mațungă, de, era de partea aialaltă. Nu m-a mâhnit refuzul Flexibilei. Eram bucuros că reușisem să cumpăr treisprezece cepe de la aprozarul de pe Academiei, colț cu Quinet, peste drum de fostul chioșc de ziare cu dever de bordel. În mod normal, dom’ Zăbirică, pe anotimpul acela de criză din preajma Crăciunului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de când nu mai beau... Îmi pare rău de dimineața pierdută, chiar dacă citesc altceva. Scriu aceste rânduri și mă las toropit de molcomul răsfăț al gândului că am devenit un ins moral, desprins de patima beției și care, iată, poate fi mâhnit din cauza unui bețivan. Mâhnirea mea este, de fapt, un zâmbet solidar, de peste timp și vreme, trimis celui ce eram de cel ce sunt peste prezența celui care, după zi de leafă chefuind, îmi zgândără tabieturi, gânduri și cuvinte. În lift
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu știi să le primești cum se cuvine, dacă nu știi să fii demn de ele, pe măsura lor, se răzbună. Se transformă în vicii, adeseori, ruinându-te. Sau, situații mai rare, te părăsesc ele. Fug din tine, scârbite, ușor mâhnite de neputința de a le urma, de a le cinsti cum se cuvine. Așa cum a plecat fumatul. Eram un înrăit al fumatului. Dar fără nici un deliciu, fără nici un meșteșug, fără pic de bucurie. Fumam cu gesturi automate, inconștient și într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stranie prin cele două tipologii de hoți pe care le înfățișează. „Calomniatorii” - text de Pateric; în fața defăimării, smerenia este cea mai bună conduită. Revine imaginea candelei, devenită acum, candelă a mărturisirii adevărului, care se reaprinde în suflet smerit și pocăit („Mâhnește-te pentru păcat, că doar această mâhnire este aducătoare de mântuire.”). „Cojocul” - povestire foarte bine închegată, scrisă cu necesară vervă, pentru situația hazlie înfățișată, totodată cu profund caracter educațional. Revine discursul asupra Poruncii a VIII-a din Decalog, „Să nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și ne culcarăm. Eu nu puteam adormi. Mă gândeam la marea putere a rugăciunii, atunci când omul o face cu credință. Se întâmplă, însă, că uneori, chiar rugându-ne stăruitor, să nu primim niciun ajutor de la Dumnezeu. Astfel de situații îi mâhnesc pe oameni, le pun credința la încercare. Odată, când apostolii l-au întrebat pe Mântuitorul de ce Dumnezeu nu răspunde totdeauna cererilor noastre, El le-a răspuns: „Pentru că nu știți ce cereți”, cu alte cuvinte, pentru că nu întotdeauna, ceea ce cerem ne
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cleveteau? Eu nu cunosc pe niciunul. Dumitale te întristezi, suferi și te doare, ei, însă, se bucurau și mulțumeau Domnului, pentru că știau că prin aceasta vine curățirea și mântuirea, prin suferință, prin înjosire și prin smerenie. Unicul lucru care îi mâhnea era păcatul. Acum să vedem cum stau lucrurile altfel. Dacă Dumnezeu a îngăduit ca să se întâmple aceste lucruri, să vină asupra familiei dumitale aceste vorbe de defăimare și necinste, o fi fiind un motiv, nu crezi? Ca să-ți fie mai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sănătos și curat înaintea lui Dumnezeu, cu nimic nu-l pot vătăma minciunile omenești, nici cele drăcești. Omul rămâne ceea ce este, nu ceea ce spun oamenii despre el. Prin ceea ce spune despre alții, omul dă mărturie despre sine însuși. Nu te mâhni și nu te consuma apărându-ți cinstea de cei fără de cinste, fiindcă ce e val, ca valul trece. Mai bine apără cinstea lui Dumnezeu și El o va apăra pe a ta. Mâhnește-te pentru păcat, că doar această mâhnire
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dă mărturie despre sine însuși. Nu te mâhni și nu te consuma apărându-ți cinstea de cei fără de cinste, fiindcă ce e val, ca valul trece. Mai bine apără cinstea lui Dumnezeu și El o va apăra pe a ta. Mâhnește-te pentru păcat, că doar această mâhnire este aducătoare de mântuire. Dumnezeu să te ajute și să te binecuvânteze! - Iertați-mă, cuvioase părinte, dar cum aș putea eu, o păcătoasă, să apăr cinstea lui Dumnezeu? îl întrebă ea curioasă. - Cinstea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
