1,032 matches
-
clipa aceea și Fernandito Îl strivise cu privirea și se Întorsese să urmărească noua numărătoare pe care maica Mary Joan o Începea chiar atunci, văzînd că cele două rînduri Învinse se ridicau din nou la luptă cu fețele zâmbitoare, cu mînuțele ridicate sus de tot și fluturînd banii. Ahaaaaaaaaaaaaa, i-atsi phăstrat bhine!, era prima dată cînd maica Mary Joan le vorbea În spanioală, ha, ha, ha, ha, rîsete și izmeneli, toată clasa se bucura, În afară de Fernandito, care stătea de-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-o nici doar pentru că o dată, pe când o conduceam acasă, ca de obicei, într-un decembrie înzăpezit, s-a oprit cu mine într-o piațetă triunghiulară, luminată doar de un Pentru D., vingt ans après 17 bec chior, și-a strecurat mânuțele ude în buzunarele palto nului meu și m-a privit în ochi, în întuneric, fără să-mi spună nimic, pe când în lumina becu lui ningea cu o furie nemai po menită. Pentru asta o iubesc abia acum. Adevărul este că
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
pe mami și nu înțelege de ce mami se ascunde de el acolo. Se antrenează și Toto și dezastrul e complet. Revin în living să îmbrățișez corpuri, să pup obrăjori și să șterg lacrimi, să mă joc cu două perechi de mânuțe lacome. În timpul ăsta, Mircea gătește prânzul. Mă gândesc că nu știu ce m-aș face fără el. Dar pe urmă mă gândesc și că, dacă n-ar fi fost el așa cum este, n-aș fi avut niciodată curajul ăsta nebun de a
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
ta! El începu să-i spună că nu-l interesa boala ei, dar ea își trase mănușa îmblănită cu un deget. Surpriza îî tăie răsuflarea. Se așteptase să vadă gheare de balaur ca ale lui, dar nu văzu decît o mînuță albă perfectă, cu degetele ușor îndoite, pînă cînd și le desfăcu și-i arătă palma. îi trebui un timp vadă ce era acolo. Era o gură care rînjea sarcastic. Se deschise și spuse cu o voce mică: — încerci să înțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Fulguia fără spor, și-am privit strada. Nu mi-am îngăduit nici măcar o lacrimă, lucru care m-a umplut de mândrie. Am trecut pe la Jacques. Era la curent cu încercarea de vizită neizbutită și m-a strâns de mână cu mânuța lui rece, fără o vorbă. Ca să ne înveselim i-am spus că am aranjat să mă duc cu verișoara noastră după cadouri și ne-am sfătuit ce să-i mai luăm lui papa și celorlalți care vor veni de Crăciun
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
atunci. Simțea în cel mai concret fel cu putință că se ia la trântă cu moartea, stătuse zi și noapte lângă fetița ei, și-i vorbise, deși fata n o auzea, o mângâiase, o chemase, o acoperise de sărutări pe mânuțe, respectase întocmai picăturile din linguriță și tot ce i se spusese că trebuie făcut ca să se însănătoșească, se rugase fără contenire. Simțise că tatăl-doctor nu mai crede în putința salvării, dar ea credea și se lupta, însă moartea fusese mai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
musica celesta“ și, cum „manina“ era rece - așa sunt întotdeauna mâinile mele -, a început să cânte din cea mai recentă operă a lui Puccini, Boema: „Che gelida manina se la lasci riscaldar...“ Mi-a tradus papa, care știe italienește: Ce mânuță rece, dacă-mi permiți, ți-o încălzesc eu... El era un Rodolfo seducător, și eu o vecină Mimi care abia se stăpânea să nu râdă. Și-atunci conu Costache a continuat el aria lui Rodolfo, pe care, ce să vezi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
am gândit că-i vorba de Alexandru și m am pierdut. Nu, nu era, era Nicu. L-am întrebat de ce nu intră, mi-a spus că e foarte ocupat și că are o treabă cu mine. Și i-am simțit mânuța, mai rece decât a mea, deschizându-mi palma și-n palma mea am simțit ceva tare și totodată gâdilicios. Era o cutie învelită în catifea și legată cu o fundă mică, dar n am deschis-o, de teamă să nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
își ascunse capul în poala mamei ei. Generalul tuși. Alexandru căuta să distingă prin beznă silueta Iuliei, cu talia mică strânsă bine în corset. Hristea Livezeanu era plictisit și-l durea capul. Dan Crețu se simți luat de mână de mânuța lui Nicu. Imediat apoi mersul lumii se reluă, lumina se aprinse din nou, învăluindu-i deopotrivă pe oaspeți și pe-ai casei. Era ca și cum s-ar fi reîntâlnit pe malul celălalt al unui râu. Așteptau de la noul an tot binele
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ea nu-și mai face silă, 59 {EminescuOpVI 60} Un leșin par'că inima i-o fură - Și trist privește tânăra copilă Cumpliții muri și porți... Din ochiu-i cură Un fir senin de lacrimi; ea își strânge Cu-a ei mânuțe inima și plânge. El cum o vede astfel în fereastră Ș-aruncă ochiu - adânc și nobil - mare, Și drum el dă la pasărea măiastră - Aripile-și întinde, vrând să sboare, Din ce în ce ș-întinde - aripa - albastră, Din ce
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
duci Pân ce-i da de plug de cuci, Și cucoarele mâind Și cocostârcii grăpând, Ciocârlanii semănând, Păsărele secerând. Dumnezeu te - nvrednicească Cu căruță calicească, Să vii și la casa mea Să te miluesc și eu: 204 {EminescuOpVI 205} C-o mânuță de tărâță, De-asupra un cărbunaș - Să știi a iubi să lași. 168 Las-să zacă arză-l focul Pân i-a trece os prin os Și carnea pe prispă-n jos. Ardă-l focul mincinos, Că de când s-o ridicat
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
dumneata, Bagă mâna dacă-i vra. - Ba io mâna n-oi băga Că mă tem că m-a mânca. Că dac-a fi lumea-n pace Maica Petri ni-a mai face. - Puiculiță dumneata, Bagă mâna dacă-i vra. - Eu mânuța oi băga Dacă tu L-ăi sângera. - Fii sigur-cum oi scăpa Să crezi că L-oi sângera. 342 Frunzulița macului, Colo-n culmea dealului, La tulpina brazilor, Pe drumul tâlharilor, Văd, când ochii îmi ridic, O nevastă cu prunc mic
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
strigă Porfiri. Nu-mi spune. ă Dacă am fi venit direct aici... ă Cum de s-a întâmplat așa ceva? Cum a putut să se întâmple? Copila, Vera, zăcea pe pat. Corpul ei era în poziția tipică a copiilor adormiți, cu mânuțele îndoite în vis. și-ar fi dorit să îi vadă pe față un zâmbet inocent, o urmă de neliniște copilărească, sau chiar o aluzie de nervozitate. Orice, în afara sângelui închegat, a amestecului de sânge, carne și oase care îi întâmpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lăsat o mamă de-a doua, lângă Constanța. Și un copil, care știe că tata a murit. „Copilul meu a fost mic, avea doi ani, când m-a arestat. Acum are doișpe. Când venea la mine la vorbitor, bătea cu mânuțele în geamul ăla de la cabină și striga: „Tati! Tati!“. A. E. , în octombrie, îmi ceruse fructe și legume: un pepene, struguri, portocale, lămâi. Un salam. În iunie mi-a spus că lui i se pare că a rămas de fraier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
chiar agreabilă, dar nu avea nimic din sensibilitatea japonezei clasice, ai cărei ochi se umezeau când privea stelele sau care ofta nostalgic la vederea unei violete. Tomoe n-a fost însă întotdeauna așa cum e acum. Când era mică, își ridica mânuțele de culoarea frunzelor de arțar toamna, și striga: „Frățioare!“ Takamori era cu șase ani mai mare decât ea. Tomoe, cu pași nesiguri, se ținea tot timpul după el prin casă. La un moment dat, s-a schimbat brusc în pisăloaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
meu cuminte. Linda stă pe pat, jucîndu-l pe Tom, care chicotește, pe genunchi. Cine-o iubește pe bunica? cîntă ea. Cine-o iubește pe bunica? Tom se uită spre mine și de Îndată fețișoara i se schimonosește și-și Întinde mînuțele după mami. Aha! Mă grăbesc să-l iau În brațe, bătîndu-l pe spate, sărutîndu-l și aruncîndu-i priviri furioase Lindei. — Tu l-ai trezit? o Întreb pe un ton crunt. Nu! zice ea, cu ochii larg deschiși și nevinovați. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se Întîmplă toate astea? Dan și cu mine dormim În paturi improvizate, lîngă Tom, și firește că spun asta cu o doză masivă de ironie, căci abia de Închidem ochii. Stăm cu rîndul de veghe, Îi cîntăm, Îl ținem de mînuță, iar eu părăsesc camera de spital numai ca să merg la toaletă sau să mai iau niște cafea În mijlocul nopții. Știu că lumea vine la spital și că Linda și Michael petrec mult timp afară, În camera de așteptare. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cana de cafea aburindă În mînă, pe care o lasă imediat pe masă și vine lîngă mine, clătinînd din cap neîncrezător, apoi izbucnește În plîns. — Nu credeam că o să trezească vreodată, spune el, suspinînd În cerceafurile de pe pat și strîngînd mînuța lui Tom. Nu credeam că o să se mai Întîmple vreodată. Asistenta intră, urmată de doctor, iar noi sîntem dați la o parte din drum, cît Îl examinează pe copil. — Ce spun? Îl tot Întreb pe Dan, dar nici el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