este moarte Că-ntr-un ceas le las pe toate; Las-să zică fiecare La această mare jale Ce pătimesc eu ticălosul, Obeditul și nenorocosul. No. 46 Ce mare nenorocire, Nădejde nu-mi mai rămâne, Stăpână, au sosit Ceasul cel de mâhnit Să ne despărțim Și depărtați să fim, Mă sfârșesc. M-am gătit, plec, mă duc, Nu mai pot să mă-ntorc. Pașaport luat, Tovarăș aflat Iată, plec, mă duc, {EminescuOpVI 446} No. 44 Pietrelor, și voi să-mi știți În
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
este moarte Că-ntr-un ceas le las pe toate; Las-să zică fiecare La această mare jale Ce pătimesc eu ticălosul, Obeditul și nenorocosul. No. 46 Ce mare nenorocire, Nădejde nu-mi mai rămâne, Stăpână, au sosit Ceasul cel de mâhnit Să ne despărțim Și depărtați să fim, Mă sfârșesc. M-am gătit, plec, mă duc, Nu mai pot să mă-ntorc. Pașaport luat, Tovarăș aflat Iată, plec, mă duc, {EminescuOpVI 447} Cunoscut fac Dumitale vai, vai, vai, Că mă aflu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de măsură. Ieșim la interval și construim între timp. În orice caz, cu românu’ de ispravă nu te poți plictisi niciodată, căci totdeauna vine cu cine știe ce noi isprăvi. Poți doar să te crucești de unele dintre ele și să te mîhnești cînd mai toate rămîn neisprăvite. Dar asta e, nobody is perfect !... Moartea se trăiește mai frumos la români ! — Ai văzut ce scrie colegul tău de dileme ? mă întreabă amicul B., întinzîndu-mi un număr anterior din Dilema Veche. Nu, nu văzusem
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Alexandru, dar nu la casa cea mare, ca să nu spun la palatul Livezeni, cum se mai obișnuiește, ci într-o mică locuință a lui, din centru. Iată că aflu noutăți, jumătate mă bucură, fiindcă înseamnă că are suflet, jumătate mă mâhnește, fiindcă știu la ce folosesc asemenea locuințe. Bine măcar că acuma e ocupată de un bărbat! 2 Nicu era obosit și mai avea drum lung de făcut, prin beznă. Îl simți, mai mult decât îl văzu, pe Botosu îndărătul lui, îi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
iluziile părintelui sunt spulberate de însuși cel pentru care ele au existat. Lucrul acesta întristează nespus de mult. Pentru toată lumea, era mai mult decât evident că mama lui Osvald se găsea pe cea de a doua poziție, iar asta o mâhnea cel mai tare, cel mai dur. Nu putea să sufere o astfel de impietate, ce o dovedea îndârjit tânărul în legătură cu speranțele ei. Ei bine, aceste speranțe, odată dezarmonizate de cele ale lui Osvald, acum deveniseră doar o umbră diformă în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
proprie. Motivul tuturor acestora? Angajata de la ghișeul 4 murise. Nefericita întâmplare se petrecuse în sfârșitul de săptămână, ce tocmai trecuse atunci, iar Adriana se pare că aflase știrea ultima. Este de înțeles, vestea aceasta teribilă o tulburase adânc și o mâhnise până peste marginile mâhnirii, răpindu-i tot cheful de muncă, cu care venise, în acea dimineață, la slujbă. Toată ziua, 128 Rareș Tiron ea nu-și putu vedea deloc de treabă, ci fu abătută și distrasă de la lucrul ei, căci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
chiar lângă stradă, în interiorul unei grădini, pe după umbre groase de nuci și meri bătrâni, veninul societății nu ar pătrunde așa repede iar liniștea ar fi poate mai trainică. Nenea Epa, om de nota zece, veșnic zâmbăreț și pus pe șotii, mâhnit în adâncul sufletului că n-a avut fericirea să aibă copii, lucru pe care aproape că nu-l afișa în fața soției, se conformase repede și, chiar dacă el nu era împăcat sută la sută cu casa, o cumpărase. O achiziționase de dragul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
că frecventase Școala Superioară de Război în aceeași promoție cu mareșalul Antonescu, că luptase pe frontul de est, în Prima Bătaie, în calitate de general în oastea lui Ulise și că a văzut Caul Troian la Sevastopol, de-adevăratelea. Toate acestea o mâhneau pe Karin, ea însăși suferind de coxartroză la amândouă picioarele și de un riniche atrofiat, dar ceea ce-o aducea rapid pe buza prăpastiei era disperarea că soțul ei își va pierde într-o bună zi, definitiv, mințile. Dacă nu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
fostele săli spațioase de cazino, prin fragmentarea acestora cu pereți de placaj sau de pefele. Cu câteva minute înainte de venirea Iozefinei, mă convinsesem cât de periculos este să dialoghezi, să povestești, să te confesezi în această bibliotecă. Ies și eu mâhnit. Pășind prin ninsoarea abundentă, sufocantă chiar, auzeam ca un ecou, clapele de pian din filmul Love story, pe care l văzusem de două ori. Fusese singurul film pe care avusesem răbdare să-l văd de două ori. A doua oară
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
stric stilul. Pardon. Iartă-mă. (cu nostalgie maximă, aproape până la lacrimi) Prea bune mâncăruri făcea maică-ta, omule, ca să...când eram copii...când mâncam la voi... Încă puțin și Titi chiar izbucnea în plâns. Chiar de-aia... adaugă oftând, destul de mâhnit Esesistu’. Amintirea mamei lui Esesistu', îl face pe Titi întotdeauna parcă și mai blând. Îl neutralizează definitiv în fața adversarului. Îi face tonul mai puțin aspru. Îl înmoaie ca și cum ar fi băut din izvorul cu apă care moleșește. Rostește cuvintele șoptit
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Vietnam. Împotriva cui va mai protesta acum toată acea „minoritate zgomotoasă“ care a transformat plimbarea pancartelor într-un fel de sport național...? — Ce contează motivul? interveni preotul. Vor să ajungă la o înțelegere. Nu asta căutăm? — Ba da. Dar mă mâhnește faptul că acordul nu vine dintr-o adevărată înțelegere a problemei, ci dintr-un politicianism murdar. — Oh! Nu-ți face iluzii! exclamă preotul. Știai de la început că n-o să ne asculte nimeni. În orice altă împrejurare, în momentul de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
numit Ghetsimani, și a zis ucenicilor: "Ședeți aici pînă Mă voi duce acolo să Mă rog." 37. A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei, și a început să Se întristeze și să se mîhnească foarte tare. 38. Isus le-a zis atunci: "Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneți aici, și vegheați împreună cu Mine." 39. Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pămînt, și S-a rugat, zicînd: "Tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
putință s-o însemn aci. Pe scurt, Maitreyi m-a certat întrebîndu-mă unde vreau să ajung, căci neslăpinirea mea o compromite, că Mantu și Khokha au început să afle etc. Plângea cu spasme. Eu n-am scos un cuvânt. Eram mâhnit, o jicnisem. Dar și pozam enorm. Din nefericire, Khokha era pe verandă, alături de odaia mea, și a auzit tot. Când Maitreyi a aflat asta, a început să plângă mai desperat. Mi-a scris pe marginea unui plic că ar vrea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Și eu tâlcuisem, multă vreme, orice gest al ei ca pe un semn de simpatie sau dragoste. Nu mă îndoiam o clipă că mă iubește și nu mă îndoiam că ea știe tot atât de bine aceasta despre mine. De aceea mă mâhneau și mă nelinișteau răzvrătirile ei (muțenia aceea speriată, ochii aceia de panică, mâinile cu care își acoperea fața) de câte ori îi vorbisem până acum de o unire a noastră. Nu înțelegeam; căci mi se părea că și ea, Și părinții favorizează
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dreaptă a neajunsurilor, limitelor, minusurilor românești. Dar dreaptă să fie, nu nedreaptă. Am citit în "Ziua" că, la Sîmbăta-Bihor, preotul greco-catolic a șters numele eroilor ortodocși de pe un monument ridicat de ortodocși. "Evreu, român, maghiar, tot erou e", s-a mîhnit preotul ortodox, că tot vorbim de intoleranța românilor. Asta-mi aduce aminte de protestul evreilor, cînd, la Auschwitz, au apărut cruci. Crucile polonezilor omorîți acolo, de aceiași criminali de război. Reportera mă aduce în prezent: La expoziția de artă modernă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]