fim atît de politicoși? Mai am puțin și-i ofer o ceașcă de ceai. După un timp, intru binișor În camera lui Tom. Ușa e Întredeschisă, iar el stă În picioare În pătuț, chicotind și ținînd fața lui Dan Între mînuțele lui plinuțe. — Lui tati Îi e tare dor de tine, Îl aud pe Dan șoptind pe cînd se Întoarce să-i sărute degețelele. Tati se gîndește la tine În fiecare clipă. — Dada, spune Tom fericit, trăgîndu-l pe Dan de păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
băiat. Dimineața în zori a fost aruncat de tatăl său într-o cotitură a râului unde apa era adâncă și curgea domol. Pruncul s-a dus la fund și, spre uluirea mea, a apărut cât ai clipi, apucându-se cu mânuțele de sulița pe care părintele său i-o întinsese. Alhais l-a scos din apă și i l-a încredințat unei femei care l-a înfășurat într-un veșmânt de lână. După care a zis mulțumit: - O să iasă din el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
FAMILIA: Funcționează numai Dacă nu există colaborare prin colaborarea unanimă nu există familie. Sora Angelica declară: — Bravo copii, ați demonstrat că orice societate umană funcționează ca un corp. Și Biserica este un corp. Corpul lui Hristos. — Soră, șopti Camilla, ridicând mânuța, trebuie să merg la baie. De ce n-ai mers În pauză? răbufni educatoarea. Apoi, Îmbunată, căci micuța și delicata Fioravanti părea gata să izbucnească În plâns, o trimise afară. Camilla străbătu coridorul - pipăind pereții cu mâinile de teamă să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
drept În ospătar - care se clătină, aproape să scape tava - și apoi se Îndreptă spre doamna Fioravanti. — Ați sosit! exclamă Maja fericită că-l vede, căci asta Însemna că petrecerea se sfârșise. — Unde e Kevin? răspunse Antonio, scuturând fără vlagă mânuța ei albă acoperită cu inele Încrustate cu pietre de diferite culori. Maja Își retrase mâna. — Unde e soțul meu? se interesă ea, mulțumită că Elio fusese punctual și că venise Înainte ca mamele acestor copii să se simtă neglijate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și frumușică Are ochișorii-albaștri Parcă e cerul cu aștrii Obrăjorii roșiori Îi sărut de mii de ori. Și năsucul mititel Parcă e un năsturel, Iar gurița ei micuță N-are dinți, numai limbuță. Perișoru-i castaniu E scurt și zgribulit. Cu mânuțele ei mici Prinde tot ca un arici. Și când plânge câteodată Mama o hrănește-ndată. Îi vorbim și ne ascultă Parc-ar vrea să ne răspundă. Doar un gângurit hazliu Scoate ea într-un târziu. Toată lumea o iubește, O alintă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de persoane, Care doar te-au amăgit. Te-ai lăsat scufundată în lacrimi, Ai uitat să mai zâmbești. Ai uitat cum răsărea soarele Pe moșiile lumești. Ai uitat de noi, păgânii, Ce săream din floare-n floare Cu tine de mânuță, Înspre răsărit, spre mare. Mai ții tu minte, drag copil? Îți mai amintești de noi? Când îți va fi mai greu Oare faci pași înapoi? Dacă da sau dacă nu, Răspunsul ți-l vei da doar tu. Printre răni și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ciorchinii grei ai zeilor în butoaiele muritorilor, prin care alergam, mă jucam și mă ascundeam de bunicul, dar acesta când mă găsea mă lua în brațe și mă arunca către cerul cristalin, pe care eu încercam să-l prind cu mânuțele. Pe cerul cristalin apăruse un covor multicolor, apăruse ”curcubeul copilăriei”. El strălucea datorită copilăriei mele, dar odată cu apariția adolescenței, copilăria începuse a se sfârși, la fel și Curcubeul copilăriei mele. Copilăria are o rețetă unică nescrisă: o rază de soare
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]